Omenirea a fost întreruptă de un virus în plin elan global și tehnologic. Acest avânt promitea o epocă post-umană, o epocă a inteligenței artificiale și a globalizării desăvârșite. O societate a cip-urilor și a scan-urilor. Până se va relua demersul miraculos, umanitatea a luat un pic de pauză, timp în care se freacă cu spirt pe mâini, dar și asta cu spirit de economie, că e limitat stocul. La fel, mânușile de plastic cu care spălau hainele în vale, bunicile din sate, sunt și ele greu de găsit. Măștile vin în farmacii mai greu decât marțienii pe pământ. De la iminenta epocă post umană, ne-am întors un pic în bordeiele cu wi-fi, de unde ieșim câte un pic la lumină să vedem dacă nu a trecut dihania apocaliptică.
Deocamdată, virusul a întrerupt fatal alți viruși ai prostiei umane, care abia așteaptă să-și reia activitatea. A nu se înțelege că e binevenit acest covid, doar că el ar putea oferi șansa de-a ieși din vidul interior care se extinsese la nivel global. Slabe speranțe, evident. Dovadă ca sunt viruși mult mai puternici ca acesta. În plin început de pandemie, primarii din Florența și Milano încurajau lumea să îmbrățișeze chinezi pe stradă, pentru a combate rasismul. Feministele din Madrid se pregăteau de una dintre mărețele lor ocupații, marșul, urlând ca din gură de șarpe că au fost ținute în case. E însă foarte posibil ca toate demersurile de dinainte de pandemie să fie reluate, odată cu încheierea acesteia. Industriile globale să duduie din nou, multiculturalii să se poată îmbrățișa inter-rasial fără să se bage în spital, feministele cu nervii la pământ vor putea să-și reia marșurile isterice, mulțumite că virusul n-a fost misogin și a atacat mai mult bărbații, românul va rămâne în continuare frate vitreg cu codrul ciuntit, având ca mamă și tată bun, berea și grătarul, roboții or să iasă pe bandă rulantă, gadget-urile își vor continua evoluția, iar mărețele spirite ale IT-ului vor mai născoci o aplicație de măsurat apa bătută-n piuă.
Asta pentru că omenirea nu va dori să-și accepte limitele. N-a făcut-o niciodată. După ciuma care a secerat Europa în Evul Mediu, oamenii s-au apucat mai abitir de treabă, la fel după fiecare pandemie, război mondial, omenirea a luat-o de unde a lăsat-o, dând mereu cu oiștea în gard. Dacă n-ar face asta și ar învăța ceva și-ar da seama că suntem doar o trestie, din păcate nu atât de gânditoare ca în vremea lui Pascal, mai degrabă o papură vodă în lobodă, fudulă nevoie mare de preumblarea turistică globală și de zbenguiala prin paradisul de plastic al consumismului.
Pentru cei care se pot detașa și gândi profund ar fi multe de învățat și de schimbat. Spre exemplu, oricine care cunoaște bine istoria, știe că traiul în comunități locale, regionale e mult mai adecvat naturii umane, decât această depersonalizare prin cetățenie globală. Pentru că dacă se va pierde ceva după această experiență, acel ceva va fi încrederea în autoritățile globale. Autoritățile locale sau naționale își fac treaba după caz, uneori cu competență, alteori cu prostie și ticăloșie. În schimb, autoritățile globale, despre care știam că sunt supercosmice, care păreau să controleze tot ce mișcă pe această planetă s-au dovedit a fi în totalitatea lor și incompetente, și ticăloase. Toate marile organisme politice mondiale, de economie sau de sănătate s-au dovedit a fi complet inutile și ineficiente în fața unui virus gripal. Rețeaua de informații globală, Big Brother-ul planetar, dintr-o dată n-a mai existat.
În nerușinarea lor globală, elitele vor pretinde ca totul să se reia ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. O urmă de speranță ar putea totuși licări. S-ar putea ca de data aceasta mult trâmbițatul utopic consens global să fie mai departe ca oricând de realizare, iar acest fapt să fie în favoarea sănătății globale.
Ciprian Blidaru 