Cacealmaua unei candidaturi

După 1990 aproape toate alegerile au adus un element nou care promitea schimbarea. De regulă candidatul care simboliza schimbarea a ajuns până acum în turul doi şi chiar a şi câştigat. Emil Constantinescu în 1996, iar Traian Băsescu în 2004. De data aceasta candidatul care părea să joace rolul revoluţionar n-a mai intrat în turul doi. E adevărat că s-a bazat pe un partid mai slab decât al celorlalţi doi contracandidaţi apropiaţi, dar tot atât de adevărat este şi faptul că nici nu făcea parte din scopurile sale o campanie cu adevărat revoluţionară.

Luni de zile anul acesta nici nu s-a mai ştiut de Crin Antonescu. După focul de imagine aprins la preluarea şefiei PNL s-a lăsat eclipsa. Sporadice atacuri anti Băsescu care n-au făcut altceva decât să-l aşeze în corul anti prezidenţial. Sigur că Băsescu trebuia să fie ţinta schimbării, dar pentru a fi perceput de electorat ca fiind soluţia alternativă la putere trebuia să pari unicul salvator. În momentul în care faci parte dintr-un duet sau dintr-o orchestră îţi pierzi aura de solist şi implicit penetranţa, iar pentru a avea o asemenea aură era nevoie de un atac puternic desfăşurat pe tot parcursul anului şi împotriva PSD-ului şi al lui Mircea Geoană, nu doar în ultimele două săptămâni de campanie. Toată această atitudine a lui Crin Antonescu sugerează clar că nu şi-a dorit de fapt să îmbrăţişeze rolul de salvatore de la patria. E greu să nu fi fost cu precădere anti Băsescu şi mai puţin anti Geoană, atunci când îl ai în spate pe Dinu Patriciu.

Ideea este că de data aceasta nu vom avea candidatul revoluţionaro-eliberator în turul doi. Candidatura lui Crin Antonescu mărginindu-se doar să ofere un procent onorabil de participare la vot împiedicând astfel un absenteism de mari proporţii şi să decidă învingătorul din turul doi. Dincolo de circumstanţe atenuante, cauze obiective sau alte explicaţii, responsabilitatea acestui eşec îi aparţine. Chiar dacă nu şi-a încheiat rolul în aceste alegeri, de voturile sale urmând să depindă noul preşedinte, Crin Antonescu este primul candidat de după 1990 care compromite prin candidatura sa tip cacealma ideea de schimbare. Ceea ce urmează acum în turul doi nu mai presupune schimbarea oricât s-ar agita Mircea Geoană să proclame acest fapt. După ce ai guvernat împreună, catastrofal, alături de PD-L, în guvernul de tristă amintire Boc, şi după ce partidul pe care îl reprezinţi a stat cel mai mult la putere în România post decembristă nu mai poţi veni să spui şi să te şi creadă cineva că tu reprezinţi schimbarea. Situaţia nu mai este cea din 2004, acum nimeni nu mai reprezintă schimbarea. Cum Băsescu a fost acum cinci ani o soluţie nouă, între timp ruginind, ne aflăm în faţa unui tur doi lipsit de tensiunea exerciţiului democratic al schimbării. Pentru că aceasta este esenţa democraţiei şi a votului, de a crea condiţii de reînnoire şi regenerare a puterii şi nu de-a conserva nişte murături politice.

În ceea ce priveşte deznodământul turului doi, în ciuda declaraţiilor lui Crin Antonescu de-a înclina balanţa în favoarea lui Geoană, zarurile nu sunt nici pe departe aruncate. Se înşeală cei care cred că poţi direcţiona voturile ca şi cum ai devia cursul unui râu. Indiferent de declaraţiile lui Antonescu sau ale lui Sorin Oprescu, Vadim Tudor, Gigi Becali, voturile acestora se vor împărţi între cei doi candidaţi. În mod normal, dacă Crin Antonescu ar fi reprezentat o soluţie în sine şi nu un bluf politic n-ar fi trebuit să-şi declare susţinerea pentru nimeni în turul doi. Luptând de fapt pentru PSD şi nu pentru PNL crinul otrăvit a predat o lecţie de oportunism.

