Arhive lunare pentru iulie 2015

Tunurile din iulie

Pentru că tot s-au împlinit, mai ieri, trei ani de la tentativa de lovitură de stat, e recomandat să privim retrospectiv la acțiunea de atunci, dar mai ales la propaganda  monstruoasă  de studio şi stadion de care am avut parte.  Fără a forţa vreo comparaţie, dacă unii au vorbit de tunurile mari din august 1914,  putem să rememorăm şi noi tunurile mai mici, dar aprige, din iulie 2012.

Privind la ultimii ani de zbucium mediatico-politic ne putem da seama că nici propaganda nu mai e ce-a fost. În sensul în care, în vremurile de tristă amintire propaganda era unidirecțională fiind asezonată și cu o anumită consecvență.  Chiar dacă tot propagandă rămânea, utilizând manipularea, minciuna, diversiunea, ea își păstra aceeași țintă și același repertoriu discursiv,  existând  cel mult variațiuni, dar  pe  aceeași  temă.  Propaganda  usl-istă ne-a demonstrat că totul e permis în materie de comunicare publică, iar dacă Victor Ponta tot aniversa,  când  momentul înființării USL, când  momentul ruperii, data de 29 iulie 2012, cu adevărat merită reamintită.

Atunci, un infractor securist ca Dan Voiculescu,  alături  de somnambulul   atacator  și  de șleahta  de penali  zgâlțâiau ca niște apucați schelăria și așa destul de șubredă a statului  de drept.  Dincolo de acțiunile concrete întreprinse prin modificări abuzive legislative în timpul jocului, a existat și un delir propagandistic care nici astăzi  nu-și are toate ecourile îndepărtate.

În plin asalt împotriva democrației, condus de un securist-comunist, comando-ul  mediatic vorbea de “comunistul”, „tiranul” și „anti-democratul” Băsescu,  sau  de  Adrian  Năstase, proaspăt  încarcerat și zgâriat la gât la ora aceea, care era comparat cu Iuliu Maniu și cu martirii închisorilor comuniste. Această “falsificare a binelui”, concept al istoricului francez  Alain Besancon a rămas metoda cea mai diabolică, folosită până astăzi:   “În comunism gradul de minciună este mai puternic, iar ispita mai atrăgătoare. Falsificarea binelui e mai profundă, deoarece crima seamănă mai mult cu binele decât crima nudă a nazismului, fapt care permite comunismului să se extindă şi să cucerească inimi care ar fi dat înapoi în faţa unei vocaţii de SS. A-i face pe oamenii buni răi este poate mai diabolic decât să-i faci pe oamenii care sunt deja răi şi mai răi.”

Până și astăzi, protagoniștii puciului din 2012 vorbesc de democrația urnelor  pedepsită  de marile puteri neocoloniale. În felul acesta  se  revine și la mândria  de-a fi români,  care pentru acești politicieni  nu are nimic de-a face cu civilizarea și modernizarea acestei țări, ci doar cu conservarea bizantinismelor politice și cu evocarea folclorului, alături de sarmale și sărbători religioase. Iar dacă tot vorbim de urne și de ce s-a întâmplat acum trei ani, iată că unul dintre executivii acelui moment revine în forță la șefia celui mai mare partid al țării. Condamnat în primă instanță pentru frauda de la Referendum,  pe care unii o estimează la un milion de voturi, Dragnea  e asociat  acum cu ideea de reformă în PSD. Din nou, aceeași falsificare propagandistică a realității.

Din aceeași  gamă de travestiuri cu măști luminoase e și  răsucirea falsă a politicienilor,  care acum trei ani vituperau împotriva democrației și acum se bălăcesc într-un consens al cointeresării. Chiar  dacă unii nu realizează nici acum, la trei ani de la acel moment, pericolul prin care a trecut democrația din România, e bine de păstrat memoria acelui punct de cotitură, pentru a ne putea imagina câte am fi avut de pierdut.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/tunurile-din-iulie-155908.html#rate_article

Nomenclatura nici nu moare, nici nu se predă

O constantă a politicii românești este aceea că tot ceea ce pe moment pare a fi răul mai mic, în timp va deveni răul cel mare, un cerc vicios de care nu e scutit niciun scrutin.

