Prăbuşire măreaţă, dar pe banii cui?

Mulţi par a fi şocaţi de rezultatul alegerilor din Grecia, care l-a propulsat în fruntea guvernului pe acest Tsipras, un saltimbanc ieşit din spuma Mediteranei. Acesta nu e un şoc, de abia când Marine le Pen va ajunge la Elysse vor fi motive de îngrijorare pentru proiectul european. Când un popor cu o înaltă civilizaţie politică, precum Franţa, va face acest pas înapoi, abia atunci putem să fim derutaţi.

Până atunci, n-avem de ce ne mira de ce-au produs alegerile din Grecia. Vorbim de un nou conducător pe măsura unei societăţi înapoiate, care, în afară de viaţă bună cu orice preţ, nu se conduce după niciun un alt principiu. Tipul acesta de lider populist, care dă vina pe străinii prădalnici, se lipeşte perfect de comunităţile complice la marele jaf intern. Când Grecia raporta deficit fals, când corupţia era uriaşă, nu erau şi atunci de vină tot „merkelismul”, troica? De aceea, naţionalismul e cea mai bună justificare a escrocilor politici din lumea întreagă. Pe ideea, lăsaţi-ne să vă apărăm de străini, ca să vă putem fura sistematic şi temeinic.

De remarcat că Grecia are o datorie publică, practic e datoare cetăţenilor europeni, care prin contribuţia lor au salvat-o de la înec. Sigur, mulţi spun că, odată ajuns Tsipras la putere, din gargara populistă nu va mai rămâne nici ecoul. Inclusiv ideea ieşirii din UE pare a fi mult în urmă, precum şi ideea retragerii bazei militare americane din Insula Creta. Probabil că aceeaşi soartă o vor avea şi ameninţările la adresa creditorilor externi. Nu de alta, dar fără împrumuturile de la organismele europene Grecia va trebui să se împrumute din privat la dobânzi uriaşe, ceea ce nu-şi permite.

În planul politicii externe, declaraţiile de simpatie faţă de Rusia rămân un pericol demn de luat în seamă. Deja noul guvern şi-a manifestat intenţia de-a cumpăra arme din Rusia, fapt care ar încălca embargoul impus de UE. Tot acest tablou conţine şi elemente îngrijorătoare, dar şi mult bluf politicianist, grecii de azi sunt războinici de cafenele, urmaşii spartanilor se aruncă în mare când îi bate soarele prea tare în cap. Aşa că deocamdată poziţia merită a fi una echivocă faţă de acest deznodământ electoral aşteptat.

Să ne mai aducem aminte că-n perioada protestelor din Grecia, pe fondul măsurilor de austeritate, era mereu dat exemplul grecesc. Acum grecii par a avea un nou moment viril. Timpul demonstrează însă că acestea nu sunt soluţii, fără idei economice realiste şi fără răbdarea de-a pune cărămidă cu cărămidă, nu se poate reclădi nimic.

Dar grecii sunt tot pe stil Zorba, care voia să tragă o pădure de buşteni pe un funicular subţire. În final, lăcomia câştigului uşor e pedepsită şi totul se prăbuşeşte. Deşi mulţi invocă bravura lui Zorba la adresa falimentului, e omis faptul că prăbuşirea nu e pe banii lui Zorba, ci a partenerului (scriitorul), care şi el îi moştenise de la unchiul său.

Oricât ar invoca Tsipras suveranitatea, dacă va accentua prăbuşirea, o va face şi pe banii europenilor. Aşa că, decât să urle ca un coiot la UE, mai bine şi-ar vedea de ograda lui aflată într-o devălmăşie demnă de un dans grecesc.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/prabusire-mareata-dar-pe-banii-cui–151380.html

Repetabila farsă

Asistăm de la un ciclu electoral la altul la fâsâirea balonului, pe care ne grăbim să-l umplem din nou cu multă speranţă, când de fapt se repetă o farsă ordinară cu aceiaşi politicieni redistribuiţi în alte roluri, care ne mai scot o figură mai puţin pătată, dar ele, majorităţile de partid, rămân în picioare.

Electoratul român aduce un om în fruntea ţării, crezând că a produs o mare schimbare. Nu e nicio schimbare, clasa politică e în picioare, iar dacă pleacă „boşorogii comunişti”, după cum îi alintă Sebi Ghiţă pe patriarhii psd-işti, vine generaţia de club, chefuri de partid şi de şmenari de sistem. De această rotaţie nu vom scăpa, oricât ne-am iluziona că mergem la vot să schimbăm ceva.