Oricum, indiferent pe care dintre cele două balanţe vor ajunge mai multe voturi ale lui Crin Antonescu, acest fapt nu poate fi decât o palidă consolare pentru cei care şi-ar fi dorit un lider politic, simbol al schimbării, şi-au avut parte în final de-o mare cacealma.

http://crisana.ro/stiri/controverse-23/cacealmaua-unei-candidaturi-87033.html

Politruk de şcoală nouă

Specia politrukului bolşevic, al propagandistului care este plătit să manipuleze publicul se pare că este nemuritoare. Franckenstein-ul creat de Lenin în laboratoarele sale, dăinuie peste secole. Aşa cum diavolul îşi schimbă mereu înfăţişarea tot aşa şi politrukul devine în fel şi chip în funcţie de epoci. Azi, când vorba vine trăim în democraţie, avem o nouă specie de agitatori. De regulă ies de sub mantaua aşa ziselor instituţii non guvernamentale, (ONG). Partea ipocrit ticăloasă a acestor organizaţii este că ele caută mereu să treacă de graniţa non guvernamentală pentru a putea influenţa decizia politică. La rândul lor politicienii întră în cârdăşie cu aceste structuri de manipulare şi propagandă pentru a-şi însuşi sprijinul mediatic al unor voci publice din rândul ONG-urilor.

Unul dintre cei mai exponenţiali politruci de şcoală nouă este Cristian Pârvulescu care conduce asociaţia Pro Democraţia. Realizările domnului Cristian Pârvulescu în societatea românească sunt majore. Dacă vă uitaţi la actualul parlament uninominal vă uitaţi greşit pentru că trebuie să întoarceţi capul spre Cristian Pârvulescu, autorul variantei de vot uninominal contra naturii. Acest vot uninominal creat pentru a veni în ajutorul PNL-ului prin săltarea celor cu mai puţine voturi în Parlament se bate cap în cap cu principiile democraţiei care promovează întâietatea majorităţii. Cariera lui Pârvulescu a însemnat trecerea de la un analist politic plat şi şters la un influent şi agresiv politruk mediatic. Ieşirile sale sunt uneori mai degrabă anti democraţia decât pro. Nu demult comisarul societăţii civile şi-a îndreptat arcanul spre internet invocând o libertate de exprimare mult prea mare în spaţiul virtual. Drept urmare ne propune înfiinţarea unui Consiliu Naţional al Internetului care să monitorizeze site-urile şi să dea sancţiuni. De reţinut că propunerea de-a crea un fel de miliţie virtuală vine de la marele militant Pro Democraţia.

E cunoscut deja faptul că aceste ONG-uri susţin o propagandă agresivă pentru căsătoriile homosexualilor, feminism, şi în general minorităţi de tot soiul, religioase, etnice, patologice. Având o orientare anti-familie şi anti-tradiţie era firesc ca aversiunea ong-iştilor să se canalizeze către Biserica Ortodoxă. Ne aducem aminte de scandalul din 2006 în care se cerea scoaterea icoanelor din clase  pentru a nu crea discriminare faţă de atei sau alte religii. Slavă domnului că această bătălie a fost pierdută. Tot în continuarea demersului anti – ortodoxie, de curând, în plină campanie electorală Cristian Pârvulescu face urticarie pentru că nu suntem un stat suficient de laicizat pentru ateismul său. Iată ce l-a deranjat pe politrukul de şcoală nouă:  „În momentul în care preşedintele României, deci al tuturor românilor, îi sărută mâna patriarhului ortodox, el pune statul într-o situaţie de subordonare faţă de Biserică”. Atâta poate înţelege un bolşevic ateu convertit în comisar cosmopolit când reprezentatul statului se închină în faţa patriarhului bisericii ca orice alt om în faţa preotului şi al lui Dumnezeu. Gestul preşedintelui de-a se închina patriarhului este unul omenesc, spiritual şi simbolic, dar asta e prea mult pentru un politruk. Bineînţeles că “non guvernamentalul” şi „apoliticul” Pârvulescu lansează de fapt un atac electoral.

