Şoricul baronilor şi cuţitul DNA-ului

Agenda conducătorului politic român nu e atât de grea pe cât pare din exterior. Trebuie bifate anumite momente care se petrec anual. Iarna sunt înzăpeziri şi apare pe tapet problema firmelor căpuşă, care doar iau bani, indiferent de vremea de afară, ca să nu facă nimic. Primăvara sunt inundaţii şi se discută câteva zile de lipsa îndiguirilor, că nu s-a făcut nimic de douăzeci şi patru de ani. Efortul e minim, nişte cizme de cauciuc, o barcă, o fă, după care rămâne aceeaşi gargară plină de tupeu şi minciună.

Aşa sunt toate problemele în România, veşnice, păstrate la conservă şi scoase la timpul lor în fiecare an. Politicianul român ştie că poate trece mai departe fără să rezolve nicio problemă. Ciclul tuturor disfuncţiilor se repetă an de an, iar fiecare guvernare îşi asortează ţinuta, de la şapcă la cizme de cauciuc.

Românul se obişnuieşte cu orice. Nu există sancţiune din partea poporului. Ele au apărut acum cu justiţia, dar şi aici dorinţa de a imuniza baronii, parlamentarii, nu va fi uşor de înfrânt. Deja preşedinţii de Consilii Judeţene îşi pot delega, prin lege, atribuţiile unor funcţionari şi astfel ies de sub incidenţa DNA. Am mai avut şi legea amnistierii şi a superimunităţii pentru parlamentari, la care nu s-a renunţat.

Deocamdată se ascute ţeapa şi se strânge laţul, tot felul de baroni de prin judeţe sunt săltaţi de DNA, care a devenit un abator de baroni, fapt de salutat. Se pare că a venit rândul şi pentru un colind penal de Bihor. Cam mult le-a trebuit, dar niciodată nu e prea târziu. E de lucru aici, mai ales că trebuie recuperat timpul în care justiţia în Bihor n-a existat decât pentru boschetari şi cerşetori.

Rămâne de văzut la alegeri, dacă poporul va empatiza cu baronii, aşa cum ne spunea eminenţa rozalie, Vasile Dâncu. Probabil că nu, dar asta nu înseamnă că oamenii nu se vor lăsa cumpăraţi. Dacă studenţii de la Cluj au fost racolaţi din cămine pentru a merge să-l aplaude pe Crin Antonescu, pentru 15 lei, viaţa politicianului român e una foarte uşoară.

Românii au ajuns nişte prostituate ieftine în ochii lor, iar grav e că o bună parte dintre cetăţeni acceptă să devină asta. Ce diferenţă mai e între alegătorul student, care primeşte tichete pentru băutură gratis în cluburi, şi o centuristă care prestează pentru bonuri de masă?

Una peste alta, e nevoie şi de civism, pentru că instituţiile care pot face curăţenie în politică au nevoie şi de susţinerea publică. Cât timp alegătorii vor vota penali şi se vor lăsa cumpăraţi de baroni, lupta cu putregaiul corupt e pe muchie de cuţit.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/soricul-baronilor-si-cutitul-dna-ului-144484.html#rate_article

 

Cariera lichelelor începe cu dusul cafelelor

Şi anti-democraţi, şi faliţi

Alegerile din Ungaria şi Turcia au validat triumfal poziţia partidelor conduse de, Viktor Orban şi Recep Erdogan. Ambii sunt lideri autoritarişti, afişând un dispreţ vădit faţă de democraţie. Pe deasupra, Erdogan s-a ilustrat şi prin scandaluri de corupţie. Cu toate acestea, partidele lor au câştigat detaşat alegerile.

Explicaţia e simplu de găsit. Aceşti lideri, pe lângă derapajele lor anti-democratice, mai fac şi altceva decât să apară întruna la talk-showuri. Recep Erdogan se poate mândri cu un bilanţ glorios. În zece ani de conducere executivă, Produsul Intern Brut al Turciei a crescut cu nu mai puțin de 64%, în timp ce PIB-ul pe cap de locuitor cu 43%. A redus inflaţia, dar de departe cea mai spectaculoasă perfomanţă rămâne construirea a nu mai puţin de 13.500 kilometri de autostradă, dublu față de câți au fost construiți vreme de 80 de ani.

