Lustrarea strigoilor

Că niciodată nu se va întâmpla nimic important din punct de vedere moral şi penal în ţara aceasta o demonstrează şi această lege caricaturală a lustraţiei, care îşi propune o aşteptare a morţii foştilor, având în vedere că cinci ani e mult pentru unii. Mai era puţin şi vorbeam de lustrarea foştilor vii, nu foştilor comunişti. De fapt legea se înscrie într-o coerenţă deplină cu intenţiile tuturor, vizavi de fostul regim totalitar. Dorinţa ascunsă a tuturor, încă din anii 90, a fost să treacă timpul, şi el a trecut. Această lege, inutilă în 2012, făcută în cel mai bun stil românesc, adică atunci când efectele ei sunt minore, s-a scurs sub patina timpului.

Şi crimele revoluţiei tind să aibă aceeaşi soartă, chiar dacă s-a votat o lege împotriva prescrierii lor, care ar urma să aibă loc anul acesta. Din păcate, aşa cum s-a dovedit de atâtea ori, la noi, cadrul formal legislativ nu garantează actul de dreptate. Aşa că putem spune, coroborând cele două situaţii, că românii şi-au lichidat conturile cu trecutul. În curând dispar şi vinovaţii pentru acele crime, mai rămân judecăţile post mortem. Toate se fac la timpul lor. Cu acest lucru pare a fi de acord şi Ion Iliescu, care ne spune că era bine dacă se făcea lustraţia în 1990-1991. Şi are dreptate, atunci aveau efect cei cinci ani de stat pe tuşă a foştilor. Poate nici în 1996 sau 2000 nu era inutilă, legea ar mai fi avut ceva efecte, nu doar simbolice, ca azi.

Doar că, dacă spune fostul preşedinte din 1990, că atunci era mai bine să se facă, melodia sună altfel, adică fals. Situarea este una metafizică, avea sens în sine, trimite la lucrul în sine, pentru că personal n-avea rost pentru fostul preşedinte. Dar ce plăcut e să survolezi în zona principiilor după ce nu mai ai niciun interes, atunci te împaci până şi cu principiile. În acest sens, toţi vorbesc de anii 90-91 ca de un moment ratat, nu de ei, ci de pronia cerească. Atunci se putea face lustraţie, atunci se puteau judeca crimele revoluţiei, atunci s-a ratat startul economic. Cumva, domne, au fost ani decisivi, atunci s-a ratat, degeaba mai încercăm acum. De fapt, din genul acesta de declaraţie reiese voluptatea contemplării timpului scurs. Ce bine că timpul s-a scurs, iar judecata va fi doar apoi.

Revenind la actanţii de azi, după ce şi-au bătut joc şi de ţepe, atârnând în ele doar sperietori de ciori, au compromis total orice act de justiţie, inclusiv cuvântul anticomunism aduce a impostură, ajungând să sune mai rău decât cel de comunist. Asta chiar e o performanţă. N-o puteau face decât tot cei care veneau din mantaua fostului sistem, securiştii şi activiştii. Torţionarii Enoiu, Pleşiţă au trăit până la final, nestingheriţi de nimeni. Dosarele mineriadelor şi ale revoluţiei s-au afundat, complicităţile s-au perpetuat. De fapt, tot anticomunismul actualei puteri s-a manifestat retoric, din 2004, pentru că a mai existat un Ion Iliescu şi că în felul acesta putea fi ţintit PSD-ul. În rest ar fi fost culmea să se facă mai mult, atât timp cât bilanţul portocaliilor e unul falimentar pe toate planurile.

O recentă mostră de anticomunism portocaliu vine din partea lui Sebastian Lăzăroiu, care a devenit director la noua televiziune H20, fostă TVRM, un fel de formulă a apei, bună să spele, dar fără să lustreze moral, deşi ar avea pe cine, pe omul din spatele televiziunii, rectorul Universităţii „Spiru Haret”, Aurelian Bondrea, dinozaurul comunist, bun aducător de voturi. Aşa că aceşti predicatori anticomunişti se pregătesc să-ţi ţină liturghia electorală din altarul media al căpcăunilor ceauşişti. Amin!

