În ultimii ani, a început să se facă simţită, şi la noi, campania din Occident de denigrare a unor personalităţi culturale care au avut simpatii politice de dreapta. În cazul României, există o tenacitate aproape sisifică în a desfiinţa Mişcarea Legionară şi, prin ricoşeu, şi pe simpatizanţii acesteia, şi anume generaţia Noica, Cioran, Eliade.
În acest sens, au apărut atât în ţară, cât şi în străinătate, cărţi cu scopul de a demitiza şi a demoniza generaţia interbelică. În ţară, se ocupă, de câţiva ani, de lucrul acesta, Marta Petreu, iar în Occident a apărut, recent, cartea Alexandrei – Laignel Lavastine, „Uitarea Fascismului – Cioran, Eliade, Ionesco”. Înainte să fac unele afirmaţii, vreau să precizez că eu nu sunt un militant politic al nici unei ideologii, pot cel mult să am simpatii culturale faţă de anumite idei. Una dintre aceste idei este cea naţionalistă. Este adevărat că Mişcarea Legionară a fost o mişcare de extremă dreaptă. Cu toate acestea, ea nu poate fi confundată cu fascismul sau nazismul, pentru că Hitler se revendica de la mituri păgâne, Mussolini era ateu, iar Mişcarea Legionară avea un substrat religios-creştin. Mişcarea Legionară a avut două perioade distincte: cea de până la moartea lui Corneliu Zelea Codreanu în 1938 şi cea a lui Horia Sima, când, într-adevăr, Garda de Fier a început să semene tot mai mult cu o mişcare fascistă. Sigur că şi în perioada lui Zelea Codreanu s-au făcut crime, dar a făcut şi Carol al II-lea. Legionarii au instigat la violenţă, dar a existat şi o violenţă de stat în acea perioadă, instrumentată de rege, aşa că lucrurile trebuie niţel nuanţate. Pe lângă aceasta, orice fenomen istoric trebuie judecat în funcţie de particularităţile epocii sale, adică privit în contextul dat în care şi-a putut face apariţia. Începutul de secol XX a fost violent, iar apariţia mişcărilor de extremă dreaptă, precum şi de extremă stângă a fost posibilă în contextul prăbuşirii unei lumi burgheze mortificate. Dincolo de toate acestea, îmi pun şi eu întrebarea pe care şi-au mai pus-o mulţi. De ce comunismul, care a făcut mult mai multe crime decât nazismul, nu este atât de stigmatizat? Aceeaşi stupefacţie te poate cuprinde şi dacă analizezi cazul României. Mişcarea Legionară, în afară de perioada Sima, când a stat puţin la putere şi a fost dată jos de mareşalul Antonescu, cu ajutorul lui Hitler (încă un contraargument pentru cei care susţin legătura mişcării cu naziştii) nu a condus România. Pe când comunismul a stat aproape jumătate de secol la putere, iar în prima lui fază, bolşevică, a făcut crime monstruoase, distrugând elita României, care, într-o însemnată proporţie, avusese simpatii legionare. Este o nedreptate cruntă a istoriei, care se datorează şi Occidentului, pe care l-a durut undeva, mai tot timpul, de faptul că Estul trăieşte sau moare într-un lagăr comunist. Când Sartre făcea pe marxistul la Paris, Stalin se ocupa de ajustarea sporului populaţiei. Rămâne în continuare un mister de ce, până şi în ziua de azi, a vorbi nuanţat despre cei mai mari killeri din istorie, Lenin şi Stalin, e un fapt mai mult decât tolerat, iar fenomenul fascist şi nazist este privit de parcă ar fi un rău mai mare. Acest standard dublu de măsură în judecarea răului este o prelungire a aceluiaşi rău, de care omenirea se pare că nu s-a vindecat complet şi mă tem că nu se va vindeca niciodată.
http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/istoria-judecata-cu-dublul-standard-55440.html
Ciprian Blidaru 