Alegerile interne din PSD par a se deosebi puțin de acest fenomen, prin faptul că acum n-a apărut nimic nou sub soare. PSD-ul e ca un șarpe bătrân care nu mai poate năpârli. Cu Dragnea sprijinit de Iliescu, Năstase, partidul e condamnat să meargă până la capătul biologiei sale, rămânând un partid de pensionari, un partid al trecutului. Dacă la 85 de ani, tătucul Iliescu face încă jocurile la vârful celui mai mare partid, atunci să nu ne mai oripilăm ipocrit că suntem retrograzi politic. În același timp, periculos și grav e că prin mustăciosul de Teleorman, baronetul încearcă să mai sune o dată adunarea. E adevărat că pare a fi o agresivitate neputincioasă, dar e suficient pentru a ne mai mânca o bucată din timpul şi aşa mult irosit de 25 de ani încoace.

Tot acest fundal cenușiu ne dă senzația că timpul stă în loc, laolaltă cu alte întâmplări demne de vechea nomenclatură, precum plasarea la Consulatul de la Bonn, a animatorului politic tv, Mădălin Voicu. Oare ce legătură are diplomația cu lăutăria? Sau se face și diplomația după ureche? Unii vor sări să spună că vorbim totuși de un bun dirijor cu pedigree muzical. Aici părerile sunt împărțite, fostul coleg de nomenclatură, Serghei Mizil, susține că l-a văzut mai mult dirijând, „Fuga din bar”. Nu era greu nici pentru manelistul nomenclaturist care s-a născut și-a trăit într-o vilă de protocol la Snagov, iar după 1989 și-a construit una și mai mare tot în zonă.

Genul acesta de privilegii dinastice par a nu avea sfârșit la noi. O dovedește și prezentul, prin creșterea pensiilor speciale, date militarilor, parlamentarilor și diplomaților. Primii demnitari în stat și-au crescut cu 350% lefurile, iar palton peste pupăză, preşedintele diasporei a întors spatele noii limuzine de lux, lăsându-i în urmă pe votanții săi, care, conform legii electorale promulgate de acesta, vor rămâne subreprezentați în Parlament și la fel de lipsiți de dreptul la vot prin corespondență sau electronic.

Se pare că sunt totuşi obiective mai importante, renovarea de aproape un milion de euro pentru Vila Lac 3 și cel de-al patrulea croitor sau designer vestimentar, că sună mai snob, pentru Prima Doamnă, această Coco Chanel purie.

Să nu-l uităm și pe Ponta pe care-l lasă genunchii și care pentru unii, după pierderea șefiei PSD, va umbla în curând în coate goale în politica românească. Rămâne de văzut, deocamdată boxează mai bine decât laconicul Klaus, care în afară de ștaif, lux și o doză de cinism față de cei care l-au făcut președinte, nu ne-a oferit mare lucru.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/nomenclatura-nici-nu-moare-nici-nu-se-preda-155748.html

Joc de putere într-un picior

Întors  șchiop  de la Stanbul`,  premierul pare a nu avea probleme în a-și continua  jocul de picioare. Oricât l-ar urmări adversarii în ring să-i aplice un k.o., eschiva îi iese în continuare chiar și într-un picior.  A dat din mână funcția de la partid, pentru apropiata doamnă Plumb, dar oricum poate fi liniștit că nu are rivali de moarte și cât e premier se vor uita toți psd-iștii la el ca la Dumnezeu.

Pe de altă parte, PSD-ul e atât de sleit de putere, încât e prima dată după 25 de ani, când nu mai oferă  celebrele tabere care se așteaptă una pe alta la cotitură.  Asta nu înseamnă că nu va exista o luptă pentru putere, doar că ea nu mai are gigantismul de altădată, Dragnea, Zgonea, Rovana Plumb nu sunt lideri de anvergură. E și acesta semnul unei decrepitudini, marcată paradoxal de șefia unui imberb agil. Să fie acesta  antichristul politic a cărui venire  e una apocaliptică? Greu de crezut, chiar dacă unii cântă prohodul partidului, pentru că  PSD-ul  nu are de ce să se reformeze până nu-și pierde electoratul de tip puhoi, nu are nicio presiune în acest sens. E un partid care poate fura cât vrea, dacă aruncă niște oscioare celor mulți și năuci.

În același timp, de la începutul anului nici n-am văzut o presiune publică demolatoare, în fața căreia  Ponta să  fi fost  foarte stresat. Opoziția ne-a oferit un antipontism moderat, iar președintele a tot încasat cadouri de la guvern, de  la reparațiile de un million de euro pentru Vila Lac 3, până la iminenta triplare a salariului.  În acest din urmă caz, pentru a fi consecvent cu viziunea sa fiscală prudentă, care a stat la baza  respingerii Codului Fiscal  propus de guvern, președintele ar trebui să se opună și  deciziei de mărire nejustificată a salariilor înalților demnitari.  Dar  n-am prea văzut la rampă până acum neamțul auster, ci mai degrabă provincialul  dedulcit la nectarul nomenclaturist.

