Retrospectiva unui (cetăţe)an turmentat (II)

Toată lumea vorbea despre acest al doilea mandat al lui Băsescu ca fiind oportunitatea pentru el de a se ridica deasupra zgurii politice de zi cu zi şi de-a lua un zbor cu bătaie istorică. Dar nici nu s-a cocoţat bine pe ghiuleaua istoriei pentru un al doilea mandat epocal că Traian Băsescu ne face să credem că primul mandat de fapt nu s-a terminat.

Boc „reloaded” pare prima greşeală a mandatului cu aşteptări istorice al lui Traian Băsescu. Este foarte adevărat că lista de potenţiali aspiranţi la fotoliul de premier a PDL nu era una foarte generoasă. Tripleta de aur, Berceanu, Blaga, Videanu a rămas din nou pe dinafară. E adevărat că Berceanu şi Videanu dincolo de problemele de imagine nici nu s-au ilustrat prin mari competenţe ministeriale. În ceea ce-l priveşte pe Vasile Blaga, dincolo de subiectivismul unui patriotism local, în opinia multor specialişti acesta e unul dintre cei mai buni miniştri de după 1990. Cazul Ciorogârla fiind şi el o dovadă în acest sens. Poate că după atâta experienţă ministerială şi administrativă un prim ministru cu personalitate ar fi putut fi o soluţie mai inspirată. Acum e drept că dacă Vasile Blaga ar fi ajuns premier, se pare că preotesele PDL ar fi trebuit să-şi tragă vălul pe faţă. D-na Udrea n-ar mai fi fost lăsată să se dea cu bicicleta ceea ce micul cavaler Boc n-ar admite niciodată să se întâmple.

Cât priveşte disponibilizările şi decongestionarea sistemului bugetar, mult trâmbiţate, acestea trebuiau demult făcute. Problema este că niciun guvern nu şi-a asumat pe vreme bună riscul social de a diminua aparatul bugetar hipertrofiat. Angajaţii respectivi n-ar fi suferit la vremea aceea, cum suferă acum când rămân şomeri pe vreme de criză nemaiavând nici măcar alternativa ofertei mediului privat. Acum fiind criză există pretextul acesteia pentru a opera tăieri în carne vie, prin urmare măsurile lui Boc, chiar dacă necesare nu sunt deloc semnul curajului şi al iniţiativei. Emil Boc a avut ocazia să-şi arate puterea în prima parte a anului când l-am putut vedea paralizat de gerul crizei şi când a ripostat cu măsuri tip Hagi Tudose. Tot felul de bazaconii dintre care unele înfăptuite, gen impozitul forfetar, altele stopate la timp, gen anularea contractului de drepturi de autor. Măsuri care nu făceau altceva decât ciupească de ici colo niscaiva galbeni la buget. Nici urmă de stimulare a mediului privat.

Prin urmare se pare că bătaia mai lungă ţintită de Traian Băsescu în al doilea mandat, deocamdată nu priveşte poporul român, ci soarta PDL. De aceea schemele politice care stau în spatele acestor numiri sunt mult mai bine gândite decât ne putem noi imagina. De acum înainte urmează o ameliorare a crizei, ajutaţi şi de împrumutul FMI, iar în anul ce vine şi în anii următori situaţia se va redresa încetul cu încetul. Un Emil Boc care nu va mai fi dat de pământ de uraganul crizei va avea la dispoziţie în anii ce vin tot timpul din lume pentru a lucra la imaginea de premier care s-a luptat cu criza şi a biruit. Astfel se va putea prezenta cu toată îndreptăţirea pe post de candidat la preşedinţie din partea PDL, în 2013. Acelaşi lucru îl face şi Crin care a hotărât să stea în apa opoziţiei pentru a nu se ofili pentru viitoarele alegeri prezidenţiale.

Dar dacă anul politic s-a încheiat en-fanfare pentru tandemul de înaintaşi Băsescu-Boc ce au ieşit golgheteri politici, România şi-a adus aminte că au trecut 20 de ani de la evenimentele din 1989 şi că e momentul unei priviri retrospective. Din păcate puzzle-ul care începe să recompună tabloul acelor zile ne oferă multe explicaţii pentru aceşti ultimi 20 de ani. Faptul că FSN activa cu şase luni înainte de revoluţie, că Moscova a împins de la spate echipa gorbaciovistă a lui Ion Iliescu şi că teroriştii nu prea mai par a fi fost ai lui Ceauşescu ci o diversiune a armatei condusă de sinistrul general Militaru girat de noul nucleu de putere, explică mai mult sau mai puţin întârzierile noastre din aceşti ani. Mandatul de douăzeci de ani prezis de Brucan a expirat. Nu e nimic, a fost prelungit de Ion Iliescu care ne spune că mai avem nevoie de încă un mandat de douăzeci de ani. Dar nu pentru toţi trec la fel cei douăzeci de ani. Băieţii deştepţi n-au avut nevoie de două decenii, s-au descurcat chiar mai repede. Încă douăzeci de ani pentru ei sunt deja desertul şi siesta. Ceilalţi se pot pregăti pentru intrarea în al doilea mandat al sărăciei, care spre deosebire de al preşedintelui nu e şi ultimul.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/retrospectiva-unui-cetate-an-turmentat-ii–88317.html

Retrospectiva cetăţeanului turmentat (I)

Nici n-a început bine anul 2009, pentru cetăţeanul nostru deja turmentat de nebunia electorală al lui 2008, că a şi urmat după gerul Bobotezei, gerul crizei. Dar cetăţeanul nostru nu s-a speriat în prima fază, doar primise asigurări de la obeza alianţă politică PDL-PSD că o asemenea majoritate biruie orice criză. Măsurile guvernului Boc au lipsit cu desăvârşire, singura iniţiativă fiind de reducere a cheltuielilor. Cam la atât s-a redus competenţa cabinetului Boc, aidoma unui administrator care stinge becurile în întreprindere pentru a face economie.

