Arhive etichetă pentru Mircea Eliade

Legiferarea falsei memorii

Inițiativa legislativă de la noi nu pregetă în a ne surprinde din ce în ce mai neplăcut. Când nu vor lefuri dublate pentru ora și jumătate la care se reduce ziua de muncă a unui parlamentar, aleșii neamului atacă cu sfertodoctismul de rigoare și subiecte istorico-culturale.

Asta pentru că încă n-am ajuns la legi bizare, precum cea din statul Kentucky, SUA, unde nu ai voie să vopseşti o raţă în albastru şi să o oferi spre vânzare decât dacă vrei să vinzi şase rațe albastre în acelaşi timp. La noi ar trebui adaptată legea la cioara vopsită, care e vândută și multiplicată fără număr. Sau mai potrivită ar fi o lege din Argentina care interzice paturile cu saltea din pene, motivația fiind descurajarea lenei.

Cu siguranță, viitorul Parlament va avea timp berechet pentru a alcătui legi excentrice, mai ales dacă își vor ridica lefurile la 9.000 de lei pe lună. Până atunci vedem cum intră în vigoare o lege menită să părtinească memoria istorică: Legea 217/2015 prin care sunt condamnate simbolurile fasciste, legionare. Doar că fiind lipsită de nuanțe aruncă implicit blamul și asupra unor personalități culturale sau eroi ai rezistenței anticomuniste care au avut tangență cu aceste mișcări.

În acest sens nu au întârziat să apară din partea celor care și-au dat girul pentru această lege, argumente de un cinism deplorabil. Alexandru Florian, fiul unui comisar ideologic sovietic, director general al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, consideră că Mircea Vulcănescu și Nichifor Crainic merită ținuți laINDEX în baza unor condamnări date de justiția bolșevică. Îi putem trece pe lista neagră și pe Noica, Cioran, Eliade, a căror blamare în anumite medii de poliție intelectuala occidentală a produs mereu jubilație unor impotenți academico-culturali de la noi, condamnați la resentimente provinciale. Nu în ultimul rând va fi lezată memoria unui erou al rezistenței anticomuniste din munți, Ion Gavrilă Ogoranu.

Legea este evident proastă, iar dacă ne uităm la inițiatorii ei nu ne mai mirăm deloc. Unul dintre ei este fostul consilier prezidențial al lui Klaus Iohannis, care a trebuit să plece de la Cotroceni pentru că este anchetat de DNA pentru o mită de 170.000 deEURO , iar celălalt este fantoma somnambulă, Crin Antonescu. Acest pokerist mahmur nici măcar n-a catadicsit să se prezinte la Parlament pentru forma finală a legii. Pe mâinile acestui inconștient stau legile în România, cel care arunca în aer statul de drept în 2012. În tot acest timp se dau pensii speciale pentru foștii milițieni, torționari și securiști, asta dacă tot e să vorbim despre reparații morale până la capăt.

Dar nu ne mai miră nimic de la acest Parlament ajuns la 11% cotă de încredere, cea mai scăzută din Europa, care după ce și-a dat pensii speciale vrea și salarii dublate, iar după ce a „legiferat fărădelegea” de atâtea ori, acum legiferează și trunchierea memoriei istorice.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/legiferarea-falsei-memorii-156078.html#rate_article

Praful alb şi banii negri

Suma cu care Adrian Mutu este pedepsit încă o dată pentru praful alb inhalat este una strangulatoare. 17 milioane de dolari cât a decis Tribunalul de arbitraj sportiv din Elveţia depăşeşte averea strânsă de internaţionalul român în cariera sa de până acum. Pedeapsa pare injustă din punct de vedere al principiilor justiţiei. Nu poţi pedepsi de două ori aceeaşi faptă.

Adrian Mutu a fost suspendat şapte luni din activitate la vremea respectivă pentru consum de cocaină. Chiar dacă s-ar fi justificat o amendă pentru a preveni crearea unui precedent, suma depăşeşte orice limită, fiind disproporţionată cu fapta. Cu toate acestea, şansele ca fotbalistul român să găsească portiţe juridice de a evita plata amenzii sunt foarte mici, după cum declară însuşi preşedintele TAS: „Pentru avocaţii lui Adrian Mutu există posibilitatea să apeleze la o autoritate superioară. TAS este un organism de drept privat elveţian, deasupra căruia e Tribunalul Federal Elveţian. Până în prezent, în alte 50 de cazuri, exceptând un mic detaliu de formă, toate recursurile au fost respinse.” Dincolo de aceste aspecte pur concrete, juridice, există şi unul moral, care vizează întregul fenomen fotbalistic. Sumele câştigate în fotbal au depăşit orice limită a bunului simţ. Este la fel de imoral pentru un sportiv să se dopeze sau să prizeze cocaină precum e şi să câştige doldora de milioane pentru o activitate practică de divertisment. Este un joc care, chiar dacă implică efort fizic, are valenţe de divertisment, de spectacol. Te uiţi ca la teatru, doar că la teatru mai transpiră nişte creiere, nu nişte picioare. Nu e singurul sport în care se câştigă cu nemiluita, dar este sportul cu adevărat rege, atunci când vine vorba de bani. Din păcate, latura animalică a capitalismului îşi arată colţii. Ratingul uriaş pe care-l au activităţile neintelectuale duc la sume imense de bani şi implicit la o ierarhie financiară, care nu are nimic de-a face cu homo sapiens. Dacă în fotbal vedem tunari nu doar pe teren, ci şi în poziţia de patroni, ne dăm seama de impostura acestui fenomen, căruia i s-au dat proporţii nemeritate. Lumea fotbalului este una murdară peste tot. Dacă în Vest sunt gulere scrobite de mafioţi care stau în spatele marilor cluburi, la noi totul este mult mai transparent din acest punct de vedere. Marii miliardari ai fotbalului românesc dau o dimensiune infracţională jocului de fotbal. Pe lângă trucajele bine ştiute, afacerea fotbal se prezintă mai degrabă ca o combinaţie de casino. Bagă patronii banii ca mai apoi să scoată în timp rapid suma de nu ştiu câte ori. Un casino fără mize pierdute. Fotbaliştii, mari beneficiari ai acestei rulete mereu norocoase, ajung să se creadă mai mult decât sunt. Oricât de mari ar fi ei ca sportivi, oricât de cunoscuţi ar fi ei în lume, nu poţi să declari că acestea sunt simbolurile exponenţiale ale României. Videoclipul de promovare a României, The Land of Choice, ni-i prezintă pe Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi Gheorghe Hagi. Aceşti sportivi merită tot respectul pentru cariera lor, dar nicidecum nu pot fi embleme naţionale. Înţelegem că ei au depăşit dimensiunea naţională, dar au făcut-o pe orizontală, nu pe verticala spiritului, precum români ca George Enescu, Constantin Brâncuşi, Eugen Ionescu, Eliade, Cioran şi prin care nu ne promovăm deloc. În această idee, revenind la cazul Mutu şi la dimensiunea morală, putem spune că într-adevăr amenda de 17 milioane dată de TAS este nejustificată, dar, în acelaşi timp, putem la fel de bine spune că şi averea de 14 milioane a lui Mutu nu are consistenţa morală necesară pentru a se justifica. Şi asta nu doar pentru că în fotbal se învârt cu precădere bani negri, ci şi pentru că, raportat la gradul de importanţă şi utilitate a activităţii prestate, averea sa este disproporţionată.

