Pentru câteva voturi în plus

Cu cât se apropie alegerile, cu atât politicienii simt nevoia că trebuie să apară slabi în faţa oamenilor. Puterea este arogantă, niciodată cel care se va da puternic în faţa maselor nu va fi sprijinit. Ideea este să te victimizezi, să pari slab şi nedreptăţit de către cei răi şi puternici, iar pentru a-i învinge nu ai nevoie decât de sprijinul poporului. Aşa se câştigă alegerile.

La noi toţi candidaţii joacă acelaşi rol şi văd întruchiparea răului politic în celălalt. Fiecare transferă asupra celuilalt noţiunea de putere discreţionară. Concret, Băsescu spune că n-a fost lăsat să conducă de sistemul ticăloşit dimpreună cu ramificaţiile sale mediatice, iar alianţa anti-Băsescu se plânge că acesta este un dictator care domină prin focare conflictuale. Pentru a putea juca cât mai veritabil rolul de victimă antisistem, imaginea de independent se potriveşte ca o mănuşă. Strategia independentului prinde foarte bine la noi, iar în teorie orice firmă de consultanţă politică o recomandă cu vârf şi îndesat tuturor candidaţilor. Dar simpla teorie nu conţine şi garanţia succesului, e nevoie şi de un actor pe măsură. Iar cum poporul român este emoţional atunci când votează, jocul de scenă e decisiv.

Cum se face asta? Simplu şi cu tupeu. Aţi văzut vreodată două prostituate certându-se şi strigând una la cealaltă: „Curvo!”? Sau mafioţi care se acuză unul pe altul că sunt interlopi? Tot aşa şi politicienii se acuză de politicianism. Capacitatea de-a te autodisloca din statutul tău de mafiot, prostituată, politician şi de-a îi acuza pe ceilalţi de practicile pe care tu însuţi le comiţi pare a fi o găselniţă de succes în spaţiul nostru mioritic.

Tot din această logică a victimei face parte şi gargara cu fraudarea alegerilor. Din nou vine în faţă un politician care anunţă cu surle şi trâmbiţe poporul că el va fi furat, iar poporul să facă bine să-l voteze pentru a compensa frauda. O altă temă din arsenalul luptei antisistem pe care actualul preşedinte a propus-o pentru referendum este aceea a parlamentarilor căpuşă pe spatele poporului. Reducerea unor cheltuieli de la buget prin diminuarea numărului de parlamentari este, normal, o chestiune binevenită, dar logica aceasta cantitativistă, cum că dacă micşorezi numărul, automat scazi şi corupţia este complet falsă. Să nu uităm că oligarhie înseamnă puterea celor puţini, nu e nevoie de mulţi pentru un sistem corupt, ci dimpotrivă.

Privind la spectacolul ieftin al politicienilor, de ţoape cu haine kitchoase care vor să excite electoratul, nu te poţi gândi decât că pe lumea asta există şmecheri pe care, dacă ai un minimum de inteligenţă şi de experienţă de viaţă, îi simţi de la primul contact că vor să te combine, cum se spune, şi indivizi diabolici, minţi complicate, care te păcălesc în timp. Politicienii români fac parte din prima categorie. Păcăleala lor e de valutist de pe vremuri, care dădea un teanc de tăieturi din ziare în loc de bancnote străinului pripăşit pe la noi. Păcăleală rapidă şi scurtă pentru cei tâmpi care-n loc de bani vor primi şi ei doar nişte bucăţi de ziare cu promisiunile mincinoase ale programului electoral.

