Arhive lunare pentru noiembrie 2015
Tehnocrația, gardul vopsit al vărgaților politici
Noul cabinet Cioloș a avut nevoie de politic pentru a se instala, deși se putea negocia mai în forță cu partidele, cât timp încă vuietul străzii era aproape. Nu s-a vrut acest lucru, ceea ce denotă că avem parte de o cosmetizare tehnocrată din partea sistemului.
Teoretic, guvernul Cioloș nu are decât două variante, ori face jocul clasei politice și atunci nu riscă să fie trântit de Parlament, acceptând caravana pomenilor electorale, ori din când în când încearcă să mai strângă corsetul bugetar ca să pară responsabil față de organismele financiare și mai vine cu inițiative cu adevărat reformiste.
Deocamdată a acceptat această ordonanță care majorează cu 10% veniturile bugetarilor, pe care e drept că o moștenise. Asta nu face măsura mai puțin contraproductivă, mai ales că ea va deschide balul cadourilor electorale de anul viitor. Cât timp deciziile se iau doar pentru bugetari, fără nici un discernământ și criterii de evaluare, vom rămâne în aceeași stagnare. Pentru a tămâia lucrurile e vehiculată ideea unei reduceri de personal în sistemul bugetar, coroborată cu această mărire. Asta ar fi o măsură mai dură decât tăierile lui Boc, atunci oamenii și-au văzut veniturile diminuate, dar nu și-au pierdut locul de muncă. Așa că e greu de crezut că vor fi deranjați bugetarii, care sunt principala masă de manevră a clasei politice.
Revenind la premierul Cioloș, acesta e mai degrabă funcționarul care vrea să aibă trecut în cv, un an ca premier, decât revoluționarul pe care-l clama strada. Într-o situație ideală, un tehnocrat ar dezavantaja sistemul politic in favoarea societății, iar în cazul în care ar fi amenințat de Parlament ar putea să aibă strada în spate. Aici e drept că se ridică o alta întrebare, cine e strada? Până la urmă nu s-a coagulat nimic din punct de vedere organizatoric, așa că e improbabilă presiunea civică a acesteia. E posibil ca actualul premier să nu dorească să aibă soarta lui MRU, chiar dacă atunci conjunctura de imagine era defavorabilă oricărui prim ministru numit de Traian Băsescu.
Deocamdată se văd mulți plantați politic în actuala formulă guvernamentală, ocupând de regulă pozițiile cheie, ceea ce arată din nou că sistemul și-a luat măsurile de protecție. Dacă ne mai gândim și la faptul că anul viitor vor fi aceleași partide nereformate în pole position pentru primele locuri, ne putem lecui de orice iluzie. Se pare că românul e condamnat să aibă ca singură mulțumire faptul că scapă de unii la anumite intervale. E ca și cum ai divorța de – o scorpie, după care te-ai căsători cu alta, și tot așa. Din cercul nostru vicios, dar și strâmt și rece, vorba poetului național, nu ne scoate nici măcar un seism planetar.
Breșa de securitate culturală
Orice atentat terorist dezvăluie în primă fază o breșă în sistemul de securitate. Dar dincolo de acest sistem, asigurat de instituțiile statului, mai există un sistem de securitate invizibil, însă la fel de important. E vorba de orientarea culturală a unei societăți, de modul ei de-a se raporta la viață în general.
Mentalitatea vestică din ultimele decenii a fost profund marcată de pacifism, autoculpabilizare istorică și-n general de tendința masochistă de-a îmbrățișa dușmanii societății occidentale. Totul a venit din interior, în special grație stângismelor politice. Aceasta e breșa cea mai adâncă pe care o speculează terorismul islamist. Asasinii fanatici știu că, după orice acțiune a lor, o perioadă de timp crește vigilența autorităților și că oricum mai multe atentate sunt dejucate decât reușite. Pentru ei asta nu e o problemă, ei știu că grozăvia unui atentat e suficientă pentru a declanșa unda de șoc a terorii în sânul societății. Dar cel mai important lucru pe care-l știu și pe care-l exploatează cu o cruzime de reptile ucigașe e că pot miza pe dușmanii din interior ai societății occidentale. Cei care și acum, după atacul de la Bataclan, fie că sunt filosofi vedete, gen Michel Onfray, care afirmă: „Franța trebuie să înceteze cu politica sa islamofobă” sau formatori de opinie cu aceleași vederi, dizolvă unitatea societății occidentale în fața propriilor ei atacatori. Tot acest curent nu face decât să înmoaie voința autorităților care ar trebui să treacă la expulzări în masă, la a-și curăța grajdurile societății. Teroriștii din spate, nu dinamitele ambulante, cunosc toate aceste slăbiciuni care în cazul Franței sunt cel mai ușor de adulmecat.