Exemplele de mai sus sunt elemente care compun portretul noului comisar al poporului, dar nu epuizează nici pe departe demersurile acestuia. Iată o altă mostră a duplicităţii ong-iste. Pro Democraţia şi alte trei ONG-uri au decretat sus şi tare că alegerile de anul acesta vor fi fraudate de către Traian Băsescu. Să ne aducem aminte că Pro Democraţia prin Cristian Pârvulescu susţinea acum cinci ani, alături de Traian Băsescu,  mascarada fraudării alegerilor de către Adrian Năstase. Sesizând schimbarea de direcţie din care bate vântul puterii “onorabilul “ domn Pârvulescu se execută acum pro oportunist prin  pro demagogia.

Acesta este unul din multele produse care ar fi făcut o carieră strălucită la Academia de Partid „Ştefan Gheorghiu”, dar n-a ratat nicio ocazie pentru că demna urmaşă a şcolii de partid, Şcoala Naţională de Studii Politice si Administrative (SNSPA), unde este decan, pe lângă faptul că a absorbit foştii politruci ai vechii şcoli,  a şi creat politrucii de şcoală nouă care mişună prin ONG-urile patriei şi dincolo de ele.

Două lozuri necâştigătoare

Meciurile electorale televizate fac deja furori în rândul galeriilor. Asemenea fanilor, şi viitorii votanţi dau în clocot privind cu nesaţ la schimbul de replici. Vor avea parte de aceeaşi soartă ca a fanilor. Vor pătimi după care vor da votul pentru cel care va câştiga ceva din treaba asta. Fanii se încaieră şi se consumă pentru vedele sportive care înoată în milioane de dolari după care se întorc acasă, unde-i aşteaptă facturile, şi bătuţi şi cu banii daţi. Tot aşa şi chibiţii electorali, vor da votul celor care oricum o duc bine, iar cu votul suporterilor au şanse să o ducă şi mai bine, iar ei vor rămâne cu dureri în gât de la huiduieli sau de palme de la aplauze.

Condiţiile sunt pregătite pentru extragerea celor două lozuri politice ce vor ieşi din urnă pe 22 noiembrie. Poate nu vor fi singurele pentru că “onorabila” instituţie numită Loteria Română se joacă cu norocul oamenilor chiar în duminica alegerilor. Reportul care a crescut de la o săptămână la alta nu putea rata marele pot al alegerilor. La fel s-a întâmplat şi la alegerile europarlamentare când  câştigarea marelui premiu s-a suprapus cu câştigurile politicienilor, atunci fiind ultima dată când s-a câştigat marele pot. Dacă se vor lăcomi vor mai reporta o săptămână pentru a prinde şi turul doi al extragerilor din urna politică. Dacă tot ies oamenii din casă să pună biletul la loto de ce n-ar pune şi la loteria politică.

Dar până la marele soroc al extragerii norocului sau nenorocului au loc marile confruntări electorale. Singura întâlnire de până acum, cea dintre Crin Antonescu şi Traian Băsescu l-a avut ca autor moral involuntar pe Mircea Geoană. Faptul că acesta nu s-a dus la întâlnire va cântări greu la vot fiind o şansă care nu se va mai întoarce şi chiar dacă mai este cel puţin o confruntare până la primul tur ea va aduna mai mult ca sigur primii şase candidaţi. Vadim şi Becali vor face un show care are toate şansele să bage în ceaţă săgeţile lui Geoană spre Băsescu. Greşeala de a nu participa la emisiunea de la Cluj-Napoca poate fi şi rodul unui prost sfătuitor electoral în persoana etern reciclatului şi depăşitului Cosmin Guşă, dar şi rodul propriei rigidităţi. De fapt această rigiditate publică caracterizează ca un fel de arhetip întreaga colecţie de lideri PSD. Inclusiv Ion Iliescu avea o prestaţie rigidă, ca să nu mai vorbim de Adrian Năstase. Mircea Geoană urmează specia activistului rigid în costum cenuşiu care în public o face pe seriosul. Făcând pe arogantul care-şi maschează de fapt laşitatea Geoană devine neconvingător. Cu prestaţii vioaie mediatice se obţin puncte decisive şi nu cu făcături de dosare, cu Omar Hayssam şi alte lemne ude de genul ăsta care nu mai aprind niciun foc politic. Lucru bine înţeles de Crin Antonescu care a lovit când trebuia şi unde trebuia. Întoarcerea armelor împotriva lui Geoană fiind o mişcare deosebit de abilă. 

