Bucureştii lui Vanghelie

Marian Vanghelie, pe cât de „ejaculat” pare, nu de PSD, ci de mama natură, nu se dă scos de tot prin jet din politica dâmboviţeană. Chiar dacă este marginalizat acum la Bucureşti, cu o măsură igienică legitimă, încă nu putem vorbi de personajul care nu este, fiind departe de a i se cânta prohodul politic. Până la urmă, pentru că nici nu e foarte uşor de aruncat ca o măsea stricată, primarul de la Sectorul V rămâne, totuşi, un atu electoral pentru partid. Şi chiar dacă unii cu o mâna dau în aer a dispreţ zeflemist, când vine vorba de nea’ Marian, cu alta ştiu să-i înghită chifteaua şi crapul, asta dacă ne aducem aminte că, nu demult, a făcut o paranghelie de ziua lui, binecuvântată inclusiv de preşedintele Academiei, Eugen Simion, şi de poetul histrion ce bagă una-două peştele la cuptor cu aceeaşi bulbucată agitaţie revoluţionară. Deci timpul lui nea’ Marian nu s-a scurs, şi nici labele de urs nu l-au ajuns încă, cel mult cele gătite de poetul cetăţii.

Ba chiar mai mult, acesta pune punctul pe i, atunci când nimereşte cuvintele. Stăpân pe atuul său electoral, Vanghelie spune un adevăr evident deja în politica românescă şi anume că Bucureştii reprezintă barometrul electoral naţional pentru orice tip de alegeri. Tendinţa este aceasta, mai ales că Sorin Oprescu pare a necheza deja prezidenţial în grajdurile puterii, unde e hrănit cu jăratec. Grav este că, la douăzeci de ani de la revoluţie, România rămâne dependentă politic de centralism. Faptul că acolo există o concentraţie masivă de putere şi bani face ca România să fie, cu unele excepţii, reprezentată doar de câteva oraşe mai mari, formată din nişte anexe gospodăreşti dependente de centru. Centru care, măcar dacă ar fi vreo Romă înfloritoare, şi altfel ar sta lucrurile. Dar ceea ce este centru pentru noi reprezintă periferia pentru lumea civilizată.

Dincolo de colcăiala politică, de televiziuni devenite toalete publice, Bucureştii sunt în top atunci când vine vorba de ultimul loc între capitalele europene, asta potrivit unui sondaj realizat de site-ul Conform Tourism. Acesta este votul dat de turişti pentru un oraş care-i întâmpină cu gunoaie, câini vagabonzi, gropi, canalizare inexistentă, zone întinse de gospodării fără apă curentă sau toaletă, plus o poluare de Cernobâl. Până la urmă, e firesc ca ultima ţară din Uniunea Europeană să aibă o capitală pe măsură. Chiar dacă Bucureştii reprezintă epicentrul degradării României, decăderea este generalizată, nu mai departe urbea noastră se poate mândri cu ştranduri şi maternităţi criminale. Ungaria de la graniţă a devenit pentru orădeni loc de pelerinaj într-ale turismului estival şi asistenţei medicale. Cât priveşte centralismul politic el continuă să fie conservat şi-n mentalul multora dintre români de teama unei federalizări şi-n final de teama ungurilor. Ca şi cum la Bucureşti ar sta salvarea, de parcă nu acolo se fac protocoalele capitularde cu UDMR-ul. Până la urmă, prietenul lui Csibi Barna, revoluţionarul Avram Iancu, n-a fost un Mitică, personaj de Caragiale.