Toate aceste semne dubioase, privind legăturile dintre palate, vin să alimenteze în plus speculațiile  celor care spun că  Ponta a pierdut deliberat  alegerile,  pentru că trocurile transpartinice sunt adevărata miză a politicii în România,  iar restul e cancan. Era o nimica toată să deschidă secții suplimentare în străinătate, iar acea diaspora covârșitoare atunci, tace mâlc acum când e ținută la index prin neintroducerea votului prin corespondență și subreprezentarea în Parlament cu cele șase  locuri oferite. Dubios civismul  ăsta  care e scos de la cutie, doar la nevoia unora.

În ceea ce privește PNL-ul, care prin fuziune promitea a fi un tanc cu două turele, ne-a oferit  o domnișoară cu aere de tanti preoce care pare ceva mai incisivă decât o prezentatoare meteo  și un buldog tot mai  greoi.  Nu știm dacă la baza acestui leadership șters stă eterna dorință a șefului român de-a fi masculul alfa neconcurat de nimeni. Ar fi catastrofal, pentru că dacă la Cotroceni se mai poate  tăcea, în restul bătăliei politice e nevoie de mai mult aplomb. PNL-ul nu poate câștiga cu stilul lui Iohannis, au nevoie măcar să se machieze pentru a seduce, nu să umble cu cârpa-n cap. Alegerile nu se pot câștiga fără entuziasm. Culmea că, într-un picior și cu potera după el, Ponta pare mai vioi decât  toți. Așa că zarurile, încă nu sunt aruncate.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/joc-de-putere-intr-un-picior-155664.html

Lucruri prost făcute

Obiceiul românesc de-a privi de sus la cel căzut jos nu se dezminte, doar că, aplicat sorții poporului grec, denotă mai degrabă o fudulie combinată cu eterna prostie.

După bulgari și albanezi, acum le-a venit și grecilor rândul să fie compătimiți de noi. În acest context, puzderia de specialiști, nu în greaca veche, ci în criza – Syriza, vor avea un motiv în plus să ne ridice pe piedestal odată cu lărgirea băierilor pungii care se anunță.

Doar că bunăstarea vine pentru dulăi, nu pentru căței. Pentru căței rămâne bucuria măruntă de-a vedea prețul la raft, scăzut cu un leu sau 0,69. Așa e când ești sărac, trebuie să știi mai multă artimetică, pentru că totul trebuie calculat până la ultima zecimală. Nu va fi cazul preaînalților demnitari care în frunte cu regele Klaus vor avea parte de o triplare a salariilor. Motivația acestei măriri nesimțite a veniturilor pentru miniștri, premier, președinte, ÎCCJ, în total 48 de demnitari, este la fel de nesimțită. Măsura s-ar alătura, chipurile, anchetelor DNA, în vederea combaterii corupției. Practic o mână de ajutor dată procurorilor care și așa sunt puțini și nu mai biruie, ba cu primari, case de pensii sau bacalaureat.

Aceste gogoși care ni se servesc vin la pachet cu firimiturile aruncate spre populație. Adică pe lângă prețurile mici care au devenit un pic mai mici, mai majorăm cu vreo 70 de lei salarul minim, așa că puteți să vă așezați liniștiți la locurile voastre, dragi tovarăși, că și noi ne vedem de ale noastre, cum ar fi și pensiile speciale pentru parlamentari și militari.

Privilegiile curg râuri la nivelul aristocrației nomenclaturiste și prin beizadelele care ajung angajați la instituțiile europene, vezi fiul lui Năstase sau nepoata lui Ioan Rus. Legat de acest din urmă ardelean pătrățos, acum se poate înțelege mai bine ce-a vrut să spună în scrisoarea de regret adresată diasporenilor, pe care i-a jignit, atunci când își afirma solidaritatea cu ei, pe ideea că și el are rude plecate afară. Ne-am fi gândit că e vreun fierar betonist destoinic în familia sa, când colo jalea e mare în familia omului, nepoata e la Comisia Europeană, pierdută deci, pe veci, în „neagra străinătate”.

Din păcate, la toate capitolele de mai sus, începând cu salariile gigantice pe care și le-au dat demnitarii și continuând cu plasarea odraslelor și a clientelei de partid în sinecuri grase, există un consens larg în tot spectrul politic. Fapt care ar trebui să-i mai vaccineze odată pe cei mulți în fața manipulărilor populiste și să nu-și facă iluzii cu următorii posesori ai brelocului puterii.