Dar românul obişnuit cu strânsul curelei de pe vremea lui nea Nicu era pregătit şi pentru această provocare. Însă lumea se mai satură şi de criză aşa că s-a mai făcut câte-o pauză, electorală desigur, când cetăţeanul nostru trebuia să fie turmentat din nou pentru a mai uita de toate. Alegerile europarlamentare, în afară de faptul că au adus la bătaie primul mandat întreg, pe cinci ani, au mai produs şi surprize pitoreşti. Fiica marinarului a plecat în călătorie la Bruxelles rezolvându-şi astfel existenţa incertă care oscila între podiumuri de modă şi iubiri transpolitice. O altă mişcare de Caragiale a fost încarcerarea latifundiarului din Pipera, care a produs lacrimi telenovelistice pe posturile de ştiri ce se antrenau deja pentru campania electorală din toamnă, şi care ieşit din zeghe s-a dus să-şi îmbrace costumul de europarlamentar alături de Vadim Tudor cel care iniţiase marea găselniţă electorală.

Turmentat bine de show-ul electoral cetăţeanul nostru a intrat în partea caniculară a anului care avea să coacă fructele mâniei politice ce urmau a fi culese în toamnă. Totul s-a rupt în urma unui incident aparent minor. Decizia de revocare a ministrului de interne Nica i-a scandalizat pe psd-işti care au strigat în gura mare că PD-L vrea postul de la interne pentru a frauda alegerile, iar ei îşi iau jucăriile şi pleacă. Acesta era doar pretextul unei decizii bine instrumentate, PDL prin îndepărtarea lui Nica nu punea mâna pe portofoliul de la interne, PSD-ul putând desemna pe altcineva cum o mai şi făcuse în iarnă. Dar trebuia să fie luptă pe viaţă şi pe moarte, alianţa anti Băsescu îşi strângea rândurile pentru atacul final. Oastea devenise acum numeroasă: dacă Geoană şi ai săi băteau mijloacele, Crin bătea marginile. Ajuns în iarnă preşedintele PNL în urma unui congres atipic pentru un partid aflat în opoziţie, şăgalnicul Crin era pregătit pentru marea cursă după ce-i fusese umplut rezervorul cu combustibil de către Dinu Patriciu. PSD-ul s-a unit în interior ca niciodată, mogulii şi-au scos infanteriştii de talk show pentru lupta la baionetă, totul era pregătit pentru a-l da jos pe marele căpcăun.

Şi astfel s-a intrat în cea mai murdară campanie de după 1990 încoace. Campanie în care nimeni n-a mai luptat din picioare, toată lumea s-a aruncat cu cămaşa albă pe el în tăvăleala noroioasă. Polarizarea fiind atât de radicală nu te mai puteai sustrage decât dacă spuneai că nu te interesează politica, dar şi atunci puteai fi acuzat ca fiind unul de-al lui Băsescu. Agresivitatea alianţei anti Băsescu n-a mai îngăduit nicio nuanţă, în faţă era doar duşmanul de clasă care trebuia exterminat. Ca o consecinţă firească a stării de isterie n-au întârziat să apară şi gafele umplute de penibil. O casetă care mai avea puţin şi antrena în disputa politică şi educatoarele de grădiniţă, precum şi inducerea de ipohondrie politică în rândul cetăţenilor turmentaţi prin repetarea obsesivă a pericolului dictaturii au dat tonul acestei campanii.

Până la urmă balanţele s-au echilibrat în ultima săptămână când păcatul trufiei care i-a pierdut pe mulţi în istorie avea să îngroape din nou armata anti Băsescu. Călătoria la Timişoara precum şi cea sprâncenată la Vântu au diminuat uşor avantajul lui Geoană care a pierdut la mustaţă. Cetăţeanul turmentat pregătit să-şi revină după alegeri din ameţeală a mai avut parte şi de un postludiu agitat pentru că şocul traumatic al înfrângerii i-a mai făcut pe perdanţi să se mai zbată câteva săptămâni.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/retrospectiva-cetateanului-turmentat-i–88285.html

Despre Soroş, ONG-uri şi multe altele

Oficial, Soros a infiintat la Bucuresti, in 1990, fundatia care ii purta numele: „Fundatia Soros”. Ulterior, numele a fost schimbat: „Fundatia pentru o Societate Deschisa” (FSD). A fost printre primele ONG-uri infiintate in Romania.In realitate, era vorba de o adevarata retea: „Soros Open Network Romania” (Reteau Deschisa Soros din Romania). In cadrul acestei retele functioneaza o mare varietate de organizatii, asociatii, institutii, cluburi etc. Personalitatile de varf ale retelei „Soros Open Network Romania”: Renate Weber, Alina Mungiu, Monica Macovei, Cristian Parvulescu, Razvan Ungureanu, Adrian Cioroianu etc. In cadrul retelei „Soros Open Network Romania” sunt grupate ONG-uri cunoscute, si unele mai putin cunoscute.