Dincolo de aceste considerente actuale, terorismul musulman nu e un fenomen nou. La sfârșitul anilor șaizeci începea deja ceea ce avea ulterior să devină practica favorită a atacatorilor fanatici, deturnarea avioanelor. De la câteva deturnări sporadice, numărul acestora avea să crească în anii 70 la cinzeci, șaizeci pe an. În același timp, guvernele de stânga, care au ținut mereu partea arabilor în disputa cu Israelul, au continuat politicile inconștiente de imigrație. Obsesia toleranței față de altă, cultură și religie a ajuns să fie împinsă până într-acolo încât iată că e tolerat intolerabilul, doar de dragul corectitudinii politice. E adevărat că și această ideologie politically correct își are privilegiații ei, rromii noștri suportând pe propria piele acest dezavantaj.
Ar mai merita evidențiat un paradox, Franța care își contestă identitatea creștină, fiind patria laicității și chiar a ateismului, adoptă inconștient o blândețe de miel creștin în fața acestor măcelari ieșiți de sub dunele de nisip.
Măsurile pe termen scurt, adică întărirea securității, se iau și se vor lua neîndoios, dar reevaluarea orientării culturale nu este probabilă, iar acest fapt va întreține vulnerabilitatea societății, funcționând ca o plasă cu găuri mari prin care vor trece în continuare toate lighioanele deșertului.
http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/bre-a-de-securitate-culturala-158566.html
Presa de sistem
Fiecare caz de corupție, odată devoalat, scoate la lumină alte potlogării, în special rețeaua subterană în care își dau mâna presa și politicul.
Dacă acum aflăm, ceea ce se bănuia, că mulți bani mergeau dinspre Elena Udrea spre presa așa-zis băsistă, putem fi convinși că și-n partea cealaltă se proceda la fel. Și anti-băsiștii, usl-iștii aveau site-urile si blogurile lor bine remunerate. Așa că poziția cea mai bună e a privi cu detașare acest fenomen general și a-l condamna în întregul lui, nu doar parțial și cu parti-pris. Totuși, o nuanță se impune, dacă anti băsiștii doreau să dărâme statul de drept și justiția, neavând scrupule democratice, cei de dreapta au ținut mereu să facă o figură onorabilă. Dar dacă era nevoie să fii plătit cu sacoșa ca să susții democrația, atunci aici apare o contradicție imposibil de anulat.
Protestatarii au biciuit în piață întregul sistem, unde includem, puterea ocultă, mafia politică și economică, dar presa nu a devenit tot parte din sistem? Protestatarii nu mai vor această clasă politică, dar această clasă de jurnaliști compromiși o mai vor? Dacă știm că presa e dependentă de șpăgile mafiei politice, că e invadată de acoperiți, atunci e și ea parte a acestui sistem putred. Șansa presei de sistem e că poate trece la nevoie și de partea străzii, astfel că marii deontologi scapă din nou, albindu-se. Poate că unii sunt sătui și de CTP, Cristoiu, ba chiar și de Tapalagă, Turcescu. Prin urmare, să apară și jurnaliști noi, neacoperiți, nu doar tehnocrați în politică.
Din păcate, rezultatul acestei stări de fapt se reflectă și în neputința de-a mai crea o anchetă de investigații. Cauzele tragediei de la clubul Colectiv, învăluite în mister de tăcerea autorităților, sunt tratate cu indolență de marile trusturi de presă. Aflăm totuși, din mărturii, că nu incendiul a fost în primul rând fatal, ci un anumit gaz, dar orice suspiciune e imediat combătută cu teoria conspirației, eternul clișeu. Să sperăm că această tragedie, cea mai mare după 1990, nu va rămâne fără o investigație derulată în cele mei mici amănunte.
