Discursul naţionalist s-a accentuat mai peste tot în Europa, şi asta din pricina crizei, politicienii dorind să reprezinte mai degrabă orgoliul rănit al conaţionalilor lor. Din punctul acesta de vedere, politicienii maghiari nu numai că nu fac notă discordantă, ba chiar sar calul, căzând în extremism şi şovinism. În acest sens declaraţiile părţii maghiare sunt univoce şi tranşante spre deosebire de ambiguitatea puterii de la Bucureşti. Declaraţia ambasadorului Ungariei la Bucureşti, Oskar Fuzes, este mai mult decât elocventă: „Teatrul Naţional din Budapesta nu este cel mai potrivit loc de sărbătorire a pierderii Transilvaniei din partea Ungariei. Pentru noi, pentru maghiari, pentru unguri, această zi este ziua când noi am pierdut Transilvania.”
De ce nu ne mai mirăm că, în tot acest context, singurii care fac, totuşi, notă separată vizavi de acest curent naţionalist sunt reprezentanţii puterii de la Bucureşti. Nimeni n-a reacţionat tranşant şi vehement. Dar, cine ştie, poate că asta e deja prea puţin pentru a mai provoca reacţia ursului românesc, parcă tot mai belciugit şi adâncit în bârlog. În felul acesta, noi putem da lecţii de toleranţă europeană, mergând până la dezinteres faţă de sentimentul naţional chiar şi ţărilor occidentale. Asta în ciuda clamării interesului naţional pe toate gardurile vopsite ale politicii. Actuala putere pare că adoarme şi se trezeşte cu interesul naţional. Toţi invocă sacrificarea orgoliilor şi intereselor de grup în favoarea măreţului interes naţional. Totul funcţionează până la proba contrarie. Iar ea nu întârzie să apară, în momentul în care ambasadorul maghiar, deci un reprezentant al statului maghiar ca înalt oficial diplomatic, vine şi spune că ziua de 1 Decembrie reprezintă pierderea teritoriilor ungare. Atunci tu, ca putere, care zornăi toată ziua interesul naţional, dacă mai vrei să fii şi credibilă, iei atitudine, dacă nu, rămâi o putere politică, nici prima şi probabil nici ultima, formată din nişte mediocrităţi parvenite care stau ca nişte lăcuste până le expiră mandatul, doar cu grija alimentării proprii. În rest, toate măsurile economice, politice, dimpreună cu abuzurile şi cu ineficienţa pe care le conţin sunt justificate prin prisma apelului la interesul naţional.
E cadrul perfect pentru ca UDMR să zburde şi să aibă parte de un 1 Decembrie mai puţin friguros pentru ei, în perspectiva asumării Legii educaţiei. E posibil ca de data aceasta Marko Bela să fie mai fericit decât în 2008, când afirma următoarele în perspectiva alegerilor şi a Zilei Naţionale: „Trebuie să întoarcem roata istoriei. Să fim uniţi în orice clipă pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri. Ne doare Trianonul şi ne doare 1918. După alegeri e sărbătoarea naţională a României, dar evenimentul nu ne bucură, ne doare, pentru că acea întorsătură a istoriei a însemnat 70 de ani de agonie.” Acum, în 2010, probabil că Marko Bela va fi mai liniştit, având în vedere promisiunile conţinute de Legea educaţiei şi anume acelea de a înstrăina şi mai mult limba română pentru cetăţenii români de etnie maghiară.
Şi uite aşa, când cu stânga, când cu dreapta, liderii maghiari acumulează puncte. Ce semn mai clar că interesul naţional nu reprezintă deloc o preocupare, de douăzeci de ani, pentru o clasă politică românească, bolnavă de corupţie şi incompetenţă. În consecinţă, românii sărbătoresc un 1 Decembrie tot mai străin de vreun ideal naţional. Pentru cei plecaţi, cât şi pentru cei pe picior de plecare sau cei condamnaţi aici la sărăcie 1 Decembrie riscă să-şi piardă orice semnificaţie. Rămâne în continuare, pentru clasa politică, un bun prilej pentru o nouă paradă a interesului naţional.
Ciprian Blidaru 