Alegerile în oglindă

Câteva lucruri pe care uită să le accentueze analiștii contracost: vorbim de cea mai slabă participare la vot de după revoluție, iar în București, 70% au întors spatele ofertei electorale.

Cât privește partidele, PSD  ne va îngropa pe toți, e un partid făcut pe matricea românească a hoției și a lipsei de civilizație politică. PNL continuă să fie un PSD sub acoperire și după marea fuziune ratată. Soarta lor însă va fi tristă, pentru că se iluzionează crezând că vor putea mima la nesfârșit anti-pesedismul  jucând în comedia dreapta versus stânga. Ar mai fi de spus că PNL-ul, atât zona Blaga, cât și cea galbenă, reprezintă un amestec hidos de corupție, antitalent politic, stil de politică comunală, retrograd și anti democratic.

Dar dacă pe stânga a apărut un USB progresist  și corect politic, la dreapta e tăcere. Cred că e o problemă dincolo de lideri slabi sau anacronici, slabă organizare, dezbinare. Pare că românul nu prea e de dreapta, ideologia liberal conservatoare fiindu-i cam străină. Sunt câțiva intelectuali elitiști veniți în siajul unor Liiceanu, Pleșu, care au încercat să impună o linie a liberalismului clasic si a conservatorismului in politică, dar au eșuat, vezi Papahagi – M10 sau Mihail Neamțu – Noua Republică.

E de remarcat că doar din zona intelectuală au venit orientări clare de dreapta, în rest până si liderii auto – intitulați de dreapta au câștigat cu populisme și stângisme, vezi Băsescu sau Boc. Inclusiv Monica Macovei a predicat un justițiarism stângist amestecat cu hipsterism.

Așa că momentan, eșichierul politic balansează între ”stânga carnivoră și cea vegetariană”, după cum clasa politologul Alvaro Vargas Llosa ( fiul scriitorului) cele două forme ale stângii politice.  Probabil că așa va fi de aici încolo, deoarece din Vest bate doar vânt de hipstereală, cu tot ce aduce el, ecologism, căsătorii gay, anti creștinism, iar tânăra generație e deja crescută în ideile acestea.

Tot din zona aceasta vor mai veni și protestele de stradă, ceea ce garantează și faptul că ele se vor desfășura într-o formă non violentă, cu manifestații doar de seara, după terminarea programului de lucru. Adică exact genul de protest care n-a schimbat niciodată și  nicăieri  în lume nimic.

În rest, norocul e că au și americanii un partid la noi, DNA, care e drept că nu are o viață ușoară, dar va fi foarte greu de ucis și cu un preț enorm ca țară.

România ca o republică ex-sovietică

E din ce în ce mai vizibilă osatura de stat nedemocratic a României, atunci când te uiți la o plajă largă de domenii acaparate de structurile de forță și de focarul politizării. România arată ca o republică ex – sovietică fardată prost. De la mediul politic, economic, administrativ, presă, sănătate, învățământ, totul e controlat de sistem. Toate funcțiile de conducere, de la un amărât de redactor șef de presă locală sau șef de stație tv, sunt date pe mâna unor sergenți slugarnici ai sistemului.

Această militarizare, această sovietizare ucide orice fărâmă de meritocrație și democrație. Toată această stare de fapt e rodul unei conduceri politice absente și lipsită de spirit democratic. Marioneta de la Cotroceni este clar orientată mai degrabă în direcția anti-americană, via Merkel – Putin.  Faptul ca laconicul Klaus a preferat în weekend-ul trecut să-și aștepte consoarta să treacă linia de sosire a unui semi maraton, pentru a-i face poză cu telefonul mobil, în loc să dea o replică statală celui mai virulent atac al lui Putin la adresa României, spune totul.

Simplul fapt că dă replici pline de rumegușul limbii de lemn după cinci, șase zile reprezintă doar un mod stângace de a-și acoperi adevărata orientare. Aici trebuie înțeles că antiamericanismul în România nu se manifestă doar iresponsabil și flagrant, gen partidulețe cu voievozi pictați pentru reclamă stradală. Mult mai parșiv este antiamericanismul ascuns, care recită poezia la nivel oficial, pentru a nu-și periclita situația, dar care  doar mimează statutul de aliat politic.

