Incultura antreprenorială

Se tot vorbeşte mereu de mediul de afaceri, de dinamica pieţei, iar o grămadă de termeni de specialitate economică au fost însuşiţi la nivel mediatic şi sunt vânturaţi pe post de gargară. Dar asta e doar o aparenţă cultivată la nivel mediatic. Realitatea e cu totul alta.

Conform unui barometru realizat de Ernst&Young (E&Y) jumătate dintre antreprenorii români nu au absolvit liceul. În timpul acesta noi avem canale tv cu profil economic, ceea ce reflectă doar o doză de snobism şi nicidecum o solidă educaţie informaţională, care ar trebui să plece de jos. Dar să lăsăm cifrele să vorbească: în SUA, 95,1% dintre deţinătorii de întreprinderi mici au cel puţin studii superioare. În România, doar 53,3% dintre antreprenori sunt absolvenţi de liceu sau de facultate.

Lipsa educaţiei antreprenoriale nu este de remarcat doar la nivel de programă şcolară, ci şi la nivelul mentalităţii în societate. Avem antreprenori puţini, dar şi slab educaţi. În general, climatul economic românesc este unul vitreg pentru antreprenoriat. Lipsa de informaţii relevante în legătură cu sursele de finanţare, a organizaţiilor care sprijină antreprenoriatul şi a programelor de educaţie destinate lor, reprezintă un cumul de insuficienţe greu de surmontat în viitorul apropiat.

Dar acestea sunt cauze tehnice, mult mai importante sunt cauzele subiective ce ţin de compromiterea ideii de afacere, în România. Corupţia politico-economică e factorul principal. Eternul şlagăr al afacerilor cu statul revine mereu. E şi acesta unul dintre factorii care blochează din faşă iniţiativele multora. Un alt punct nevralgic rămâne cadrul fiscal. Antreprenorii români sunt loviţi în faţă de un mediu ostil de reglementare şi impozitare.

Nemulţumirea vizavi de cadrul legislativ oferit este foarte mare. Astfel că doar 36% dintre antreprenori cred că România oferă o legislaţie eficientă pentru începerea unei afaceri, comparativ cu 51% dintre antreprenorii din UE.

Fiscalizarea excesivă, ca metodă populistă de guvernare, nu este o soluţie. Ideea de a evita decongestionarea aparatului birocratic de stat, prin jupuirea mediului privat, arată un stadiu înapoiat de gândire economică. Impozitul pe chirii şi alte măsuri menite a taxa proprietatea, n-au cum să nu inhibe, în timp, demersul antreprenorial.

Cu toate acestea, există nişte firme care funcţionează pe profit, ele sunt partidele, aceste srl-uri ca nişte bureţi care se îmbibă financiar din orice sursă, privată sau de stat. De regulă, de stat. Ele decid angajările în această ţară, direcţionarea fondurilor europene, cheltuirea banului public. Într-o ţară în care până şi fondurile europene sunt date preferenţial, pe clientelă politică, şansele antreprenoriatului sănătos sunt minime.

În concluzie, stăm prost la nivel antreprenorial, dar avem aceste partide care ţin loc şi de mediul de afaceri. În aceste condiţii, în care educaţia şi cultura antreprenorială au de suferit, riscul de-a rămâne la nivelul actual, în care totul se rezumă la o aventură soldată de cele mai multe ori cu un eşec, este foarte mare. Dacă nu ajungi să creezi generaţii succesive de antreprenori, rişti să rămâi doar în faza primară a aventurii antreprenoriale bezmetice.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/incultura-antreprenoriala-139201.html#rate_article

Joaca de-a divorţul

De la scandalul Roşia Montană s-a ajuns la scandalul politic în USL, un film serial care s-a mai văzut şi care se termină de fiecare dată cu happy end. E şi asta o modalitate de-a mai muta tensiunea din stradă în arena politică şi de-a mai scăpa de presiunea pieţei.

Cât priveşte ruperea USL, avem mai degrabă o sârmă care se îndoaie decât se rupe. Crin Antonescu e conştient că nu poate sta în şifonier până în 2014 şi atunci să iasă din dulap, la dungă, şi să meargă la Cotroceni. Are nevoie să fie puţin băiat rău, să preia din nemulţumirea oamenilor. Nu e nevoie să iasă de la guvernare, că doar s-a autointitulat şeful opoziţiei. Pe ideea când le poţi face pe toate din acelaşi loc n-are rost să te mai deplasezi.