Toată această stare de fapt îl aduce pe Geoană în pericol de-a nu  intra în turul doi. De fapt adevărata luptă a acestor alegeri este între Antonescu şi Geoană pentru intrarea în turul doi. Miza este uriaşă pentru că acela care va intra în turul doi cu Traian Băsescu este favorit la câştigarea alegerilor. Motivul pentru care este favorit cel care va intra în turul doi cu Băsescu e dat de tendinţa electoratului de-a vota pentru schimbare. Din 1996 încoace tot la patru ani se votează schimbarea. Ceea ce nu este neapărat rău, deşi dacă stăm bine să ne gândim, ideal ar fi să existe un mandat dublu pentru că asta ar însemna o guvernare reuşită. Din păcate schimbarea e doar una de garderobă. Ce se schimbă de fapt la nivelul candidaturilor? Mircea Geoană cu Adrian Năstase? E ca şi cum dacă va ajunge preşedinte Geoană, la următoarele alegeri schimbarea ar fi simbolizată de Emil Boc.

Dar dacă românii nu vor avea parte nici acum de o schimbare adevărată pregătindu-se să extragă lozul necâştigător şi al acestor alegeri va exista totuşi un beneficiar al acestui scrutin aducător de report,  fericitul câştigător de la 6 din 49.

Gangsterismul suprajurnaliştilor

Scandalul şantajării şefului ANI, Cătălin Macovei desparte presa de campanie în două. Tabăra anti Băsescu tinde să vadă doar înscenarea înregistrării ca material de campanie, pe când tabăra pro Băsescu, mai puţin numeroasă, centrează totul pe ticăloşia deontologilor. Ideea este că toţi au dreptate.

E limpede ca lumina zilei că şeful ANI nu este o victimă nevinovată. Din tot ce apare în stenograme el nu numai că nu reacţionează tranşant faţă de şantajişti, ba chiar lasă tot timpul impresia că vrea să prelungească şi să stimuleze presiunile lui Sorin Roşca Stănescu, părând că joacă rolul de momeală. Iniţiatorul demersului şantajist, Sorin Roşca Stănescu, fost turnător de securitate înainte de 1989, este ajutat de un alt mare afacerist de presă, Bogdan Chirieac. Fostul ghid BTT de dinainte de revoluţie, slujbă predestinată parcă pentru lucrătorii în securitate, a fost de-a lungul timpului mereu aproape de ceea ce americanii numesc, easy money, adică bani făcuţi uşor. Acum doi ani de zile ieşea la suprafaţă afacerea lui Bogdan Chirieac care printr-o firmă de apartament obţinea milioane de euro de la buget în urma unor contracte cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) acordate fără licitaţie. Prin urmare trei figuri necurate adică oamenii perfecţi pentru un scandal de campanie.

Într-un anumit sens o lovitură dată deontologilor era de aşteptat. În România ultimelor luni aceştia au devenit adversari mult mai de temut pentru unii politicieni, decât rivalii acestora din clasa politică. Acum cearta dintre politicieni este eclipsată de către atacul în haită al şacalilor media care se declanşează furibund la intervale regulate asupra unui politician sau a unui grup politic. Cei care fac asta nu sunt ziarişti de fapt. Poate au fost la un moment dat, dar şi-au depăşit demult condiţia de jurnalişti. Au ajuns să facă bani, afaceri, trafic de influenţă s-au pricopsit parazitând imaginea de justiţiari de presă, de lupi moralişti. Ar fi o jignire pentru jurnaliştii adevăraţi ca aceşti oameni să mai fie consideraţi ziarişti. Sunt nişte gangsteri de presă care şi-au dat mâna cu marii gangsteri din zona economiei gri, iar din această încrucişare s-au născut trusturile de presă dotate cu aceste tunuri de mare calibru ale manipulatorilor de opinie. Un fel de suprapresă şi de suprajurnalism s-a putut naşte în felul acesta.

