Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un milion de euro cu tot felul de decorații artistice. Apoi, până nu-și vând casa și își cumpără una de două milioane de euro ca să își dezvolte alte mofturi creative, intră într-o plictiseală de om prea sătul. Își revin repede și se gândesc că ar fi nemaipomenit să scrie o carte. Dacă au făcut bani din imobiliare, se apucă să-și romanțeze povestea lor de afaceri. Evident, mesajul va avea o încărcătură motivațională, doar milionarii României au reușit exclusiv pe cont propriu. Unii se apucă de filmări, cărora mai apoi le zic filme, și care ajung una – două pe Netflix, alții pictează, cântă. Cu alte cuvinte, își transformă hobby-urile în tentative de noi cariere profesionale.  

Faptul în sine nu ar fi de-o gravitate șocantă, snobi parveniți și impostori au existat de când lumea. Problema este că astăzi, tinerii cu talent care și-ar dori o carieră vocațională n-au nici un sprijin de nicăieri. Nu se pune problema să te îmbogățești din artă și cultură, dar un trai decent poți pretinde. Din păcate, majoritatea sunt forțați să renunțe la vocație, iar piața pseudo artistico – culturală ajunge să fie dominată de acești falși creatori cu bani. Cei care studiază atât în universități, cât și din pasiune individuală, sunt siliți să stea pe margine și să lase locul protagoniștilor impostori care își cumpără o faimă goală de orice valoare. 

Vorbim de niște creatori artificiali care livrează o marfă artistică manufacturată fără strop de adaos mental creator. De suferit pentru creație și cunoaștere nu se pune problema, respectivii s-a născut ca să moară râzând. Un fel de inteligențe artificiale generate de capitalismul de consum. Prin această vidare sufletească, omul a fost pregătit deja pentru lumea roboților. El însuși, tinde să nu mai fie ceva mai mult decât un robot.

Și atunci ne putem da seama de ce există o campanie de demolare a marii culturii, pentru că metafizica este dușmanul de moarte al consumerismului. Religia, filozofia și artele îndepărtează sufletul de aici și acum. Plasează fericirea în partea inutilă a vieții, aceea a trăirii deasupra timpului. Societatea de supraconsum instalează omul doar în parte utilă a vieții. Îl limitează și îl obligă la propria sa materialitate.

Impostura reprezintă în sine o manipulare care mai apoi poate genera manipulări diverse. Faima multora dintre acești purtători de măști nu se rezumă doar la un exhibiționism narcisiac. Unii dintre ei sunt mesageri propagandiști cu rază largă de iradiere și cu penetranță tot mai adâncă în plaiul mioritic.

Un caz interesant este acela al actorilor de valoare, care tind să devină figuri discrete, în timp ce tot felul mediocri sau măscărici amatori care fac reclame vesele în online au dobândit statutul de actori naționali. Actorașii comedianți, care pe lângă interesul pur comercial de-a face glume se dedau și la manipulare politică, sunt în mare vogă. Vorbim de o propagandă veselă, mai mult sau mai puțin mascată. În general, mesajele vin din zona neomarxist – corporatistă.

Să luăm un exemplu cu accente regionale, comedianții improvizați care vorbesc cu accent ardelenesc. În primă instanță  a-i fi tentat să-i vezi ca pe niște neaoși tradiționaliști din poeziile lui Ioan Alexandru. Doar auzindu-i ți i-ai putea imagina ca-n versurile poetului transilvan; ”… strămoșii mei călcau pe univers, în zilele de iarnă în sumane, iar vara în izmene foarte largi de cânepă sub clopuri cât o roată”. Dar când te uiți mai bine la ei, vezi că au deasupra capului cupola neomarxistă. Sunt tineri progresiști din marile orașe cu festivaluri de sunete create pentru traficul și consumul de droguri. În glumele lor căutate, mult prea căutate și prea puțin găsite, strecoară în asprul grai ardelenesc tot felul de idei noi, demne de ingineria socială a omului nou.

Discrepanța dintre vorbă, port și mesaje nu este întâmplătoare și are un calcul propagandistic bine făcut. În satele și micile orașe românești internetul circulă cu viteza vântului, e singurul care circulă constant, tractoarele și remorcile au devenit piese de muzeu. Astfel că se adună mult public din zona tradițională, care trebuie prins cu momeala graiul țărănesc pusă în cârlig. Odată creată puntea simpatică între cele două lumi sunt lăsate să circule mesajele corectitudinii politice, propagandei lgtbq+, ”rasismului  imaginar”. Totul la nivel de sketch peste gard. De fapt, comedianții  care  iau în derâdere valorile tradiționale creștine  reprezintă unul dintre vehiculele de bază ale manipulării tinerilor și nu numai. Nu doar cei cu pretenții umoristice se folosesc de dialectul ardelenesc pentru a-și cânta aria manipulatorie, ci și cei care declarau cu stângăcie acum 26 de ani, că s-au ”săturat de România” și vor federalizare și autonomie. Au rămas în România să-și continue mica operă de subversiune, filtrând și ulterior penetrând mediul rural cu agenda globalistă.

În marile orașe, bătălia cu valorile tradiționale e ca și câștigată, de aceea se aud acum vuind tot mai multe tulnice false pe colinele spațiului mioritic.

