Mai puţini doctorei, sorbonei, oxfordici

Proaspătul (re)eşec al elevilor la Bacalaureat atestă, dincolo de problemele de sistem, şi o conjunctură socială începută încă de prin anii 2000. Dacă stăm bine să ne gândim, mulţi dintre absolvenţii de acum sunt şi copiii primilor căpşunari plecaţi la muncă încă de pe timpul guvernării Năstase. În toţi aceşti ani s-a vorbit mult pe tema unei educaţii neglijate în schimbul banilor trimişi în ţară. Dar dacă aceasta este o situaţie obiectivă, al cărei sacrificiu este totuşi de înţeles, o altă cauză a acestui dezinteres faţă de şcoală este dată de ideea îmbogăţirii rapide şi cu orice preţ, ce-şi are rădăcina mai ales în anii anteriori declanşării crizei.

Şi nu e vorba aici de cei ce populează Top 300, mulţi dintre aceştia punându-şi bazele averii în anii ’90. E vorba în primul rând de perioada economică a anilor 2000, marcată de apogeul ei cu guvernarea Tăriceanu. În România s-au făcut bani din nimic, din pământ. Terenurile, construcţiile şi consumul aduceau un profit instant. La nivelul mediu s-a produs o acumulare rapidă de capital, ceea ce nu era un lucru rău în sine, doar că era o acumulare artificială, venită dintr-o economie pe datorie. Toată această atmosferă de consum, de bani manevraţi uşor, de televiziuni etalând modele ieftine, a marcat adolescenţa absolvenţilor de anul acesta. Ei pot fi numiţi şi victimele unei societăţi de consum iresponsabil.

 Sigur că acestea sunt cauze dincolo de racilele structurale ale învăţământului nereformat care persistă de douăzeci de ani. Dar chiar şi aşa, fiind doar cauze circumstanţiale, colaterale, date de specificul perioadei, şi-au pus amprenta asupra raportării elevului la şcoală. În acest sens, e foarte posibil ca noua generaţie de liceeni să privească altfel cei patru ani, atât pe fondul măsurilor drastice de verificare luate de minister, şi care ar trebui să fie doar un început având în vedere multitudinea de nereguli în mai toate ciclurile de învăţământ, cât şi în condiţiile de austeritate ce oricum nu vor mai putea fi urmate de nebunia care a fost. Şi cum totul are legătură cu totul, se va naşte un plus de responsabilitate şi-n Educaţie, aşa cum toată societatea e străbătută de unda aceasta a responsabilităţii după anii de cheltuială nechibzuită.

În acest sens al responsabilităţii pare să vină şi măsura ministerului de-a clasifica universităţile, în felul acesta creându-se o ierarhie. Faptul că universităţile erau talmeş balmeş, că absolventul de Spiru Haret, Dealu Mare, Vadul Crişului era egal cu cel de Babeş- Bolyai era o anomalie cum numai la noi se putea întâmpla. Rezultanta imediată a acestei clasificări este aceea că multe universităţi nu vor mai putea oferi programe de master şi nici organiza doctorate. Astfel putem vorbi de stoparea, prin această măsură, a fabricării doctorilor pe bandă rulantă, 7.743 doar în perioada 2007- 2011. Majoritatea doctori în apă de ploaie, având doar anexat la cv titlul respectiv.

În logica acestui demers început, probabil că, odată cu limitarea numărului de universităţi ce organizau doctorate, se va limita şi numărul de locuri, renunţându-se la aberaţia doctoratului cu taxă. Asta numai la noi e posibil, să se compromită ideea de cercetare făcându-se din ea comerţ cu diplome de doctorat. Ca să nu mai vorbim de admiterea la facultăţi pe bază de dosar, care, dincolo de facilitarea accesului, inhibă orientarea spre un anumit domeniu în funcţie de înclinaţii, orientare care s-ar preciza mult mai bine în anii de liceu, dacă elevii ar şti că îi aşteaptă un concurs. Aflaţi cu dosarul în mână, elevii posedă o disponibilitate generală faţă de mai toate facultăţile. Totul e nota la bac, dar nici aia nu e o problemă pentru că locuri cu taxă sunt destule. În final, importanţi rămân banii, cu ei intri oriunde, e valabil peste tot la noi.