P.S. Dar nu doar politicienii păcălesc. Dacă Andrei Pleşu se plângea de Traian Băsescu că se complace în „alternanţa de emotivitate lăcrămoasă şi brutalitate cazonă”, preşedintele se plânge de indolenţa fostului consilier pe externe Andrei Pleşu: „Da, spre exemplu, când un consilier vine şi îţi dă un document important, că e de politică externă, să spunem, la semnat şi spui: ‘Ce conţine?’ şi constaţi că nu ştie, nu se poate aştepta să fie pupat pe frunte. Atunci poţi să-i spui şi brutalitate cazonă, da? Să ai decepţia să constaţi că nu ştia ce îmi propunea să semnez poate fi un moment în care poţi avea orice reacţie pentru că instantaneu te întrebi: ‘Dar până acum, de atâtea luni, omul ăsta a ştiut ce mi-a dat la semnat sau am semnat ce mi-au dat nişte funcţionari din direcţia lui?'”

Aceasta este o mostră din păcăleala celor care se pretind marii moralişti deontologi, atunci când denunţă sentenţios neseriozitatea şi lipsa de profesionalism a politicienilor.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/pentru-cateva-voturi-in-plus-85559.html

Politica jocului secund

Sigla PNL ar trebui decriptată nu prin Partidul Naţional Liberal, ci mai degrabă prin Partidul Non Liberal. De fapt, legătura acestui partid cu liberalismul a fost mai tot timpul inexistentă. Guvernarea liberală a fost mai ceva decât una social democrată. Măsurile luate au sporit aparatul birocratic, sistemul bugetar, asistenţa socială, fiind una dintre cele mai antiliberale guvernări posibile. Practic, în România liberalismul economic este în mare suferinţă, o Românie centralistă, unde politicul domină administraţia şi economia sufocă din faşă orice iniţiativă liberală.

Partidul Naţional Liberal nu a făcut absolut nimic pentru a schimba această stare de fapt. S-a folosit mereu de demagogia liberală pentru a strânge voturi din partea electoratului anticomunist, iar în realitate a dat mâna cu PSD de fiecare dată când a fost nevoie. Ţinuţi în cârcă la guvernare de PSD, acum liberalii speră să ajungă, sub aripa protectoare a PSD, din nou în fruntea bucatelor ţării. Dacă se va întâmpla aşa, e clar pentru toată lumea că o vor face din postura de vioara a doua. Candidatul PNL are mici şanse să obţină mai multe voturi decât Mircea Geoană pentru a intra în turul doi. Crin Antonescu pare în acest context candidatul PSD pentru turul întâi. De fapt, aceasta este maşinaţiunea pesedistă care are nevoie de mai mulţi candidaţi anti-Băsescu în turul întâi pentru ca-n turul doi voturile acestora să treacă la Mircea Geoană. Atât Crin Antonescu, cât şi Sorin Oprescu sunt doi oameni pe voturile cărora PSD contează în turul doi. Crin Antonescu a fost de la început alintat de către PSD, inclusiv Ion Iliescu neezitând să-şi manifeste simpatia faţă de acesta. Toată această stare de fapt demonstrează lipsa de personalitate politică a grupării liberale care este incapabilă să producă lideri autentici şi o politică proprie de atac.

În ceea ce priveşte numirea recentă al lui Bogdan Olteanu în postul de viceguvernator BNR, venită tocmai după ce liberalii au clamat întruna varianta tehnocraţilor, ea este specifică duplicităţii politice caracteristice acestui partid. Cum mai poate vorbi PNL de tehnocraţi în fruntea ţării, când îl marginalizează pe Daniel Dăianu, un veritabil specialist, şi-l împinge în faţă pe Bogdan Olteanu, care poate reprezenta, alături de un Victor Ponta, simbolul parvenirii şi al imposturii produse de tânăra generaţie de politicieni?

