Dreapta poloneză și curba mioritică

Alegerile legislative din Polonia au trecut oarecum neobservate pentru presa noastră, avidă doar de intoxicări, arestări și bârfe pe surse. Scrutinul polonez nu a fost doar un simplu exercițiu electoral, el având o importanță semnificativă din punct de vedere geopolitic, dar și a viziunii asupra Europei.

Rezultatul nu a fost o surpriză, el venind în continuarea trendului dat de alegerea lui Andrzej Duda, candidatul partidului Lege și Justiție, formațiune cu vederi conservatoare. Partidul președintelui a câștigat categoric cu 39,1%. Alegerile au fost dramatice pentru stânga, care e pentru prima dată după 1989, când nu mai intră în Parlament.

Dreapta poloneză, care e văzută de către stângiști ca o mare sperietoare, chiar de factură extremistă, are de fapt o atitudine critică față de agenda corectitudinii politice pe care UE o promovează: multiculturalismul, politici de gen, ecologismul. La noi, dreapta ori nu prea știe ce sunt acestea, iar dacă le-a auzit din zbor, oricum nu e prea interesată de ideologie. Ba mai mult, ignoranța politică merge spre un ridicol grotesc, când ies la rampă figuri ca ale zeloasei activiste, Andreea Paul Vass, care ne spune că luptă pentru cota de gen, ea revendicându-se ca fiind de dreapta. Această „Mărioară” pe post de femeie superioară afirmase inițial, că-n stahanovismul ei a născut sâmbăta, ca apoi să păcătuiască față de orânduirea proletară, recunoscând că a născut într-o zi de luni. Se întoarce în mormânt, pe partea stângă, bunica ei comunistă, Ghizela Vass.

Revenind la lucruri serioase, adică la polonezi, consolidarea puterii în dreptul conservatorilor nu reprezintă un pericol pentru unitatea Europei, decât dacă vedem totul prin grila stângistă și mai nou și a popularilor. Conservatorii polonezi merg pe viziunea lui De Gaulle, o Europă a națiunilor unite de valorile comune creștine și liberal conservatoare. Cu toate acestea ei sunt văzuți ca o amenințare la adresa spiritului european. Oare nu e mai amenințată Europa de politica centrifugă a cancelarului Merkel, care pare că și-a propus să dea consistență totală termenului de Eurabia, tot mai des vehiculat în legătură cu Europa?

În plus, există și o antipatie a germanofililor care e amplificată de poziția tranșantă a conservatorilor polonezi față de agresiunile Rusiei, respingând jocul dublu al Germaniei cu Țarul URSS. Acest aspect al orientării geopolitice a conservatorilor e invocat și de Monica Macovei, ca fiind motivul principal care a convins-o să treacă la Grupul Conservatorilor și Reformiștilor (ECR). Explicația ei nu e cea mai fericită, pentru că orientarea de politică externă nu reprezintă neapărat sâmburele doctrinar al unui grup politic. Cu atât mai mult cu cât doamna Macovei a făcut parte la Bruxelles din Intergrupul care promovează drepturile LGBT (lesbiene, homosexuali, bisexuali, transsexuali) (lesbiene, homosexuali, bisexuali, transsexuali) și care reunește deputați din toate familiile politice.

Așa că e limpede că în spatele acestei decizii stă mai degrabă influența ideologului M10, Adrian Papahagi, cunoscut pentru vederile sale conservatoare. Dar dacă în cazul profesorului clujean nu putem nega cultura umanistă și orientarea conștientă la principiile dreptei, la Monica Macovei vedem aceeași incoerență ideologică, tipică politicienilor noștri.

