PNL-ul o ia la vale, Crin urcă dealul Cotrocenilor

S-au întors primadonele politicii din concedii şi a reînceput competiţia replicilor. Dar a fost efemeră regruparea, pentru că, în cele din urmă, Crin Antonescu s-a reîntors în concediu. În ce-l priveşte pe Traian Băsescu, el e în concediu din 2012, de când a pierdut puterea executivă.

În orice caz, cam la asta se reduce în continuare jocul politic, la permutări între cei trei corifei. Ba sunt momente în care Ponta se apropie de Băsescu, iar Crin face pe rebelul anti-sistem, ba momente când cei doi arată, din nou, că s-au născut din argila strămoşească pentru a-l răpune pe marele balaur de la Cotroceni.

Dintre toţi, miza cea mai mare o are Crin Antonescu. De asta e dispus să sacrifice orice, inclusiv liberalismul, doar pentru a avea suportul PSD şi implicit al coaliţiei. Până acum liberalii au înghiţit toate compromisurile posibile, dar acest oportunism total s-ar putea să aibă reversul său. De la alianţa cu turnătorul de Voiculescu, la abandonarea politicilor liberale, toate acestea i-au îndepărtat pe mulţi dintre liberalii autentici.

Pe de altă parte nu pot fi doar nemulţumiţi, pentru că au obţinut scorul lor cel mai bun după 1990. Dar e adevărat că după ce te-ai obişnuit cu binele, vrei să vezi şi cum e cu mai binele. Unde au ei dreptate, e atunci când nu se mai simt reprezentaţi. Mai exact, se simt folosiţi doar ca vehicol pentru prezidenţiabilul Crin.

În acest sens, declaraţia senatorului PNL de Bihor, Cristian Bodea, e una pertinentă şi exprimă sincer o frustrare care se regăseşte şi-n rândul electoratului liberal: „PNL este captiv dorinţei de a-l avea pe Crin Antonescu preşedinte.” Nemulţumirile unor liberali sunt justificate, doar că atâta timp cât ele nu coagulează, rămân simple ieşiri individuale. Să nu uităm totuşi că anul acesta a avut loc Congresul PNL, unde Crin Antonescu a fost reconfirmat în funcţie, cu un scor demn de Robert Mugabe în Zimbabwe, 97%.

Din păcate, preşedintele PNL nu reprezintă niciun proiect, doar dorinţa oarbă de a fi preşedinte. Numele lui nu e legat de nicio viziune, nu are nici stindardul liberalismului în mână, doar discursul anti-Băsescu, răsuflat şi el. Asta au făcut-o şi jurnaliştii propagandişti, ca prezindenţiabil trebuie să oferi mai mult.

Toate acestea se răsfrâng şi în sondaje. PNL a scăzut cu trei procente, din primăvară încoace, ajungând sub 20%. De la 22,7%, cât aveau în martie, la 19,3%, în iulie. Aici se simte şi modul în care Victor Ponta a luat faţa preşedintelui Senatului, fiind un one man show, plus relaţiile sale mai bune pe plan extern. Asta îi face pe mulţi să lanseze şi varianta cu Ponta, candidat la preşedinţie. Crin Antonescu simte asta şi poate de aceea înghite tot ce vine de la PSD.

În cele din urmă, îşi va primi răsplata pentru aceste cedări. Trocul politic e clar, un preşedinte PNL decorativ şi puterea principală la PSD.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/pnl-ul-o-ia-la-vale-crin-urca-dealul-cotrocenilor-138110.html

Cu Hristosu` mă-tii în celulă

Din detenţia politică a anilor `50 au rămas memorii cutremurătoare, unele sub formă de versuri, altele prin jurnale. Ştim de Jurnalul Fericirii al lui Nicolae Steinhardt, de sacrificiul lui Mircea Vulcănescu, de versurile lui Radu Gyr, ale acelui teribil poem: „Cu Isus în celulă”. Iată că vine o replică peste timp la acest poem, dată de torţionarul Alexandru Vişinescu, un octogenar în plină formă, care aruncă odată cu pumnul încleştat şi un Hristosu` mă-tii. Un Hristos pe care l-ar băga în celulă din nou, cu mare plăcere.

 Se pare că mai există torţionari în viaţă. Eram obişnuiţi să aflăm de ei doar după ce mureau liniştiţi în patul lor. Cei mai mulţi s-au prăpădit în anii aceştia, savurându-şi o bătrâneţe nemeritată şi o pensie grasă scoasă din spinarea muncită a românilor de azi. Aşa cum şi-au luat arginţii de pe urma spinărilor bătute ale elitei româneşti, aşa şi-au mâncat şi pensiile oferite de un stat abject.

Cazul torţionarului Enoiu, care s-a stins în 2010, şi al atâtor altora decedaţi în anii din urmă, reprezintă o pată neagră pe obrazul întregii clase politice. Practic, nepedepsirea acestor monştri înseamnă complicitatea la o culpă istorică. Memoria istoriei îi va reţine drept complici la atrocităţile comunismului pe aceşti guvernanţi ticăloşi.