Din păcate, lipsa unei forţe liberale reale pe scena noastră politică spune totul despre cât de avansată este economia de piaţă la noi. Sinonim cu libertatea economică, cu individualismul dat de iniţiativa privată, liberalismul este ideologia cea mai îndepărtată de realităţile româneşti şi, în consecinţă, şi cea mai greu de implementat. Este exact ce-i lipseşte României cel mai mult, fapt ce face cu atât mai mare dezamăgirea produsă de impostura şi neputinţa partidului liberal. Dar chiar dacă există impedimente majore din partea unui sistem de stat centralist corupt şi aservit clientelelor politice, cu atât mai mult ar trebui să existe o politică liberală de opoziţie înverşunată. Departe de ambiţiile PNL această atitudine. Au tăcut mâlc în perioada guvernării PDL-PSD, ba chiar mai mult, şi-au pregătit prin alianţa parlamentară cu PSD terenul electoral pentru o posibilă reintrare la guvernare.

În ceea ce-l priveşte pe Crin Antonescu, acesta este complet lipsit de croi politic. Modelul acesta de candidat, care în primă fază poate stârni aprecieri pentru decenţă, aer intelectual, este unul cât se poate de vulnerabil. Fără a avea capacitate proprie de absorbţie electorală este omul cel mai uşor de controlat de cei care-l pun în faţă. Călduţ, plăcut, dar în acelaşi timp năşit politic de cine trebuie, adică de Dinu Patriciu. Liderul politic nu poate să fie un om cumsecade şi de bun simţ, în politică nu eşti la catedră, ci eşti pe baricade tot timpul, iar pe deasupra, dacă nu eşti un lider popular care să magnetizeze masele, rămâi doar o unealtă politică în mâna marilor gangsteri economico-politici care-şi ating negreşit scopurile prin oameni de genul acesta.

Însă scopul liberalilor nu este nici să producă lideri de forţă şi nici să promoveze cu adevărat politicile liberale, ci doar să se aşeze cu fundul lor moale pe conjunctura trambulină spre o nouă participare la guvernare, indiferent dacă ea este făcută din postura umilă de secunzi. Nici nu ar putea fi altfel, pentru că destinul organismului politic liberal este marcat de politica jocului secund.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/politica-jocului-secund-85491.html

Generaţia mută

Faptul că ne-au bătut sârbii cu 5-0 nu este grav doar fotbalistic, ci spune multe şi din punct de vedere uman. Veşnica noastră scuză atunci când pierdem cu reprezentativele unor ţări puternice este că noi nu ne putem compara cu ăia pentru că sunt ţări mari, foste imperii, au istorie, cine suntem noi?

Ei, uite că de data asta am întâlnit reprezentativa unei ţări de şapte milioane de oameni, lovită de nenumărate războaie, de sărăcie, ţară în afara UE. Şi cu toate acestea sârbii excelează la sport la toate capitolele, baschet, polo, naţionalele de juniori şi tineret de fotbal, ca să nu mai vorbim de tenis, unde Ana Ivanovic este, la 22 de ani, o fostă numărul unu, iar Novak Djokovic, un campion consacrat şi cu o carieră lungă în faţă. Noi spunem că sârbii sunt luptători şi-i vedem mai mereu pe tancuri cântând pe ritmurile lui Goran Bregovic, Kalashnikov, Kalashnikov! E adevărat că fac şi asta, dar nu asta le dă măsura spiritului războinic, entuziasmul euforico-artistic, ci mai degrabă vorba scurtă, un spirit colectiv dezvoltat, precum şi o anumită nonşalanţă care-i scuteşte de văicăreala în faţa vieţii, capitol la care noi suntem campioni. Bine, noi suntem campioni şi la partea îndemnurilor de luptă eroico-euforice, aici chiar îi întrecem pe sârbi, ne place şi nouă să bem ca apoi inima de iepure din pieptul nostru să devină neînfricată ca a unui leu. Însă, nouă ne cam lipseşte ceea ce sârbilor le prisoseşte, demnitatea gesturilor concrete şi nu a celor de paradă. Plus de asta, la noi, mentalitatea de curvă care se vinde în stânga şi-n dreapta după care ajunge codoaşă stăpână reprezintă tradiţie istorică. Aceasta este fişa morală a celor două popoare care bate şi fişa tehnică a meciului. În ceea ce priveşte sumarul tehnic al acestui meci, pentru noi el este unul cât se poate de scurt şi de sec, mai ceva decât vinul din şpriţurile lui Mutu. De fapt, prima acţiune contra Serbiei pe care au făcut-o ai noştri a fost prin Mutu pornit în tandem cu Adrian Cristea, supranumit şi „Prinţul”, şi a constat în consumul de vin roşu şi vodcă până la trei dimineaţa alături de păsări de noapte specifice pentru acea oră şi acel loc. A doua mişcare a lui Mutu, de data asta pe cont propriu, nu ştim dacă sub efectul primeia, a fost izbirea unui cot în figura marelui fundaş sârb şi la propriu, şi la figurat, Nemanja Vidici. Intrat în această acţiune prelungită, „Briliantul” a finalizat totul cu primirea unui cartonaş galben, care numai bine îl scuteşte de sosirea în ţară şi implicit de întrebările stânjenitoare ale ziariştilor. Pe deasupra îl scuteşte şi de un meci lipsit de vizibilitate internaţională, cel cu „pescarii” din Insulele Feroe, pentru că Mutu nu joacă cu oricine, el joacă doar în partide de top.