Dacă recent votatul preşedinte e încă în perioada de graţie, partidele continuă să băltească în aceeaşi dizgraţie. Dincolo de problemele de corupţie, partea de resursă umană e şubredă şi ca ştiinţă, şi ca talent politic. PNL-ul nu are un comunicator de talent la ora actuală, iar dacă nu-şi găsesc o voce sau chiar mai multe vor încremeni politic. Prostiile astea cu tăcutul şi făcutul, liniştea, nu au de-a face cu politica. Nu suntem la cules de orez, să stai ca un chinez bătrân care separă boaba de orez în linişte şi răbdare. Politica înseamnă comunicare, discurs, proiecte, bătălia pentru o viziune.

În aceste condiţii suntem siliţi să-l suportăm în continuare pe cel care se manifestă ca o majoretă la un meci de baschet, făcând piruetă după piruetă. Sigur, e posibil ca până la urmă să aterizeze în braţele lui Sebi Ghiţă, care urlă acum din toţi bojocii că legea Big Brother a fost blocată de Curtea Constituţională.

Tot în curtea psd-istă îl mai avem şi pe Mircea Geoană, care iar a sărit prea repede în sus, aruncând zmeul unui nou partid social-democrat, chipurile şi independent, dar a căzut zmeul, aşa că, până la urmă, cartuşele se vor trage în interiorul fabricii psd-iste, peste lăzile rămase de la vanghelioane, ca-n filmele lui Nicolaescu.

Ca totul să fie minunat pentru Victor Ponta, ar mai fi trebuit şi prezenţa lui Traian Băsescu. E ceea ce-şi doreşte cel mai mult Victor Ponta, care ar porni din nou lupta cu anti-băsismul. Ar fi în stare să ne spună că el îl apără pe Iohannis de Băsescu.

În rest, arătăm bine, judecătorul Greblă a lăsat roba pentru rochii de damă, plus nelipsitul trafic de influenţă. Fostul biţniţar Troacă, alias Cristian David, ex ministru de interne al PNL, e prins cu şpaga-n vine, în poliţie colcăie corupţia, vezi IPJ Timiş, dar şi-n alte judeţe mafioţii şi poliţiştii s-au corcit.

Cine mai poate schimba acest sistem? Justiţia e doar o moară de măcinat care e departe ca şi capacitate de a putea absorbi volumul uriaş al corupţiei. Aşa că putem vorbi de revenirea la votul pe listă, de revizuirea Constituţiei şi de tot soiul de majorităţi, oricum o întoarcem dăm peste acelaşi putregai şi aceeaşi repetabilă farsă.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/repetabila-farsa-151222.html#rate_article

Ca şarpele în răzor…

Datul sorţii, la Dante, e ascuns ca „şarpele în răzor”, un citat care-i plăcea şi lui Petre Ţuţea, dar pe care îl putem asimila şi sorţii noastre politice, mai ales când privim spre modul în care se furişează, se strecoară, marele învins de la 16 noiembrie, aidoma unui şarpe în răzor. Şi nu e vorba de şarpele casei fără de venin, aducător de noroc în mitologia populară.

Această capacitate uimitoare de năpârlire este unică în istoria postdecembristă. Victor Ponta se comportă de parcă n-a fost adversarul cu cuţitul în dinţi din campanie, ci propunerea de tandem preşedinte-premier din partea ACL. Aşa arată comportamentul recent al premierului, care parazitează imaginea extraordinară a lui Klaus Iohannis.

E adevărat că îl ajută pentru moment şi atitudinea blând pastorală a acestuia, faţă de un Ponta care a dus cea mai deşănţată campanie după 1989. Tocmai de aceea ar trebui evitate gesticulaţiile politice în dezacord cu spiritul civic care a răsturnat în şanţ maşinăria psd-istă. Să fie începutul unei frumoase prietenii? Încă mai putem spera că nu va fi aşa.

Rămâne de văzut dacă Klaus Iohannis va ajunge în studiourile varanului (unde era împroşcat cu scuipat veninos), iar PC se va rupe de PSD, pentru a se alipi de marele PNL. Acest partid a ajuns la 47%, iar în spatele lui Iohannis s-a adunat un nivel uriaş de încredere. Prin urmare, n-ar fi nicun motiv să se întâmple asta.

