Arhive lunare pentru ianuarie 2018

Lecția boierului pentru snobi

E mai uman atunci când moare cineva, chiar și o mare personalitate, să evoci mai degrabă unele gesturi omenești definitorii ale răposatului, decât să faci lungi prezentări  somptuoase ale diferitelor realizări profesionale. Pentru asta rămâne tot timpul, pentru tot ce ține de registrul mai degrabă impersonal. Așa va fi și cu Neagu Djuvara, care oricum nu mai are nevoie de biografii, pentru că și-a povestit viața ca nimeni altul, după ce-a trăit-o la fel. Iar pentru cărțile lui, rămân cititorii, din păcate, tot mai puțini.

Aș vrea să evoc o secvență, una dintre multe altele, care arată lipsa de snobism a boierului și naturalețea lui, argumente ce lipsesc cu desăvârșire din arsenalul intelectualilor publici care s-au înghesuit la moartea lui cu necroloage ditirambice.

Moș Neagu, cum se alinta, povestește într-un interviu,  o întâmplare  de tinerețe,  petrecută alături de fratele lui la Paris. Cei doi erau dezamăgiți pe stradă, la vederea posterioarelor zgârcite ale franțuzoaicelor uscate, în contrast cu româncele. La care interlocutoarea, îl întreabă: ”Și cum erau româncele?” N.D.: ”Aveau  spate.”  ”Adică atitudine”, răspunde ușor feminist, prețioasa snoabă (obligatoriu și scriitoare). N.D: ”Nu, nu, nu! Să vă povestesc mai departe. Fratele meu o vede pe una mai împlinită și zice: Uite, cur ca la București. La care aia se întoarce: Cur are mă-ta!”

Tot în cadrul aceluiași interviu e întrebat  ce femei  preferă un boier ca el, iar Neagu dezamăgește din nou snobimea țoapă și sclifosită, spunând că i-au plăcut toată viața țărăncuțele, fetele șleampete, îmbrăcate cu o cămașă simplă, dar pline de naturalețe și farmec. E al doilea boier care manifestă aceleași gusturi, după Alexandru Paleologu, care mărturisea că cele mai frumoase aventuri galante din viața lui le-a trăit cu fetele de la mahala, pline de feminitate netrucată și de farmec natural.

Și din acest motiv, aparent minor, dar și din multe altele, Neagu Djuvara n-a semănat cu nimeni din peisajul cultural public românesc. N-avea nimic din stilul protocolar boieresc, fiind de o directețe nonconformistă,  în contrast cu elitismul pompos de salon. Mai degrabă cei care îi tot elogiază boieria sunt doar niște snobi dați cu alifii scumpe, purtători de batistuțe, papioane, etalând manierisme dulcegăroase, pentru a părea aristocrați în ochii altor închipuiți ca ei.