Politicieni noi, năravuri vechi

Se pare că după tentaţia de-a crea din România, o ţară demnă de zona Central Africană, în care să domnească doar forţa celor de la putere, nu şi forţa legii, lucrurile nu s-au limpezit întru totul. Dar chiar dacă tentativa a fost blocată, unii parcă nu şi-au revenit. Premierul afirmă următoarele: „sistemul Băsescu, obişnuiţi-vă, încă 11 luni va face rău, va băga oamenii în închisori”.

Îngrijorarea premierului, că vor intra la puşcărie politicieni în aceste unsprezece luni e de-a dreptul halucinantă. Sigur că e o vorbă spusă pentru gaşca politică, ceva de genul, am încercat să vă apăr, dar nu garantez că veţi scăpa. Aveţi puţintică răbdare!

Cetăţenii, dacă sunt normali la cap, n-au niciun motiv să regrete intrarea mafioţilor politici la puşcărie. E ca şi cum ţi-ar fura hoţul din casă televizorul şi bijuteriile, iar ţie ţi-ar părea rău că este condamnat. Pe umărul puşcăriaşilor nu pot plânge decît două categorii de oameni: puşcăriaşii şi puşcăriabilii. Cine n-are potenţial infracţional, n-are cum să fie înduioşat de telenovela umanizării corupţilor, care a atins apogeul greţoşeniei cu Gigi Becali.

Afirmaţia premierului e făcută ca şi cum Traian Băsescu i-ar fi putut bloca în vreun fel pe puciştii puşi să dărâme statul de drept şi justiţia. Nici măcar presa care a reacţionat prima, înaintea tuturor politicienilor sau a străzii, n-ar fi putut face ceva. Fără intervenţia dură a Occidentului, prin ambasadele sale şi a Comisiei Europene, gangsterii ar fi reuşit să scape de puşcărie cu legea-n mână. E cea mai dură intervenţie a Occidentului, incomparabil mai puternică decât astă vară.

A mai fost şi castana pe care i-a aplicat-o liderul socialiştilor europeni, Hannes Swoboda, lui Victor Ponta. Nu e prima dată când socialiştii europenii le dau peste bot pesediştilor. E ştiut faptul că se cam ţin de nas, atunci când vine vorba de socialismul de tip baronet, de pe la noi.

Această majoritate care părea pusă pe fapte mari, a ajuns să rateze toate proiectele promise. Nu-i deranjează nimeni, pentru că au suportul mediatic cel mai consistent şi aproape toată puterea. În afară de instanţele europene de care dau cu capul de fiecare dată. Driblează pe toată lumea, faultând dacă e cazul inclusiv portarul, iar când să scuture plasa, vine o forţă supradimensionată şi smulge plasa oprind jocul.

Însă dincolo de dimensiunea etică există şi tainele jocului politic. Unii spun că Victor Ponta a ieşit deliberat din cursa pentru prezidenţiale, pentru că nu-şi dorea acest lucru fiind mai mult împins de la spate să candideze. Preferă să-şi asigure supremaţia în partid făcând pe plac baronilor, decât să tot lucreze la imaginea de bun european în lupta pentru un post pe care nu-l ţinteşte deocamdată.

Revine astfel ipoteza Mugur Isărescu, care e drept că e ipoteza de serviciu, de fiecare dată când se face un pic de gol în zona prezidenţiabililor.

Zonă care e destul de tulbure pe moment. Crin Antonescu pare a pica la mijloc în acest joc. Până la un punct merge cu PSD-ul, suficient cât să fie blamat şi privit cu suspiciune de electoratul de drepta, dar în acelaşi timp intră în divergenţe cu aliaţii, destul cât să ridice semne de întrebare în privinţa susţinerii sale la preşedinţie.

Riscul de-a rămîne pe dinafară e mare. Acest balans politic e riscant. Singura sa şansă ar fi să iasă de la guvernare şi să intre în luptă. Doar că un partid nu e dispus să sacrifice ciolanul de dragul obsesiei unui singur om. Crin Antonescu e ca şi copiii care de la cinci la zece ani, de fiecare dată când sunt întrebaţi, îţi spun că vor să se facă poliţai când vor fi mari. El vrea să fie preşedinte, e obsesia pe care o frământă de cinci ani încoace.

