Dreapta poloneză și curba mioritică

Alegerile legislative din Polonia au trecut oarecum neobservate pentru presa noastră, avidă doar de intoxicări, arestări și bârfe pe surse. Scrutinul polonez nu a fost doar un simplu exercițiu electoral, el având o importanță semnificativă din punct de vedere geopolitic, dar și a viziunii asupra Europei.

Rezultatul nu a fost o surpriză, el venind în continuarea trendului dat de alegerea lui Andrzej Duda, candidatul partidului Lege și Justiție, formațiune cu vederi conservatoare. Partidul președintelui a câștigat categoric cu 39,1%. Alegerile au fost dramatice pentru stânga, care e pentru prima dată după 1989, când nu mai intră în Parlament.

Dreapta poloneză, care e văzută de către stângiști ca o mare sperietoare, chiar de factură extremistă, are de fapt o atitudine critică față de agenda corectitudinii politice pe care UE o promovează: multiculturalismul, politici de gen, ecologismul. La noi, dreapta ori nu prea știe ce sunt acestea, iar dacă le-a auzit din zbor, oricum nu e prea interesată de ideologie. Ba mai mult, ignoranța politică merge spre un ridicol grotesc, când ies la rampă figuri ca ale zeloasei activiste, Andreea Paul Vass, care ne spune că luptă pentru cota de gen, ea revendicându-se ca fiind de dreapta. Această „Mărioară” pe post de femeie superioară afirmase inițial, că-n stahanovismul ei a născut sâmbăta, ca apoi să păcătuiască față de orânduirea proletară, recunoscând că a născut într-o zi de luni. Se întoarce în mormânt, pe partea stângă, bunica ei comunistă, Ghizela Vass.

Revenind la lucruri serioase, adică la polonezi, consolidarea puterii în dreptul conservatorilor nu reprezintă un pericol pentru unitatea Europei, decât dacă vedem totul prin grila stângistă și mai nou și a popularilor. Conservatorii polonezi merg pe viziunea lui De Gaulle, o Europă a națiunilor unite de valorile comune creștine și liberal conservatoare. Cu toate acestea ei sunt văzuți ca o amenințare la adresa spiritului european. Oare nu e mai amenințată Europa de politica centrifugă a cancelarului Merkel, care pare că și-a propus să dea consistență totală termenului de Eurabia, tot mai des vehiculat în legătură cu Europa?

În plus, există și o antipatie a germanofililor care e amplificată de poziția tranșantă a conservatorilor polonezi față de agresiunile Rusiei, respingând jocul dublu al Germaniei cu Țarul URSS. Acest aspect al orientării geopolitice a conservatorilor e invocat și de Monica Macovei, ca fiind motivul principal care a convins-o să treacă la Grupul Conservatorilor și Reformiștilor (ECR). Explicația ei nu e cea mai fericită, pentru că orientarea de politică externă nu reprezintă neapărat sâmburele doctrinar al unui grup politic. Cu atât mai mult cu cât doamna Macovei a făcut parte la Bruxelles din Intergrupul care promovează drepturile LGBT (lesbiene, homosexuali, bisexuali, transsexuali) (lesbiene, homosexuali, bisexuali, transsexuali) și care reunește deputați din toate familiile politice.

Așa că e limpede că în spatele acestei decizii stă mai degrabă influența ideologului M10, Adrian Papahagi, cunoscut pentru vederile sale conservatoare. Dar dacă în cazul profesorului clujean nu putem nega cultura umanistă și orientarea conștientă la principiile dreptei, la Monica Macovei vedem aceeași incoerență ideologică, tipică politicienilor noștri.