Reteaua George Soros in Romania

Desi nu este sef de stat, miliardarul George Soros si-a castigat, prin rolul jucat de-a lungul anilor ’80 – iar recent prin finantarea si organizarea „revolutiilor colorate” din Georgia (2003) si Ucraina (2004) – reputatia unui super-lider al „Noii Ordini Modiale”. Dar si pe cea de adversar infatigabil al presedintelui George W. Bush si al grupului neoconservator de la Casa Alba, „Project for a New American Century” (PNAC). Adeseori se afirma, in mod indreptatit, ca Soros a stat in spatele ascensiunii unor lideri, carora le-a fost si prieten, de la Gorbaciov la Havel, de la Saakasvili la Iuscenko.

La un forum desfasurat la New York, George Soros critica cu duritate strategia „razboaielor preventive”, politica promovata de Bush si de neoconservatori. „Ideologia supermacista a Administratiei Bush este in totala opozitie cu principiile unei „societati deschise” („open society”), care recunoaste ca oamenii pot avea pareri diferite, si ca nimeni, la urma urmei, nu detine adevarul absolut.

Ideologia supermacista a lui Bush postuleaza insa, ca, doar pentru ca noi suntem mai puternici decat altii, stim mai multe decat ei si, in consecinta, avem dreptul moral sa decidem pentru cei slabi”, spunea Soros. La acelasi forum de la New York, Soros a mai declarat: „Asistam la o revenire puternica a antisemitismului in Europa. Politica Administratiei Bush si cea a Administratiei Sharon au contribuit la aceasta. Nu este vorba de un antisemitism specific, ci asistam la o reactie de respingere mondiala, care include si antisemitismul. Sunt critic fata de o asemenea politica.”

Spre deosebire de Bush – adeptul interventiilor militare (cu rezultatele care se pot vedea in Irak) – Soros a militat, a finantat si a organizat, prin fundatiile sale, „schimbarile unor regiuni autoritare sau nedemocratice” din Est, pe cale pasnica, „fara violenta”. Este metoda miscarilor din ’89 – cu exceptia Romaniei – precum si a „revolutiilor portocalii”, recente. „Revolutiile portocalii” au adus in sfera de influenta a „Noii Ordini Mondiale”, tari ca Georgia sau Ucraina, fara sa se traga un singur glont! De partea cealalta, avem tragedia din Irak. Metodele lui Soros de „destabilizare pasnica” a unor societati putin democratice pot fi comentate mai ales ca magnatul finanteaza si in Romania o vasta retea de organizatii „open society”. De partea cealalta, presedintele Bush este ferm convins ca Soros incearca in realitate sa-si creeze un „nou plan mondial de putere”, pentru care a cheltuit enorm. Acest „pol mondial de putere” urmareste rasturnarea regimurilor ostile lui Soros, precum si controlul total asupra societatilor, prin influenta fundatiilor sale.

Subminarea societatii comuniste

„Organizatiile Non-Guvernamentale” (ONG) au aparut la inceputul anilor ’80, prin „privatizarea” unor activitati specifice CIA. Fondatorul lui „National Endowment for Democracy”, Allen Wistein – un ONG binecunoscut – spunea recent: „Facem o multime de lucruri, pe care acum 25 de ani le facea CIA.” Ideea a fost foarte buna. Prin „privatizarea” unor activitati CIA, SUA impiedicau astfel adversarii sa o critice pentru „amestec in treburi interne”. Pentru ca acum era vorba despre organizatii „non-guvernamentale”, deci (aparent) fara legatura cu Guvernul american sau CIA.

Asa au aparut „Freedom House” (director James Woolley, fost director CIA), „National Democratic Insitute” (condus de fostul secretar de Stat, Madeleine Albright), „Open Society Institute” (patronata si finantata de George Soros), „National Endowment for Democracy” si multe altele. Toate aceste ONG-uri si-au creat rapid filiale in tarile de interes pentru politica americana.

La inceputul anilor ’80, George Soros a inceput sa finanteze gruparile de rezistenta, precum si persoanele aflate in dizgratia regimurilor comuniste din Europa de Est, prin „Open Society” („Societatea Deschisa”). Un concept formulat de filosoful britanic Sir Karl Popper, profesorul si mentorul sau. Innobilat in 1965, filosofia lui Popper a capatat consistenta prin crearea de catre George Soros a lui „Open Society Institute”, sustinut financiar de „Soros Fund Management”. Din 1979, „Open Society” patrunde in Europa Centrala si de Est (statele comuniste), dar si in multe alte state din Africa, Asia si America Latina. In 1992, Soros a fondat – la Budapesta – „Central European University”, care formeaza cadre selectionate din intreaga Europa de Est si fosta URSS. Inclusiv din Romania.

Metoda preferata a lui Soros: atragerea establishmentului comunist prin burse. „In fiecare tara identificam un grup de oameni – unii dintre ei chiar din aparatul de conducere, altii mai putin cunoscuti – care impartaseau ideile mele”, afirma Soros despre metoda sa de a castiga increderea „establishmentului” comunist de atunci. Metoda lui Soros de a atrage, in primul rand, oameni nemultumiti ai sistemului – pe cei din interiorul grupului de conducere comunist mai ales – care cunosteau foarte bine atat sistemul, cat si punctele sale slabe, a facut ca, in curand, „Open Society” sa numere in randurile sale oameni politici, sefi ai armatei si serviciilor secrete, economisti, finantisti si juristi, oameni din media, penetrand astfel „coloana vertebrala” a sistemului comunist. Metodele lui Soros sunt dezvaluite in „Washington Post” din 22 septembrie 1991 (vezi „The New World of Apyless Corps”), precum si in „East and Central Europe Program” (www.newschool. edu/centers). O lucrare interesanta este si Dan Seligman: „The Life and Times of a Messianic Billionaire”, sau Theodore Spencer: Investors of the Century” (Fortune, decembrie1999).

