Dă-o-n mă-sa…

Dă-o-n mă-sa de guvernare ne spunea nu demult Ion Iliescu, dă-o-n mă-sa de comisie ne-a spus apoi Elena Udrea, Ridzi a dat-o înainte, dă-o-n mă-sa de educaţie şi de ce nu, dă-o-n mă-sa de criză ar putea spune vorbăreţul Boc. Ce poţi spune mai mult de atât în România? Sau mai bine zis, ce poţi face mai mult de atât?

Totul e un amalgam de scandaluri, dosare, comisii şi un permanent dă-l în mă-sa pe celălalt. De sus în jos şi de la stânga la dreapta nicio activitate nu se poate desfăşura continuu şi netulburat. Totul e un fault permanent. Un meci mereu întrerupt de un arbitru mereu mituit. Pentru că de la politică la fotbal nu e decât un pas vedem că şi jocul acesta simplu a intrat în criză. Suporterii strigă dă-i în mă-sa de conducători, conducători îi dau în mama lor pe toţi, arbitrii ajung la mama lor, la puşcărie, iar fotbaliştii strigă şi ei, dă-o-n mă-sa de alcoolemie.

Dacă aşa e viaţa la televizor, cea de pe stradă e identică. Din trafic şi până la scara de bloc e un continuu dă-l în mă-sa. Trimiterea la origine a vecinului, nevestii, soacrei, adversarului, pietonului, şoferului reprezintă consolarea pentru o viaţă complet neputincioasă. Când nu poţi să faci nimic şi mai ales când nici nu vrei să faci nimic nu-ţi rămâne decât suprema eliberare, înjurătura, care la români are o valoare terapeutică mai ceva ca o incantaţie magică. Ţine loc de sedative, de antidepresive, dar ţine loc şi de muncă, de responsabilitate, de acţiune. Suntem ţara lui Moromete, care stă pe prispă şi spune în sinea lui despre vecinul său: „…pe mă-ta de Bălos!” Aşa e şi românul, ca personajul lui Preda, deşi se prăbuşesc toate în jurul lui, n-are altă satisfacţie decât să înjure.

Iar dacă vin alegerile războiul sudalmelor va fi nemilos. Se va muta din studiourile de televiziune, în mijloacele de transport în comun, va fi un ba pe-a mă-tii general. Nu va fi nicio pauză, urmează apoi încă cinci ani de dă-o-n mă-sa. Bilanţul e unul consistent; toţi politicienii îl dau în mă-sa de popor, iar poporul stă la crâşmă şi-i dă-n mă-sa de politicieni. De la fostul şef al statului, la actualul şi mai apoi la Ridzi, Udrea, Vanghelie, Geoană, toţi se orientează în direcţia maternităţii celuilalt.

Dacă asta fac politicienii centrali, prin mimetism, cei locali, mai puţin vizibili, tind chiar să-i întreacă. Ca orădeni, ne putem întreba şi noi, oare ce spune alesul local Bolojan, atunci când se uită la clădirile de pe centru care stau să se prăbuşească? Având în vedere cum arată ele, răspunsul cred că se află în mai toate rândurile de mai sus. Cu siguranţă că acelaşi lucru îl spun şi pietonii de câteva ori pe zi, atunci când aşteaptă la nesfârşit să traverseze pe la semafoarele din bulevardul Decebal, colţ cu Călăraşilor. În felul acesta, o trimitere reciprocă la origine are loc în fiecare zi între primar şi cetăţenii oraşului. Cu toate acestea, voturile a 50,37% dintre cetăţenii oraşului n-au fost da-te în mă-sa, ci au fost băgate în urna victorioasă, consacrând nu o victorie la mustaţă (cu toate că mustaţa era pregătită) ci una din primul tur cum n-a mai fost până atunci.