Evoluţia presei româneşti ţine de o ironie a sorţii. Dacă acum 10-12 ani era în mare vogă jurnalismul care denunţa odată cu apariţia mai multor canale de televiziune şarlatania politicienilor punându-le oglinda în faţă, acum sensul se inversează şi ajung politicienii să demaşte gangsterismul aşa zişilor formatori de opinie. Din păcate acesta este progresul mediului public în toţi aceşti ani. Cei care porneau lupta mediatică cu balaurul corupţiei clasei politice au devenit ei acum subiecţii scenelor de corupţie. Dacă nu se pot generaliza cazurile lui Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac cu siguranţă că ele se pot multiplica la o bună parte dintre cei ce stau cu un picior în barca ce pluteşte pe apele „tulburi” ale lacului Snagov, unde se toarnă filmul Naşul, şi cu unul în studiourile de televiziune unde se joacă teatrul demagogiei civice.

Să nu uităm însă că suntem în campanie şi tot ce se întâmplă în această perioadă nu are ca scop direct interesul public, ci interesul politic de-a aplica o bâtă-n cap adversarului, chiar dacă astfel parvine indirect şi publicului ticăloşia din media şi din politică. Deşi materiale de acest gen răzbună setea de revanşă morală a publicului, satisfacţia este una efemeră. Nu există nicio finalitate etică în România totul e tras parcă pe şablonul procesului spectacol. Cei care duc această luptă sunt singurii câştigători şi nu fac altceva decât să folosească atunci când au nevoie această frustrare morală a publicului pentru a-şi creşte procentele.

http://crisana.ro/stiri/controverse-23/gangsterismul-suprajurnalistilor-86715.html

Telecomanda bate ştampila de vot

Se tot proclamă sus şi tare moartea pasiunii politice în rândul cetăţenilor patriei. Argumentul invocat este absenteismul electoral. La prima vedere pare un argument imbatabil, dar lucrurile nu stau chiar aşa. Faptul că oamenii nu se mai duc la vot nu înseamnă că ei nu se mai înfierbântă politic. Există mulţi scârbiţi de politică care nu se vor duce la vot, dar care butonează pătimaş pe la talk show-urile politice sau urmăresc presa pe internet. Şi atunci de ce nu votează? Pentru că sunt conştienţi de inutilitatea votului lor. Au ajuns la un nihilism total şi din tot interesul pentru politică a rămas doar curiozitatea aproape erotică de a privi circul politic la televizor.

Conştiinţa de cetăţean responsabil care prin votului său poate să schimbe ceva a fost făcută praf de toţi cei votaţi după 1990, a rămas doar politica pe televizor, care datorită mahalalei tot mai evidente a devenit un fel de reality show aducător de rating. Show-ul politic naşte rating, dar nu şi votanţi. Dacă e să ne aducem aminte, până în 1996 aveam doar TVR-ul cu dezbateri plicticoase şi constipate şi, cu toate acestea, procentajul la vot era unul semnificativ. Acum oamenii au parte de supertalk show-uri stridente, dar se abţin de la vot. E un paradox la care a contribuit din plin eşecul clasei politice, iar din mizeria acestui eşec s-a putut naşte mizeria mahalalei tv. Pasiunea politică în România n-a murit, iar diminuarea numărului de votanţi nu exprimă acest fapt. Absenteismul ridicat nu înseamnă că excitaţia politică a cetăţeanului român a dispărut, doar că ea se manifestă acum cu mâna pe telecomandă.

