Arhive etichetă pentru 1 decembrie

1 Decembrie şi interesul naţional (I)

Apropierea zilei naţionale pare a colecta la preparativele pentru tradiţionala sărbătorire şi obişnuitele de acum şicane extremisto maghiare. Probabil că seria atitudinilor anti 1 Decembrie va continua, deocamdată ea a fost începută de boicotul sărbătoririi zilei naţionale organizate de Ambasada României la Teatrul Naţional din Budapesta. Culmea, spectacolul era unul menit a sublinia comuniunea culturală, acolo urmând a se cânta piese de George Enescu şi Bela Bartok.

Reacţiile virulente ale societăţii civile maghiare, istorici si persoane publice marcante din ţara vecină, n-au întârziat să apară. „Sărbătorirea Zilei naţionale a României la Teatrul Naţional nu poate fi interpretată decât ca o provocare”, afirmă istoricul maghiar Raffay Erno. Liderii de opinie maghiari vorbesc de provocare vizavi de acest eveniment, deoarece afirmă tot ei, 1 Decembrie coincide cu pierderea, de către Ungaria, în favoarea României, a teritoriilor din Transilvania stăpânite până în 1918. Numitorul comun al contestării pare a fi ideea de provocare din partea României. S-au raliat la acest cor vehement inclusiv politicieni ungari. Nu e de mirare atât timp cât Parlamentul din Budapesta găzduieşte formaţiunea extremistă antisemită Jobbick, ca să nu mai vorbim şi de partidul Fidesz, aflat la putere, care la rândul său are derapaje în acest sens. Oricum, reacţia pare mult disproporţionată având în vedere că spectacolul nu era gândit ca fiind unul de etalare a unor cântece patriotice româneşti, nu intenţiona nimeni să mute parada militară sau atmosfera sărbătorească de la Alba Iulia, dimpotrivă era un spectacol mai degrabă reconciliant, un fel de liant intercultural prin intermediul muzicii a două genii universale, date de cele două popoare. Dar iată că nici măcar acest lucru nu este îngăduit de către autorităţile de la Budapesta.

În schimb de partea cealaltă a graniţei sunt îngăduite nu doar serbările zilelor naţionale ale Ungariei, ci şi comemorarea unor mari criminali de război, Wass Albert, statui la Arad pentru generalii criminali în faţa poporului român, precum şi tot felul de harnaşamente medievale, trenuri istorice, steaguri secuieşti, şi cine ştie, chiar dacă e criză, poate va fi pusă şi carnea sub şa. Nemaivorbind de pretenţiile de autonomie, universitate de stat în limba maghiară, geografia şi istoria României în limba maghiară, toate acestea nu par deloc o provocare, nici pentru autorii lor, dar şi mai grav nici pentru autorităţile româneşti. Ministerul Afacerilor Externe a tăcut semnificativ şi cu acest prilej, iar cât priveşte societatea civilă românească, ea demult nu mai are nicio treabă cu apărarea sentimentului naţional.

Probabil că acesta este doar începutul bruiajelor dinaintea zilei naţionale. Cu siguranţă că va ieşi la rampă şi vârful de atac, Laszlo Tokes, cel care în pornirea lui bezmetică antiromânească nu pregetă în a face şi gafe, aşa cum a făcut înaintând o scrisoare cancelarului german Angela Merkel, cu ocazia primirii titlului de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii Babeş-Bolyai, în cadrul vizitei oficiale făcute în România. În scrisoare era denunţată Universitatea Babeş-Bolyai ca fiind un simbol al naţionalismului retrograd ce a confiscat universitatea maghiară dând astfel o lovitură multiculturalismului. Dincolo de neadevăruri, această scrisoare a picat taman în momentul care Angela Merkel vorbea de neajunsurile pe care le-a adus multiculturalismul în societatea germană.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/1-decembrie-si-interesul-national-i–102405.html

O batistă pentru Marko

„Ne doare Trianonul şi ne doare 1918. După alegeri e sărbătoarea naţională a României, dar evenimentul nu ne bucură, ne doare, pentru că acea întorsătură a istoriei a însemnat 70 de ani de agonie. Nimeni să nu ne ceară să ne bucurăm de această zi, deşi o respectăm”.