Revenind la Bucureşti, dar şi la una dintre „atracţiile” sale, şi anume Marian Vanghelie, acesta este „ejaculat” tot de măreaţa capitală, demnă de „Cuţarida” din „Groapa” lui Eugen Barbu, precum şi de personajul care este. Primarul care este şi capitala care este „ejaculată” de pe harta oraşelor europene civilizate ne dau dimensiunea integrală a europenităţii noastre. La fel cum va dăinui această „Cuţarida”, tot aşa şi Marian va rămâne o atracţie, chiar de va fi nevoit la un moment dat să schimbe culorile clubului.

http://crisana.ro/stiri/controverse-23/bucurestii-lui-vanghelie-111688.html#rate_article

De grija Ţinutului…

Oricare ar fi temele lansate pe agenda politică, ca un făcut se duc în ricoşeu spre nevoile UDMR. Toate drumurile şi toate gropile noastre merg către UDMR. De la orice propunere, privind Constituţia, anumite legi, proiecte, trebuie ajuns într-un final şi la Ţinutul Secuiesc. Probabil că aşa se încheie toate şedinţele de Guvern, indiferent de dezbatere: cum rămânem cu Ţinutu’ domn’ premier?

Reorganizarea teritorială a ţării va deveni în curând din problemă naţională o problemă minoritară. De fapt important este ce se întâmplă cu Ţinutul Secuiesc, în urma acestei reorganizări, devine o regiune pură, necontaminată de element românesc sau este amestecat cu judeţe româneşti, gen Alba Iulia? E adevărat că-n cazul din urmă, spiţa lui Csibi Barna îl mai spânzură pe Avram Iancu, eventual la lămpaş şi cu ăla băgat sub plapumă.

UDMR, această nimfomană politică, etern nesatisfăcută de elementul românesc, se pare că trebuie mereu să fie şi-n Parlament, şi la Guvernare. Tot propagând discursul etnic, când mai radical, când mai moderat, îşi conservă voturile. Dar aici e vina partenerilor de coaliţie care lasă UDMR cu agenda lui în afara unor responsabilităţi politice.

În ceea ce priveşte tema euroregiunilor, ea este o temă ca multe altele, bună de făcut dezbateri pro şi contra. Tehnica este simplă, se aruncă pe piaţă idei care au o doză de legitimitate, au şi-un caracter reformator naţional, prin urmare, cine mai poate contesta bunele intenţii ale puterii cu privire la popor. Cât priveşte absorbţia fondurilor, Comisia Europeană pare a fi lămurit problema, nu vin fondurile mai uşor că modificăm noi harta. Facem ce facem şi ne trădăm mentalitatea de profitori pentru care toată odiseea aderării la UE a gravitat în jurul lui: „Vin banii în ţară.” Eventual de la căpşunari, dar şi ăia tot mai puţini.

N-o să vină nimic în ţară, iar în calea furtului la români nu va putea sta nicio lege şi nicio reorganizare. Nu moare niciun baron, niciun clan. O reorganizare teritorială va duce la o reorganizare a clicilor beneficiare.

Rămâne să criticăm declarativ justiţia şi să privim la cei care urmează să intre în UE, de jos în sus. O ţară precum Croaţia, care îşi permite să fie eurosceptică, cu toate că e dorită în UE, are un premier în puşcărie, doi miniştri condamnaţi, la fel întregul management al unei mari bănci de stat, mai mulţi primari şi un ministru al Apărării, profesori şi funcţionari superiori corupţi. Ei îşi permit să fie eurosceptici, pentru că au şi altceva de făcut, în afară de a discuta despre ţinuturi şi proiecte megalomanice, şi anume produc. Faptul că le-ar putea fi afectată industria constructoare de nave, producţia de ulei, vinuri, îi fac să fie reticenţi cu privire la aderare.

Noi vom rămâne mereu cu modernizarea României pe masă, cu reforme şi proiecte, zel făuritor consumat prin talk show-uri, şi, bineînţeles cu UDMR-ul în coadă şi cu problema Ţinutului Secuiesc.

Şi uite aşa o să murim noi de grija Ţinutului Secuiesc, iar UDMR va merge din mandat în mandat şi din ţinut în ţinut.

http://crisana.ro/stiri/politica-1/de-grija-tinutului–110725.html