Oferta politică e jalnică, iar marea dezamăgire e produsă de cei care erau mai noi, iar unii chiar tineri. Să vezi aceleaşi practici la un om politic tânăr, ca la politicienii sulfuroşi ai anilor 90` şi început de 2000, e cu adevărat demoralizant pentru încă o generaţie de tineri care îşi dă seama că nu va fi beneficiara vreunei schimbări semnificative a societăţii, în timpul vieţii sale.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/politicieni-noi-naravuri-vechi-141334.html

Legea nu e pentru borfaşii politici

Românii sărăcesc sub o majoritate obeză politic,  sunt dascăli care nu şi-au primit de două luni salariul, ca să vezi trai neneacă  în sistemul bugetar. Dar dacă vor sărăci mai departe cu taxe peste taxe, cu preţuri care cresc pe nesimţite, asta nu va fi îndeajuns pentru politicieni.

Cetăţenii acestei ţări sunt nişte vite bune de dus la vot şi de ţinut la limita subzistenţei. Pe lângă asta ei nu mai merită nici măcar să fie reprezentaţi de instituţiile menite a controla abuzurile politicienilor. Prin modificările aduse Codului Penal se creează acea superimunitate mult visată de borfaşii politici.

Dispare conflictul de interese, ANI îşi pierde obiectul muncii, parlamentarii şi alţi demnitari sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici şi nu mai pot fi anchetaţi pentru mită şi alte abuzuri în serviciu. Nici parlamentarii care şi-au angajat rudele la cabinetul parlamentar nu vor mai păţi nimic.

Prin urmare, e liber la jaf şi la nepotism. Au făcut ceva pe votul oamenilor. Votul a devenit ceva deosebit de periculos în ţara asta, a da votul unor escroci e ca şi cum ţi-ai trage un glonţ în picior. Iată că rezultatele nu întârzie să apară şi ăsta e probabil doar începutul.

Dar tot ei vor acuza cu agresivitate în continuare. Televiziunile de partid îşi vor face treaba cu brio. Marea manipulare ordinară e acuza politică. A avea justiţie independentă, care înseamnă politicieni anchetaţi, condamnaţi şi nu protejaţi, a avea stat de drept, presă liberă, toate acestea sunt apanajul unei ţări civilizate europene.

Indiferent cine sprijină aceste principii face un bine ţării. Dacă unii vin să arunce în aer toate aceste valori şi instituţii europene, doar pentru că nu-i lasă să fure în linişte, iar cetăţenii asistă pasiv, atunci ne merităm soarta.

Pe unii îi deranjează crunt că suntem în UE. E adevărat că mâine, dacă n-am mai fi, ţara asta ar crăpa de foame. România trăieşte doar cu consum din import. Noi nu mai producem nimic ca să ne bazăm pe noi înşine. Salvarea ar fi doar individuală şi la nivelul agriculturii de subzistenţă. Am cultiva legume în bătătură şi-am deveni „legumele” Europei.

Pentru justiţie, stat de drept, libertăţi, nu s-a aprins niciun protest. Asta probabil şi pentru că nu sunt ONG-uri suficient de bine plătite, ca şi cele ecologiste, care să sară cu banul. Românul fără banul promis nu mai mişcă un deget. Acest pragmatism inferior, lipsit de viziune se întoarce pe termen lung împotriva noastră. Vom fi şi mai săraci, cu politicieni care ne vor jefui şi mai mult ştiindu-se la adăpost faţă de justiţie.

Dar cu toată ura asta faţă de normele recomandate de Bruxelles, politicienii noştri în animalismul lor jegos se bat pentru postul de europarlamentar, ca fiind cel mai râvnit post din politica românească. Asta pentru că e cel mai bine plătit. Aşadar, să curgă miile de euro, dar să înjurăm Europa. Să trăim pe picior occidental, dar să arătăm degetul mijlociu occidentalilor. Să nu respectăm reguli, instituţii, dar să intre banul.