Nu e sigur că va mai avea ocazia să o facă, iar dacă selecţionerul va avea tăria de caracter necesară să renunţe la serviciile sale şi să nu se lase înduplecat de nimeni, atunci am putea spune că s-ar închide acest ciclu trist al generaţiei care n-a fost nici de aur, nici de tinichea, ci a fost generaţia mută a fotbalului nostru. Muţenia este cea care se lasă atunci când încerci să rememorezi performanţele acestei generaţii. Însă, nici viitorul nu sună bine, se va culege pleava în continuare pe care au produs-o patronii de cluburi şi şefii fotbalului românesc. Dar nu-i nimic că măcar de acum pot să înceapă iar dezbaterile, sportul nostru naţional, adică vorba lungă, care, ca şi-n politică, se dovedeşte a fi sărăcia unora şi bogăţia altora.

 http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/generatia-muta-85194.html

Halatul alb şi vest(e)a roşie

„Mi s-ar părea o laşitate să-mi iau macferlanul şi valiza şi să plec la Cotroceni”. „Nu candidez în 2009… Mi se pare ca aş fi un mare mincinos, cu nas de Pinochio, dacă aş face ca domnul Ciorbea. De bine de rău, Băsescu a stat 4 ani la primărie”. Aşa spunea doctorul în 2008, dar de atunci e mult, suntem deja în 2009, aşa că totul se poate schimba. De fapt nu mai surprind pe nimeni piruetele acestea politice. Au intrat deja în fişa postului.

Mai interesant de analizat sunt resorturile ascunse ale acestei candidaturi. În primul rând, că nu putem vorbi de o candidatură serioasă. Sorin Oprescu nu candidează pentru a câştiga preşedinţia. Dacă ar fi dorit acest lucru, şi-ar fi anunţat candidatura pe la începutul anului şi ar fi ţinut-o tot într-o bătălie electorală aşa cum au făcut-o Geoană şi Antonescu, oameni care aspiră cu adevărat la funcţia prezidenţială. Şi atunci de ce candidează doctorul? În primul rând, independenţa mult clamată pe spatele căreia s-a obţinut mandatul de primar al Capitalei reprezintă un tertip electoral şi nimic mai mult. Sorin Oprescu a fost, este şi va fi omul PSD-ului, creaţia lui Ion Iliescu. Există foarte mulţi PSD-işti care nu-l înghit pe Geoană şi care au devenit simpatizanţi ai acestui partid datorită lui Ion Iliescu şi chiar lui Adrian Năstase. Aceştia nu-l vor vota pe Geoană în primul tur, mai degrabă vor absenta de la vot. Sorin Oprescu, trimis în luptă, ar strânge voturi venite pe filiera Iliescu-Năstase, plus neutrii pasivi care ar fi ispitiţi de momeala aşa-zisei independenţe politice a doctorului. Aceste voturi, care mai mult de 10% n-au cum să depăşească, îşi vor dovedi utilitatea pentru PSD abia în turul doi.