Cu toate acestea, să fim rezonabili şi să recunoaştem că suntem la adăpost, faţă de ce ne-ar fi aşteptat cu marele nord-coreean. E adevărat că se resimte o doză de frustrare pentru cei care îşi doreau un lucru bine făcut până la capăt, şi anume cei care şi-au bătut joc de români să suporte consecinţele şi să plece acasă. Poate că asta nu se poate dintr-o dată, aşa este, dar măcar declarativ puteau fi amendate ieşirile în decor ale premierului care îşi dă ordonanţe ca la el în sufragerie.

Actualul preşedinte îşi justifică atitudinea prin faptul că nu ţine de fişa postului să comentezi ordonanţe şi legi, ci doar să promulgi sau nu. Valabil doar într-o situaţie ideală, iar pentru asta e nevoie de un guvern şi de o majoritate sănătoase, nu de cel mai abuziv executiv din 1990 încoace. Când sunt derapaje instituţionale, preşedintele e obligat să intervină ferm în numele uriaşei legitimităţi populare.

Realist vorbind, Guvernul Ponta nu va fi uşor de dat jos, beneficiind de o majoritate confortabilă. Semnalul nu ar putea veni decât din interiorul PSD, atâta doar că teama de a pierde ciolanul guvernării ar putea fi mai importantă decât ura faţă de Ponta, refulată şi mai mult acum, odată cu stratagema amânării sine die a congresului. Singura modalitate rămâne aceea de-a forţa o majoritate, iar pentru asta preşedintele trebuie să dea un semnal de luptă pentru a mobiliza din toate părţile. La această variantă apare invariabila replică: avem un alt preşedinte, mai detaşat, mai în litera Constituţiei, care nu doreşte să fie jucător politic. De acord, dar nici pompierii nu respectă regulile de circulaţie, atunci când arde undeva. Important e să stingi focul.

Şi deşi părea că i-au udat suficient lemnele, alegătorii, iată că marele contorsionist caută să se încălzească la flacăra de la Cotroceni, în speranţa că până la urmă va trage din nou focul la oala lui.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/ca-sarpele-in-razor–151021.html#rate_article

Şarlota noastră stricată

În toată perioada de după atentatele din Franţa, majoritatea vajnicilor formatori de opinie au clamat libertatea de exprimare până la Dumnezeu şi înapoi. Taman ei care intraseră în gaură de şarpe înainte de turul doi al alegerilor, pregătiţi să intre sub cupola statului islamic psd-ist. S-ar fi închinat la toţi imamii politici, ca să nu mai vorbim de cel care urma să ajungă Ajatollah.Unii mai modeşti, care urlă azi în numele liberalismului occidental, s-ar fi mulţumit şi cu nişte shaorme. Acest „Je suis Charlie” venit din partea unora care au atentat la deontolgie, arată ca o şarlotă stricată în luptă cu kebabul.

Acum, ei privesc cu jind din ţarcul lor strâmt şi rece, unde nici norocul şpăgii nu-i mai petrece, la libertatea absolută pe care o furnizau nişte caricaturişti, atunci când îl prezentau pe Dumnezeu tatăl sodomizat de Isus Hristos. E adevărat că hulirea simbolurilor creştine a cam căzut în derizoriu, creştinismul fiind ofilit după unii sau ajuns la o matură toleranţă după alţii.

Controversele dintre culturi vor fi mereu aprinse şi ireconciliabile, un singur exemplu fiind grăitor; europenii îi acuză pe musulmani de umilirea femeii prin văl şi unele interdicţii, ceilalţi răspund cu umilirea dată de femeia porno creată în spaţiul nostru. Un ping pong interminabil întrerupt din când în când de nişte gloanţe. Iar aici e marea problemă a lumii arabe care finanţează aceste reţele, recrutându-şi tot soiul de orfani ai sorţi, dezabuzaţi capabili de orice.

Tocmai de aceea e şi foarte greu de combătut atentatul, pentru că este o acţiune individuală. Chiar dacă pot fi atacate anumite reţele teroriste, rămâne surpriza şoc pe care o produce atentatorul şi care poate fi greu de dejucat. Ce va urma în continuare la nivelul politicii europene poate duce la o ameliorare a siguranţei, dar securitate absolută nu există.