În rest, dacă au și dreaptă adevărată, polonezii au și creștere economică de 22 de ani, șomaj scăzut, absorbție mare de fonduri europene. Noi rămânem cu niște politicieni confuzați ideologic, dar iluminați de oportunism și de girofare.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/dreapta-poloneza-i-curba-mioritica-158116.html#rate_article

Mark Twain, sclavul vremurilor noastre

De curând Mark Twain a picat la examenul posterităţii, şi nu în faţa criticilor literari, ci a politicilor americane de combatere a discriminării, astfel negru şi sclav sunt cuvinte ofensatoare ce trebuie înlocuite în opera scriitorului american. Practic, se operează rescrieri în opera lui Twain. Textul literar vechi care părea ca o biblie, cu scripte înfipte în plumb încins care păreau că se imprimă ca o gravură de neşters pe pagina scorojită, iată că îşi pierde nimbul de nemurire. În funcţie de modificarea zonelor erogene ale politicii, orice mare text literar devine relativ azi. Textul este lesne importat în Word, unde se fac nişte delete-uri, evident în acord cu sensibilităţile politice ale vremii, după care de la cenzură textul se poate întoarce către marele public. Mai contează acum că Mark Twain critica, în felul său, sclavia? Nu. Contează cuvântul negru care cică aduce o ofensă.

Această castrare lingvistico mentală, des operată de dispecerii epocii are o paletă largă de categorii umane prevăzute cu cod roşu, homosexuali, negri, evrei, femei. Ca o ironie a istoriei, America îşi trăieşte porţia ei de tiranie, şi într-o oarecare măsură şi Occidentul, asta după ce decenii de-a rândul a reprezentat pentru o planetă întreagă, libertatea. Estul Europei a trăit decenii privind cu jind peste graniţe. Noi românii suntem la ora aceasta mult mai liberi cultural decât multe ţări occidentale, sigur că poliţaii politically corectness mai vânează şi pe la noi cai verzi pe pereţi. Motivul pentru care la noi vor fi greu de implementat măsuri de discriminare pozitivă nu rezidă în vreo conştiinţă înaltă a libertăţii. Faptul că la noi nu se respectă nimic, nici legile omeneşti, nici cele divine, are iată indirect un aspect pozitiv. Oferă o protecţie involuntară faţă de abuzurile poliţiei de moravuri culturale.

Dar dacă Mark Twain e pedepsit în America, se pare că pentru Occident, simbol al lumii libere, crimele comunismului trebuie să rămână nepedepsite. Recent, comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, a declarat vizavi de un memoriu a şase ţări fost comuniste, care solicitau ca UE să penalizeze negarea crimelor comunismului, că această combatere a negării comunismului nu e posibilă. Motivaţia fiind vagă şi expeditivă, cum că ar trebui o armonie de viziuni s.a.m.d. Justificările tipice atunci când nu se vrea să se facă un lucru. Însă atunci când există voinţă s-a demonstrat, atât în Europa cât şi-n America, că acuzele pentru delict de opinie pot apărea oricând. Dar iată, crimele comunismului nu înfierbântă şi nu suscită suficient de multă patimă pentru a crea o voinţă de decizie.

Privind la decăderea în consum a Occidentului, la populaţiile obeze aduse la nivelul unor vietăţi de hypermarket, la tot felul de idiosincrazii politice degenerate, te întrebi dacă nu avea dreptate Constantin Noica să afirme că Europa de azi e a untului, nu a culturii. Însă atunci când Noica spunea asta, vedea cu optimism şansa unui viitor cultural în spaţiul răsăritean, acum privind la noi putem spune că noi nu suntem nici ai culturii, nici ai untului. Singura consolare care rămâne pentru noi e aceea că în lipsa noastră de aderenţă la normă, nu preluăm şi excesul juridico-cultural de îngrădire a opiniei, al societăţilor dezvoltate. Desigur, le mai mimăm şi noi, şi le vom mai mima în continuare, aşa cum facem din păcate şi cu părţile bune.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/mark-twain-sclavul-vremurilor-noastre-104710.html#rate_article

Piticii porno refuză „Crucea de Piatră”

Codul Penal, venit dinspre Bruxelles şi recent adoptat de către Guvern, conţine printre altele, legalizarea prostituţiei şi nepedepsirea incestului în cazul în care este consfinţit de ambele persoane şi acestea au peste 18 ani. Reacţia premierului este următoarea: „Nu ştiu dacă un lucru care nu este sănătos pentru societate trebuie neapărat încurajat de dragul de a face bani. Societatea românească nu ştiu dacă este pregătită pentru o asemenea decizie şi nu aş vrea să preluăm formula lui Machiavelli. «Scopul scuză mijloacele prin care trebuie sa facem bani»”, şi mai spune că acest subiect se impune a fi discutat cu Biserica Ortodoxă Română.

