Sânge și propagandă

Suveranist nu înseamnă putinist

Dincolo de emoțiile firești pe care le produce suferința umană de pretutindeni, nu putem închide ochii în fața unor derapaje mediatice. Războiul din Ucraina este exploatat cu un cinism psihopat de către politicienii lumii în cârdășie cu televiziunile de știri care au devenit sirene de război, abandonând complet misiunea de informare.

Și acest conflict din Ucraina, precum pandemia recent decedată, activează războiul civil cultural, conflictul cronic dinăuntrul organismului civilizației occidentale, lupta dintre suveraniști și globaliști.

Spre exemplu, în Franța, au loc anul acesta alegerile prezidențiale, iar războiul reprezintă un bun prilej de-a accentua acest antagonism. Nu e vorba de întoarcerea rezultatului alegerilor, Macron va triumfa oricum, însă candidații suveraniști câștigau tot mai mult în popularitate, ceea ce displăcea profund elitei globaliste care-l susține pe Macron. Astfel că propaganda globalistă s-a gândit să exploateze acest război punând semnul egal între suveraniști și putiniști.

În sensul acesta sunt dezgropate tot felul de declarații din trecut ale unor candidați, pentru a se demonstra filiația putinistă. Nu se merge cu adevărul până la capăt, pentru că atunci și anumite poziții ale președintelui Macron față de regimul Putin pot fi suspectate de indulgență, ca să nu mai vorbim de cea care a condus șaisprezece ani, Europa, doamna Merkel, care  anul trecut, la final de cancelariat, primea cu o grație sfioasă buchetul cu flori de la țarul rus. Fostul cancelar german nu poate fi suspectat de suveranism, deciziile sale în criza migranților din 2015 reprezentând strălucit agenda globalistă. Lista poate fi continuată cu foști președinți americani globaliști, precum, Obama, care îl ruga pe Medvedev în 2012, an electoral în America, să-i transmită lui Putin în legătură cu poziția sa privind scuturile antirachetă, următoarele: „Acestea sunt ultimele mele alegeri… După alegerea mea voi avea mai multă flexibilitate”.

Asocierea propagandistică dintre conservatori, suveraniști și președintele Rusiei este lipsită de noimă cu atât mai mult cu cât Rusia atentează la suveranitatea altor state. O putere nucleară care alocă anual un buget pentru apărare de 61,7 miliarde de dolari, în timp ce Ucraina doar 10  miliarde, nu poate fi decât un stat cu potențial imperialist – expansionist. Cu toate acestea, în pofida faptului că au mai multe focoase nucleare, Rusia rămâne la mare distanță de America, 778 de miliarde de dolari buget anual, 39% din totalul global, SUA fiind cel mai mare imperiu militar din istoria omenirii. Să nu uităm de China, care este pe locul doi în acest clasament, cu 252 de miliarde de dolari și India, pe locul trei, înaintea Rusiei, cu 72,9 miliarde de dolari. Toate aceste bugete de apărare vor crește ca urmare a războiului din Ucraina, multe state medii și mici anunțând că vor face și ele același lucru.

Poziția neomarxiștilor cu fiecare criză, că e vorba de migranți, pandemie, război este de-a acoperi mizeria sub preș și de-a arunca pisica moartă pe pragul vecinului. Legat de această nouă criză provocată de războiul din Ucraina, Giorgia Meloni: președinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR) declara recent: „De ani de zile am cerut o Europă puternică și mândră de identitatea și rădăcinile sale. În schimb, astăzi plătim consecințele unei Europe din ce în ce mai slabe”.

Acest discurs care vine în favoarea întăririi Europei este respins cu bună știință de către elitele instituționale, care se fac că nu văd dimensiunea democratică, liberal – conservatoare din doctrina suveranistă, tratând-o ca pe deviație extremistă de dreaptă.

Un mesaj similar transmitea recent și Marcello Pera, filosof italian, într-un  interviu pentru Il Giornale  din Milano. „De mii de ori i-am avertizat pe liderii Occidentului. Le-am cerut recunoașterea rădăcinilor, a destinului, a sentimentului. I-am implorat să-și dea o identitate spirituală și culturală. Ei au răspuns că suntem rasiști, belicoși, teo-conservatori și intoleranți. Ne-au hrănit cu cultura ștergerii istoriei”.

Europa pare a suferi de o boală autoimună, în care lupta se duce cu propriul corp. Rusia, China, Islamul nu suferă de această boală. A trăi cu speranța mai mult sau mai puțin ascunsă, că pot fi și ele contaminate de slăbiciunea interioară a societății nihilisto – consumiste occidentale tinde să fie una din marile iluzii păguboase ale secolului XXI, care ar putea fi plătită cu un preț nemilos.

 

Giorgia Meloni: președinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

„Valorile tradiției occidentale sunt atacate în întreaga lume. Este o bătălie dificilă și există o renaștere din partea stângii culturale și politice în eforturile de a suprima vocile disidente. Concentrațiile financiare mari, big tech și mass-media mainstream sunt aliate în încercarea de a eradica tot ce are legătură cu conceptele de identitate și apartenență. Ei caută să înlocuiască ființele umane cu indivizi depersonalizați și comunitățile cu mase, reducând oamenii la consumatori globali perfecționați. În această luptă, Europa este un câmp de luptă fundamental pentru că aici sunt cele mai puternice rădăcini ale civilizației noastre – și tocmai în aceste tranșee trebuie să luptăm. Deși știm că bunul simț al majorității oamenilor îi protejează de narațiunea globalistă.”