Revenind la suferințele cronice ale presei, putem spune că nici investigațiile bazate strict pe documente luate pe sub mână de la „băieți” nu reprezintă o soluție. O anchetă serioasă în New York Times durează câteva luni, iar rezultatul sunt câteva pagini de ziar, însă și costurile pot ajunge spre 100.000 de dolari. Toate acestea sunt mult peste putința presei românești. Dar chiar și așa săracă, presa ar fi mai sănătoasă și mai utilă decât dacă se lasă coruptă. Dacă unora poate nu li se pare atât de importantă această stare deplorabilă a presei românești, ar fi bine de știut pentru orice cetățean, că fără o presă liberă de sistem și de șpăgile politicienilor nu vom avea democrație în vecii vecilor.
http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/presa-de-sistem-158440.html
Radio Transilvania – Analiza saptamanii
Lepădarea fricii
Tragediile la noi joacă un rol major, pentru că doar ele pot duce la schimbări radicale. Din 89` încoace, la noi nu se mai concepe schimbarea fără victime. Din păcate, orice schimbare a cerut peste timp o altă schimbare. Exact acest cerc vicios trebuie întrerupt odată și odată. Dacă asta a fost toată misiunea străzii nu e puțin, dar nici nu e o operă terminată.
Plecarea celui mai obscen și abject politician din fruntea guvernului reprezintă într-adevăr o mare eliberare. Totul e ca aceasta să nu ne ducă spre o nouă captivitate. De aceea teza alegerilor anticipate este una șubredă – dincolo de impedimentele de natură tehnică, timpul prea scurt până la alegerile la termen – pentru că am fi puși în situația de a vota aceleași partide. Aceasta e mare problemă și miezul întregii revolte anti-sistem. E vorba că dacă ne preocupă de acum doar aritmetica parlamentară cu ALDE, UNPR, UDMR, n-am rezolvat nimic.
E drept că timpul e prea scurt pentru a se face noi partide, doar că strada și manifestanții ar trebui să înțeleagă că dacă nu se vor organiza politic, nu se va schimba nimic. E a doua oară, la interval de un an, când avem proteste de amploare. Dar dacă anul trecut au fost în buza turului decisiv la prezidențiale și astfel revolta s-a concretizat la urne, acum nu mai există nicio scuză pentru întreruperea acestui demers. Dacă nici acum nu se va coagula ceva politic, atunci li se va da, pe bună dreptate, apă la moară conspiraționiștilor care arată cu degetul spre servicii și spre securiștii de bine din presă, care produc revoluții organizate la momentul oportun pentru ei.
Dar dincolo de viitor, care e tot timpul cel mai important, nu putem lăsa prezentul și trecutul recent să ne scape printre degete. Ponta și clica sa vor trebui să plătească drastic, la modul exemplar. Toate suspiciunile enorme legate de afacerile de corupție din timpul mandatului său, mai mult ca sigur că se vor adeveri. Am scăpat de un personaj sulfuros, anti democratic, un om care a cumpărat parte din presă, care a scos jurnaliști de pe post cu telefoane date patronilor, un dictator cu apucături de mafiot chinez sau rus. Tocmai de aceea, oricât ne-ar îngrijora perspectiva, pentru că nu avem nici un reper în clasa politică, trebuie să conștientizăm dimensiunea răului de care am scăpat.
Acest rău politic s-a conjugat cu propaganda ticăloasă a Antenei 3, organ de presă bolșevic și anti-democratic, comparabil cu TVR-ul lui Răzvan Theodorescu din perioada Mineriadei. Reacția lor la aceste proteste arată că și presa de mare audiență se târăște prin aceleași noroaie ca și politicul. Slugile infractorului Voiculescu au văzut în demonstranți, tot un fel de ”golani”, de data asta numiți, ”rockeri băsiști”, iar restul aberațiilor anteniste nu mai merită citate.
Așadar, avem de scăpat de multe, nu doar de niște partide corupte, dar și de-o presă anti-democratică. Iar liberalii, dacă vor să arate că au înțeles ceva din revolta oamenilor, ar face bine să nu mai calce prin acele studiouri, nu de alta, dar strada nu e a lor, și îi va putea mătura și pe ei la momentul potrivit.
Se tot vorbește zilele acestea de generații mai mult sau mai puțin eșuate. Indiferent că e vorba de generația 40 sau de generația facebook, dacă nu va fi învinsă frica și îngrozitoarea lipsă de încredere inculcată de sistem în toți acești ani ticăloși, nu se va schimba nimic. Aceste momente de explozie socială sunt doar niște depășiri fulgerătoare ale fricii, nu o înfrângere a ei pe termen lung, iar dacă nu se produc modificări de substanță, vor rămâne doar niște momente memorabile care întrerup temporar o captivitate socială.
Ciprian Blidaru 