*

„Acum 18 ani am redobândit terenurile luate abuziv, clădirile şcolilor, bisericilor, acum avem mai multe şcoli maghiare în Ardeal decât în perioada dintre cele două războaie mondiale. În peste o mie de localităţi avem inscripţii bilingve. În următorii patru ani va trebui să construim pe terenul autonomiei, trebuie să dobândim autonomie culturală şi teritorială, contăm pe dumneavoastră în 30 noiembrie. Suntem o familie şi numai împreună putem să ne chivernisim”.

(…)

„Acest drum trebuie continuat şi trebuie să obţinem cele două forme de autonomie – cea culturală, care este etnică şi cea teritorială, care nu este etnică, dar care se completează reciproc. Sper că vom fi într-o coaliţie guvernamentală şi nu am spus altceva decât ce spune trendul european”.

Prima declaraţie îi aparţine lui Marko Bela, iar ultimele două lui Gyorgy Frunda, şi au fost făcute acum câteva zile la Târgu Mures. În bună măsură nu sunt noutăţi, ne-am obişnuit de vreun an încoace, mai ales după independenţa Kosovo, cu declaraţiile tranşante ale liderilor maghiari. A fost recent şi preşedintele Ungariei, la noi, şi-a cerut acelaşi lucru. N-a existat nicio respingere oficială din partea părţii române a declaraţiilor preşedintelui ungar. Cu toate acestea nu există nici în mass media o mare atenţie pentru acest subiect. Trusturile Motanului Felix şi ale FNI-stului Vântu nu au nimic de câştigat din asta, deci nu se preocupă. Marii guru ai presei dâmboviţene au aceeaşi atitudine. Deci atât presa cât şi politica nu consideră atitudinea UDMR-ului ca meritând o atenţie sporită.

Care ar fi explicaţia? Unii spun că pentru a nu da dreptate PRM-ului, nu există vreo reacţie în acest sens. E posibil ca atât politicienii cât şi jurnaliştii atacaţi de C.V. Tudor să aibă o asemenea motivaţie. Cu alte cuvinte, românii se tem mai degrabă de ai lor, şi nu de UDMR? Un pseudo moralist, chel şi nervos, care întâi s-a jucat cu „adevărul” şi acum se joacă cu „gândul” spunea pe un post de televiziune, că deşi condamnă declaraţiile lui Marko Bela, e bine că dispare PRM-ul de pe scena politică şi intră UDMR-ul în Parlament. Deci e mai important pentru aşa zişii români să fie sancţionat electoral un partid românesc decât să fie amendaţi gazetăreşte şi politic, cei care au depăşit orice măsură. Asta e tipic pentru dihonia noastră mioritică. Nicăieri în Europa nu mai există o asemenea minoritate, care după ce declară că vrea o bucată din ţara, nu numai că nu este supusă unui oprobriu public, dar este şi dorită în Parlament.

Până una alta, un lucru este sigur: Marko Bela nu se bucură de 1 decembrie. Va sta închis în casă aşteptând ziua de doi, ca să-i treacă depresia istorică. A făcut tot posibilul să strice aniversarea românilor, inclusiv cu această dată a alegerilor, 30 noiembrie, pe care şi-a dorit-o foarte mult. Surpriza va fi mare. Foarte mulţi români şi-au luat vacanţe pentru acest weekend prelungit, iar alţii se bucură că pe 1 decembrie vor sta acasă şi vor sărbători ca de Crăciun. Nu alegerile de pe 30 noiembrie vor eclipsa Ziua Naţională, ci dimpotrivă va fi invers. Calculul a fost unul greşit. Românii sunt sătui de politică şi preferă să sărbătorească, iar acum când ştiu că Marko e trist şi va posti de 1 decembrie, vinul şi sarmalele vor aluneca cu şi mai mult nesaţ.