Penetrarea prin burse si manuale

Prima tara comunista tintita a fost, cum era de asteptat, Ungaria natala. Soros a oferit mai intai, burse „establishmentului” comunist maghiar si a castigat astfel incredere si influenta politica la Budapesta. A promovat apoi celebrele sale manuale. Studenti, cercetatori, scriitori, artisti, tineri activisti de partid maghiari au devenit astfel sensibili la ideile si la proiectele „societatii deschise”.

Miscarea urmatoare a lui Soros in Europa de Est, a fost Polonia unde miliardarul american a subventionat „Solidaritatea”. Cea care a preluat, prin alegeri, puterea in 1988. Trebuie insa sa mentionam ca, printre prietenii lui George Soros s-a numarat si generalul Wojciech Jaruzelski, cel care, la inceputul anilor ’80, decretase in Polonia „legea martiala”, evitand astfel o ocupatie sovietica, declansata de greva la scara nationala a „Solidaritatii” poloneze.

In URSS, Soros l-a cunoscut si a devenit mentorul lui Mihail Gorbaciov. O dovada in acest sens este ca, sub influenta lui Soros, Gorbaciov (venit la putere in ’85) a inceput sa se refere in discursurile sale, tot mai des, la „casa noastra europeana” la „societatea deschisa”, si sa promoveze concepte reformiste ca „glaznosti” ori „perestroika”. Numerosi tineri sovietici au luat calea burselor lui Soros, si au ajuns in Occident. La inceputul anilor ’90, Soros si-a lansat in Rusia celebrele „manuale” (vezi Irma Dezhina: „US Non-Profit Foundation in Russia, Impact on Research and Education”). Dar foarte repede au aparut criticii. Acestia sustineau ca, in realitate, Soros urmareste „dezmembrarea Rusiei ca stat, care avea potentialul de a redeveni superputere mondiala”. Unul dintre adversarii lui Soros – miliardarul Boris Berezovski – declara despre Soros: „Aproape am lesinat cand am auzit, cu ani in urma, ca Soros este agent al CIA.”

Dupa ce a cheltuit 250 de milioane de dolari pentru „transformarea educatiei si economiei ruse”, Soros a mai investit 100 de milioane de dolari pentru a crea in Rusia „International Science Foundation”. SVR-ul rus l-a acuzat insa de spionaj. Vezi, in acest sens, „Washington Post” (Margaret Shapiro: „Russian agency said to accuse americans of spying”), din 4 ianuarie 1995, sau „FSK suspects financing of espionnage on Russia’s teritory”, 18 ianuarie 1995, Associated Press.

Soros i-a creat o fundatie lui Gorbaciov, cu sediul in SUA. Ca si lui Dalai Lama, la Presidio (California).

In China, adeptii lui Soros au fondat „Fund for the Reform and Opening China”, au fost organizatorii mitingului-maraton din Piata Tien-An Men, miting inecat in sange de autoritatile de la Beijing, dupa o indelungata ezitare. (In Romania, pentru spargerea mitingului-maraton din Piata Universitatii si anihilarea opozitiei au fost preferati „minerii”.) Ulterior, chinezii l-au acuzat pe Soros de legaturi cu CIA (vezi „Washington Post”, 8 august 1989, Mariane Yen: „Fund’s representative arrested in China”).

Probabil ca Vaclav Havel si „revolutia de catifea” de la Praga, din 1989, urmata de celelalte miscari de schimbari pasnice din Europa de Est, au reprezentat marile succese ale filosofiei lui George Soros. Cu exceptia notabila a Romaniei, peste tot nu s-au inregistrat morti sau raniti. Nu s-a tras un singur glont! Schimbarea politica majora din 1989, din Europa de Est, a insemnat un veritabil „carnaval popular”, care s-a propagat ca un dominou.

In timpul razboiului din fosta Iugoslavie, Soros a fondat „International Crisis Group”. Iar in 2003, si in 2004, George Soros a fost „creierul” din spatele loviturilor colorate din Georgia si Ucraina (vezi „Dosare Ultrasecrete” din 17 ianuarie 2004, 18 decembrie 2004 si 9 aprilie 2005).

„Societatea deschisa” in Romania

Oficial, Soros a infiintat la Bucuresti, in 1990, fundatia care ii purta numele: „Fundatia Soros”. Ulterior, numele a fost schimbat: „Fundatia pentru o Societate Deschisa” (FSD). A fost printre primele ONG-uri infiintate in Romania.

In realitate, era vorba de o adevarata retea: „Soros Open Network Romania” (Reteau Deschisa Soros din Romania). In cadrul acestei retele functioneaza o mare varietate de organizatii, asociatii, institutii, cluburi etc.