Într-un alt sens, se înşală şi cei care cred că Antonescu ar putea să devină adversarul PSD. El reprezintă, la nivel de discurs, chiar mai bine decât Ponta, electoratul PSD. E neverosimilă o poziţionare a sa pe partea dreaptă a eşichierului politic, alături de PDL, contra PSD. Din această cauză, o ruptură PSD-PNL nu are o miză politică. În conjunctura actuală, PNL-ul este colorat sintetic de linia Antonescu-Voiculescu-Antena3.

Ar mai exista varianta Oprescu, dar asta e mai mult o diversiune. Ar fi mai degrabă doi candidaţi care s-ar dubla. În lupta cu oricine, Crin Antonescu n-ar putea veni de pe partea dreaptă, ci mai degrabă s-ar hrăni şi cu o parte însemnată a electoratului PSD. Pentru electoratul de dreapta, Crin Antonescu este pierdut definitiv, asta dacă a fost cândva cotat în felul acesta.

Singura ipostază convenabilă în care s-ar justifica doi candidaţi pentru USL ar fi tot ca o diversiune menită a disimula lupta electorală, tocmai pentru a scoate din joc candidatul, deocamdată inexistent, al dreptei. E posibil orice, dar e clar că şi dacă vor exista rupturi beneficiari vor fi tot cei care le vor face, pentru că vor fi rupturi calculate politic. Aşa că PDL şi alte forţe de dreapta n-au de ce spera în nicio variantă. Ori vor produce un candidat viabil, ori vor chibiţa mişcările USL.

Oricum, noi stele pe firmamentul politic nu prea se arată. Nici piaţa Universităţii nu pare să ofere nimic, deocamdată. În afară de-a striga împotriva întregii clase politice nu se întrevede nimic. Asta face protestul steril, toţi românii vorbesc de rău întreaga clasă politică, aşa că e o aiureală să ieşi în stradă şi să dai cu pet-ul de asfalt. Nu asta e soluţia. Ţara nu poate fi condusă decât prin partide, prin instituţii, nu prin facebook şi colindat străzile. Ori se face un partid nou, ori se pierde vremea.

Posibil ca unii să n-o piardă şi să-şi tragă unele avantaje, dar astea sunt rezolvări individuale, la nivel social lucrurile vor rămâne la fel. Prin urmare, rămânem cu o mega alianţă care turbă de bine, pentru că n-o deranjează nimeni şi care-şi permite luxul de-a mima şi conflictul putere-opoziţie, în aşa fel încât să-şi neutralizeze orice urmă de adversar.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/joaca-de-a-divortul-139028.html#rate_article

 

Statul ticălos şi primadonele ong-iste

Cazul Roşia Montană riscă să ne arate, a nu ştiu câta oară, ce stat banditesc avem. Acest stat, creat parcă anume în dauna cetăţenilor pe care-i reprezintă, şi-n folosul celor de la butoane, pică prost în orice situaţie. În cazul exploatării, ne-am fi ales cu puţin, iar acum în cazul sistării proiectului, ne putem alegem cu plata unor despăgubiri de miliarde de dolari.

La toată această stare de fapt, reacţia politicienilor nu poate fi dictată decât de voturi. Voturile sunt aurul politicienilor. Dacă unii îşi permit să se unească cu vocea străzii, e şi pentru că nu-i apasă o mare responsabilitate.

Cât priveşte vocea străzii, nici ea nu este aşa ingenuă cum vrea să pară. Se ştiu de ani de zile ong-urile finanţate de mogulul mondial Soros, care este bănuit de dorinţa de-a pune el mâna pe exploatare. E adevărat că sunt doar speculaţii, mai mult sau mai puţin verificabile.

Trecând la manifestanţi şi încercând să trasezi un portret, te loveşti de o sumă de contradicţii: ei vorbesc de Roşia Montană, dar n-au fost niciodată acolo, unii sunt corporatişti şi strigă împotriva corporaţiilor. În tot acest timp, ONG-urile lor iau bani de la marile corporaţii. Mulţi dintre ei se declară de stânga şi vor moartea capitalismului corporatist. Aici îi trădează ignoranţa, probabil că mulţi vin şi din zona ideologizată a învăţământului politic românesc, acolo unde doar sigla „Ştefan Gheorghiu” a fost înlocuită.

Dar dincolo de manipularea prin facultăţi de Ştiinţe Politice, care atunci când nu sunt reţele de prostituţie pentru politicieni, sunt reţele de tembeli afoni în materie, trebuie lămurită această confuzie. Capitalismul corporatist nu e capitalismul originar, autentic, bazat pe o minimă implicare a statului şi pe o libertate economică individuală, aceea politică de laissez – faire. El este un hibrid între socialism şi capitalism, fiind de fapt un compromis făcut după primul război mondial, de state care doreau să blocheze ameninţarea comunistă. A existat şi varianta fascistă, în regimuri precum cele conduse de Mussolini, Franco, Salazar. Dar a fost şi a rămas, şi în varianta aplicabilă statelor democratice occidentale şi America.