Toată această urticarie morală, care i-a apărut lui Boc şi altor politicieni, vizavi de subiectul legalizării prostituţiei, ascunde multă ipocrizie şi laşitate. Trăim într-o ţară în care homosexualitatea nu mai reprezintă o infracţiune. Parlamentul nu s-a opus acestei dezincriminări. De ce? Pentru că nu mai eşti un bun european azi, dacă te opui homosexualităţii. Acum, în cazul legalizării prostituţiei prevăzute în noul Cod Penal nu există o aşa de mare presiune din partea Europei. Poate doar dacă, prostituţia homosexuală ar deveni tema principală a dezbaterii. Astfel, dacă Europa nu ne impune drastic ceva, iar agenţii de influenţă intelectuală, societatea civilă subvenţionată din Occident pentru a manipula mentalităţile autohtone, nu sar în haită pentru a urla mediatic, suntem şi noi liberi să protestăm împotriva legalizării prostituţiei. Bogdaproste coana Europa că ne laşi să ne rezolvăm singuri problema cu curvele noastre.

Dar înainte de-a vorbi despre prostituţia legalizată, ar fi bine să aruncăm o privire asupra scenei sexuale din Românica zilelor noastre. Şi ce vedem? O ţară de vedete porno, începând cu profesoare porno, continuând cu eleve porno, cu vedete tv despre care ştim şi când le vine ciclul, cu amante de politicieni devenite ulterior ministrese, deputate. Aşa arată ţara în care politicienii protestează vehement împotriva legalizării prostituţiei invocând desigur, Biserica Ortodoxă. Faptul că instituţia Bisericii are cea mai mare credibilitate pentru români, rămâne în continuare un bun prilej pentru politicieni de-a parazita electoral această încredere.

Revenind la legalizarea prostituţiei ar fi bine de supus atenţiei, starea prostituţiei actuale, nelegalizată. În primul rând că România geme, şi la propriu şi la figurat, de sex tarifat. Începând cu lumea interlopă şi terminând cu traseismul cel mai ieftin, plecând de la sexul pe sute şi mii de euro, până la cel pe bonuri de masă, prostituţia a ajuns să funcţioneze până şi-n gaură de şarpe, sau poate mai ales acolo. De adăugat aici şi travestiţii şi pidosnicii care au obţinut şi ei dreptul de autovânzare. În acest context, paradoxal faţă de ceea ce se crede, legalizarea ar mai tăia din buruiană sălbatică a prostituţiei. Orice lege impune nişte limite, iar cadrul legalizat funcţionează în interiorul acestor graniţe. Se deduce logic de aici că o legalizare a prostituţiei n-ar presupune sporirea acestui flagel, ci dimpotrivă moderarea şi controlarea fenomenului.

Sigur că, din punct de vedere al moralei umane creştine este un păcat, dar raportat la prostituţie, România nu se află în starea de dinainte de păcat, astfel încât să putem spune că odată cu legiferarea respectivă apare şi păcatul. Dimpotrivă, fenomenul prostituţiei, chiar dacă se află în plină ilegalitate, penetrează mai toate zonele sociale.

Legat de atitudinea de oripilare şi de scârbă morală pe care o afişează parlamentarii în declaraţiile lor, ar fi interesant de aflat, câţi dintre aceştia au apelat, departe de casă, la serviciile plăcerii? Nu e nevoie să ne răspundă nimeni, ştim că politica e adesea asemuită cu cea mai veche meserie din lume, dar în acelaşi timp ne dăm seama că acest lucru este fals, deoarece dacă pentru prostituţie se dau bani şi se obţine plăcere, pentru politicieni se dau voturi şi se obţine în schimb multă durere. Atitudinea parşivă a politicienilor, şi faţă de acest subiect, demonstrează suficient, că bordelul politic bate oricând bordelul plăcerilor trupeşti. Ţara piticilor porno refuză să moară sub „Crucea de Piatră”.

 http://www.crisana.ro/stiri/politica-1/piticii-porno-refuza-crucea-de-piatra–75946.html