În rest, dacă au și dreaptă adevărată, polonezii au și creștere economică de 22 de ani, șomaj scăzut, absorbție mare de fonduri europene. Noi rămânem cu niște politicieni confuzați ideologic, dar iluminați de oportunism și de girofare.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/dreapta-poloneza-i-curba-mioritica-158116.html#rate_article

Secvențe politice

Un eveniment important al săptămânii l-a reprezentat Congresul Popularilor de la Madrid. În general, la nivelul însemnătății politice externe, stânga a stat mereu foarte prost la noi. Inclusiv socialiștii europeni s-au delimitat de multe ori față de asaltul penalilor psd-iști asupra justiției sau a statului de drept. De bine, de rău, dreapta era racordată mult mai bine la normele europene, având un credit important în cadrul grupului popularilor europeni.

A trebuit să vină Congresul Popularilor de la Madrid, ca să vedem că s-a făcut un pas în spate și aici. Delegația PNL, care s-a aflat la Madrid la congresul PPE, s-a întors acoperită de rușine. Din zece posturi de vicepreședinți, pentru care au candidat 12, partea română n-a obținut nimic. Anca Boagiu era vicepreședinte din 2012 și nu a mai fost realeasă. Explicațiile sunt multe, pe lângă aceea dată pe surse, că Iohannis a vrut pentru pupila Gorghiu un post de vicepreședinte, iar când n-a primit, s-a supărat ca-n Primăria din Sibiu și-a trântit ușa în nas. Pe cale de consecință, președintele nici n-a mai fost prezent la congresul de la Madrid. Asta n-ar fi ceva nou, s-a format un obicei prezidențial în a evita reuniunile la care participă liderii populari europeni, altfel excursiile prezidențiale sunt feblețea primei doamne. Slăbiciune pe care nababul guvernamental Ponta o speculează, suplimentând bugetul președinției, dar e adevărat că el aruncă cu bani peste tot, visând la clipa în care va sta în opoziție și va critica, din nou, ajustările unui guvern de dreapta.

A doua explicație pentru acest insucces e dată de fuziunea deficitară între PNL și PDL, două trupe complet debusolate politic, care doar și-au pierdut ceva din identitatea inițială, dar fără să dobândească un nou contur politic. Pe de o parte, PNL-ul încă rămâne cu gălbeaza usl-istă, de asta se și simțea mai bine în ALDE, liberalii europeni virând de multe ori spre stânga, iar PDL-ul nu mai e nici el portocaliu, după ce și-a pierdut mult din partea de echipă reformistă, așa că e doar roșietic ca un gogoșar de Petrileni.

O altă secvență a săptămânii îl are ca protagonist pe Generalul Oprea, care se pare că nu merge nici la o ciorbă de burtă cu ardei și smântână, fără girofare. Sclavii n-au decât să moară-n gropi, că se pot găsi alții în loc. Ăsta e rezultatul unei ordonanțe de guvern ca primii fruntași ai țări să aibă bodyguarzi, probabil emisă tot în „interes național”.

Tot în această săptămână am putut vedea aducerea în judecată a eternului Ion Iliescu. „E un act de răzbunare politică pentru suspendarea din 2012”, spune Gelu Voican – Voiculescu. O declarație prostească, mai ales că există înregistrarea unui moment public în 2009, când șeful statului îi atrage atenția Codruței Kovesi, privind blocarea acestui dosar. Deci n-are legătură cu suspendarea, dar în ceea ce privește rolul lui Traian Băsescu, marele guevarist de la revoluție, cu fața lui de Moș Gerilă cu Kalașnikov, are dreptate. Presiunile foarte mari în acest dosar le-a făcut Traian Băsescu, iar asta nu înseamnă politizare, judecarea crimelor împotriva umanității e dincolo de orice soluție politică. Măcar aici dosarul nu e clasat, pentru că dosarul Revoluției e înmormântat pe moment de procurorii militari. E timpul ca Iliescu să aibă parte măcar de soarta lui Vișinescu, dacă nu s-a putut mai mult.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/secven-e-politice-157934.html

Criza de lideri

Privind la evoluțiile politice de la nivelul de frunte al principalelor partide românești, putem constata ca mimetismul funcționează perfect și-n politică. În lipsa unui lider puternic la conducerea țării, nici celelalte zone nu sunt stimulate pentru a avea un leadership bătăios.

