Vânarea averilor nejustificate

În general, în relaţia cu această criză economică s-a putut developa cât de nepregătiţi suntem noi, românii, în a reacţiona prin măsuri concrete, de orice natură, pentru a ameliora efectele crizei. În afară de celebrele tăieri de venituri nu s-a făcut nimic. S-a tăiat, după care s-a stat la cutie. Dar dacă tot numai s-a tăiat, atunci măcar trebuia să existe o echitate. Dar averile bogaţilor n-au fost deranjate cu nimic. Clientela politică, baronii din orice partid şi-au văzut de treabă. Niciun politician n-a îndrăznit să facă ceva în acest sens, nici măcar la nivel simbolic.

Asta pentru că România n-are un Mario Monti, prim-ministrul italian, care dincolo de măsurile de austeritate drastice, a ştiut că nu poţi îndemna la sacrificiu doar marea masă a cetăţenilor, ci trebuie să iei la puricat şi pe cei bogaţi, pentru a depista zona frauduloasă. În acest sens, iniţiativa de a-i vâna pe cei care nu-şi plătesc taxele şi care nu-şi pot justifica averea a fost demarată cu succes. Spre exemplu, există în Italia, filtre de poliţie care opresc posesorii de bolizi de lux. După ce carabinierii îi legitimează pe aceştia, actele ajung la inspectorii fiscalii care ştiu ce trebuie să facă pe mai departe. Cazurile celor care „cabrau” căluţii putere pe şosele, fără să dea socoteală fiscului sunt în creştere. Foarte mulţi nababi care declaraseră la fisc venituri anuale sub 30.000 de euro, atât în 2010, cât şi în 2009, erau posesorii unor maşini care valorau de zece ori mai mult. Exemplele pot continua, care mai de care mai spectaculoase, existând chiar şi aici „peşti mari” prinşi. Proprietari de Ferrari care conduceau maşini de 200.000 de euro şi care erau datori la stat cu milioane de euro, neplătindu-şi de ani buni taxele. Toată această campanie este un exemplu concret de luptă cu evaziunea fiscală.

O asemenea măsură aplicată în România ar face ravagii în rândul evazioniştilor băştinaşi, noi fiind ţara unde până şi prin cartiere amărâte de provincie întâlneşti bolizi de lux. La noi există o proliferare a vilelor, maşinilor de lux, domeniilor, care ar putea bate multe ţări occidentale. Dar cine să implementeze la noi asemenea măsuri? Politicienii care au nevoie de clientelă ca de aer? Baronii care sunt buni în campanii electorale? Interlopii care sunt şi ei de mare ajutor în bătăliile politice? Grupurile infracţionale organizate care sunt prezente în partide, instituţii de stat?

E limpede că ei nu pot decide împotriva lor. Aşa că la noi furtul rămâne nestingherit, la noi e timp doar pentru crize politice. De câteva luni încoace, toţii românii, fără voia lor, au devenit avocaţi, într-o parte sau alta. Toată lumea s-a lansat în discuţii avocăţeşti, bazate pe chiţibuşăreli. Ţară de experţi în legislaţie şi în jurisprudenţă. Între timp, furtul unora a continuat, iar sărăcirea celorlalţi la fel.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/vanarea-averilor-nejustificate–127636.html#rate_article

Seceta democraţiei continuă

În tot acest context de instabilitate, doar seceta şi secuii îşi văd de treabă. Ultimii ne anunţă prin vocea parlamentarului maghiar Kőszegi Zoltan, că în patru, cinci ani vor obţine autonomia. „Dacă în patru – cinci ani nu vom reuşi să obţinem autonomia Ţinutului Secuiesc înseamnă că nu suntem capabili.” Tenacitatea forţelor extremiste maghiare nu e de neglijat, însă noi părem a fi feriţi la gândul că suntem în Uniunea Europeană, astfel că nu vom fi lăsaţi pradă enclavizării.

Acest factor de protecţie european chiar există. Dar e interesant cum relaţia noastră faţă de UE denotă oportunismul cel mai cras cu putinţă. Cât timp putem trage foloase e bine, în rest dacă vine „Bruxelles-ul ăsta”, cum zice şmecherul de Românica, să ne deranjeze potlogăriile noastre politice, atunci vorbim de Înalta Poartă, de oprimare, jucăm rolul fecioarei violate. Legat de Înalta Poartă, doar nişte români cu obrazul gros pot echivala UE cu Imperiul Otoman sau cu alte puteri care ne-au cotropit şi ne-au siluit ca popor. A echivala întunericul istoriei cu o construcţie politică, care are imperfecţiunile ei, dar care nu ne-a obligat să aderăm şi care în mod normal ne-ar garanta asimilarea valorilor democratice, denotă situarea pe lângă concernul european de care dăm dovadă.

E tot atât de adevărat că momentul politic pe care îl traversăm a dezvăluit că în spatele fardului democratic din ultimii ani stă un şancru bolnav, nevindecat, care ne arată nivelul scăzut de evoluţie democratică. În acest sens, este perfect adecvată constatarea celor de la Financial Times cum că nu ajung tomuri întregi de legi europene pentru ca, peste noapte, o ţară încă impregnată de miasmele sulfuroase ale vechiului sistem, să devină o democraţie viabilă. Concluzia analizei din Financial Times, pe marginea ultimelor evenimente din România, este mai mult decât elocventă: „Unele foste state din blocul estic continuă să se lupte cu demonii din perioada comunistă”.

Şi într-adevăr, chiar dacă o bună parte din legislaţia europeană este transferată şi în plan intern, asta nu rezolvă problema. În afară de legi europene şi de exerciţiul votului, care poate fi folosit şi-n scopuri nedemocratice, nu avem nici mentalitatea şi nici voinţa de a depăşi barierele care ne separă de lumea civilizată. Există chiar o rezistenţă, o opoziţie la procesul de europenizare, în virtutea unui naţionalism ieftin. Sigur, nu trebuie privit spre specimene gen colonelul Dogaru, care cu tot grotescul lor, rămân în zona cascadorilor râsului. Nici măcar colonei cu carismă, a la America Latină, nu putem produce, ci doar un Peneş Curcanul, care pare mereu venit după o ţuică cu rezerviştii săi, unde a pus ţara la cale. Acest tip de personaje se află la apus, din fericire, sunt la ultimul cântec de lebădă, care e mai degrabă un orăcăit de broscoi.

Dar grav rămâne faptul că, din punct de vedere instituţional, suntem mai aproape de Mexic, decât de Bruxelles. Iar ultima instanţă democratică, arbitrul suprem, Curtea Constituţională, ilustrează perfect acest fapt. Faptul că judecătorii Curţii au păreri de cafenea prin presă, despre Referendum, e ceva complet lipsit de deontologie, ca să nu mai vorbim de decizia iresponsabilă de-a amâna cu o lună verdictul. Sigur că presiunile sunt enorme asupra judecătorilor, dar şi acest fapt, cumulat cu întregul circ, arată că această Curte Constituţională e o instituţie preluată formal şi nimic mai mult. Valabil şi pentru restul instituţiilor. Prin urmare, seceta democraţiei continuă…

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/seceta-democratiei-continua-127275.html