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/lustrarea-strigoilor-120509.html

Cu mâinile murdare

De câţiva ani, România e, chipurile, într-o mare luptă anti-corupţie. Rezultatele sunt admirabile, dar lipsesc cu desăvârşire, asta pentru că tot e centenarul Caragiale. O dovadă foarte bună de cât de limitată este această luptă o reprezintă cazul Voicu, generalul care, deşi a stat ceva la răcoare, ne povesteşte acum prin interviuri cum l-a ajutat bagajul relaţional în puşcărie, ca să nu mai vorbim de onoarea lui de familist şi de cât bine a făcut el celor din jur, probabil tot atât de mult bine precum i-a făcut şi statul lui. Pe care nu uită să-l menţioneze în epitaful pus pe mormânt: „O viaţă dăruită statului român.” Başca faptul că şi-a construit ilegal cavoul peste mormântul unui general erou din Războiul de independenţă. Oricum, să tot cinsteşti statul, când prin el ţi-ai făcut toate mendrele.

Ce este şi mai revoltător e că acest plimbă-burtă a revenit în fotoliul cald de senator. Dar regulamentele şi legile noastre permit orice. În acest sens, Monica Macovei sesiza o întreagă stare de fapt: „avem 19 parlamentari în funcţie trimişi în judecată pentru fapte de corupţie, infracţiuni economice şi alte infracţiuni importante; procesele sunt în diferite faze de judecată, iar unii (6) au fost deja condamnaţi, definitiv sau nu. Ei sunt astăzi în Parlamentul României şi provin din majoritatea partidelor politice.”Întreg eşichierul politic este reprezentat, deasupra tuturor tronând Dan Voiculescu, care simţindu-se încolţit de justiţie, acum câţiva ani, o făcea pe Monica Macovei procuror ceauşist, mostră tipică a varanului de tupeu securisto-comunist. Toţi aceştia votează pentru noi.

În tot acest timp, politicienii ucrainieni vorbesc de dublul standard al UE, care ar cere exigenţe mult mai mari statelor nemembre, fiind puse în oglindă cazul Timoşenko şi Năstase. Dar nu doar Ucraina e un exemplu în faţa noastră, şi Croaţia a avut un premier închis, eliberat recent pe cauţiune. La noi totul rămâne la nivel de show, de arestări preventive, de tergiversări. Justiţia fiind timorată total, un bun exemplu fiind procesul transferurilor din fotbal, unde Giovanni Becali, care s-a autointitulat, „milionaru`, şmecheru`, mafiotu`”, asta ca să nu mai existe confuzii, urlă la judecătoare: „Să vă ferească Dumnezeu să ajungă familia mea să conducă ţara asta!”. Bineînţeles că nu i se întâmplă nimic, şi el ştie asta, că altfel ar sta cuminte în banca lui. În Germania n-ar fi făcut aşa ceva pentru că-l aştepta o noapte de arest. Nu e vina lui, e vina acestei justiţii corupte, timorate. Puterea acestor mafioţi vine din slăbiciunea justiţiei, iar slăbiciunea ei e dată de corupţia ei. Şi-n acest proces, ca şi-n altele, nici măcar auzul unei sentinţe de condamnare nu mai pare a fi încurajator, având în vedere precedentele cu care ne-am obişnuit, recursuri, reveniri şi întreaga comedie jucată mereu.

Dar dacă noi nu ne putem lăuda cu nicio operaţiune adevărată de anticorupţie, italienii marchează 22 de ani de la acţiunea „mani pulite”, care înseamnă, cu „mâinile curate”. Unde au căzut ca seceraţi, politicieni, oameni de afaceri, magistraţi corupţi, mulţi dintre ei sinucigându-se în închisori, în timpul anchetelor. Ancheta s-a bucurat de o popularitate teribilă în rândul populaţiei. Ne-am putea gândi cu groază după episodul, „free gigi” sau Vântu, văzându-i pe aceştia cum sunt ajutaţi de datornicii lor, liderii de opinie, ţinând cont şi de faptul că poporul vrea mai mult pungi, decât justiţie, cam câtă popularitate ar exista la noi. Toată atmosfera e de aşa natură ca rahatul să fie băgat sub preş, orice presiune fiind uşor domolită.