Personalitatile de varf ale retelei „Soros Open Network Romania”: Renate Weber, Alina Mungiu, Monica Macovei, Cristian Parvulescu, Razvan Ungureanu, Adrian Cioroianu etc. In cadrul retelei „Soros Open Network Romania” sunt grupate ONG-uri cunoscute, si unele mai putin cunoscute.

Dintre cele mai putin afisate (pana acum) in public, remarcam: „Uniunea pentru Reconstructia Romaniei”, „Centrul de Parteneriat pentru Egalitate”, „Centrul pentru Dezvoltare Economica”, Fundatia „Concept” etc. Cele mai importante sunt: „Fundatia pentru o societate deschisa” (FSD), fosta pana in 1997, „Asociatia Fundatiei Soros pentru o Societate Deschisa”, care reprezinta punctul central al „piramidei” celorlalte „ONG”-uri. Care se mai autodefinesc si drept „societatea civila”. FSD asigura finantarea celorlalte ONG-uri, care insa – intre timp – si-au creat si surse proprii de subventionare. Mai ales dupa 2000. Apartenenta la FSD a creat membrilor sai multiple oportunitati. Razvan Ungureanu este un bun exemplu in acest sens. Pana in 1997, actualul ministru de Externe – Razvan Ungureanu – a lucrat pentru FSD. Aceasta i-a permis sa beneficieze de burse si stagii de pregatire. Astfel, in ’90-’91, Ungureanu a primit o bursa pentru masterat la „St. Cross College” al lui „University of Oxford”, masterat luat in 1993. Acest lucru i-a ingaduit ulterior lui Ungureanu sa devina membru al prestigioasei „European Association for Jewish Studies” de la Oxford. In 1998, Ungureanu a devenit „Senior Fellow” la „Oxford Centre for Jewish and Hebrew Studies” din cadrul lui „St. Cross College” (Oxford), cel mai cunoscut centru cu acest profil din lume. Primind „Premiul Posen”, Ungureanu a beneficiat si de o bursa de doi ani (1996/1997 si 1997/1998), la cunoscuta „Universitate Ebrica” din Ierusalim. In 2000, Ungureanu a sustinut cursuri ca „Senior Reader” la „NATO School” din Oberammergau (Germania), iar in 2003 Ungureanu este „senior Reader” la „George C. Marshall Center for Security Studies” de la Garmisch-Partenkirchen (Germania). Din martie 2005, Mihai Ungureanu este profesor asociat si la „Universitatea Nationala de Aparare”. La 2 mai 2005, intampinandu-l la Ierusalim pe Mihai Ungureanu, Silvan Shalom (ministrul de Externe al Israelului) spunea: „Bine ai venit, prietene Ungureanu, expert in iudaism si prieten al Israelului!”

Mihai Razvan Ungureanu este doar un exemplu pentru oportunitatile oferite de FSD si George Soros tinerilor romani. Acelasi lucru se poate spune despre multi altii dintre cei citati mai sus. Cele mai cunoscute ONG-uri din cadrul lui „Soros Open Network Romania” (SON) sunt:

„ASOCIATIA PRO DEMOCRATIA” (APD). Infiintata in august 1990, de Adrian Moruzi, la Brasov. A fost finantata, mai intai, de „National Democratic Institute”, dupa care a intrat in piramida SON. Are 30 de filiale in intreaga tara si peste 1000 de membri. Specializare: supravegherea alegerilor, numaratoarea paralela a voturilor etc. Organizeaza in fiecare an „Universitatea de vara de la Balvanyos” (Covasna), alaturi de „Liga Pro-Europa”, si „Uniunea Tineretului Maghiar” precum si de FIDESZ. „Pro-Democratia” este finantata pe langa SON (mai exact de FSD) si de: „National Democratic Institute”, „Freedom House”, „USAID” (United States Agency for International Development) si „Westminster Foudation for Democracy”. Din 1999, „Pro-Democratia” il are in frunte pe Cristian Parvulescu, care a analizat finantarea partidelor in ultima campanie electorala. Rezultatul: nici un partid nu a respectat legea la acest capitol! Cu o exceptie: Partidul Democrat!

„SOCIETATEA ACADEMICA ROMANA” (SAR). Societate recent infiintata, condusa de Alina Mungiu. La ultimele alegeri a venit cu ideea aliantei „DA” – dintre Partidul Democrat si Partidul National Liberal – care le-a si castigat. Finantarea vine de la „Open Society Institute”, precum si de la „Banca Mondiala”, „Freedom House” (James Woolsey), si „Marshall Fund”.

„ASOCIATIA PENTRU APARAREA DREPTURILOR OMULUI IN ROMANIA-COMITETUL HELSINKI” (APADOR-CH). Condusa la inceput de Renate Weber, apoi din 1996 de Monica Macovei. Trebuie precizat ca „APADOR-CH” este, probabil singurul ONG apolitic din Romania, care corespunde criteriilor pretinse acestor oranizatii non-guvernamentale.

„GRUPUL PENTRU DIALOG SOCIAL” (GDS). Infiintat cu mult zgomot in 1990, in prezenta lui Ion Iliescu, la „Hotelul Intercontinental”, GDS-ul s-a dovedit ulterior a fi principala pepiniera a FSD-FSN. Condus actualmente de Radu Filipescu, GDS-ul numara intelectuali importanti ai Romaniei de azi: Gabriela Adamesteanu, Mariana Celac, Andrei Cornea, Andrei Oisteanu, Adrian Cioroianu etc.