Dincolo de avantajul de a avea artere mai largi şi mai rapide pentru sângele economiei, există şi beneficii umanitare, numărul morților în accidentele rutiere scăzând la jumătate. La noi în schimb, numărul morţilor, pe şoselele strâmte şi proaste ale patriei, e într-o creştere exponenţială.

Cât priveşte Ungaria lui Viktor Orban, chiar dacă nu se poate lăuda cu performanţele Turciei, din punct de vedere administrativ-economic, maghiarii au apreciat măsurile premierului. Viktor Orban nu e un fanafaron glumeţ, nici pe departe.

Privind la cele două exemple, suntem obligaţi să ne uităm cu amar şi în ograda noastră. Regăsim aceleaşi tendinţe totalitare de partid – stat, aceleaşi atacuri sub centură la adresa democraţiei, cu nuanţa că ele sunt mai timide pentru că România nu e pe o poziţie care să-i permită băţoşenie geopolitică.

Unde ne despărţim total de exemplele de mai sus, e la capitolul eficienţă economică. Suntem incapabili de măsuri de revitalizare a economiei. În afară de împrumuturi şi taxe puse cu nemiluita, nu există nicio viziune.

Şi cu toate acestea nici vorbă de apatie. Toată energia este canalizată la nivelul propagandei şi a circului politic. Nu în ultimul rând, apăratul penalilor reprezintă un sport practicat cu osârdie. Din nefericire pentru cei care îşi imaginează că roţile justiţiei pot fi blocate, odată cu schimbarea politică, noua conjuctură internaţională ce a trezit America, care părea adormită în coliba unchiului Obama, face ca interesele SUA şi UE să se focalizeze pe zona estică.

Declaraţiile Victoriei Nuland, asistentul secretarului de stat american pentru afaceri europene si eurasiatice, sunt grăitoare în acest sens. Oficialul american observă: „tendinţa îngrijorătoare ca aspiraţiile cetăţenilor să fie călcate în picioare în interesul oligarhilor corupţi”, care „îşi folosesc banii şi influenţa pentru a înăbuşi opoziţia politică, pentru a cumpăra politicieni şi mass-media, pentru a slăbi independenţa justiţiei şi drepturile ONG-urilor”.

Mai departe lucrurile devin şi mai clare: „un astfel de sistem corupt nu numai că slăbeste democraţia din interior, însa face o ţară vulnerabilă şi la influenţele din afara graniţelor, care ar dori să exercite o presiune nejustificată asupra politicilor economice, politicilor de stat şi luarea deciziilor. Cu alte cuvinte, în multe părţi ale Europei, lupta împotriva corupţiei trebuie să fie o prioritate naţională mare, cu scopul de a apăra democraţia şi suveranitatea unor state”.

Din nou se dovedeşte că toată propaganda anti-băsistă privind justiţia este falsă. Impulsul hotărâtor pentru pornirea mecanismelor de justiţie a venit de la Bruxelles şi vine cu şi mai multă forţă de la aliaţii americani. Iar ameninţarea Rusiei lui Putin, obligă SUA să treacă la o curăţenie de primăvară, în ceea ce priveşte aliaţii săi, pentru a evita posibile dezertări. Intensificare acţiunilor DNA, din ultima perioadă, poate fi citită şi în acest context.

Ceea ce reprezintă totuşi o şansă. Dar din păcate ea nu e conştientizată foarte acut la nivelul cetăţeanului, unde rămânem, cum spunea poeta Ana Blandiana, „un popor vegetal.” Ne trăim istoria la voia întâmplării fără a ne propune o direcţie. Aici vorbim deja şi de responsabilitatea politicienilor carnivori, pentru care politica înseamnă din 1990 încoace, a fura fără să fii prins. Acest mod de-a face politică primeşte lovituri, rămâne de văzut dacă ele vor fi eficiente pe termen lung.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/si-anti-democrati-si-faliti-144163.html#rate_article

 

Taxaţi la sânge

Drama în politica noastră este că de fiecare dată cel care îţi promite că te scapă de un rău e ori la fel de rău, dacă nu chiar mai rău. Exploatând speranţa naivă a oamenilor, eliberatorii şi binefăcătorii societăţii triumfă. Din 1989 trăim în acest scenariu, dar el e valabil şi pentru perioadele de dinainte.