Război fără pace

Privind la evoluția de moment a conflictului din Ucraina, un fapt se distinge cu claritate, deocamdată nimeni nu vrea pace. Toată lumea vrea război până la capăt. Șansele unei negocieri de pace între părțile beligerante sunt determinate, de regulă, de concesiile pe care le admit taberele implicate. Atât timp cât o parte doar pretinde și nu oferă nimic la schimb, pacea nu poate avea loc.

În acest sens e de salutat poziția președintelui Macron, singurul lider occidental cu inițiativă concretă, nu doar declarativă, în a aplana acest conflict. Această poziție mai salvează puțin din onoarea Europei, care dovedește că vorbele Papei Francisc din 2014: „Europa e o bunicuță bătrână și slăbită”, nu erau un simplu exercițiu de retorică. E adevărat că acum la ceas târziu, cancelarul german a promis o suplimentare semnificativă a bugetului pentru apărare, însă proiectul unei armate europene rămâne departe de a se cristaliza.

Un alt palier pe care se desfășoară acest război e cel mediatic. Bombardamentul cu fake news-uri propagandistice rivalizează cu cel din zonele de conflict. Nu se face economie de muniție propagandistică, pentru că internetul e infinit și suportă pe măsură. De aici și până la a cere arestarea unora dispuși să aibă alte păreri despre război decât retorica uneia dintre părți, așa cum o face un fost ministru al Educației din epoca Băsescu, care în afară de ideea genială de-a pândi cu camere de supraveghere, elevii, n-a propus nimic pentru reformarea sistemică a învățământului, e totuși cale lungă. Aceste măsuri de privare de libertate pentru delict de opinie, chiar dacă opinia e deplasată, sunt specifice regimurilor autoritariste de tipul celui pe care-l acuză o lume întreagă acum.

Însă avem parte și de măsuri hilare în toată această tragedie pe care o trăim. Unele agenții au anunțat cu mare țâfnă că a fi rus ar fi ajuns o rușine, pentru că aceștia ar fi rămas fără femei și fotbal. Într-adevăr, naționala Rusiei nu va mai putea juca în preliminarii, iar finala Champions League de la Sankt Petersburg a fost mutată la Paris.

Dar de ce și fără femei? În primă fază te-ai fi putut gândi că s-au înrolat toate rusoaicele, ceea ce ar fi fost chiar o veste de speriat, când de fapt aflăm că un site porno și-a blocat accesul pentru utilizatorii ruși. Spune și asta multe din punct de vedere cultural, legat de ceea ce înseamnă astăzi ”valori” pentru cei care au senzația că s-au născut doar ca să se distreze virtual. Aceștia dacă ar rămâne fără aceste agremente virtuale, ar intra în sevraj.

Acest conflict scoate la suprafață și alte cadavre pe care unii nu au reușit să le îngroape bine. În acest sens, liderii europeni ar trebui să-și pună mari semne de întrebare și să-și facă un examen serios de conștiință atunci când vine vorba de ascensiunea lui Putin. Și nu e vorba de interesele economice normale și de tradiția istorică a relației dintre Rusia și Europa, nu acestea l-au impus în primul rând pe liderul de la Kremlin, ci slăbiciunea leadership-ului european din ultimii 22 de ani. Și acest fapt a fost determinat de abandonarea filonului conservator în politica europeană. Toți marii lideri ai Europei au venit pe acest filon, Churchill, Adenauer, De Gaulle. Faptul că partidele de dreapta au cedat în fața agendei neomarxiste a slăbit structura politică a Europei. De aceea,  mulți conservatori din Europa și America, care s-au simțit nereprezentați în condițiile acestui vid politic s-au lăsat seduși de Țarul de la Kremlin.  

Cât privește desfășurarea războiului, s-a tot vorbit de blitzkrieg fără nicio logică. Atacul de tip blitzkrieg e unul pregătit în taină și declanșat fulgerător pentru a lua prin surprindere inamicul. Nu e cazul acestui atac al Rusiei, care și-a tot masat trupe la granița cu Ucraina câteva luni de zile, timp în care canalele media făceau cronica anunțată a războiului. Legat de pericolul escaladării conflictului, dincolo de acuzele belicoase, la ora acesta el se arată unul moderat, deoarece Rusia nu a intrat cu arsenalul greu al armatei sale, și nu e vorba de armele nucleare, care nu au legătură cu războiul clasic. Un alt element pozitiv este acela că Gazprom nu și-a întrerupt furnizarea de gaze spre Europa și nici nu are de gând să o facă. Evident că și atunci când vrei să te joci controlat cu focul, acesta rămâne greu de stăpânit, iar până nu se stinge de tot, nimeni nu poate sta complet liniștit.

Oricâtă emoție și panică aduce un război cu sine, mai ales unul în apropiere, e bine ca abordarea să fie una umanistă fără diferențieri. Doar în felul acesta se poate evita judecata cu dublu standard, atunci când vine vorba de empatia cu victimele, nu așa cum s-a petrecut în timpul bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei, soldate cu mulți civili uciși, spitale și biserici spulberate, când Gabriel Liiceanu, care juisa eliberator de partea NATO, îi acuza pe cei care vorbesc de victime că utilizează demagogia lacrimii.

Suferința oamenilor simpli nu e prilej de demagogie decât pentru liderii cinico-psihopați. Și atunci ca și acum, suferința omului de rând nu trebuie să aibă culoare geo-politică.

Acesta e motivul pentru care acest război odios trebuie să înceteze și acest mesaj tinde să fie copleșit de vacarmul agitatorilor belicoși, cărora le e ușor să susțină războiul din spatele telefonului mobil. E mai greu cu războiul atunci când te reduce la starea de animal hăituit și chiar atunci când nu-ți aruncă trupul în aer, îți aruncă toată viața de dinainte în aer, așa cum simt pe pielea lor puhoaiele de refugiați ucrainieni.