Din lipsa de spatiu tipografic, ne oprim aici cu enumerarea ONG-urilor din cadrul retelei SON. Nu inainte de a aminti „AGENTIA DE MONITORIZARE A PRESEI ACADEMIA CATAVENCU” (Mircea Toma), precum si „ALIANTA CIVICA”.

Finantarea Soros in Romania

George Soros a investit in 1990, pentru fundatia sa din Romania, 1,5 milioane de dolari. Banii au servit implementarii unor programe civice. Intre 1990 si 1994, Fundatia s-a ocupat de pilda, cu elaborarea „manualelor alternative” – scrise de membrii Fundatiei – in colaborare cu Ministerul Educatiei. Investitiile lui Soros in Romania au crescut progresiv. De la 4,3 milioane de dolari in 1992, la 11,3 milioane de dolari in 1996, pentru a ajunge, in 1999, la suma record de 15,8 milioane de dolari. Din anul 2000, insa, strategia finantarii Fundatiei s-a schimbat. Soros explica astfel strategia financiara a Fundatiei sale: „Calea pe care Fundatia a ales-o este ca atunci cand a devenit foarte eficienta in anumite domenii, sa infiinteze organizatii autonome in aceste domenii, la a caror finantare sa contribuie doar partial.”

Astfel se explica scaderea finantarii lui Soros in Romania dupa 2000: ONG-urile din cadrul SON au inceput sa se autofinanteze din acel an. De la 12 milioane de dolari, investiti in anul 2000, Soros a ajuns la 7,6 milioane de dolari in 2002, la 5,4 milioane de dolari in 2003, la 3,9 milioane de dolari in 2004, si la 3,2 milioane de dolari in 2005.

Dupa alegerile din 2004, unii membri ai SON au ajuns in Guvern. Ceea ce ridica o problema de „incompatibilitate”, sa recunoastem. Adica nu poti sa fii membru al unei „organizatii non-guvernamentale” si acelasi individ sa ajunga si membru in Guvern! Pentru ca rolul unei „organizatii non-guvernamentale”, prin definitie, este tocmai sa „supravegheze” viata politica, partidele, Parlamentul, Presedintia, si, bineinteles, Guvernul. Or, cum poate cineva sa „arbitreze” Guvernul, de pilda, si sa fie – in acelasi timp – membru al Executivului? Cu un picior in ONG si cu celalalt in Parlament sau in Guvern! Cu speranta ca, dupa aderarea Romaniei la UE, sa ajunga si euro-parlamentar!

Aici este o clara incompatibilitate, care ar trebui rezolvata. Altfel, alegatorii ar ramane cu impresia ca ONG-ul a fost folosit ca „vector” (ca samanta) pentru lansarea unui individ in politica, in partide, sau in Parlament. Si chiar in UE! Ceea ce ar compromite activitatea ONG-urilor. Suntem de parere ca membrii ONG trebuie sa se abtina de la tentatiile – atat de numeroase – ale intrarii in partide, Parlament si Guvern, pentru a-si putea pastra credibilitatea „arbitrarii” jocului politic. Metoda ingenioasa a lui George Soros – de a atrage pe membrii „establishmentului” aflat la putere prin burse, catre filosofia „societatii deschise” (a lui Karl Popper) – a creat o alta metoda de a „schimba pasnic, fara violenta, regimurile nedemocratice”.

Intr-un foarte interesant interviu dat ziarului ZIUA, din 17 iunie 2006, Sandra Pralong, prima conducatoare a „Fundatiei Soros” in Romania declara: „Trebuie sa acceptam si ideea ca, in general, Partidul si Securitatea i-au recrutat pe cei mai buni.” Si: „Am vazut – si mama mea a vazut in jurul meu – cum Securitatea venea sa-i recruteze in liceu pe elevii cei mai buni.” Sau: „Eu, in scoala generala, cand nu m-au facut pioniera, am venit acasa plangand. Nu pot sa garantez ce as fi devenit (daca nu plecam).” Despre dosare: „Ce credibilitate mai au dosarele, daca sunt deja suspectate de a fi traficate?” Sandra Pralong adauga: „Daca au facut compromisuri, mi-ar placea sa mi-o spuna ei primii. Sa nu aflu eu din terte surse. Voi avea un respect nemarginit pentru acesti oameni… Aduceti-va aminte de Paleologu.”

Vladimir ALEXE

28 iunie 2006

Roşiile sunt la început verzi

Recenta declaraţie al lui Videanu, prin care proaspătul guvern îşi arată interesul pentru reactivarea proiectului Roşia Montana, a dat din nou apă la moară comuniştilor verzi. Aceşti oameni ar face bine să trăiască cu ghindă şi păpădii dacă iubesc atât de mult natura. Marea majoritate însă nu trăieşte cu păpădii. Oamenii au nevoie de locuri de muncă. Sunt situaţii excepţionale, cum este cea de la Roşia Montana, în care trebuie pus în balanţă câştigul cu pierderile. Sunt de acord că natura şi mediul trebuiesc protejate, dar nici nu putem fi fanatici, încât să luptăm ca nişte chiori pentru a salva un munte, uitând de oamenii care îşi asigură un trai la Roşia Montana, ca să nu mai vorbim de profitul statului ce ar putea veni în timp din acel El Dorado. Şi aşa suntem datori vânduţi la FNI, datorii pe care şi fanaticii ecologişti vor trebui să le plătească, şi-n bani, nu-n căcăreze de oaie.