Iată ce s-a ales de orizontul de speranţă al celor care şi-au dat votul în urmă cu un an. Praful şi pulberea.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/legea-nu-e-pentru-borfasii-politici-141212.html

Hotnews

Goodbye Lenin!

Exemplul ucrainian

Tensiunile de mari proporţii care zguduie Ucraina par să beneficieze de minimum de atenţie, în faţa vorbelor de doi bani ale politicienilor români care fac audienţa televiziunilor. Demonstrăm în fiecare zi că suntem o ţară absolut plictisitoare în agenda ei, dar care dă senzaţia că ar fi spectaculoasă. De fapt, trăim într-o rutină a unor scandaluri ieftine. Într-un autism sterp, în care nu e loc decât pentru bâlciul de maimuţe urlătoare.

În timpul ăsta, alte naţii mai fac şi altceva decât televiziune. Ucrainenii demonstrează că au reacţie civică. Nu vor să fie doar o ţară în care maimuţe politice apar la tv spre deliciul unor privitori tâmpi. Ucrainienii au demonstrat-o şi în 2004, prin revoluţia portocalie. Şi chiar dacă Ianukovici părea să anuleze efectele acelei revoluţii, iată că în sânul populaţiei, mugurii democraţiei şi ai libertăţii n-au fost retezaţi.

Ucraina are nevoie de un alt drum, iar noi, ca ţară, am fi câştigaţi de europenizarea acestei ţări, pentru că în felul acesta Rusia s-ar mai îndepărta de noi. Secole de-a rândul am stat cu laba marelui urs deasupra capului, aşa că orice schimbare în zona acestei vecinătăţi este binevenită.

Drumul Ucrainei, însă, e foarte greu, dovadă acest Ianukovici, care a putut veni la putere conducând cu mână de fier. Clanul Ianukovici nu va fi uşor de înlăturat. Grămada de oligarhi din jurul său, foştii kgb-işti, plus relaţiile cu oligarhii ruşi, toate îl ţin deocamdată în picioare. Fiul său e un dentist care a făcut o avere uriaşă din imobiliare. O adevărată famiglia, ceea ce putem vedea şi pe la noi.

Care va fi deznodământul este greu de ştiut, dar măcar societatea demonstrează că nu e îngenuncheată ca o turmă docilă. Nu putem să nu privim prin extensie şi spre noi, unde ideea de revoltă a fost confiscată, dar şi denaturată de televiziunile de partid. Indignarea şi revolta lătrăilor care au distrus ideea de presă televizată sunt doar în interesul patronilor, gen turnătorul Felix şi implicit al găştii politice care alimentează mogulii cu bani veniţi prin contractele cu statul.

La aceste aşa-zise televiziuni de ştiri nu se mai face demult presă, iar îmbuibaţii de acolo manifestă un fals civism. Sub masca revoltei stă doar răfuiala mafiotă cu adversarii politici. În felul acesta românii sunt provocaţi şi montaţi doar în folosul electoral al unei tabere politice. La acest capitol ne apropiem de Ucraina. În momentul în care televiziunile sunt controlate de către putere, ele devin instrumente de propagandă şi un tun devastator la adresa inamicilor publici. Dispare ideea de presă liberă, aşa cum poate dispărea şi justiţia independentă, statul de drept. Toate pot fi sechestrate, dacă societatea îşi doarme somnul cel de moarte în care îi place să se adâncească singură.

Urmează un an cu mize mari pentru politicieni şi fără nicio miză pentru populaţie. Românii nu mai au nimic de câştigat de pe urma politicii. Dar soluţia nu e refugiul în lupta pentru cauze minore. Exemplul ucrainean o demonstrează cu prisosinţă. Această nesupunere civică ar trebui să fie o lecţie pentru noi, care, în afară de ieşiri câmpeneşti pentru cauze ecologice, bune şi ele, dar la coadă pe lista cu priorităţile civice, nu marşăm la nimic.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/exemplul-ucrainean-141002.html

Aşa da!