Cei care fac istoricul votului de după 1990 spun că la început a fost votul în orb pentru Iliescu, după care votul politic anticomunist, ulterior votul negativ vizând răul cel mai mic, iar acum nu mai există decât votul cumpărat. E parţial adevărat, deoarece, chiar dacă se cumpără voturi, există mulţi votanţi vechi care vor vota şi de data asta politic sau negativ. Băsescu, care-l atacă de zor pe Ion Iliescu, va aduce voturi politice din categoria anticomunişti. În ceea ce priveşte votul negativ el va fi prezent şi de data aceasta, doar că-şi va schimba orientarea, unde în 2004 îl aducea pe Băsescu la putere, acum are şanse mari să-l dea jos. Vot politic, negativ sau cumpărat va exista la fiecare alegeri. Dacă Băsescu ar pierde acum, timp de patru ani s-ar putea purifica în calitate de lider al opoziţiei şi la următoarele alegeri va da lovitura din nou, atât prin vot negativ şi politic, cât şi prin vot cumpărat.

În definitiv nu ar fi o problemă tipul votului sau absenteismul, importantă e calitatea votului şi nu cantitatea. Oamenii pot vota şi prost, iar politicienii au nevoie de marea masă şi nu de nihilişti scârbiţi care stau în fotoliu şi fac paralele cu alte epoci istorice la fel de ticăloase, după care înjură cu dispreţ intelectual etnogeneza corcită şi păcătoasă. În 1990, când unii reprezentanţi ai dreptei propuneau votul cenzitar, erau scuipaţi cu ură de clasă. E drept că el nu poate fi introdus pentru că intră în contradicţie cu principiile democraţiei care pe lângă părţile pozitive asigură şi drepturi pentru toţi proşti. Însă pentru a vorbi de un sistem de vot inteligent şi eficient ai nevoie de oameni inteligenţi şi eficienţi în folosul cărora să vină acest tip de vot. Nu e cazul nostru.

În concluzie, în România, că sunt mulţi votanţi, că sunt puţini se votează la fel de douăzeci de ani şi se votează aceeaşi oameni. Cercul vicios se învârte ca un carusel beat. Sătui de manipulare unii au spus pas mersului la vot, dar au devenit captivi show-ului politic tv, iar în loc de apăsat ştampila de vot acum apasă tasta numerică a telecomandei. Fericiţi cei puţini, care se pot sustrage total manipulării, nemergând la vot şi neprivind circul tv…

http://crisana.ro/stiri/controverse-23/telecomanda-bate-stampila-de-vot-86529.html

Ne-au stins lumina…!

Aşa auzi mai nou zicând câte un comentator de sport de pe la noi, atunci când pierdem, ne-au stins lumina. Oricum sună mult mai bine decât celebra, de acum, e o pâine bună de mâncat într-o anumită zonă a terenului, de-ţi vine să te uiţi dacă iarba e numai bună pentru picnic. Dar dacă aceşti inovatori ai limbii, comentatorii de sport, şutează câte o metaforă, iată că sunt unii pentru care vorba ne-au stins lumina are o semnificaţie mult mai întunecoasă decât pare la prima vedere.

Iată ce spun membrii mişcării „TimeZoneJump 2009 Hungary”, pornită de jurnaliştii de la Index.hu, cel mai mare portal de ştiri din Ungaria: „Suntem un grup de maghiari săturaţi de zilele de iarnă scurte, de întuneric şi de depresiile cauzate de acesta. Vrem ca Ungaria să devină o ţară mai bună, mai luminoasă, o ţară în care să fie mult mai plăcut să trăieşti. Vrem acest lucru acum.” „Ţara ar trebui să schimbe fusul orar, de la GMT+1, la un altul mult mai prietenos şi mai luminos, GMT+2”. Guvernul maghiar a primit deja o petiţie semnată de sute de persoane care solicită trecerea la un fus orar similar cu al României. Semnatarii petiţiei continuă: „Scopul nostru este să mutăm Ungaria într-un fus orar care este împărţit momentan de naţiuni bogate şi vesele, precum Finlanda, Grecia, România, Ucraina şi Israel. Lăsaţi Ungaria să redevină ţara însorită care era înainte de a se inventa fusurile orare”.