Aproape că ar trebui să ne fie frică şi de „salvatori” după repetatele experienţe de schimbare a puterii care s-au soldat de fiecare dată cu un eşec lamentabil. Însă până la naşterea şi dezvoltarea viitorilor salvatori mai este, deocamdată se rupe în bucăţi speranţa ultimilor ani. Dacă oamenii fugeau ca dracul de tămâie de austeritate, iată că sunt obligaţi să simtă prin biruri, taxe, tot un fel de povară, fiscală.

Discutându-se de la începutul anului doar de subiecte care întreţin show-ul, ruptura mereu amânată a USL, luptele dintre băsişti şi anti-băsişti, antenişti şi alte coterii, între timp cetăţeanul a fost tras pe linie moartă. De la începutul anului s-au scumpit gigacaloria, taxele poştale şi s-a continuat adăugarea de alte taxe.

De la preluarea mandatului său, Guvernul Ponta a pus 35 de taxe, printre care şi celebra taxă pe stâlp. Mai nou a venit şi acciza care ne plasează printre ţările cu preţurile cele mai scumpe la carburanţi. Vom avea benzină mai scumpă ca-n Austria şi o creştere alarmantă a preţurilor la alimente şi servicii.

Această acciză, căruia Traian Băsescu nu-i vede necesitatea, iar Victor Ponta îi vede utilitatea în dezvoltarea infrastructurii, s-ar putea să aibă utilitatea pe care, în inocenţa ei, Ioana Petrescu, ministrul Finanţelor, a mărturisit-o, şi anume plata pensiilor şi a salariilor. Pentru presă a apărut că a scos „porumbelul” fiind mustrată didactic de către şefii săi.

Nu avem o certitudine în acest sens, dar ne putem pune întrebarea: Dacă preşedintele şi premierul evită, din motive electorale desigur, să vorbească de taxe puse pentru plata pensiilor şi salariilor, pentru a nu crea imaginea de ţară blocată în criză şi-n măsuri mascate de austeritate? Niciunul dintre cei doi n-are interesul să spună că România e în criză. Unul se laudă că a scos ţara din criză, celălalt că e artizanul unor procente de creştere economică.

E adevărat că, agăţându-se de cifre şi comparând cu şocul din 2009- 2010, pare că pericolul nu mai e atât de aproape. Dar România trebuia să depăşească de mult stadiul în care îşi pune problema dacă se duce în prăpastie sau nu. Vremea scenariilor apocaliptice ale crizei a cam trecut. Acum ar fi fost timpul şi pentru dezvoltare, nu doar pentru găselniţe fiscale sufocante pentru cetăţean.

Ne-am mira ca ţara în care cetăţeanul are încă, în secolul XXI, probleme cu întreţinerea şi în care crapă ţevile coapte lăsând oamenii fără apă caldă, să nu fie probleme cu pensiile şi salariile.

Politica de fiscalizare excesivă sufocă şi firmele. Merg doar căpuşele baronilor şi ale mafiei clientelare. Firava clasă de mijloc care începea să se înfiripe înainte de criză a fost spulberată, dar nimeni n-a întins vreun colac de salvare, ba dimpotrivă s-a făcut tot posibilul pentru a-i grăbi sfârşitul.

În aceste condiţii, reducerea CAS cu 5% pare a se amâna pâna la a deveni iluzorie. Bine că rămâne taxa pe stâlp o certitudine. Ca şi faptul că ne vom împărţi tot mai mult de aici înainte între oligarhi şi asistaţi.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/taxati-la-sange-143972.html