Finala pare a fi Geoană-Băsescu, chiar dacă într-un recent sondaj Antonescu era cotat puţin peste Geoană. Însă ieşirea de la guvernare şi opoziţia mult mai vocală al lui Geoană faţă de slab odorizatul Crin, plus forţa superioară a partidului pot cântări decisiv în propulsarea lui Geoană în turul doi. În acel moment va începe polarizarea voturilor acordate în turul întâi. Acum e clar că oricât l-ar avea de puţin la inimă pe Geoană, votanţii lui Oprescu nu-şi vor da voturile lui Băsescu. Motivul principal este acela că sub halatul alb doctorul poartă şi acum vesta roşie, el fiind perceput în continuare ca fiind un produs al PSD. Sigur că acum PSD-iştii, în frunte cu Ion Iliescu, caută să creeze o falsă distanţă faţă de Oprescu criticând un posibil pact cu Băsescu al acestuia, datorită faptului că doctorul n-a dat de pământ cu preşedintele în discursul său de lansare. O diversiune tipic PSD-istă care ţinteşte să şteargă impresia că-n spatele lui Oprescu se află PSD. Era de aşteptat ca partidul să inducă această distanţă, de ochii lumii, pentru a-şi proteja candidatul propriu.

Lansarea tardivă a lui Sorin Oprescu este bine gândită de maşinăria de manipulare PSD-istă care-n felul aceasta captează un segment electoral care altfel ar rămâne înregistrat la categoria absenteişti. De aceea ar fi şi fals să credem că, dacă Oprescu nu ar candida şi deci nu ar strânge acele voturi dinspre partea iliescistă, voturile respective ar merge tot spre Geoană în turul doi. Să ne aducem aminte că în 2004 mulţi simpatizanţi PSD-Iliescu au votat împotriva lui Năstase, preferându-l pe Băsescu. Dacă electoratul lui Iliescu şi Năstase, care acum este unul comun, n-ar fi reprezentat şi implicit mobilizat de candidatura lui Oprescu n-ar exista siguranţa acestor voturi strânse de doctor pentru turul doi. Electoratul PSD, care e oricum divizat, are nevoie de impulsul convergent al tuturor taberelor sale pentru a fi siguri pe recolta de voturi.

Prin candidatura lui Sorin Oprescu se uneşte întregul pol electoral al PSD. Pe două căi se atrag voturile care într-un final trebuie să meargă spre aceeaşi urnă. PSD-iştii din toate judeţele se vor uni, iar aripa iliescistă va face front comun pentru ca partidul, dobândind funcţia de preşedinte, să ajungă cu adevărat la putere. În felul acesta voturile doctorului îşi vor pierde albeaţa independentă şi se vor înroşi în urna PSD-istă.

 http://www.crisana.ro/stiri/politica-1/halatul-alb-si-vest-e-a-rosie-85074.html

Li se rupe că s-a rupt…

Cu ceva timp în urmă un cetăţean, intervievat pe stradă de reporterul avid de opinie politică din mers, răspundea la întrebarea: „Ce credeţi, se rupe alianţa?” cu un sec „mi se rupe”. Acum, că s-a rupt, acelaşi cetăţean şi, probabil, o grămadă ca el ar răspunde la fel. Cam aceasta este vocea străzii taman la polul opus cu nesfârşitele dezbateri furnizoare de microbişti politici. E firesc să li se rupă unora de ceilalţi, atâta timp cât există o ruptură la nivelul priorităţilor. Geoană şi-a luat cota lui de guvernare şi a plecat, iar oamenii îşi primesc în continuare cota lor de şomaj. Cam de aici se rupe tot.