Cumva exact invers decât era în vremea lui Traian Băsescu, care a stimulat în adversarii săi dorința de-a arunca în luptă cei mai gălăgioși, guralivi și circari politicieni de după 1989, cuplul Crin – Ponta. Acum, prin alegerea altui bun organizator la conducerea PSD se merge pe linia personajelor șterse. Din păcate, acestea sunt două extreme nefaste şi liderul panglicar e unul fals, dar şi acești mopși seci, fără inițiativă, fără contur, sunt la fel de inutili. Totuși nu e momentul cel mai bun pentru a sta la cheremul acestor mediocri anoști. Asta dacă ne gândim la conjunctura externă care se înrăutățește și la faptul că România nu are o poziție de reprezentare la nivel european. Președintele nu are nici viziune, nici discurs, iar ideea că ar putea delega reprezentarea ministrului de Externe e imposibilă la noi. Nu e cazul lui Aurescu, altă catastrofă, ci vorbind în principiu. Nu vom avea noi niciodată vreun Kissinger sau chiar un Lavrov, pentru că românul crede că, dacă ajunge șef undeva, e mai deștept în toate decât toți ceilalți.

Așa că rămânem cu Mihalache, Klaus Taciturnul, tanti diriginta Gorghiu, buldogul pensionar. Ai putea face un sketch umoristic cu toți, mai puțin cu prima doamnă, care joacă în altă piesă, una de Belle Epoque. Da, numai că această Belle Epoque, valabilă doar pentru unii, e destul de incertă, având în vedere iminentul conflict dintre Turcia și Rusia, complicațiile care vor surveni în Siria și, nu în ultimul rând, pierduta Ucraină (se pregătește Moldova?), ultimele fiind adevărate lovituri geopolitice pentru noi.

Toate acestea ne găsesc fără reacție, complet nepregătiți, iar când ieșim din carapace, comitem stângăcii, vezi poziția amatoristică și incoerentă privind cotele. Unii ne îndeamnă să privim peste gard la case mai mari, ca să vedem că lucrurile nu stau bine deloc nici acolo. Nu e deloc o consolare și mai degrabă îți induce frisonul nesiguranței, faptul că un clovn șprițar conduce destinele Europei.

Înainte de-a se alege președinția Comisiei Europene, presa occidentală, care nu e cenzurată nici în numele interesului național, dar nici european, dincolo de prezentarea cv-urilor oficiale, venea şi cu amănunte legate de personalitatea celor în cauză. Așa am aflat că Jean Claude-Juncker nu are o mare problemă cu alcoolul, în sensul în care acesta doar îl încetinește puțin de-a lungul zilei, fără a-l scoate din joc. Cu alte cuvinte, omul nu trebuie schimbat nici la pauză și nici măcar pe final, duce și cele 90 de minute, intră și-n prelungiri și-ți bate unșpe` metri de sună gheața-n pahar. Nu știm dacă și asta îl atrage la Rusia, dar sigur îl apropie de poziția cuplului Merkel – Hollande, corifeii UE, care par dispuși să sacrifice și democrația, și valorile europene, doar din calcul economic.

Tot ei erau cei care băteau obrazul est-europenilor în scandalul migrației, acuzându-i că au venit doar la miere în Europa, uitând că au și obligații. Dar cum e cu moralitatea europeană, atunci când duci politici doar pentru interesul propriu și care în timp pot împinge la o nouă sacrificare a estului Europei? E adevărat că Occidentul are tradiție în așa ceva. Pe Juncker îl supără America, nu Rusia, iar cei care îl combat cu argumentul că UE nu are armată, comisarul vesel le va răspunde în curând că are destulă Rusia. O posibilă soluție la aceasta criză de lideri ar putea fi venirea unei administrații puternice la Washington, dar, chiar si așa, cedările nepermise față de Rusia rămân greu de surmontat. Întorcându-ne la pseudo-liderii noștri, putem vedea că pentru ei interesul național îl reprezintă doar coalițiile și înțelegerile lor transpartinice. Cu alte cuvinte, siguranța lor, iar cu așa caricaturi de lideri suntem la voia întâmplării mai mult ca oricând.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/criza-de-lideri-157704.html#rate_article