În final, o corectură pentru Marko, nu sunt 70 de ani de agonie, ci sunt 90, şi vor mai fi mulţi Marko, pentru că nici strănepoţii tăi nu se vor bucura de 1 decembrie…

 http://www.crisana.ro/stiri/politica-1/o-batista-pentru-marko–71398.html

Între miticizare şi kosovizare

Dacă-ţi clăteşti ochii în faţa televizorului, vezi pe mai toate posturile o grămadă de exhibaţi: de la vedete de modă, cântăreţe curve, ziarişti îngâmfaţi, până la politicieni mieroşi, albinoşi şi unsuroşi…          

Pe lângă statutul ontologic de cvasi-nulităţi, toţi cei pomeniţi mai sus mai au un numitor comun. În marea lor parte sunt mitici, chiar dacă unii au origini olteneşti, munteneşti sau moldoveneşti, ba unii pot fi chiar ardeleni… mitici, specie mai rară ce-i drept, datorită contrastului foarte mare de manifestare a fiinţei fiecăruia.

Ce este acela un mitic? survine logic întrebarea. Vom defini răspunzând şi cu exemple. Un tip uman incomplet de la natură, care se zbate întruna, prin răbufnirile sale marcate de complexe şi frustrări, să umple vidul interior ce-l face aproape imponderabil. Să zicem că aceasta e o definiţie de tip ontologic-metafizic, poate un pic cam preţioasă, dar cum şi miticul nostru este un tip preţios, o merită din plin. Ca manifestare uman concretă, răsare din orice şanţ al gândirii sale nevoia feroce de a călca pe capul celuilalt, de a desfide şi de a căuta oglinzi paralele, deoarece există şi oameni urâţi narcisişti. Miticul agresiv poate să ia forma unei ţoape ca Bahmuţeanca, a unui mârlan care mimează tâlcul, ca Andrei Gheorghe, a unui cioban cu vise biblice de David împărat, ca Becali, sau a unui şarpe hăhăitor şi degrabă de venin împroşcător, ca Băsescu.

În acest spectru uman, cu greu regăseşti printre puzderia de mitici, vreun ardelean serios, grupul pesedist de la Cluj nereprezentând altceva decât o gaşcă de mitici în variantă ardelenească. Lista e lungă, ca şi cărăruia spre Bucureşti, pe care, ca ardelean ce eşti, nu prea îţi vine să o apuci. În toată această faună, tu, ca ardelean fără deviaţii centrifugale de comportament şi fără voluptatea ţigănelii şi a chiloţilor plimbaţi prin public, nu poţi decât să te simţi străin şi singur faţă de o lume ce-ţi intră obraznic în casă şi care nu e lumea ta.

Faptul că, ani de zile, Ardealul a fost slab reprezentat la nivel oficial – situaţie explicabilă prin incompatibilitatea dată de diferenţa de mentalitate şi civilizaţie între aceste zone istorice – a dus, cu timpul, la o ruptură de comunicare şi de cunoaştere, totodată, a problemelor cu care se confruntă, azi, această zonă. Cu alte cuvinte, politicienii mitici şi formatorii de opinie sau alte personaje ale dezmăţului mediatic actual nu sunt conectaţi la starea de fapt şi de spirit a românilor din Ardeal. În contextul acesta, dacă izolarea se va adânci continuu – şi fără a fi neapărat apocaliptici, cu toate că stă în firea românului – este posibil orice. Ultimele semnale venite din planul extern sunt îngrijorătoare: liderii secuilor aşteaptă cu sufletul la gură deznodământul în problema Kosovo, iar noi, românii… aşteptăm nu ştim nici noi pe cine, poate pe americani să ne organizeze după modelul experimentat în fosta Iugoslavie. Dar acestea sunt griji străine firii uşuratice a miticului…

Aşa că nu-ţi vine decât să te revolţi de unul singur, pentru că solidaritatea şi unitatea de gândire şi simţire sunt cuvinte care se rostesc lăcrămos doar printre îmbucăturile de fasole cu cârnaţi şi ţuică patriotică, servită solidar la câte un 1 Decembrie.

În acest context, ori îţi iei tălpăşiţa spre alte zări, aşa cum fac o grămadă de tineri, cărora politicienii nu le-au oferit decât circ sau priveşti prosternat la această lume tembelă, de mitici zgomotoşi, care se ţigănesc de dimineaţa până seara pe bani mulţi şi care mai şi trag sforile unei ţări ce a fost mereu dependentă de stilul lăutăresc-oriental de a face politică.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/intre-miticizare-si-kosovizare–53680.html