Aceste organizaţii de comunişti verzi  sunt bine subvenţionate de grupuri de interese care doresc să blocheze comunitatea de afaceri în favoarea unei politici economice asistate, cu-n stat protector şi mafiot totodată. E bine ştiut faptul că mafiile guvernamentale şi de stat se dezvoltă cel mai bine în condiţiile unui stat care caută să controleze economia şi să restricţioneze legislativ iniţiativă privată.

Marea revoluţie verde a început în America pe la sfârşitul anilor 60`, începutul anilor 70`. Statul a restricţionat atunci, prin măsuri exagerate de protecţie a mediului, iniţiativa de producţie a comunităţii de afaceri. Consecinţele au fost dezastruoase asupra producţiei americane care suprapuse cu criza petrolului au dus la un puternic declin economic în anii 70`. De atunci încoace s-au răspândit epidemic peste tot în lume aceste politici verzi, dar care mai apoi devin roşii.

Cel mai bine a definit esenţa comunistă a acestor ecologişti, fostul cancelar german, creştin democratul  Helmuth Kohl, care spunea despre partidul verzilor: „tomatele la început sunt verzi si apoi devin roşii”.

Eternul şi fascinantul PSD

PSD-ul, mai mult neliniştit decât tânăr, revine după aceste alegeri la starea sa naturală şi anume lupta canibală din interior. În cazul în care Geoană ar fi câştigat, lupta pentru şefia partidului ar fi fost doar de faţadă, pentru că fidel principiului: „Câştigătorul ia totul”, acesta şi-ar fi impus pe linie dinastică un urmaş din clanul său. Aşa, serialul Dinastia continuă, doar că rolurile principale sunt ocupate acum de membrii altor clanuri dinastice din PSD, ce se pregătesc să-şi scoată blazonul prăfuit din cuier.

Eşecul celui care s-a bucurat ţopăind ca la şotron a reactivat energiile latente ale partidului. Până şi „grupul de la Cluuuj” a ieşit din tăcerea ardelenească proverbială prin Ioan Rus, care şi-a arătat deja colţul de argint. Deşi iniţial au fost susţinători ai proiectului reformist al cărui semnatar se mândrea la vremea aceea a fi Geoană, treptat, treptat bizantinismul dâmboviţean şi-a arătat superioritatea în materie de putere şi intrigă politică. Gaşca lui Hrebenciuc şi Vanghelie face parte din categoria de guerrillă urbană care nu moare niciodată. Se repliază imediat, iar de sunt tăiaţi regenerează ca râmele. Acest pericol e semnalat de mulţi, ca acest eşec să nu determine altceva decât reactivarea unor clanuri mai vechi sau cameleonizarea clanului perdant la aceste alegeri. Stare de fapt care a dat din nou apă la moară discursului reformist de promovare a tinerilor. În teorie sună bine, tinerii, prin natura lor, oferă expectanţe pozitive, dar asta nu e suficient. Dacă ar fi să facem un mic istoric al carierei unor tineri în politica noastră, nu ştiu dacă ar trebui să fim optimişti pentru ceea ce ar putea urma. La vremea lui, acum câţiva ani, Emil Boc era o tânără speranţă a politicii, care culegea complimente de presă pentru discursul reformist, dar continuarea am văzut-o toţi, episodul căderii în direct la o emisiune TV este sugestiv pentru ce a urmat din punct de vedere politic. Victor Ponta, Cristian Boureanu, Adrian Cioroianu şi, de ce nu, Crin Antonescu sunt bune exemple ale unor succese de lansetă. Bine împinşi de cine trebuie la înaintare, parazitând prin discursuri ideea de schimbare a expiraţilor, şi-au făcut loc, la rândul lor, lângă aceştia, unde vor expira mult şi bine, aşteptând următoarea tentativă mimată de deratizare politică.

Problema promovării tinerilor macină toate partidele, nu doar PSD. Peste tot predomină selecţia bazată pe relaţii, nepotisme şi mai nou… filiaţie. Sigur că şi cei care ar ajunge prin merite proprii, odată intraţi în labirintul bizantin al puterii, şi-ar putea pierde, vorba poetului, credinţa-n izbândă. Dar chiar şi aşa, de bine, de rău, oricât s-ar bălăci prin noroaiele politicii, tinerii cu-n nivel cât de cât ridicat de informaţie şi educaţie e greu de crezut că s-ar mai putea “vangheliza” intrând în politică, la fel cum e dificil de imaginat că întâlnirea dintre Vanghelie şi litera de Evanghelie ar mai fi, vreodată, posibilă.

Revenind la PSD se vehiculează, printre altele, numele lui Cristian Diaconescu ca posibil succesor al lui Geoană. Dacă va fi aşa sunt întrunite toate premisele pentru un nou Geoană ţopăind pentru puţin timp în 2013. Meteahna care reiese de aici e aceea a unui management politic slab venit dintr-o extrapolare a competenţelor. Un politician se poate recomanda ca un bun ministru, ca deputat sau senator, dar poate fi chiar o contrarecomandare pentru postul prezidenţial sau cel de primar, cele mai uninominale portofolii eligibile. Privind din această prismă a liderului slab şi mergând pe logica relativă a lui dacă, cu siguranţă cu un contracandidat ca Oprescu sau, de ce nu, chiar ca Mitrea altfel ar fi putut arăta scorul pe 6 decembrie. Pe lângă poza liderului slab, actualul eşec al PSD trasează şi limita clanurilor de partid, îmbătate de propria putere, care cred că e suficient să împingă în faţă un candidat de paie pentru a câştiga. Degeaba au făcut combinaţii mijlocaşii din PSD, dacă n-au avut un vârf de atac penetrant.