De aceea legea Big Brother, care a prins vânt din pupa după aceste atentate, nu rezolvă problema. Nu-i putem oferi lui Sebastian Ghiţă plăcerea de-a se uita după perdea la noi, doar pentru că există ameninţarea teroristă. Fără mandat de la judecătorie, orice interceptare este un abuz colosal la adresa a ceea ce mai înseamnă viaţă personală, într-o lume din ce în ce mai controlată. Cât priveşte repercusiunile asupra noastră, ca ţară, se pare că trenul Schengen nu va mai opri la noi în gară. Controlul la frontiere va redeveni o prioritate. Sigur, dacă eram deja în Schengen am fi avut o cu totul altă poziţie, dar au avut grijă „teroriştii” în vara lui 2012 să ne rezolve cu MCV-ul şi cu tot ce însemna imagine externă.

De remarcat, cu ocazia marşului de la Paris, că noul pisicuţ reinventat pentru noul stăpân a ales să nu mai ia faţa, aşa cum obişnuia în trecut. Poate e prima dată când pisicuţul nu mai e duplicitar, nu mai e motan zbârlit afară şi pisicuţ înăuntru. Acum, ca să-şi salveze blana jerpelită, e dispus să toarcă cuminte ca să-l adoarmă pe noul stăpân.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/sarlota-noastra-stricata-150942.html#rate_article

Pas cu pas, încotro?

Autobiografia lui Klaus Iohannis, lansată după alegeri, se intitulează, “Pas cu pas”.  Deşi  e încă poate prematur de-a trage concluzii irevocabile, parcă  asistăm la începutul unei deconstrucţii pas cu pas, a mitului Iohannis. De la numiri de consilieri, gen politrucul fsn-ist Mihalache, la decorarea unui  vechi  şi neo legionar,  până la atitudinea  blând pastorală faţă de un Ponta care a dus cea mai deşănţată campanie după 1989, vedem tot soiul de gesticulaţii politice în dezacord cu spiritul  civic care  a răsturnat în şanţ  maşinăria psd-istă.

Colac peste pupăză este adus pe post de consilier şi Lazăr Comănescu, fost ambasador în Germania, care şi-a bătut joc de dreptul la vot al românilor la cele două tururi de scrutin.  Adică te lupţi cu nişte nord coreeni  abjecţi, capabili de orice să pună mâna pe putere, ajungi să câştigi printr-un miracol, bine susţinut de cei care încă ne vor binele, iar apoi te apuci de lucrul  bine  făcut cu cei care au strâmbat până la  desfigurare  peisajul politic. Cu cine s-a semnat contractul social? Nu cu cei care au venit la vot în masă, pentru a apăra nişte valori?

Nu în ultimul rând, ultimele ieşiri care se vor o domolire a focului justiţiei. Prea duduia teracota, prea trosneau uscăturile politicii.  Aşa că omul nostru vrea mai multă linişte, nu cumva justiţia să călărească politicul. Motiv de aplauze din partea  celor de la Antena 3 şi a lui Ponta.  Să fie începutul unei  frumoase prietenii?  Încă mai putem spera că nu va fi aşa. Rămâne de văzut dacă Klaus Iohannis va ajunge în studiourile varanului (unde era împroşcat  cu  scuipat  veninos),  iar PC se va rupe de PSD, pentru a se alipi de marele PNL.  Acest partid hibrid a ajuns la 47%, iar în spatele lui Iohannis s-a adunat un nivel uriaş de încredere.  Şi cu toate acestea,  paşii nu  sunt  înainte, ci când la stânga, când la dreapta.

Cu toate acestea, să fim rezonabili şi să recunoaştem că suntem la adăpost, faţă de ce ne-ar fi aşteptat cu marele nord-coreean.  E adevărat că se resimte o doză de frustrare pentru cei care îşi doreau un lucru bine făcut până la capăt, şi anume  cei  care şi-au bătut joc de români să suporte consecinţele şi să plece acasă. Poate că asta nu se poate dintr-o dată, aşa este, dar măcar declarativ  puteau fi amendate ieşirile în decor ale premierului care îşi dă ordonanţe ca la el în sufragerie. Actualul preşedinte  îşi  justifică atitudinea prin faptul că nu ţine de fişa postului să comentezi ordonanţe şi legi, ci doar să promulgi sau nu. Valabil doar într-o situaţie ideală, iar pentru asta e nevoie de un guvern şi de o majoritate sănătoase, nu de cel mai abuziv executiv din 1990  încoace. Când sunt derapaje instituţionale, preşedintele e obligat să intervină ferm  în numele uriaşei legitimităţi populare.

Noua telenovelă politică este abia la început. Deocamdată încă nu s-au îndepărtat  prea tare ecoul produs de şuieratul glonţului Ponta şi nici trâmbiţele victoriei.  Sunt atuurile lui Iohannis pe care doar el şi  le poate demola singur.