Sigur, se poate invoca faptul că în Italia, totul a revenit la loc, ba dimpotrivă din braţele tăiate s-au născut tentacule şi mai mari, asta dacă ne gândim că ascensiunea lui Berlusconi a fost facilitată indirect de acest scandal. Dar asta serveşte apă la moară resemnării noastre mioritice. Iată că acea operaţiune a rămas în istorie, reprezintă un precedent, ceea ce înseamnă că oricând se poate repeta, şi italienii au ce aniversa. Noi, în afară de faptul că tot aniversăm decembrie 89, până când nu vor mai şti nici nepoţii ce s-a întâmplat atunci, nu limpezim nimic. Iar justiţia va rămâne cu mâinile murdare şi legate, în faţa celor ce umblă dezlegaţi de 22 de ani încoace, dând tun după tun.

http://crisana.ro/stiri/controverse-23/cu-mainile-murdare-120191.html#rate_article

Vremea dege(ne)rării noastre

Orice moment de criză, de ananghie, ne arată nouă românilor că nu ştim să ne comportăm în faţa provocărilor de orice fel. De la declaraţii nesăbuite ale noului premier, care acuza lenea sinistraţilor, mai avea puţin şi-i căuta de ajutoare sociale, să vadă dacă mai are ce tăia, la un alt responsabil cu gafele, Mircea Toader, care reclamă abuzul etilic în zona Vrancei ca fiind cauza decesului celor îngheţaţi. Politicianul turmentat nu ştie nici măcar că alcoolul i-ar fi ajutat poate, pe unii, să nu se isprăvească prin îngheţare. Dar ce pretenţii poţi să ai de la un politician burjui care îl chema pe regele Mihai la un şpriţ, ca o contraofertă la discursul din Parlament. Cum substanţa etilică revine des în discursul acestui politician, parcă ne vine a ne gândi, extrapolând la alcool, zicala: doar la hoţi le e frică de hoţi.

Dar dacă puterea se îngroapă în zăpadă, de ce n-ar face-o şi opoziţia, care participă complice la abjecţiile unei jurnalism degenerat, făcut parcă de peşti şi interlopi. Când şi un prezidenţiabil gustă din fructul otrăvit al emisiunilor de tip hazna, degenerarea publică atinge codul roşu. Oricum, va trebui să ne obişnuim, deoarece se arată un an cu calamităţi naturale şi politice, cu mult scandal ieftin, poze, filmuleţe, craci, fese, şpăgi electorale. Tot canalul deversor în funcţiune.

Între timp, ne lăudăm cu o creştere economică pe hârtie, dar care niciodată nu se va simţi în buzunarele oamenilor. O ţară care exportă doar materie brută şi importă produse gata făcute, deci o ţară care nu mai produce aproape nimic, nu va şti prea curând ce e aceea creştere economică reală. Dar va şti să facă show din orice, să producă aventurieri escroci, care vor cumpăra oamenii cu gesturi de nababi. Lipsa respectării oricăror reguli este flagelul care străbate întregul corp social. De la politică, jurnalism, economie şi mai departe, toate sunt la pământ din această cauză.

Dar poluarea mediatică este bine întreţinută de toţi actorii publici. Discursul echilibrat al lui Victor Ponta, din Parlament a fost automat taxat de către colegul de alianţă la modul cel mai sugestiv pentru starea de civilitate din politica noastră: „Nu suntem în Parlamentul Angliei.” Cumva, vezi doamne, aici e românica, e cu ridicatul poalelor în cap, nu cu eleganţă scrobită. Dacă de la vârf acestea sunt mesajele, e limpede că nu poate fi altfel la bază. Ne place să dăm exemplul occidental, doar atunci când ne convine, când vrem să taxăm ţopenia cuiva, dar nu pregetăm în a scoate aceleaşi arme din dotare când e vorba de atacul nostru. Sigur, pentru orice se găseşte mereu justificare. Sunt de vină cei de la putere şi asta scuză orice comportament. Nimic mai fals, atât timp cât şi tu te pregăteşti să ajungi la putere.

Având în vedere că e doar începutul unui an turbulent, vom mai vedea şi auzi multe anul acesta. De la dosare, arestări preventive, până la scandaluri de tabloid politic. Deja anul a început sub semnul bătăliei electorale, odată cu protestele din stradă. Proteste care, după cum a lăsat să înţeleagă şi fostul şef SRI, Virgil Măgureanu, au avut parte de infiltrările de rigoare. De la afacerişti care fac cadouri, şampanii scumpe politicienilor, la tot felul de impostori şi ciudaţi, locotenenţi şi politologi închipuiţi, piaţa n-a mai arătat în ultima ei parte că ar da glas disperării celor mulţi. Dar cum e clasa politică, e şi piaţa, şi la fel şi pseudo jurnaliştii, aceşti agenţi ai degenerării noastre de fiecare zi.

http://crisana.ro/stiri/controverse-23/vremea-dege-ne-rarii-noastre-119921.html

Cadavre, prospături şi saltimbanci

Operaţiunea de schimbare la faţă, de chirurgie estetică a actualei puteri, a fost pusă în practică prin acest guvern junior cu multe nume necunoscute. E un tertip bine ticluit, deoarece în general cei necunoscuţi aduc a tehnocraţi, în virtutea perceperii politicianului ca personaj expus. Cadre din eşalonul trei al partidului sunt scoase la înaintare pentru a mai cârpi cumva imaginea ciopârţită a unei puteri aflate în degringoladă.