Prin urmare, tinerii sunt cum sunt sau nu sunt deloc, pe cei bătrâni hârşiţi în rele îi ştim, aşa că PSD-ul nu poate veni cu noutăţi pe moment. Din păcate, nu rămâne decât să vedem lupta casetelor şantajiste pe care o promite Vanghelie. Big Brother-ul politicii continuă, arătând că disputa din PSD n-are nimic democratic în ea, nefiind o luptă de viziuni şi idei, ci doar o luptă pe viaţă şi moarte ce are la capătul ei doar ciolanul cu fundiţă, iar alături o casetă. Făcătură de campanie, desigur…

 http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/eternul-si-fascinantul-psd-87855.html

Soacra lui Mircea cel Mic

Întors acasă după ce a ţopăit într-una, Geoană cel Mic e trist şi rănit. Săgeata care a zburat repede ca “vântu” la rănit amarnic, iar boierii săi l-au aruncat în sus fără să-l mai aştepte să cadă. În faţa casei îi vine o străfulgerare. Îşi aduce aminte  că are o soacră şi că n-a dat-o afară din casă, ba chiar mai mult s-a şi lăudat cu asta. Sudori reci îl trec, dar îi vin în minte vorbele dulci: Mihaela, dragostea mea… şi parcă-şi recapătă echilibrul. Dă să treacă pragul, iar o dată cu lumina se arată şi măreaţa mamă soacră, impunătoare precum stejarul din Borzeşti.

“În Primăverii în poartă oare cine bate?

Eu sunt, mamă soacră, ginerele tău iubit şi de la alegeri mă întorc rănit.

Tu eşti Mircea? Da mamă soacră!

Ce spui tu străine? Mircea e departe.

Eu sunt a sa soacră, el e ginerele meu,

De eşti tu acela, nu-ţi sunt soacră eu.”

Mihaela, dragostea sa, plânge şi suspină. Dar vocea mamei soacre tună neîncetat.

“Dacă tu eşti Mircea cu adevărat,

Apoi tu aice fără voturi,

Nu poţi ca să intri cu a mea voinţă.

Du-te la BEC! Pentru partid mori!

Şi-ţi va fi mandatul coronat cu flori!

Mircea se întoarce şi din twitter sună;

Oastea de sub urne se adună,

Lupta iar începe… baronii zdrobiţi

Cad ca nişte spice, de voturi loviţi”

Mircea simte răcoarea umedă a nopţii. Se uită spre poarta casei tot mai departe şi şuieră cu mânie: “fir-ar al dracu` de ce n-am dat-o afară din casă. Credeam că e cel mai bun lucru pe care l-am făcut. Sunt un prostănac. Ce să fac acum, parcă sunt stresat, să mă duc la Vântu pentru relaxare? Cred că e şi el stresat acum, dacă a ieşit tătarul. S-ar putea să-l popească Popa”.

Pe drum, ca să-şi facă curaj, începe să cânte din folclor: “Măi tătare, măi tătare, nu veni pe cal călare, dacă vrei pâine şi sare …”. Va trebui să lupte chiar dacă mama soacră nu-l va înţelege că tătarii sunt mai răi ca turcii. Totuşi nu e singur. O are alături pe Vrâncioaia Firea şi pe fiii ei care stau ca nişte ciocârlii pe sârmă gata să dea semnal în ţară. Sunt acolo oşteni de seamă, ceata lui piţigoi, pleacă unu, se întorc doi. Străjerii trompetişti porecliţi în fel şi chip, Tatulici mereu aici, Huzureanu,  Gânditorul de la Hamangia, cu “gândul” într-o parte şi cu „adevărul” în alta şi mulţi alţi ciutaci, nistoreşti, urseşti, stăncuţe.  Oh, da, se va lupta până la capăt, iar de va fi să fie înconjurat se va refugia la cetate, la moşier Dinescu, zis şi menestrelul portofel, care va scoate berbecuţii fripţi la înaintare.  

Mulţumit de oastea visată, Mircea se duce cu gândul şi la tovarăşul său de luptă din prima şarjă, patricianul Crin. Pe unde o fi şăgalnicul Crin? Dar mintea i se tulbură din nou. În aer parcă vede o nălucă, călare pe o sondă. Ce sunt astea? Aventurile baronului de Midia(hausen) călare pe o sondă, cel care l-a adus în  loja patricienilor pe Crin. Oare mai pică o casetă? Nimic. E trezit brusc din vedenie de un ţipăt venit dintr-un tufiş. Domniţa Şandru ţipă cu disperare: “Am fost fraudată! Am fost fraudată!”. Vătaful Guşă fuge în urma ei strigând cu putere: “Taci din gură, eşti nevotată demult!”

Dimineaţa în pat, după o noapte cu vise înfricoşătoare. “Totul e un coşmar, nu e nimic real, doar am visat, de fapt sunt preşedintele României.” Aude paşii mamei soacre şi-i încolţeşte un zâmbet matinal la gândul că va fi prima dată când va auzi: bună dimineaţa domnule preşedinte!

“Bună dimineaţa mamă soacră!”

 „Bună dimineaţa prostănacule!”