Economia falsă şi criza adevărată

Deşi suntem ţinuţi în priză mediatică cu criza economică, iată totuşi că românul cel descurcăreţ umple hypermarket-urile. Cel puţin aşa spun datele statistice pe 2010. Chiar dacă s-a văzut cu ochiul liber că hypermarket-urile au fost pline, acest fapt e confirmat şi de valorea profitului obţinut de retaileri la finele anului trecut, când hypermarket-urile au înregistrat cifre acceptabile pentru vreme de criză, românii cheltuind 8 miliarde de euro, ceva mai puţin decât în anii precedenţi.

Totuşi, unele statistici la nivel european ne dau alături de greci ca având cel mai slab consum, dar să nu uităm că e vorba de-o raportare la multe ţări din Europa care sunt cu un secol înaintea noastră. Înainte de criză diferenţele erau şi mai mari. Însă raportat la noi înşine conform statisticilor pe anul trecut, România nu stă rău la partea de consum. Explicaţia este simplă, mulţi români lucrează la negru şi e foarte greu să-i învinuieşti pentru asta. Având în vedere că munca este suprataxată e de la sine înţeles fenomenul muncii clandestine. Problema gravă este că-n felul acesta noi nu prea avem economie adevărată, dar nici nu putem lăuda c-am fi avut. Economia subterană înseamnă economie falsă, care poate fi de subzistenţă pentru unii şi de opulenţă pentru alţii, însă per ansamblu totul e haotic şi lipsit de producţie sănătoasă. Cu puţinele excepţii de capital autohton, majoritatea companiilor străine îşi duc grosul profitului acasă, dincolo de salariaţii autohtoni şi taxele plătite către statul român. Aşa că românilor le rămâne supravieţuirea prin economia subterană şi prin producţia agricolă de subzistenţă. Sigur că-n felul acesta nu poţi da faliment, iar dacă te mai şi împrumuţi de la FMI, atunci rezolvi problema cu plata în sistemul bugetar, mai ales dacă mai şi reduci din salarii şi salariaţi.

Toată această stare de fapt nu înseamnă, ce-i drept, nici apocalipsa mult trâmbiţată de cei care vor să tragă focul sub oala lor întru miză politică, dar nici promisiunea pentru vreo reformă sau vreo modernizare. De fapt, nimic nou sub soare, crize am mai avut şi-n guvernarea CDR-istă, atunci n-au fost tăieri şi creşteri de taxe, ci a fost inflaţie, oricum tot timpul au fost conjuncturi pentru a crea momentul zero, iar după ce aceste momente se ratează, vin actorii politici şi ne spun, pe post de experţi, ce trebuia făcut şi nu s-a făcut. De la Ion Iliescu încoace, toţi foştii preşedinţi, premieri sau miniştri s-au convertit în analişti experţi, scriu cărţi, articole, participă la simpozioane, forumuri şi ne spun ce trebuia făcut ieri, ca azi să ne meargă bine. Tertipul mediatic de-a comunica informaţii şi analize este bine folosit de clasa noastră politică.

În rest, românii supravieţuiesc ei cu aranjamente că doar n-or sta să aştepte fondurile europene, care se pare că sunt ca fata morgana. Total inaccesibile pentru cei care vor să-şi facă propria lor afacere, dar şi greu de palmat pentru învârtitorii autohtoni care-şi făcuseră mari vise înaintea aderării. Măcar din punctul acesta de vedere există o echitate întru abstinenţă. Deci nici în marea criză nu suntem, dar nici conectaţi la priza unui viitor care să conţină perspectiva creării unei economii durabile şi sănătoase. Situaţie tipică pentru societatea noastră din ultimii douăzeci de ani, nu se merge nici în trecut, nici în viitor, ci se creează un prezent băltit continuu, care e presărat cu fantome din trecut şi cu năluci din viitor.

 http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/economia-falsa-si-criza-adevarata-105990.html

Duminica producătorului

Propunerea deputatului Valeriu Steriu ca hypermarketurile să fie închise în zilele de duminică pentru a susţine producătorii agricoli autohtoni, revitalizând pieţele şi chiar magazinele mici de cartier, face mare vâlvă, provocând furia retailerilor.

Iniţiativa porneşte de la o stare de fapt evidentă. În primul rând, nu doar producătorii agricoli autohtoni sunt marii perdanţi în lupta cu aceste lanţuri grele de magazine, ci şi clienţii, aparent îndestulaţi de hypermarketurile burduşite de marfă în proporţie majoritară de import, însă cu produse de o calitate îndoielnică, deoarece cantitatea şi profitul sunt poruncile sfinte în retail. Comerţul la TIR a ajuns să ucidă micul producător, iar consecinţele se reflectă şi-n scăderea produselor naturale din alimentaţia românilor. Taxele impuse de retaileri producătorilor au dus în timp la excluderea acestora de pe piaţă. Iar în ciuda faptului că anul trecut, după lupte îndelungate, s-a semnat codul bunelor practici care reglementa cât de cât regimul taxelor impuse de hypermarketuri producătorilor, se pare că acesta este prea puţin respectat sau chiar deloc de către retaileri.