Dar această ţeapă electorală care are loc o dată la patru ani, a început treptat să-şi piardă din fraieri, deoarece pentru multă lume devine mai convenabil ca decât să dea votul unui candidat, mai bine să-l de-a în mă-sa de vot. Cu toate acestea, chiar dacă sunt date în mama lor, problemele rămân mereu nerezolvate şi fac un calvar viaţa de zi cu zi a românului. Dar cum soluţii nu sunt niciodată, circul poate continua…

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/da-o-n-ma-sa–84344.html

Oraşul nimănui

A trecut jumătate de an, de când s-a instalat administraţia Bolojan. După atâta timp expiră orice perioadă de graţie. Realizările nevăzute ale administraţiei locale, în cazul în care există, nu prea mişcă pe nimeni. Pentru simplul cetăţean al urbei, de pe malul Crişului Repede, nu există decât ceea ce se vede.

Iar ceea ce se vede arată un adevăr dureros, orădenii şi-au ales din nou o conducere delăsătoare, în buna tradiţie a administraţiilor locale, de după 1990. Profitând de neputinţa fostului primar, exportat la Bruxelles şi importat, din nou, în Parlamentul naţional, actualii edili locali au triumfat în alegeri, absorbind toate dezamăgirile şi frustrările orădenilor. Conducând, atât oraşul cât şi judeţul, noii înscăunaţi păreau să pornească pe cai mari. Dar una este campania electorală şi altceva se întâmplă, atunci când partea moale a corpului se întâlneşte cu comoditatea scaunului de ales. Acum, nu se aştepta nimeni, la minuni peste noapte, oraşul este atât de înapoiat la nivel de investiţii, infrastructură, curăţenie, încât e de înţeles ca lucrurile să se urnească mai greu din loc. Dar când ele nici măcar nu se clintesc, atunci e o problemă. A trecut destul timp de la alegerea noii administraţii, ca să nu i se poată pune în cârcă, actuala stare de fapt. Pe scurt, oraşul arată îngrozitor. De fapt el nu dă senzaţia că este condus de cineva. Pare un oraş lăsat la bunul plac al locuitorilor săi. Mizeria de pe străzi şi traficul la voia întâmplării sunt semnele unui oraş abandonat. Se pare că rugăciunile lansate de prietenul Americii, şi care încep odată cu nebunia din trafic, nu-şi găsesc ascultarea. Ba dimpotrivă, ele par a avea efecte inverse. Probabil că fratele Ţârle s-a rugat pentru o fluidizare a traficului, ceea ce s-a întâmplat, însă cu preţul dereglării semafoarelor pentru pietoni. După ce că nu au spaţii verzi în oraş, orădenii au ajuns să nu mai vadă verde nici măcar la semafor. Aşa că rugăm, la rându-ne, pe omul nostru de legătură cu cele divine să pomenească şi de semafoare în rugăciunea de dimineaţă, doar, doar or vedea şi pietonii verde-n faţa ochilor, că deja au început să vadă negru. Pare a blasfemie, dar nu este. Ce altceva am putea cere forţelor locale? Măsuri concrete? Să fim serioşi, mai mult de-o incantaţie care să aducă ploaia să spele străzile, n-am putea pretinde de la pioşii noştri aleşi. Dar rezerva de credulitate s-a epuizat demult. Toţi aceşti impostori ai puterii ajung acolo, sus, datorită celor care votează în orb. Aici e vina votanţilor. Candidatul e evaluat ca un viitor ginerică, important este să pară că e de-al nostru, să pară om serios, în general să pară, iar dacă mai are şi mustaţă şi îşi ţine pantalonii şi peste talie este exact ce ne-am dorit pentru mireasa asta de oraş. Vai de mama ei, care l-a ales pe ginerică! În rest, drumuri prin America, cu episcopi eretici şi alai preoţesc, pentru a participa la evenimentele cruciale ale istoriei. Iar noi, în loc să fim mândri că suntem reprezentaţi cu sfinţenie, peste hotare, stăm ca boii la semafor şi înjurăm evlavioasa conducere locală. Ruşine să ne fie!

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/orasul-nimanui-73670.html