Care este scopul acestui demers? Să scadă rata sinuciderilor. Conform statisticilor, Ungaria are una dintre cele mai mari rate de sinucigaşi din lume (27 de suiciduri la 100.000 de persoane), situându-se pe poziţia a cincea într-un top mondial, după Lituania (42), Rusia (38), Belarus (35) şi Kazakhstan (28). Psihologii spun că întunericul favorizează consumul de alcool şi duce la depresii. Nu e şi cazul nostru, noi, românii, de abia aşteptăm să se stingă lumina să putem bea, la noi întunericul e sursă de bucurie, la fel şi pentru politicieni, care pe întuneric semnează cel mai bine actele de corupţie. Interesant este şi faptul că autorii petiţiei ne trec pe noi, românii, în categoria ţărilor vesele şi bogate. Acum, e drept că veseli suntem, dar, deşi avem mai mult soare, asta nu ne încălzeşte cu nimic buzunarele. Poate că demersul acesta va inspira şi campania candidaţilor noştri. Mircea Geoană chiar ar putea ataşa la vechea sa promisiune de a da 25.000 de euro românilor de afară pentru a se întoarce în ţară şi o oră în plus de lumină, că doar lumina vine de la răsărit.

Revenind la întunecaţii vecini, cine ştie dacă nu cumva, în spatele luptei contra întunericului, stă de fapt nevoia bărbatului ungur de-a scăpa din braţele de cleşte fierbinte ale unguroaicelor iabraşe, ce înroşesc nopţile lungi ale pustei. Nu e uşor nici pentru bieţii maghiari cu consoarte nesătule, cu întuneric şi cu palinka, noroc că Ardealul e aproape şi le mai luminează din când în când speranţa unei vieţi fericite. Poate de aceea şi caută un fus orar similar cu cel românesc pentru a se adapta luminii româneşti. Tranziţia de la întuneric la lumină la care visează maghiarul de rând pare totuşi un deziderat mai uşor de atins decât autonomia Ţinutului Secuiesc. De fapt, după ce li se va lua vălul întunericului prematur lăsat, suntem convinşi că ungurii se vor trezi iluminaţi şi senini din coşmarul întunecos al autonomiei care le bântuie nopţile ca o stafie aurită de epoleţii uniformei horthyste. Cu toate acestea, nerecunoscătoare lui Edison şi cu viaţa la ciclul seral, preotesele lui Attila ar putea să ne stingă şi nouă lumina. Ar fi o problemă pentru ursul românesc care a ajuns să mănânce din conservă, pentru că nici româncele nu sunt mulţumite în ţara lor şi-şi caută de multe ori echilibrul „politic” între bazaruri şi moschei, aşa că un atac ovarian maghiar ar putea lăsa bietul urs românesc şi fără coadă şi fără bârlog. Vom putea spune atunci cu vocea ascuţită, alături de Emil Grădinescu, ne-au stins lumina!

http://crisana.ro/stiri/controverse-23/ne-au-stins-lumina–86412.html

Telecomanda ventuză şi peştele alegător

Campania electorală pentru prezidenţiale, începută cu mult înainte de termenul ei legal, pare a fi o campanie desfăşurată sub semnul revanşei. Nu mai e loc de promisiuni, coaliţia anti-Băsescu nu mai promite nimic, doar că-l vor da jos pe „marele căpcăun”. Traian Băsescu este caracterizat de către adversarii săi ca fiind un element turbulent, de aceea înlăturarea sa va aduce liniştea peste ţară.