În ceea ce priveşte cota de şomaj, aceasta a ajuns deja la 660.000 de persoane şi ar putea creşte până la sfârşitul anului, conform estimărilor, la 750.000 de persoane, în condiţiile în care rata şomajului se va apropia de 8%. Însă numărul acestor şomeri este, de fapt, mult mai mare, dacă luăm în calcul şi ceilalţi membri de familii din gospodării. În felul acesta putem vorbi de un număr de două milioane de şomeri, dacă ne-am baza pe studiile sociologice. Numărul şomerilor din ţară a crescut şi pe seama românilor rămaşi pe drumuri prin Spania şi Italia. Această stare de fapt este cauzată din plin de scăderea drastică a volumului comerţului care a făcut ca multe firme şi companii să-şi restrângă activitatea sau să se închidă definitiv, intrând în faliment. Consecinţa imediată este trimiterea oamenilor în şomaj, ca o măsura imediată de reducere a cheltuielilor. Colac peste pupăză a venit şi măsura aberantă a Guvernului de a introduce impozitul forfetar, care a contribuit din plin la îngroparea multor firme.

Cam aşa arată România acum şi se pare că va arăta şi mai rău în următoarea perioadă. În ciuda acestei realităţi, criza politică sfidează criza economică. România a cunoscut o pseudoguvernare în ultimul an, de fapt, un circ electoral care acum a avut parte de gongul final. Pesedeii au muşcat ca hienele din hoitul ţării şi acum au luat-o la fugă, dornici de o opoziţie, care, îşi închipuie ei, ar putea să-i transforme în viitorii lei ai următoarei guvernări. Dar, indiferent de calculele politice ale unora sau ale altora, un lucru este cert: tot ce se produce acum pe scena politică nu-l mai afectează pe cetăţeanul de rând. El a ajuns şomer şi cu un guvern de largă majoritate şi va ajunge şi cu un guvern minoritar.

Din păcate, dincolo de şomajul care se adânceşte, nu se întrevede o promisiune prea generoasă a ofertei de muncă. Ce poate fi mai relevant din acest punct de vedere decât faptul că la bursa pentru locuri de muncă organizată recent de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor au fost prezenţi 31 de angajatori, faţă de 60, câţi au fost anul trecut. Scăderea numărului agenţilor economici a atras după sine şi diminuarea ofertei locurilor de muncă, anul acesta numărul acestora fiind de trei ori mai mic faţă de anul precedent.

Dintre toţi aspiranţii la un loc de muncă, se pare că de departe cei mai năpăstuiţi par a fi tinerii absolvenţi de facultăţi pentru care găsirea unui job a devenit o adevărată fata morgana. La bursa respectivă, din 390 de locuri de muncă doar 57 s-au adresat absolvenţilor de studii superioare. Acum e foarte drept că la această situaţie nu contribuie doar criza, ci şi o altă meteahnă mai veche care ţine de faptul că locurile de muncă pentru absolvenţi se obţin mai degrabă prin pile, relaţii şi nu prin anunţuri în ziare sau la bursa locurilor de muncă. Oricum ar fi interpretate aceste cifre, ele vorbesc în mod unidirecţional despre neputinţa unei ţări întregi.

Revenind la răposata alianţă de guvern, aceasta n-a lăsat nimic în urmă, doar scandal politic. Dacă măcar ar fi legalizat prostituţia ar fi avut şansa ca la un bilanţ al istoriei să spună că în această perioadă s-au creat şi locuri de muncă. Acest guvern n-a fost în stare să creeze locuri de muncă pentru nimeni, nici măcar pentru curve, a lăsat şi amorul şomer, iar azi, când alianţa e istorie, şomerilor nu le rămâne decât să spună că li se rupe de faptul că s-a rupt.

http://www.crisana.ro/stiri/politica-1/li-se-rupe-ca-s-a-rupt–84809.html