http://www.crisana.ro/stiri/politica-1/praful-alb-si-banii-negri-82502.html

Împotriva… Pleşcoiului

Guvernul Boc este, de departe, cel mai solid de după 1990 încoace. Pe cât de mic este şeful cabinetului, pe atât de mare este susţinerea parlamentară. În proaspăta echipă formată, dincolo de miniştrii care bifează un nou mandat, au apărut şi ciupercuţele mai noi ale politicii româneşti. Nu ştim dacă sunt sau nu otrăvitoare, dar parcă sunt prea frumoase pentru a nu fi…

Roberta Anastase, Elena Udrea, Monica Iacob Rizzi ar putea da la prima vedere, iluzia, altor tineri, că se poate ajunge şi la vârste mai fragede în politica la vârf. Cu o singură condiţie, dacă ai relaţii şi bani poţi să ajungi la orice vârstă, orice. Iar cele trei sirene, de mai sus, se bucură din plin de atuurile cu pricina. Ca să ajungi în politică trebuie să fii lansat la apă de cine trebuie, iar cu atât mai bine dacă o face un fost marinar. În România, puterea şi competenţa nu sunt sinonime, ca să nu mai vorbim de nulităţile cu funcţii şi cu titluri, care abundă peste tot în politică şi-n societate. Impostura este cheia succesului la români. Aceasta fiind realitatea ea trebuie acceptată. Aproape că nu-şi mai au sensul, abordările moraliste vizavi de clasa politică. Să doreşti să găseşti oameni de calitate în politica noastră e ca şi cum ai dori să-ntâlneşti prin deşert, eschimoşi. Revenind la ascensiunea celor trei urmaşe ale Evei, putem spune că ea seamănă cu traseul de transhumanţă a „oiţelor vrâncene” care au coborât în turmă la Bucureşti pentru a deveni mari vedete de televiziune.

Acum vreo 80 de ani, Mircea Eliade scria un articol intitulat „Împotriva Moldovei”, în care critica melancolia şi pasivitatea spiritului slav impregnat în acele locuri. Fatalismul proverbial al românilor era identificat, de marele savant şi scriitor, ca avându-şi originea în spiritul moldav. Revenind acum, Eliade ar putea scrie din nou împotriva Moldovei, atacând mai degrabă carierismul, decât abulia şi lipsa simţului de acţiune. Moldova, din simbol al pasivităţii mioritice, a ajuns simbol al parvenitismului mioritic. Dar Eliade nu numai că ar putea scrie din nou împotriva Moldovei, dar şi-ar putea localiza revolta şi asupra unui alt loc, cum ar fi Pleşcoiul. Pleşcoiului nu i s-ar putea imputa o clipă că ar fi bântuit de un spirit şovăielnic. Dimpotrivă pare a fi exact opusul Moldovei pe care o critica Eliade. Are tenacitate, consecvenţă, şiretenie, impostură, lipsa totală a simţului ridicolului. Atuuri de mare forţă. Pe deasupra are şi o forţă de atracţie turistică fantastică, fiind în judeţul Buzău care se află la confluenţa drumurilor între patru mari provincii româneşti: Muntenia, Transilvania, Moldova şi Dobrogea. Are de toate, iar cârnaţul de pleşcoi e atât de lung încât ajunge până la Bucureşti.

Şi cu toate acestea, reînviat azi, Eliade, sunt absolut convins că ar fi scris şi împotriva Pleşcoiului. Intelectualii de azi nu o fac. Nu se pot ridica împotriva puterii Pleşcoiului care domină politica noastră. Sunt mereu în genunchi şi mereu pe post de prezervative pentru marele Zeus. Eliade ar fi scris şi împotriva lor.

http://www.crisana.ro/stiri/politica-1/impotriva-plescoiului-72722.html