Fară discursuri, poziționări clare la nivelul diplomației, gen Polonia, nimeni nu ne poate pretinde să credem că actuala administrație prezidențială continuă linia fostului președinte. E adevărat că actuala președinție profită din plin de întreaga moștenire băsistă, însă o face din oportunism, nu și din credința în această orientare euro – atlantică. Să nu uităm că și Klaus vine din cuibul puciștilor, cei care dădeau lovituri de stat în 2012, amenințând  Occidentul. Acest național – securism care nu mai poate fi la fel de virulent ca în anii 90, grație noii conjuncturi geopolitice, este astăzi resuscitat.

Revenind la mediul civic impregnat de structuri de forță, acesta e dublat de un oligopol politic care ucide și competiția electorală. Blatul PNL – PSD este vizibil din balon. Acest USL, o adevărată formațiune extremistă la vremea ei, vrea să păcălească aliații nord – atlantici, dar și electoratul de orientare democratică, cu o gargară diplomatică și camuflaj ideologic.

Visul aproape realizat al acestui sistem ex – sovietic e de a controla jocul politic prin partidele mari care nu concurează la modul real și prin arestarea unor lideri ai opoziției. Aceasta e metoda de tip Putin, care atunci când nu are chef să-și lichideze adversarii le mai dă o șansă, arestându-i. Cum la noi mor deocamdată doar marionetele mafiei și românii în spitale, cei care amenință  acest USL neoficializat vor avea dosarul pregătit.

Cât privește inutila campanie electorală care se încheie, ea confirmă la rândul ei atmosfera nedemocratică de tip ex – sovietic, cu blatul marilor structuri de partid și cu propaganda televiziunilor de știri create la ordinul sistemului.

Leviatanul românesc își va umfla burta tot mai mult în perioada următoare.

Ciocnirea dinăuntrul civilizației occidentale

Cu fiecare nou atentat se reaprinde disputa culturală între cele două tabere care se atacă frontal pe tema islamizării Europei și a refugiaților.

Tot cu fiecare carnagiu, șochează intransigența  militanților politically correct din Occident, a căror atitudine poate fi explicată atât printr-o orbire fanatică pe de o parte, dar și prin  faptul că mulți sunt stipendiați de marile  puteri anti-occidentale, ca-n vremea URSS. Altfel nu se explică cerbicia cu care aceștia apără ideea de toleranță față de cei mai intoleranți copii ai războiului. Toată ideologia multiculturalistă, feminismul  sunt în primul rând dușmanii lumii musulmane. Te-ai gândi în mod logic, ca apostolii politicilor corecte să fie dușmanii cei mai mari ai turbanelor, nu primii lor apărători.

Care ar fi explicația activiștilor din Vest? Aceea că musulmanii o iau razna, pentru că nu sunt bine integrați și că mai e nevoie de încă vreo două, trei generații de purtători de bombe în chiloți, pentru a ajunge  să-și mai dorească în materie de pirotehnică, doar să detoneze artificii de Revelion în marile piețe și să strige: Allah, Happy New Year!

Însă povestea dușmanilor interiori ai societății occidentale e mai veche. Unii conservatori acuză încă din perioada Școlii de la Frankfurt și a Războiului Rece, că marxismul cultural lucra în favoarea bolșevismului. Atunci se năștea o adevărată ideologie bombă, menită a atenta  la valorile creștine și burgheze ale familiei. Wilhelm Munzenberg, propagandist al Partidului Comunist German, a definit misiunea Institutului Cultural de la Frankfurt, mai cunoscut  în filozofia socială ca Școala de la Frankfurt:  “Vom organiza occidentalii și-i vom folosi pentru a face civilizația occidentală atât de coruptă încât să pută. Doar atunci, după ce-i  vom fi alterat toate valorile și făcut viața imposibilă vom putea impune dictatura proletariatului”.

Ulterior, URSS-ul, care era ateu și proletar, a sprijinit mișcările culturale de acest gen din Vest, chiar dacă în fond societatea  sovietică era cât se poate de conservatoare. Însă totul lucra in favoarea destabilizării echilibrului de valori occidentale și a ”roșiilor”. Cu toate că acum, paradoxal, conservatorii rusofoni pe linia Putin – Dughin  combat ei  neostângismul occidental  ca o amenințare la adresa ordinii tradițional – creștine, tot sunt mulțumiți cu efectele dizolvante la adresa spiritului european, pe care le produce multiculturalismul fără limite. Surâsul greu perceptibil al lui Putin – acest cowboy rus, copie infidelă a lui Yul Brynner, conaționalul său – spune totul.