Cultura protestului la români

Până la protestul agricultorilor și al profesorilor de anul trecut, societatea românească aproape uitase că revendicările social-economice sunt fundamentale în orice democrație sănătoasă. Ani de zile am fost bombardați cu proteste artificiale preparate în laborator. Românii păreau niște suedezi îmbuibați care nu mai au altă grijă decât statul de drept, comunitatea lgbtq versus familia tradițională. Evident că și aceste teme pot crea dezbateri și reacții sociale. Anomalia venea din faptul că ele au dominat o societate în care oamenii mor pe capete în spitale pentru că nu sunt îngrijiți corespunzător în lipsa consumabilelor și a personalului medical. Totul într-o țară fără infrastructură rutieră și feroviară modernă cu salarii mici și cu angajați exploatați ca în capitalismul sălbatic din romanele lui Dickens.

În acest sens, pandemia, războiul din vecinătate au fost ideale pentru clasa noastră politică. Conducătorii noștri din ultimii ani au procedat ca un bunic nervos de pe vremuri, care striga la nepoți ca să poată auzi mai bine știrile bruiate de la Europa Liberă. Să încetăm cu problemele noastre mărunte de zi cu zi și să nu-i deranjăm, acum când se schimbă lumea, clima, geopolitica, se resetează planeta. Liderii noștri ne păzesc de ruși, chinezi, ca pe vremuri domnitorii de tătari și mongoli, n-au timp de jalbele iobagilor. Fuga de responsabilitatea politică internă se manifestă mereu la liderii noștri prin falsa asumare a unor responsabilități globale sau regionale. Pe ideea, ai noștri sunt în delegație, plecați cu treburi importante, tata e plecat în delegație, n-are timp de dat cu aspiratorul și de făcut mâncare.

Care e opoziția politică la toată această diversiune? O altă diversiune cu niște țațe isterice care dau iluzia poporului că dacă aleargă dintr-un târg într-altul doar ca să țipe și să-i facă de ocară pe politicieni sunt capabile de acțiune politică. Dimpotrivă, nu acționează deloc politic și dacă reușesc să facă un rău, acela e de a compromite ideea națională. Între soroșism și șoșocism nu mai rămâne de ales nimic, decât calea disperării sau detașării.

Această sârbă-n căruță prin iarmaroc cu iluzioniști care răcnesc către jandarmii puterii va defila tot anul electoral curent. O altă comedie jucată de acești actori ratați este cea a conspiraționismului, care poate fi deopotrivă un indicator al ignoranței absolute sau al informației profunde. În cazul nostru au fost duse în derizoriu și temele suveraniste și cele conspiraționiste.

Anul prefăcătoriei publice va seca inutil energia socială. A te preface înseamnă a nu face. Particula pre înaintea lui a face, ne arată ceva ce n-a început propriu-zis. Când te prefaci dai doar impresia că faci. Carierele politice se bazează mai mult pe a te preface decât pe a face.

Din păcate, cultura protestului ca tradiție civică ne lipsește cu desăvârșire. Ne aducem aminte cum după 1990, diverși artiști se lăudau că purtau plete sau înfruntau milițienii pe stradă, ca apoi să iasă la lumină că erau protejați pe linie de partid și de stat de potentații zilei. Cu alte cuvinte, ei își făceau de cap, se golăneau, pentru că-și permiteau, asta a fost toată disidența lor. Identică cu a beizadelelor nomenclaturiste din vremea respectivă care se lăudă acum cu scandalurile provocate la beție, de parcă ar fi fost anarhiștii ruși de la sfârșit de secol 19, care puteau ajunge ușor pe mâna Ohranei Țarului și apoi via Siberia. De fapt, cu toții se laudă cu golăneli de privilegiați. Ei pot părea pentru naivi un fel de revoluționari avant la lettre, pentru că orice tulburare a liniștii publice reprezintă o mică golăneală care se poate transforma într-o revoluție, adică într-o mare golăneală. Nu întâmplător, Ion Iliescu le-a lipit eticheta de golani celor din piața Universității în 1990, ca unul care își însușise temeinic în tinerețe agenda agitatorului bolșevic.

Dacă nu va fi învinsă frica și îngrozitoarea lipsă de încredere inculcată de sistem în toți acești ani ticăloși, nu se va schimba nimic. Aceste momente de explozie socială sunt doar niște depășiri fulgerătoare ale fricii, nu o înfrângere a ei pe termen lung, iar dacă nu se produc modificări de substanță, vor rămâne doar niște eliberări temporare care întrerup o captivitate socială durabilă.

Dezinformarea în numele informării, cenzura în numele siguranței, toate vor fi aruncate ca niște lasouri peste capetele noastre. Degeaba ne îndeamnă psihologii sociali la adaptare cu orice preț. Ar merita să mediteze la vorbele unora mai înțelepți:”A fi perfect adaptat unei societăți profund bolnave nu reprezintă un semn de sănătate”. (Krishnamurti)

Vocea Rațiunii:

”Cenzura și libertatea presei vor avea mereu de furcă una cu alta. Cenzura o pretinde și o exercită cel puternic; libertatea presei o cere cel mărunt. Primul nu vrea să fie tulburat în planurile și actele lui de o publicitate indiscretă și protestatară, ci ascultat fără cârtire; cel de-al doilea vrea să-și expună motivele spre a-și justifica nesupunerea. Lucrul se confirmă pretutindeni. Dar și aici ar trebui observat că partea slabă, cea lezată, poate și ea în felul său să atenteze la libertatea presei, și anume atunci când conspiră și nu vrea să fie trădată.” – Goethe.