Alţii nu procedează aşa, oricât ar faulta Viktor Orban democraţia, răul istoric îşi află pedeapsa în Ungaria. Cei care au ordonat represiunea revoltei anti-comuniste în 1956 au intrat chiar şi la nouăzeci de ani în puşcărie. Şi dacă fac o zi de puşcărie aceşti criminali, e suficient pentru a face o brumă de dreptate celor zdrobiţi de un aparat criminal.

Din păcate, nici cei care au condamnat comunismul nu au făcut nimic în aceşti ani, asta demonstrând încă o dată că politicianul român n-are dimensiune istorică. Toţi cei care au pus mâna pe capul acestor călăi, ferindu-i de ghilotină, vor merita stigmatul istoriei.

Unii or să spună că n-a fost timp pentru aşa ceva. Eterna scuză la noi, unde de douăzeci şi trei de ani nu e timp pentru nimic, decât pentru furt. Niciun politician român n-a avut măcar orgoliul, dacă nu responsabilitatea politică, de a face un gest istoric prin care să rămână.

De asta torţionarul Vişinescu poate da cu pumnul, aproape ca-n vremurile bune, în 2013. Omul o duce mai bine ca-n vremea comunismului, bucurându-se de tot confortul prezentului. Acestea sunt consecinţele unei justiţii schiloade, căreia şi acum, când a început să umble şchiopătând, i se mai pune piedică, doar, doar va fi împiedicată să meargă.

Pedepsirea ultimilor torţionari ar fi o reparaţie de ceasul al treisprezecelea, dar tot ar fi un gest care ar mai scutura puţin destinul nostru de nevertebrate.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/cu-hristosu-ma-tii-in-celula-137886.html

Vulturul cruciat s-a prefăcut în guguştiuc

Lumea politică uitase că Partidul România Mare mai există, vulturul cruciat era împăiat demult, iar steagul prm-ist mai era susţinut doar de molii. Dar a venit şi scadenţa, iar apatia care cuprinsese partidul a fost zguduită din plin.

Însă cum aproape totul i se datorează lui Vadim, în ceea ce priveşte acest partid, şi această revoltă e generată indirect tot de el. N-au existat niciodată poli de putere în partid, a fost doar un monolog continuu, iar dacă Vadim şi-ar mai fi dat un minim interes în gestionarea acestei formaţiuni, cu siguranţă că nu aveam parte de această frondă care suferă şi ea de o oareşce anchiloză.

Vadim s-a detaşat demult de partid, iar în ultimii ani a rămas să exploateze doar în beneficiul propriu stindardul naţionalist. S-a ales cu un post de europarlamentar, după manevra cu Becali, şi o duce foarte bine. Nu e sigur că mai prinde încă un mandat, dar se poate oricând lipi de o formaţiune mică, putând încerca un cuplu cu Dan Diaconescu de data asta.

Oricum ar fi, n-ar trebui să-i ducă nimeni grija lui Vadim, doar din apariţiile la emisiunile de scandal îşi poate asigura un anumit confort. E conştient că timpul lui în politică s-a dus, aşa că tot ce face de ani de zile, face doar pentru el şi familia lui. Toţi cei care au sărit acum în sus, din partid, ar fi dormitat mai departe, dacă partidul era la 5%, şi mai erau nişte firimituri de cules. Această minimă rezistenţă a dus partidul până în pragul extincţiei.

E cam târziu pentru reforme, mai ales că unii dintre cei care vociferează contra lui Vadim, par chiar mai puţin sprinteni decât acesta. Dar nu merită prea mult analizat viitorul PRM, pentru că el nu există. De aceea întrebarea privind soarta electoratului naţionalist este stupidă.

Care electorat naţionalist? Într-o ţară în care unul din doi români, începând cu cei tineri şi mergând până la vârsta de mijloc, vor să plece din ţară? Sau într-o ţară în care cei care se resemnează să rămână acasă, se consolează doar cu ideea că-şi vor trimite copiii să înveţe afară, încă de la liceu? Adică nici măcar dreptul de vot nu-l vor mai prinde în ţara asta. Cam ăsta este electoratul naţionalist, o fantomă.

Legat de sfârşitul lamentabil al lui Vadim, el se înscrie în nota comună a politicianului român. În orice funcţie ar fi, până la urmă, ceea ce e mai de preţ pentru omul politic sunt cei câţiva căţei care aleargă cu limba scoasă în jurul lui şi nelipsita asistentă-amantă, în general o tută care pare mereu ieşită de la coafor. Cât timp mai există aceste mici delicii date de funcţie, mai merită să faci politică.

Ce mai contează soarta unei idei şi a unui partid, atunci când nu mai poţi să vinzi iluzii cu ele!

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/vulturul-cruciat-s-a-prefacut-in-gugustiuc-137785.html