Democrație la ordin

Orice competiție electorală prilejuiește pronosticuri, avancronici, ca apoi, odată rezultatul aflat, să avem și cronica meciului cu comentariul ajustat în funcție de rezultate. Din păcate, tendința acestor analize e de-a aborda terenul de luptă electorală, ca fiind unul destinat înfruntării unor strategii, a unor inspirații de moment sau gafe, totul atârnând de-un fir de păr într-un hazard total. E mult mai pasionant să privești așa, dar și mult mai naiv.

În cazul celor care au pierdut sau câștigat după primul tur, nu putem vorbi de merite sau greșeli care să le fi decis soarta electorală. Să ne aducem aminte că în 2004, Klaus Iohannis a fost absent din propria campanie și a câștigat. A avut vreun merit? Niciunul. Acum se vorbește de eșecul USR și al candidatului său, Barna. Aceeași echipă a avut un succes teribil la alegerile europarlamentare, iar acum au clacat. N-au făcut nimic de atunci care să producă o decepție electorală. În ambele situații, cei în cauză au avut o contribuție redusă, atât în cazul succesului, cât și a eșecului. USR-ul n-a fost creat ca o alternativă la PNL – Iohannis, ci mai degrabă ca un adjuvant în lupta cu PSD-ul. Uneori pare mai mult decât un adjuvant, pentru că e mai zgomotos, dar asta e tipic pentru trupele de asalt. Acum n-a fost interesul ca ei să tropăie ca la europarlamentare, prin urmare n-a fost niciun eșec, ci doar o strategie a păpușarilor.   

Explicația constă în faptul că aceste partide aparțin de sisteme și subsisteme de forță, care au în mână și rețelele sociale virtuale și reale cu care atunci când au interesul pot curenta societatea, astfel încât să o facă să trepideze în mișcarea spre urne sau în cea spre protestele stradale. Să ne aducem aminte cum în campania pentru europarlamentare, până și maimuțoii de youtube au căpătat statutul de influenceri electorali, toată floarea de mucegai vestită a internetului era expusă îndemnând lumea să iasă la vot, ceea ce evident aducea beneficii doar într-o parte politică. Unde e acum revoluția de la vot din primăvară? Unde e revoluția din stradă? Mulțimea revoluționară pare mai degrabă nepăsătoare, având în vedere că am avut cea mai scăzută prezență la vot în turul I din ultimii treizeci de ani.

Nu a existat niciun interes pentru o revoluție la vot. Dacă ar fi existat, întreg arsenalul de rețele s-ar fi activat. Totul pleacă de sus în jos, iar cei mai mulți dintre români preferă să fie ori beneficiarii mărunți ai rețelelor, ori pe post de idioți utili, masă ușor de manevrat și excitat cu ură. Aici e de mare ajutor capacitatea de ură nemărginită a românului de rând, care din când în când e deviată din scurgerea ei înspre colegi, vecini, neamuri, cunoscuți la prima vedere și redirecționată de sistem înspre unii politicieni. Ar mai fi de adăugat și incapacitatea romanului de-a analiza profund, de-a se informa, caracterizat fiind mai degrabă de superficialitatea oportunistului de cursă scurtă.

Democrația nu e în mâinile noastre, cum ni se spune mereu atunci când trebuie creată isteria electorală în favoarea unui candidat, e în mâinile elitei, iar ea câștigă pe mâna noastră și noi pierdem mereu pe mâna ei.

Cea mai bună dovadă că nu contează atuurile liderilor politici e faptul că oamenii pot pune patimă uneori pentru niște nulități jalnice. Dan Barna tot o charismă de președinte a unei asociații de locatari delapidată avea și-n primăvara europeană. Celelalte personaje sunt tot din registrul antieroilor, Klaus Iohannis e o ființă la limita neînsuflețirii verbale, iar partenera lui de turul doi e defectă verbal, precum gâsca din coșul ținut la braț, care i-ar veni mai bine decât orice poșetă. Întâlnirea dintre aceste două calamități lingvistice se pare că nu va avea loc. În ceea ce privește restul competitorilor, aici nu puteam avea pretenții, ei au fost candidați de turul întâi, care de regulă au scopul să mai pigmenteze paloarea sobră a candidaților principali. Dintre aceștia, au obținut scoruri bune, actorul Mircea Diaconu, care a jucat rolul șefului de atelier, mereu cu șurubelnița în buzunar și dispus la modul compulsiv să rezolve orice problemă.  Figura de tenor pidosnic cu aer de belle epoque, a veșnic tânărului Paleologu, a înduioșat semnificativ electoratul mai cizelat. Deși nu a candidat, n-a putut lipsi din peisaj nici Victor Ponta, această minciună în mișcare și vorbire, dornic  la infinit de o nouă pricopseală politică.

În cele din urmă, nici nu mai contează dacă s-a făcut castingul la Băneasa sau Buftea sau a fost coproducție, important e că distribuția a fost foarte proastă, iar filmul pe măsură. Doar un joc dirijat poate produce așa ceva, iar marea masă e prizonieră pieței politice controlate.  Democrația nu e în mâinile noastre, cum ni se spune mereu atunci când trebuie creată isteria electorală în favoarea unui candidat, e în mâinile elitei, iar ea câștigă pe mâna noastră și noi pierdem mereu pe mâna ei.