Dar despre ce linişte tulburată vorbim? A fost linişte şi ordine după 1990 în România? Poate linişte mediatică da, în sensul că niciodată ca până acum, după 1990, televiziunile n-au fost un instrument de propagandă atât de feroce. În rest, nu ţinem minte să fi fost linişte, doar că sub regimurile fsn-isto-psd-iste s-a acoperit rahatul sub preş mai bine, iar marii gangsteri economico-politici au putut prădui ţara în deplină linişte. Într-adevăr, nimeni nu i-a tulburat. Tot atât de adevărat este că nici alianţa PDL-PNL n-a reuşit, ea sucombând cu largul concurs al duplicităţii cabinetului Tăriceanu II care a permis clientelei psd-iste să intre în jocul puterii. Pactul făcut atunci e continuat şi azi prin discursul anti Băsescu al celor doi candidaţi, Geoană şi Antonescu.

În ceea ce-l priveşte pe Crin Antonescu, acesta şi-a început seria electorală de gâgă declarând: „…văzându-l pe Traian Băsescu, încep să apreciez că în 1990 Ion Iliescu nu a pus armata să ne împuşte în Piaţa Universităţii….”. Păi musiu Crin de ce nu mergi dumneata dimpreună cu proaspăta aleasă a inimii tale, cât şi a Parlamentului European, în vizită la tanti Nina şi nenea Nelu să-i mulţumeşti tătucului că nu ţi-a tras nişte plumbi în freza de Mireille Mathieu pe care o aveai atunci? Însă nu e nevoie de scene patetice pentru a mulţumi din inimă partidului, Crin se execută perfect în această campanie electorală sub aripa protectoare a condorului PSD-ist. Încrengătura dintre Patriciu, Antonescu şi PSD este limpede pentru toată lumea. Mogulul petrolului nu uită că a mirosit aerul jilav al „Bastiliei” şi vrea revanşa. Dar nu uită nici ceilalţi moguli ai televiziunilor care au produs de un an încoace cea mai abjectă manipulare de după 1990 devenind practic agenţi electorali media. Un fost turnător securist îmbogăţit printre meandrele tranziţiei şi un păgubitor al statului român s-au pus să dea lecţii de respect şi democraţie românilor prin intermediul unor papagali de televizor. Aşa arată scena de campanie, sub semnul vendetei politice, doar că asasinatul este unul mediatic de data asta.

Privind retrospectiv configuraţia jocului de putere de după 1990 vedem o simetrie care pare să continue şi la aceste alegeri. De fiecare dată când aşa zisele forţe de dreapta au ajuns la putere ele au sfârşit în dezbinare şi scandal politic. Aşa a păţit CDR în 1996-2000, la fel s-a întâmplat şi cu revoluţionara alianţă D.A. Ba interesele de grup au prevalat, ba nu s-a putut prelua total controlul puterii, pentru că se ştie că PSD-ul când pleacă în opoziţie părăseşte doar pe jumătate puterea. Şi de data asta sunt întrunite toate datele pentru o revenire la „liniştea” psd-istă. Asta se poate întâmpla pentru că în România nu există pluripartidism la modul real. Există un singur partid aşa cum scrie la carte, PSD, care are o structură de fier beton pe dedesubt, restul sunt ba partide creaţia unor lideri, precum PDL sau PRM care sunt tributare măririi sau decăderii conducătorului sau PNL care nu e nici una, nici alta şi care trăieşte exclusiv de pe urma conjuncturilor politice.

Cât priveşte cetăţeanul, el este mereu suspendat în aceste bătălii politice. Va fi nevoit să aleagă între un preşedinte care este departe de a fi un model politic şi care în bună măsură şi-a pierdut din aroganţa puterii doar pentru faptul că s-a născut această caracatiţă împotriva sa şi acest octopus vulgaris, specia marină cu mai multe braţe mediatice care este în stare să agaţe alegătorii ca pe nişte peşti prinşi cu telecomanda ventuză.

Ca de fiecare dată după 1990 apare falsa logica a răului mai mic de care oamenii au început să se prindă. La noi, răul, de douăzeci de ani, nu are grade de comparaţie, pentru românul de rând nu există rău mai mic sau mai mare, ci o constanţă a aceluiaşi rău de zi cu zi care probabil îl va face mai mult ca niciodată să stea acasă pe 22 noiembrie…

http://crisana.ro/stiri/controverse-23/telecomanda-ventuza-si-pestele-alegator-86103.html