E adevărat că acum e de dorit ca acest Ismail să lase toate pânzele jos, cu diferența că personajul lui Radu Tudoran ducea în cârje piciorul de lemn, pe când personajul real rămâne unul dintre cei mai penibili șarlatani din istoria politică a României. Însă altenativa e dată de două găști, cea liberală care până în 2014 a juisat la putere în USL și cea pdl-istă, la fel de lacomă și veroasă, la care se mai adaugă generalul interesului național, iar ca o corolă peste toți, majestatea sa de la Cotroceni, care laudă măsura prin care i se triplează salariul. În final, poate ar trebui făcut un fond public pentru demnitari la care să participe tot natu`, pentru a-i proteja de ispita corupției. Măcar ar fi un început de transparentizare a circuitului banilor plecați de la cetățean la politician.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/lucruri-prost-facute-155366.html#rate_article

Grecoteii și turciții noștri

Privind pe alte meleaguri mai încinse nu putem să nu dăm înapoi filmul ultimilor ani și să constatăm că și noi ne-am jucat cu focul populismului, chiar dacă poate la flacără mai mică, dar cu riscuri deloc îndepărtate.

Acum putem înțelege mai bine că am fi ajuns să sărim în Marea Neagră, fără acele măsuri de austeritate, care sigur că puteau fi însoțite și de alte inițiative economice guvernamentale, precum și de o austeritate pe măsură din partea clientelei pdl-iste. Tăriceanu, care în grecismul său nativ, a fost un Tsipras fără temperament și cu papion, a manifestat aceeași nesăbuință în a risipi banul public. Să ne aducem aminte că s-au făcut peste 600.000 de angajări în sistemul bugetar până în 2008, anul de debut al crizei.

Astăzi pare că fenomenul se repetă, tot ce aruncă acum Ismail de la Stanbul, cu polonicul din popota guvernamentală, s-a adunat în urma măsurilor de austeritate. Dar s-ar putea să vedem că aceste măsuri nu sunt sustenabile, din nou pe pielea noastră. Însă românul caută doar satisfacția de moment, de asta mulți cred și azi că Tăriceanu a fost un bun premier, că le-a dat, iar ăia de după el le-au luat, deci au fost răi. Asta înseamnă gândire primitivă, lipsă de viziune și neputința de-a înțelege funcționarea mecanismelor economice și sociale pe termen lung.

Tot așa, când Ismail cel șchiop se va întoarce va putea chiar când nu va mai fi la popotă să ne tot aducă aminte, de oriunde va sta, că va fi la măsuța de scris, dacă va ajunge la tabăra de creație, sau că va sta pe sticlă – cum a generat el prosperitate. Mai ales că la iarnă poate-i lasă pe pnl-iști să tragă singuri sania, iar el va plânge din nou pe umerii românilor, care vor plăti cu 20% mai mult la întreținere în urma liberalizării prețului la gaze.

Cât îi privește pe grecii autentici, nu corciți, nimic nou sub soare, nu sunt la primul faliment, ține de istoria lor deja, dar de ieșit din prim-planul istoriei nu vor ieși, pentru că importanța lor geostrategică dată de Marea Mediterană îi va face mereu interesanți pentru marile puteri.

Cu tot eșecul național, grecilor li s-au aplicat generalizări forțate, dovadă că sunt mai mulți cei care cred acum în urgența măsurilor de austeritate. E adevărat că e un raport echilibrat privind cele două opțiuni care vor fi exprimate la referendumul de duminică, dar chiar și așa, de data aceasta iresponsabilitatea unor conducători pare că nu va contamina un popor, care de cinci luni simte pe pielea lui arsura aventurii populiste. Ar fi bine să fie un aviz amatorilor de gen, formațiunile cu același profil populist cum sunt cele din Spania, Portugalia, Olanda.

Revenind la raportarea noastră, pentru că românul răsuflă ușurat când aude de un rău mai mare ca al lui, am face bine să nu ne mințim și să ne uităm în ograda noastră, n-am avut standardul lor de viață, nu vom avea niciodată turismul lor și nici importanța lor geostrategică. Dar ceva în plus poate tot vom avea. Spre deosebire de ei – care, deși au primit o propunere de ajutor din partea Turciei, rămân într-o relație tensionată cu această țară, din cauza Ciprului – noi, grație lui Ismail, vom avea cea mai mare moschee din Europa la București. Dacă Ștefan cel Mare construia mănăstiri după victorii, probabil că Ismail, în subconștientul său, simte că eșecul său trebuie marcat cu construcția unei moschei. Aferim!

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/grecoteii-i-turci-ii-no-tri-155214.html#rate_article