Puţini antreprenori, mulţi şomeri (II)

Consecinţa acestui portret în oglindă a mediului privat o reprezintă şomajul. Însă dacă până nu demult se putea vorbi de numărul şomerilor generaţi de criză sau, în cazul nostru,şi de o slabă dezvoltare a mediului privat, acum a apărut un nou fenomen şi mai îngrijorător, cel al şomerilor nedeclaraţi, care au încetat să-şi mai caute un loc de muncă.

Un fel de paralizie a corpului social. Era însă inevitabil să se ajungă aici, perioadele lungi de căutare fără rod generând resemnarea. Datele statistice prezentate de Eurostat relevă pe anul trecut un număr de circa 455.000 de români care nu figurează în rândul şomerilor şi care au renunţat să-şi mai caute un loc de muncă. O cifră mare, care e într-o uşoară creştere şi în anul 2011. Am putea spune că numărul acestor şomeri neînregistraţi, care pe deasupra au şi renunţat la căutările zadarnice, ar dubla rata şomajului, dacă ar fi în evidenţe.

Se mai adaugă la aceştia şi un procent consistent de angajaţi part time, aşa zişii sub-angajaţi, circa 2,5% din totalul forţei de muncă, adică vreo 244.000. Mulţi dintre aceştia, cu contracte de drepturi de autor, astfel că au mai căzut încă o dată victime din pricina suprataxării guvernului Boc, mai ales în contextul în care de cele mai multe ori remuneraţia era una simbolică. Din păcate, nici chiar în condiţiile unei ameliorări a crizei, în viitor, soarta şomerilor nu pare a fi una roz, dat fiind faptul că multe dintre firme şi-au optimizat activitatea, investind în tehnologie, ca să fie mai productive.

Un alt impediment pentru şomerii de lungă durată îl reprezintă politica angajatorilor, care de regulă evită angajarea unor persoane aflate de multă vreme fără serviciu. Sigur că fenomenul este general european, ceea ce accentuează şi mai mult blocajul pentru românii rămaşi pe dinafară. Însă, în ceea ce priveşte numărul celor care nu-şi mai caută loc de muncă stăm foarte prost faţă de alte ţări, raportat la numărul populaţiei. Ponderea românilor care au renunţat să-şi mai caute un serviciu reprezintă 4,6% din totalul forţei de muncă, doar câteva ţări din UE fiind într-o situaţie mai rea decât noi: Italia (11%), Bulgaria (8,3%), Letonia (8%), Estonia (5,9%), Luxemburg şi Ungaria (4,7%). Dar, chiar şi aşa, oricâte similitudini am încerca să găsim pentru a ne omogeniza la nivelul crizei cu multe dintre ţările europene, nu am face decât să creăm o percepţie falsă. De unde au căzut ceilalţi şi unde eram noi? E suficient să comparăm cuantumul ajutorului de şomaj cu majoritatea ţărilor europene sau să vedem că la nivel salariului minim pe economie suntem de până la 8 – 10 ori în urma altor ţări, aflate desigur şi ele în criză.

 Deşi tendinţa europeană înclină spre austeritate, tot mai multe voci indică soluţia alternativă, a austerităţii combinate cu măsuri de creştere economică. Pentru actuala putere e uşoară alinierea sub umbrela europeană, dar şi deresponsabilizantă totodată, fapt reflectat de inexistenţa unor măsuri de stimulare economică în toţi aceşti ani de criză.

http://crisana.ro/stiri/controverse-23/putini-antreprenori-multi-someri-ii–117927.html

Puţini antreprenori, mulţi şomeri (I)

Eterna problematizare a crizei economice tinde să omogenizeze la nivelul percepţiilor realităţile economice europene. Acest fapt convine de minune guvernanţilor noştri, care se ascund după umbrela crizei. Dincolo de alibiul contextului general pe care România l-a folosit mereu, ori că era în bazinul comunist sau că e în marea criză europeană, există realitatea din ograda noastră care depinde doar de noi.

Această realitate e reflectată în mai toate domeniile, prin stagnare, încremenire, lipsă de proiect. Însă unde altundeva se vede cel mai bine această pasivitate decât în zona iniţiativei economice. Acum ar fi uşor pentru toată lumea să dea vina pe criză, dar nici în perioada boomului economic, românii n-au făcut mare capitalism. Construcţii, imobiliare, speculă, toate acestea sunt vorba unui bancher vedetă: bani din nimic. Sigur că şi acest blocaj îşi are multiple cauze: inerţia mentalităţii comuniste, a angajatului căldicel, povara fiscală şi administrativă mare, alături de lipsa unor politici publice adecvate, toate acestea ne ţin departe de independenţa financiară.

În consecinţă, datele vorbesc de la sine.  Românii au sub 30 de firme mici şi mijlocii la mia de locuitori conform Cartei Albe a IMM-urilor din România 2011, care se bazează pe datele din 2009. În 2001 existau doar 18 firme la mia de locuitori. Media europeană este de 42 de întreprinderi mici şi mijlocii la 1.000 de locuitori. Decalajul privind alte state membre, în privinţa micilor afaceri, e unul destul de mare. Spre exemplu, în Suedia şi Spania există 58 IMM-uri la mia de locuitori, iar în Portugalia numărul acestora se ridică la 81, dublu faţă de media UE, în timp ce cehii au 86 IMM-uri la 1.000 de locuitori, conform datelor Comisiei Europene. De remarcat că unele dintre aceste ţări sunt lovite năpraznic de criză. Situaţia la noi e una lamentabilă, excepţia fiind, ceea e oricum prea puţin, Capitala, acolo unde există o concentraţie mare de activităţi economice. Dar asta nu ridică prea mult nivelul IMM-urilor, atât timp cât în Bucureşti sunt 67,82 de IMM-uri, în timp ce în alte oraşe există doar 9,18 mici afaceri.

Dincolo de explicaţiile de natură sociologică şi istorică privind un anumit blocaj al iniţiativei private există şi cauze obiective. Chiar dacă statul continuă să condiţioneze CAS-ul ridicat de plata pensiilor e greu de crezut, având în vedere investiţiile aiurea, de la patinoare, la terenuri de sport sau firme de stat care parazitează financiar, că altfel nu se poate, decât condamnând mediul privat la strangulare sau cel mult la o activitate anemică. Această povară fiscală de pe umerii patronului, care trebuie să plătească un CAS enorm, plus alte măsuri incomode pentru mediul de afaceri, gen impozitul pe profit trimestrial, nu anual, ca înainte, creează premisele unui deşert economic. Se mai adaugă la toate acestea şi instabilitatea legislativă, modificări interminabile ale Codului Fiscal.

Toate aceste auspicii fac din România de azi un mediu irespirabil, pe de o parte, un stat slăbit, unde angajatul e ameninţat permanent, iar pe de altă parte, lipsa alternativei mediului privat.

http://crisana.ro/stiri/controverse-23/putini-antreprenori-multi-someri-i–117889.html

Povestea sovietelor – inedit