La vârf se practică aceeaşi operaţiune. Mihai Răzvan Ungureanu pare tehnocrat, dar de fapt nu e. Nefiind un combatant politic de arenă, se mizează pe imaginea discretă dată de funcţia de şef SIE, astfel că aduce şi el a tehnocrat uitându-se astfel că prin funcţia sa, n-avea cum să nu fie ancorat politic în actualul regim. La falsa imagine de tehnocrat mai contribuie şi CV-ul presărat cu performanţe academice. De parcă doctoratul în istorie şi executivul ar fi ca aţa cu acul. Cei care încurajează intrarea în politică a acestor băieţi studioşi, fac o mare greşeală.  Oamenii aceştia nu au prin structura lor aluat de politicieni, sunt buni de paravan pentru adevăratele animale politice, iar pe lângă asta îşi irosesc şi calitatea de specialişti în domeniile lor.

Dar deşi Mihai Răzvan Ungureanu a găsit lanţul gol, încă se mai aude ecoul domnului Boc, care îşi freacă palmele după trei ani de guvernare, ca după o coasă zdravănă. Uriaşa capacitate a domnului Boc de-a sări de pe un picior pe altul şi de-a părea când docilul executant, când croitoraşul cel viteaz, vorbeşte de la sine despre tupeul ardeleanului ajuns mare între mitici. Domnul Boc declară că nu face acum bilanţul greşelilor mandatului său, deoarece îl rezervă pentru memorii. Aproape că îţi vine să crezi că oamenii ăştia conduc doar ca să-şi poată scrie memoriile. Poporul are memoria negativă a mandatelor lor, pe cine îşi închipuie că mai interesează cum au mâncat ei cu mâna stângă savarina alături de şeful CIA? Probabil că acest gen de întâmplări rămân marile lor isprăvi. Ca şi căpşunarul care se întoarce în satul lui şi le vorbeşte celor de la bufet de autostrăzi.

Pe alt plan, în tot acest răstimp, strada produce actori, de la o masă indistinctă de nemulţumiţi, deja s-a ajuns la vedete lansate ad-hoc, asta dacă ne facem că nu citim ce spune fostul şef SRI, Virgil Măgureanu, de lipsa de spontaneitate a manifestărilor de protest. Oricum ar fi, personajele sunt pe măsura clasei politice pe care aceştia o contestă. De la Peneş Curcanul, venit din Dealul Clujului să facă juntă militară pe Dâmboviţa, la zambile pacifiste degajând parfum de SNSPA, reîncarnarea lui Mahatma Gandhi, Corneliu Crăciun. Cât îl priveşte pe bravul ostaş, imaginea lui este sugestivă pentru celebrul slogan, armata e cu noi. Cum militarii nu funcţionează decât la ordine, e probabil ca şi-n acest caz, omul a fost încredinţat cu această misiune în Capitală, de mai mari în grad ai armatei române, majoritatea bătuţi de neveste, mai ales după scăderile de venituri, în singurul război purtat de ei, cel conjugal. Oricum ar fi, ar trebui să jubileze acest popor pentru că stă sub aripa cloştii militare. Numai că dacă Ţuţea îşi dorea ca fiecare babă să mulgă vaca cu casca pe cap, mă tem că acum la noi sunt mulţi purtători de cască, buni doar să mulgă vaca cu ţâţe bugetivore.

Dar pe lângă pitorescul personajelor, strada a clamat mereu împotriva întregii clase politice, după care s-a făcut linişte. Nici măcar iniţiativa unui partid n-a existat. Toţi sunt scârbiţi de politică. Atunci să stea în case şi să se uite la Discovery. În momentul în care protestezi, deja faci politică, iar dacă totul se reduce la asta, atunci televiziunile vor fi singurele beneficiare. Într-o ţară în care o reformă a partidelor nu există, ar merita dublate toate formaţiunile de pe eşichierul politic. Am avea nevoie, de noi social-democraţi, liberali, creştin- democraţi. Dar nu se vor face pentru că românii nu cred în doctrine, idei, principii. N-avem nici cultura politică, nici civică pentru a porni de jos în sus. Aşa că nu ne rămâne decât să ne uităm la tinereii din actualul guvern, care ne sunt serviţi drept argument pentru întinerire şi care nu sunt altceva decât nişte copii de sistem.