Dar anticipații ale acestei hemoragii liberaliste erau încă din vremea Contelui de Falloux, politician din secolul XIX, care răcnea premonitoriu: “Și, voi, utopiști sistematici, care faceți abstracțiune de natura umană, ațâțători ai ateismului, hrăniți cu ură și himere, emancipatori ai femeii, distrugători ai familiei, genealogiști ai rasei maimuțelor, voi, al căror nume era altădată o injurie, socotiți-vă mulțumiți, voi ați fost profeții, iar discipolii voștri vor fi pontifii unui viitor abominabil. ”

Astăzi, când realitățile anticipate de unii sunt bine conturate, putem spune că libertatea  e  văzută mai mult  ca o posibilitate de-a testa limitele grotescului şi implicit a toleranţei faţă de acest grotesc. Tot ce este inform, diform, pidosnic, deviant, nefiresc, toate acestea sunt exhibate pentru a verifica limitele acceptanţei. Libertatea devine sinonimă doar cu ceea ce şochează naturalul. Un slab exerciţiu al libertăţii față de adevărata esenţă a acestei valori fundamentale. În acelaşi timp, omul rămâne un sclav al birocraţiei şi al ipocriziei, în faţa cărora articulațiile libertăţii autentice  s-au anchilozat demult.

Ei bine, în această lume vor apărătorii drepturilor bestiilor să-i integreze pe aceștia. Îi visează în corturi hippie fumând marijuana și spunând bancuri cu Allah și Fecioare. Îi văd ca pe niște hipsteri îndrăgostiți de șaua de la bicicletă și care se duc în cuplu la sexolog, pentru că el sforăie tot mai des, iar ea are migrene. Și toate acestea fără ca Allah să mai fie rugat să intervină. Cam așa își imaginează activiștii europeni că se va întâmpla cu musulmanii, doar că trebuie avut răbdare.

În esență, conflictul e între Europa clasică muribundă și o nouă Europă care dănțuiește de câteva decenii bune pe ruinele acesteia. Boala e în oasele reumatice ale scheletului european.

Sistemul a dat un prim răspuns: Marian Munteanu

Articol publicat în 18 ianuarie 2016.

Cum va trezi Sistemul interesul electoral?

Un nou an electoral înseamnă o nouă injecție în anchilozatele structuri de partid. Faptul că frecvența scrutinelor a crescut le convine de minune acestor hoituri politice. Lipsa de viață internă a partidelor e reanimată de aceste electroșocuri electorale. Doar că de data aceasta nu se întrevede o agitație prea mare.

Dacă lucrurile ar fi lăsate să meargă de la sine, am avea parte de cea mai apatică înfruntare electorală, aidoma unui blat prost făcut, pe care-l miros până și ”sămânțarii” de la peluză. Alegerile locale vor fi din primul tur, marile partide și-au asigurat deja potul cel mare, iar partidele mici care vântură ideea de schimbare și reformă, vor rămâne pe dinafară, dar asta vor regreta doar ei și cu familiile lor.

De fapt, discursul reformist îl au și cei mari și cei mici, cu același rezultat. Partidele mici au un nucleu la fel de putred ca și cele mari, doar că sunt condamnate la subdezvoltare din motive financiare, altfel ar atinge repede obezitatea politică, necesară pentru a se așeza cu dosul peste țară. În rest, toți vântură aceleași clișee, cu promovarea juniorilor și a femeilor, nu știu de ce nu și bătrânii, ca să fie toți cei pe care războiul îi lasă la vatră, cu gândul de-a ataca zone imaculate ale societății, în raport cu politica. Femeile și tinerii au avut câțiva reprezentanți care au dat chix, dar nu sunt compromiși la nivel de categorie. Așa că merge să-i bagi în discurs la orice oră.

Și-atunci, dacă nu se vede foc de nicăieri, dacă partidele sunt lovite de artroză, cine va porni muzica? Probabil că tot Sistemul, cel responsabil cu tot ce se întâmplă în țara asta. Așa că ne putem întreba legitim, oare ce va mai inventa sistemul pentru a crea nevroza electorală tradițională? La prezidențiale e mult mai simplu, pentru că acolo tot timpul se merge pe rețeta, ”răul cel mare”, ”căpcăunul”, candidatul în negru împotriva căruia trebuie să se adune oștirea la vot.