Să sperăm că aceste măsuri, şi altele care vor fi luate tot în această direcţie, vor rămâne bătute-n cuie, indiferent de alternanţa la putere, ca să nu mai vorbim de anul electoral 2012, care, ca orice an electoral în România, reprezintă un adevărat pericol social.

http://crisana.ro/stiri/controverse-23/mai-putini-doctorei-sorbonei-oxfordici-114212.html

Partidul „Totul împotriva ţării”

Iniţiativa justă a ministrului Învăţământului de a stopa comerţul cu diplome neautorizate a Universităţii Spiru Haret era cât pe ce să se transforme într-un demers aproape eroic. Ceea ce avea valoare de normalitate, de reparaţie risca să pară un act de curaj. Nu mai e cazul de eroism, pentru că partidul a intervenit la timp şi a corectat gestul îndrăzneţ al doamnei ministru.

Doamna Andronescu a cedat în cele din urmă, arătând totuşi că, dincolo de îndrăzneala de care a dat dovadă, îşi merită locul în fostul partid unic.

Totuşi, opinia publică îi datorează ceva doamnei Andronescu. Faptul că a nesocotit priorităţile partidului a scos la suprafaţă mizeria politică, care acoperă orice instituţie din ţara aceasta. Mulţi vor spune: Păi ce, nu se ştia că e aşa? Da, se ştia, doar că una e să ştii că există ceva şi alta este să şi vezi în faţa ta acel ceva. E o diferenţă. Şi simplul fapt că un mecanism uniform, aproape perfect, ca al PSD-ului are fisuri e un lucru îmbucurător. Sunt semne de slăbiciune democratică binevenite. Din păcate, ele sunt corectate la timp şi fără drept de apel. Tovarăşul de CAP Mircea Geoană a ieşit pe mirişte rapid pentru a faulta galopul justiţiar în care pornise Ecaterina Andronescu. Au ieşit la înaintare şi preaînvăţaţii Vanghelie şi Oprişan, nici şeful statului nu s-a lăsat mai prejos, completând corul puterii dornice de a pune capacul pe acest caz, care, rezolvat, ar fi putut aduce mari deservicii electorale tuturor. Este vorba de sutele de mii de studenţi dimpreună cu familiile lor, ca să nu mai vorbim de marea masă de absolvenţi de la alte universităţi particulare aflate în aceeaşi ilegalitate, care ar fi putut urma la rând. Pagubele electorale ar fi fost uriaşe. Aşa, rahatul se bagă sub covor, iar viitorii Vanghelie şi Oprişan pe care-i lansează pe piaţă Spiru Haret au tot drumul în faţă.

De remarcat că, după ce doamna Andronescu a pus capul între umeri şi a revenit în bancă precum o şcolăriţă spăşită, dirigintele Geoană a înmuiat vorba, asigurându-ne tovărăşeşte că va exista sprijin în continuare pentru rezolvarea situaţiei. Probabil că a fost iertată doar după ce a promis că nu va mai face. Adevărul este că preocupările doamnei ministru nu sunt demne de onoarea electorală a partidului. În loc să se îmbrace în uniforma roşie şi să urce pe podiumuri ca să-l combată vestimentar pe „nazistul” Mazăre, dânsei îi arde de aplicat legea. Von Mazăre n-are nicio treabă, îl doare la diplomă de toate. Acestea sunt personajele cu adevărat profitabile pentru un partid, Mazăre, Udrea, adevărate maimuţe electorale care nu ratează niciun bâlci, nu miniştri care caută să schimbe cu adevărat ceva. Să cauţi să aplici legea lovind o caracatiţă mafiotă este un act contrar oricăror interese de partid. Mai mult a făcut Mazăre pentru partidul socialist îmbrăcând uniforma nazistă decât doamna Andronescu cu taiorul ei serios.

Un lucru este foarte clar, în România partidul e mai important decât ţara şi ajunge să fie chiar împotriva ei. Dacă pe vremuri a existat un partid, Totul pentru Ţară, acum am putea spune că vorbim de partide a căror deviză pare a fi totul împotriva ţării.

 http://www.crisana.ro/stiri/politica-1/partidul-totul-impotriva-tarii–81939.html