Baronii politically corect

Frământările de la vârful conducerii psd-iste generează unele noutăți aparente, altele nocive, nicidecum etern clamata reformare a social – democraților. În primul rând vom avea un congres de tip consens, fără un mare duel.

E o noutate în raport cu ultimele congrese care au fost marcate de aprige bătălii, iar la prima vedere pare că e un regres democratic. Dar dacă sunt candidați penali și cu abuzul în sânge, atunci pot fi și-o sută, că nivelul de democrație tot minimal rămâne. Pe de altă parte, marota democrației de tip urnă nu mai merită multă atenție. Liviu Dragnea e specialist în urne de vot, dar nu și-n democrație, prin urmare decât să existe un contracandidat care să fie din același aluat, mai bine să existe o transparență a actului nedemocratic.

Încercând să pară mai european decât Juncker, Liviu vrea să urce dealul democrației, nu cu „trăsioara”, ci cu Jeep-ul, vrând să dea o lecție de modernitate. Pentru asta a propus un proiect de lege privind defăimarea socială. Inițiativa e acoperită de cele mai bune intenții privind discriminarea rasială, religioasă, sexuală. Cu alte cuvinte, un import din manualul de corectitudine politică a stângii europene, atât de discutabil. Dar dacă totul s-ar rezuma la atât, unde-ar mai fi câștigul politic al legii? Pentru că în România, orice lege sau cod trebuie întâi să le aducă avantaje celor care le inițiază. Așa că nu este o graniță bine trasată privind acest concept de „defăimare socială”, care se poate întinde inclusiv la etichetări date de jurnaliști, oamenilor politici. Prin urmare, în spate stă tot nevoia de-a proteja imaginea penalului, nicidecum minoritățile de tot felul.

Culmea, această inițiativă vine de la șeful de campanie prezidențială al lui Ponta, de anul trecut, cea mai mizerabilă din câte s-au văzut, în care Klaus Iohannis era atacat pe criterii religioase, etnice. Tot în această notă, Președintele interimar al Organizației de Femei Social Democrate, Viorica Dăncilă, a propus ca la anul să existe o cotă de gen pentru femeile social-democrate, de minim 30% pe listele de candidați. Cine-ar fi crezut că reforma europeană a PSD, va veni din medievalul Teleorman? PSD-ul rămâne un partid al paradoxurilor. Dar e clar că vorbim doar de-o fardare europeană, bună ca imagine în vedea Congresului, care, ca de fiecare dată, trebuie să dea iluzia unui nou început.

Acum, pentru a nu fi cârcotașii absoluți, trebuie să recunoaștem, că între un PSD primitiv al baronilor, al feudelor, și o formațiune cu agendă politically correct, parcă ar fi mai ușor de îndurat varianta a doua. Din păcate, nu asta se arată la orizont. Dimpotrivă, e pe cale să se nască un PSD și mai greu de digerat, care își va conserva vechile metehne ciocoiești, peste care va trage glazura stângist europeană. Astfel că vom avea pe de-o parte, clasica baronime coruptă și anti-justiție, alături de posibilele abuzuri ale corectitudinii politice, care știm că produce multe aberații și nedreptăți.

Parcă e în gena blestemată a acestui partid să se lipească numai de ceea ce poate produce un abuz sau o limitare a libertății. Prin urmare, Jeep-ul – trăsioara al lui Liviu va urca în deal la Mărioara să-i pună pe masă, cota de gen și candidatura.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/baronii-politically-corect-157509.html#rate_article