La vremea lui şi Emil Boc, la 34 de ani, era un deputat tânără speranţă, diferit de anchilozaţii de la momentul respectiv. Elena Udrea a intrat într-o funcţie publică pe la 31 de ani, nici acum nu e veterană, aşa că ne-am lămurit între timp care e traseul tinerilor. Deci nu e nicio problemă, că prospături ţara noastră are, şi cadavre, şi saltimbanci.

http://crisana.ro/stiri/controverse-23/cadavre-prospaturi-si-saltimbanci–119676.html#rate_article

Cultura şi educaţia, etern marginalizate

În contextul unei tabloidizări exacerbate, a unui limbaj injurios şi a unei hore a vulgarităţii pe micile ecrane, iniţiativa PNL de-a impune televiziunilor o oră şi jumătate de program cultural pe săptămână părea mai mult decât binevenită. În mod normal această iniţiativă ar fi trebuit să fie una salutară, dar atât Guvernul, cât şi preşedintele s-au opus. Guvernul a dat un aviz negativ, iar Traian Băsescu a refuzat să promulge legea, asta în ciuda faptului că ea s-a bucurat şi de susţinerea parlamentarilor PDL-işti.

Chiar dacă preconizata grevă parlamentară tinde să suspende orice dezbatere, problema rămâne. Principalul argument contra acestei iniţiative, care se pare că a devenit o marotă, bună de scos în lipsa oricărei alte explicaţii, e cel al concurenţei, al pieţei.  Aceeaşi gândire care a stat şi la baza proiectului de lege pentru sănătate, unde e preferată competiţia în dauna siguranţei. Cu domenii strategice precum Sănătatea, Învăţământul – Cultura, nu faci experimente de capitalism sălbatic, ele reprezintă grija statului faţă de cetăţenii săi.

Dar atitudinea refractară faţă de emisiunile culturale se leagă în cazul lui Traian Băsescu cu dispreţul său faţă de oamenii de carte, specialişti. Aceştia sunt pentru Traian Băsescu frâna acestei ţări, recent, cu prilejul polemicii cu Raed Arafat, a mărturisit că obstacolul reformei în România sunt oamenii cu studii superioare. Magistraţii, medicii, profesorii au fost daţi ca un rău exemplu pentru societate de către reformatorul statului, minerii fiind daţi ca exemplu pozitiv. E ceva firesc la Traian Băsescu, preşedintele manifestă o consecvenţă în acest sens. Între teatru şi fotbal opta pentru fotbal, după cum mărturisea întruna dintre multele sale campanii electorale. E suficient să ne aducem aminte de observaţia lui Andrei Pleşu, care remarca dispreţul faţă de intelectuali al şefului statutului. Normal, Zeus vrea ospătari, nu filozofi.

În general, orice putere vrea oameni care nu gândesc cu mintea lor, dacă se poate un popor manelizat de zoaiele tv, nu rafinat de programele cu caracter cultural-educaţional. O forţă ieftină de muncă, bună de manipulat electoral, o turmă de oi docile, nu cetăţeni cu şira spinării, dispuşi să-şi ceară drepturile. Chiar dacă recentele proteste au demonstrat că românii mai au un pic de zvâc, totuşi, faptul că ele n-au izbucnit aşa cum era firesc, în urmă cu doi ani sau un an, şi-n număr mare, ci în an electoral, arată lipsa unei forţe deplin autonome a societăţii civile.

Revenind la programul televiziunilor, acestea se vor îndepărta tot mai mult de cultură, având în vedere că avem cinci televiziuni de ştiri şi se mai pregăteşte una. În Occident nu există această necesitate furibundă a televiziunilor de ştiri. Nici măcar mogulul Silvio Berlusconi nu şi-a creat în trustul său un asemenea canal, menţinându-se pe linia generalistă şi de divertisment. Se pare că la noi microbul politicii, precum şi isteria create de televiziunile de ştiri nu au leac. De câştigat din toată această stare de fapt au mogulii, politicienii, analiştii, iar cetăţeanul rămâne doar cu turmentarea.

http://crisana.ro/stiri/controverse-23/cultura-si-educatia-etern-marginalizate-119387.html