Corporatismul lasă o anumită libertate de mişcare, dar dublată de politicile intervenţioniste ale statului. Teoriile lui Keynes ilustrează cel mai bine ideea de corporatism. Singurii care au mai încercat se readucă vechiul capitalism în actualitate, spre sfârşitul perioadei războiului rece, au fost Reegan şi Thatcher, botezând mişcarea neoliberalistă. De aceea, cei care culpabilizează capitalismul pentru criza economică, ar fi bine să ştie că nu capitalismul autentic este în cauză, ci acest corporatism, acest hibrid care a stat la baza actualei crize economice.

În ceea ce priveşte partea ecologică, demonstranţii mai au puţin şi ajung să sâsâie şerpeşte pentru a ne înfricoşa în faţa cianurii. Peste tot în lume aurul se extrage cu cianură, iar Comisia Europeană îşi dă acceptul în cazuri de genul acesta.

Dincolo de toate, Roşia Montană înseamnă bani puţini pentru statul român, comisioane grase pentru guvernanţii perindaţi pe la putere, dar şi oamenii din zonă, amăgiţi cu promisiunea unui loc de muncă, şi care stau prinşi între aceste interese mari, pentru care ei sunt atât de mici.

Dar românii au început să se obişnuiască cu faptul că tot ce se face în ţara asta nu-i are pe ei ca destinatari ai beneficiului. Privatizările, exploatările, fondurile europene, toate circulă pe deasupra capetelor ce stau în rând, urmând circuite bine legate, pe care nu le-ar mai putea scurtcircuita nici măcar o pădure de trăznete.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/statul-ticalos-si-primadonele-ong-iste-138843.html

 

Până la cianură, ne omoară câinii

Suntem o ţară plină de contradicţii, rupturi de nivel, încât dacă s-ar opri timpul în loc pentru a ne omogeniza, ar însemna să ne afundăm în veşnicie. Deţinem toate contrastele menite a ne bloca pentru eternitate. Avem şomeri muritori de foame, care-şi doresc un loc de muncă chiar dacă ar fi să stea pe o buză de cianură. Dar avem în acelaşi timp şi ong-işti cu aer occidental, hipsteri evoluaţi, oameni care declară că ei nu sunt disperaţi, sunt doar inteligenţi.

Cu alte cuvinte, societate civilă, nu plebe ulcerată de resentimente şi de foame. Felul în care reuşeşte o ţară să reunească toate aceste categorii, venite din alte vârste ale civilizaţiei, e un lucru greu de explicat, şi care dă apă la moară românologilor, celor care s-au specializat în a ne ştampila ca fiind altfel decât toată lumea.

Cum să împaci pe cei 38% care n-au wc în curte, în secolul douăzeci şi unu, lipsa spitalelor, a şoselelor, a microbuzelor spre Ungaria, care promit mai degrabă moartea, decât bunăstarea, cu aceşti ong-işti plini de conştiinţă şi patos civic.

Dar dacă în lupta cu cianura mai există un pic de etică înverzită de clorofilă, în faţa câinilor ong-işti care sfărâmă oscioarele micuţilor, parcă protestul se mută împotriva celor iubitori de protest.

Aceşti protestofili, specializaţi în a vâna neregularităţile şi insuficienţele vieţii pe Terra, aceşti visători de facebook ai paradisului terestru, sunt muşcaţi de faţă de realitatea colţoasă pe care încearcă să o ţină în braţe.

E frumos că noi luăm din societăţile civilizate tot ce înseamnă grija pentru natură şi animale, dar există şi nişte limite. Oricât ne-am fi câinoşit noi, românii, tot nu putem apăra câinii, în dauna oamenilor. Ca să nu mai vorbim de faptul că riscăm să ne deşurubăm din realitate şi să uităm că suntem prinşi încă în filetul ruginit al unei societăţi înapoiate.

Alte rugini ne mănâncă pe noi, dar împotriva lor nu se mai coagulează nimeni. Protestele la adresa măsurilor economice, a politicilor banditeşti, a corupţiei totale, nu mai adună mai mult de cinci sute de oameni. Aşa că rămânem între tăcerea lăsată peste groapa sărăciei şi gălăgia culturii urbane a protestului.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/pana-la-cianura-ne-omoara-cainii-138634.html