Acum, Goliaţii comerţului se simt din nou ameninţaţi şi invocă sfântul drept al pieţei libere. Această demagogie de a face recurs la principii clişeu pentru a acoperi o realitate strâmbă era tipic comunismului, dar se pare că nici capitalismul original nu este străin de asemenea practici. Principiul că statul nu trebuie să se implice deloc şi că piaţa trebuie lăsată liberă până la bunul plac al unora şi la răul plac al altora nu mai are de-a face cu nicio ideologie sau teorie, ci cu primitivismul uman. Paradoxul trist este că au ajuns să apere principii ale capitalismului taman formele atrofiate ale acestuia, multinaţionalele, care sunt un fel de stat în stat, având tendinţe monopoliste ce tind să ucidă iniţiativa privată individuală, adică esenţa liberalismului economic. Pe lângă faptul că aceşti coloşi sunt departe de ideile capitalismului autentic, modul lor de pătrundere, impunere şi dezvoltare pe piaţă se face în cârdăşie perfectă cu statul reprezentat prin instituţiile sale locale, ce deschid larg braţele marilor retaileri occidentali atunci când vine vorba de facilitarea unor autorizaţii, terenuri şi tot ce înseamnă infrastructura necesară pentru construirea şi funcţionarea unui hypermarket.

Faptul că duminica ar fi închise hypermarketurile n-ar veni doar în avantajul producătorului, care şi-ar putea vinde mai bine marfa în pieţe, ci şi în a românului, care şi-ar mai însănătoşi regimul de viaţă cumpărând produse naturale într-o plimbare duminicală în aer liber, e adevărat printr-un spaţiu mai rustic, dar mult mai uman decât halele sclipicioase, pline de cărucioare în ambuteiaj. Un alt beneficiar important al acestei măsuri ar fi angajatul, care ar obţine o zi liberă în plus. Nu multă lume ştie, poate chiar dintre fericiţii împingători de cărucioare, că angajatul unui hypermarket este sclavul modern perfect. Sclavagismul practicat de multinaţionale, se ştie, a produs şi victime. Dar, referindu-ne strict la comerţ, se poate vorbi de acelaşi fenomen sclavagist, adică ore suplimentare neplătite, perioade de până la 10 zile consecutive de muncă, sancţiuni arbitrare pentru a reduce personalul din motive de cheltuială, cu alte cuvinte tărâmul abuzurilor bine mascat de măreţia companiei şi de imaginea puhoaielor de clienţi fericiţi.

Cu alte cuvinte, dincolo de clişee uzate, gen „sunt măsuri comuniste!”, „lăsaţi clienţii să vină la noi!”, se ascunde o realitate dură, care nu mai are nimic de-a face cu vorbăria doctă despre economie, ci cu o grămadă de părţi sociale vizibil afectate de un mecanism comercial necesar, dar care, ca oricărui lucru de pe lumea asta, absenţa unor limite îl face, uneori, dăunător grav sănătăţii celor din jur.

 http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/duminica-producatorului-92471.html

Dictatura supermarketurilor

Un fenomen care a luat o amploare din ce în ce mai mare în ultimii ani este cel al retailului multinaţional – comerţul cu amănuntul practicat de lanţurile de supermarketuri şi de hypermarketuri.

Această tendinţă a fost conştientizată şi la nivelul Uniunii Europene, mai exact în cadrul Parlamentului European, unde câţiva europarlamentari – din Marea Britanie, Polonia, Germania şi Franţa – au depus, în octombrie anul trecut, o declaraţie scrisă în care cereau investigarea şi stoparea abuzului de putere al marilor supermarketuri care operează în Uniunea Europeană. Acum există un proiect în acest sens, care are nevoie de semnăturile a cel puţin 393 de europarlamentari – jumătate plus unu din numărul total de euro-parlamentari, 785.

Criticile sesizate în acest raport aduc la cunoştinţă situaţia tot mai alarmantă a faptului că, în UE, retailul este monopolizat de un număr mic de lanţuri de supermarketuri, care au devenit un fel de jandarmi ai pieţei, asupra căreia îşi impun, în mod nemijlocit, dictatura preţurilor. Acest lucru se realizează prin controlul unic asupra furnizorilor şi a fermierilor. Consecinţele nu întârzie să apară, în special pentru consumatori, una dintre acestea fiind scăderea diversităţii produselor, pierderea specificului cultural şi local dat de produsele naturale şi, nu în ultimul rând, dispariţia magazinelor mici. Producătorii sunt şi ei, la rândul lor, afectaţi de această relaţie cu supermarketurile. Potrivit contractului semnat cu supermarketul, producătorului îi este interzis să vândă produsul în magazinele tradiţionale la preţuri mai mici decât este el vândut în supermarket. Adaosul comercial impus de aceste trusturi este unul foarte mare, însă nu este singura taxă impusă producătorilor. Mai sunt impuse taxe pentru intrarea în magazin, taxă de deschidere (pentru noile magazine inaugurate), taxă de raft, taxă de promoţie, taxă de catalog, toate acestea fiind obligatorii pentru ca produsele să aibă acces la vânzare în rafturile supermarketurilor.

Vizavi de acest întreg fenomen există şi unele state membre ale Uniunii Europene, care au legiferat la nivelul lor naţional o seamă de măsuri menite a limita un astfel de abuz. Cu toate acestea, supermarketurile se extind tot mai mult dincolo de graniţele naţionale, astfel încât devine din ce în ce mai greu posibilă exercitarea unui control în acest sens. Singura decizie capabilă de a reglementa lucrurile în acest sens, aparţine Uniunii Europene.

În concluzie putem sesiza următorul paradox: la baza economiei de piaţă stau ideile liberalismului economic, care încurajează iniţiativa micilor şi mijlociilor întreprinzători, însă, cu toate acestea, iată că în plină democraţie economică apare tendinţa spre monopol şi, totodată, de creare a unui stat în stat de către marile companii. Aceasta este încă o dovadă în plus că în spatele ideilor de capitalism şi democraţie stă bine camuflată nevoia de monopol şi dominaţie, pe care şi-o exercită peştele mare atunci când înghite peştele mai mic.

 http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/dictatura-supermarketurilor–54823.html