Supuşii lui Zeus

Partidul democrat, mai nou şi liberal şi în funcţie de condiţiile meteo-politice orice altă doctrină care va da bine pe moment, s-a remarcat dintotdeauna printr-o disciplină exemplară. PCR ar fi fost invidios la vremea respectivă să ştie de existenţa unui asemenea partid. Ierarhia partidului este una foarte clară, astfel încât analiştii nu prea au mari bătăi de cap, când vine vorba despre PDL. Stăpânul absolut, Traian Băsescu supranumit şi Zeus, după care urmează ceata lui piţigoi, moare unul învie doi, Boc, Blaga şi Videanu. Dacă Blaga şi Videanu sunt slugoii tipici în goana după funcţii, Emil Boc prin prestaţia sa depăşeşte graniţa oricărei slugărnicii. Vocaţia sa de lacheu pare a fi una nativă la aceasta contribuind şi dimensiunile sale, care se află la limita speciei umane, mai jos de el în lanţul trofic, găsim bursucul şi ariciul. Cu toate acestea micul Boc se aude că ar fi un profesor nemilos cu studenţii Facultăţii de Drept din Cluj, unde la sesiunea recent încheiată se spune că ar fi picat două treimi dintre studenţi. Undeva trebuie să se transforme şi micul Boc în marele Zeus şi unde altundeva mai bine îşi poate defula frustrările de arendaş cocoşat, decât în faţa inofensivilor studenţi boboci.       

Fauna Partidului Democrat Liberal este una mult prea bogată pentru a ne cantona doar în jurul lui “Emil Boc treci la loc ! ”, cum mai este alintat prin presă vajnicul lacheu. Pe partea feminină întâlnim exemplare la fel de interesante, dacă nu chiar mai bogate în penajul lor politic. Celebra de acum doamnă Udrea nu mai surprinde pe nimeni. A pornit de jos şi a ajuns repede sus, acesta fiind traiectul pe care-l urmăreşte orice politician român. Dacă la început a impresionat asistenţa masculină prin apariţii mai mult sau mai puţin decente în tot felul de tabloide, iat-o acum la taior şi gata de şefie politică în slujba marelui Zeus, care a avut mereu o slăbiciune pentru Afrodita lui Cocoş. Transformarea aceasta de imagine a Elenei Udrea vine şi pe partea ascensiunii sale universitare. Astfel proaspăta doctorandă lucrează din greu la mapa ei profesională, aşa încât dacă va fi să ajungă PDL-ul la guvernare, academician doctor Elena Udrea să aibă toate atuurile pentru a putea fi numită într-o funcţie ministerială. Ultima, dar nu şi cea pe de urmă apariţie feminină în partidul prezidenţial, este nimeni alta decât fiica lui Zeus, tot o Elenă, Elena Băsescu. Votată cu o unanimitate zdrobitoare de tinerii pedei, în funcţia de Secretar General al tineretului PD, fata lu tata a dinamitat orice evoluţie firească a unei cariere politice. Fotomodel a ajuns tot pe barba lui tata Zeus şi iată că acum se pregăteşte şi de acţiune politică. Trecem peste faptul ca duduia Băsescu de abia articulează cuvintele şi pare mai degrabă coafeza partidului decât şefa tinerilor pedişti şi ne gândim cât se poate de serios la exemplul pe care îl dă preşedintele ţării, tinerilor, şcolii şi restului societăţii, unde încă este promovată ideea de meritocraţie. 

Privind la spectacolul grotesc al faunei pd-iste şi prin extrapolare la întreaga clasă politică, ajungi sa te gândeşti că faţă de această ţară nu ai decât singurul atu pe care îl are un bărbat în relaţia cu o femeie, şi anume acela de a o părăsi…

Păpuşarul şi păpuşa sa stricată

Recenta prestaţie politică a mezinei familiei prezidenţiale se situează dincolo de orice ridicol posibil coborând politica românească la nivelul unui teatru de păpuşi stricate. Într-adevăr, ca o păpuşă stricată a vorbit Elena Băsescu, atât atunci când ne-a explicat cum stă treaba cu eşecurile şi cu “succesurile”, cât şi în discursul ţinut studenţilor PD-L, în care a încercat să le vorbească acestora, dar nu prea i-a ieşit, despre Pactul Naţional pentru Educaţie.

Fiica cea mai mică a marinarului beat de putere şi de whisky mai avea puţin şi leşina în faţa tinerilor pedelişti, sub presiunea imposturii la care pare a fi supusă de un tată absurd. Toată prestaţia discursului său a relevat neputinţa şi incompatibilitatea sa cu rolul penibil pe care trebuia să-l joace. De fapt, Elena Băsescu calcă pe urmele activiştilor zeloşi ai partidului, care n-au nici în clin, nici în mânecă cu ceea ce înseamnă politica adevărată. Lacheul Boc şi servitoarea de pişcoturi prezidenţiale, Elena Udrea, arată care este nivelul de exprimare a unui partid, care reprezintă mai degrabă sufrageria de la Cotroceni al lui Traian Băsescu. Şi dacă tot e la el acasă, partidul, de ce nu ar muta-o din baie, din faţa oglinjoarei cu rujuri, pe odrasla răzgâiată cu figura ei de Cleopatră precoce, ca să o aducă în sufragerie alături de slugile sale credincioase, Boc, Udrea şi Videanu. Acesta este candidatul din 2004, care critica clientelismul, nepotismul şi corupţia psd-istă, marele cruciat al Dreptăţii şi al Adevărului, cel care a prostit o mulţime de români să repete cu ştampila în mână, ca în faţa unui guru, magicile iniţiale, D.A. A făcut parte din cinci guverne în care a fost Ministrul Transporturilor şi nu a făcut absolut nimic cu excepţia afacerii “Flota”. A fost primar al Capitalei, unde iarăşi nu a făcut absolut nimic, decât să se certe cu consilierii şi cu primarii psd-işti. A ajuns Preşedinte al României, iar în cei patru ani de mandat de până acum a creat într-una scandaluri politice în lupta sa pentru o influenţă cât mai mare asupra executivului şi pentru a-şi proteja şi recompensa mafioţii din  partid. Cu o mârlănie şi un tupeu grosier, rar întâlnite, a reuşit să-şi trădeze toţi binefăcători, de care s-a descotorosit imediat ce i-a stat în putinţă să parvină politic.

Cu toate acestea, marinarul jucător afirma la un moment dat că el reprezintă sinteza subconştientului colectiv al poporului român. Pe undeva avea dreptate, doar că el exprimă din subconştientul colectiv al poporului, tot ce este mai năclăit şi mai solzos, un fel de sudoraţie rece şi umedă de vierme îngropat în haznaua ascunsă a minţii noastre. Iar dacă în subconştientul nostru colectiv predomină tiparul acesta uman, atunci românii n-au decât să se simtă reprezentaţi în continuare de Traian Băsescu, care faţă de această ţară se comportă ca şi prietenul făţarnic pe care-l primeşti cu braţele deschise la tine-n casă şi care în final se dă la nevasta-ta.

În contextul acesta al pasivităţii votanţilor români, care nu dau nici o sancţiune politicienilor, ci doar îi schimbă pe unii cu alţii, Băsescu se va putea strecura ca şarpele în răzor, din faţa judecăţii de apoi a poporului, care va rămâne ca de obicei cu ochii prostiţi în soare. În concluzie, Traian Băsescu şi fiica sa reprezintă două tipuri de “succesuri” datorate alegătorilor români, care vor rămâne mereu să culeagă eşecurile lor.