Într-un anumit sens e mai greu de realizat anul acesta un asemenea scenariu, mai ales că partidele mari își mai dau mâna, doar că totuși contează când dai mâna cu celălalt de pe ce poziție o faci. Așa că nu poate fi ucisă orice fărâmă de competiție electorală, dar nici cu cuțitele pe masă nu vrea nimeni.

Cel care ar face un mare serviciu acestui an electoral, scoțându-l din mlaștina mediocrității, ar fi Traian Băsescu cu a sa candidatură la Primăria Capitalei. E posibil ca asta să provoace din nou o unire a USL-ului, în culise, odată cu reapariția dușmanului comun. Altfel nu se întrevede nicio dihonie, ci doar discursurile sforăitoare ale lui Vasile Dâncu, despre măreața vatră a Republicii.

Dar una peste alta, dacă libidoul politic va fi scăzut, vor avea grijă ”băieții” să intervină administrând societății, viagra necesară pentru apărarea ”democrației originale”, atât de dragă Sistemului.

Inutila presă locală

Nu cred că în vremea de aur a presei tipărite, gazetăria locală să fi avut merite mai mari ca acum. Doar o mai mare importanță pentru jocurile politice locale, care în bună măsură erau și atunci  ecoul politicii de la centru. Conținutul care era dedicat informației locale ținea de mici  ciubucuri între politrucii provinciali și oamenii  lor din redacții.

Dar atunci măcar exista o utilitate propagandistică. Astăzi a dispărut și ea. E adevărat că se mai scriu articole encomiastice unde sunt prezentate realizările mărețe ale aleșilor locali. Mai există propagandă, dar în era online-ului, coroborată cu lehamitea de politică, ea nu mai are efectul de altădată. Acest recul al mediilor oficiale și principale se simte și în presa centrală,  dar evident cu consecințe mai puțin atrofiante.

Presa locală în schimb a devenit complet inutilă. Iar felul în care se prezintă ea se deschide pe mai multe paliere comunicaționale. Cum am spus, mai există partea propagandistică laudativă, iar în anumite locuri, atacurile dirijate, așa – zisa presă de investigație făcută pe banii uneia dintre bandele rivale.

Un alt orificiu fleșcăit e cel care produce anosta informație de perete instituțional. Un fel de substitut al purtătorului de cuvânt al Primăriei sau a diferitelor deconcentrate. Mulți dintre jurnaliști devenind un fel de secretare care se limitează în a consemna și  prezenta sârguincios, rapoarte de activitate indigeste ale celor mai obscure direcții, birouri și alte acareturi birocratice.

Pe lângă cei plantați de servicii, care de regulă au funcții de conducere, mai există și cei care sunt chiar membri de partid. Aparțin de filialele locale și  își intervievează propriii șefi sau colegi. Evident, cu asupra de măsură din punct de vedere a obiectivității și a interesului public. Unii dintre ei sunt scoși din când în când la suc de Primar și sunt foarte mândri de asta. Acolo fac figură de copii cuminți care au fost duși în tabără de dirigente, pentru că sunt ascultători, pe când cei obraznici au fost pedepsiți prin neinvitare.

Acesta e un mod de-a face presă bine dirijat de șefuleții plantați în redacții, care în felul acesta pun batista pe țambal și asigură aleșilor locali o protecție mediatică. Când nu e doar asta, e și neputința creativă și lipsa de talent a puzderiei de neaveniți care au populat și poluat domeniul.

Unul dintre alibiurile aproape perfecte cu care își albesc hârtia gata gălbejită, responsabilii acestui tip de presă, e neutralitatea sterilă ca semn de echidistanță și decență. Adică spiritul polemic, pamfletul, investigația sagace sunt elemente de-a dreptul pernicioase față de actul de presă. Rămâne de evaluat produsul finit, pentru a vedea dacă nu aceste nulități subversive sunt adevăratul dușman al presei.  Acest alibi a ajuns să fie folosit și de un trust tv național care a dat  într-un manierism snob. E adevărat că în felul acesta contrabalansează extrema cealaltă, care a făcut din polemică o simplă birjăreală.

În concluzie, vorbim de o presă controlată în toate orificiile ei, anostă, mediocră și  vitregită de talent. Ținută artificial în viață de banii negri care se spală astfel. Asta a rămas singura ei utilitate. Însă din punct de vedere a rosturilor ei, civice, democratice, este complet inutilă.