Ne-au stins lumina…!

Aşa auzi mai nou zicând câte un comentator de sport de pe la noi, atunci când pierdem, ne-au stins lumina. Oricum sună mult mai bine decât celebra, de acum, e o pâine bună de mâncat într-o anumită zonă a terenului, de-ţi vine să te uiţi dacă iarba e numai bună pentru picnic. Dar dacă aceşti inovatori ai limbii, comentatorii de sport, şutează câte o metaforă, iată că sunt unii pentru care vorba ne-au stins lumina are o semnificaţie mult mai întunecoasă decât pare la prima vedere.

Iată ce spun membrii mişcării „TimeZoneJump 2009 Hungary”, pornită de jurnaliştii de la Index.hu, cel mai mare portal de ştiri din Ungaria: „Suntem un grup de maghiari săturaţi de zilele de iarnă scurte, de întuneric şi de depresiile cauzate de acesta. Vrem ca Ungaria să devină o ţară mai bună, mai luminoasă, o ţară în care să fie mult mai plăcut să trăieşti. Vrem acest lucru acum.” „Ţara ar trebui să schimbe fusul orar, de la GMT+1, la un altul mult mai prietenos şi mai luminos, GMT+2”. Guvernul maghiar a primit deja o petiţie semnată de sute de persoane care solicită trecerea la un fus orar similar cu al României. Semnatarii petiţiei continuă: „Scopul nostru este să mutăm Ungaria într-un fus orar care este împărţit momentan de naţiuni bogate şi vesele, precum Finlanda, Grecia, România, Ucraina şi Israel. Lăsaţi Ungaria să redevină ţara însorită care era înainte de a se inventa fusurile orare”.

Care este scopul acestui demers? Să scadă rata sinuciderilor. Conform statisticilor, Ungaria are una dintre cele mai mari rate de sinucigaşi din lume (27 de suiciduri la 100.000 de persoane), situându-se pe poziţia a cincea într-un top mondial, după Lituania (42), Rusia (38), Belarus (35) şi Kazakhstan (28). Psihologii spun că întunericul favorizează consumul de alcool şi duce la depresii. Nu e şi cazul nostru, noi, românii, de abia aşteptăm să se stingă lumina să putem bea, la noi întunericul e sursă de bucurie, la fel şi pentru politicieni, care pe întuneric semnează cel mai bine actele de corupţie. Interesant este şi faptul că autorii petiţiei ne trec pe noi, românii, în categoria ţărilor vesele şi bogate. Acum, e drept că veseli suntem, dar, deşi avem mai mult soare, asta nu ne încălzeşte cu nimic buzunarele. Poate că demersul acesta va inspira şi campania candidaţilor noştri. Mircea Geoană chiar ar putea ataşa la vechea sa promisiune de a da 25.000 de euro românilor de afară pentru a se întoarce în ţară şi o oră în plus de lumină, că doar lumina vine de la răsărit.

Revenind la întunecaţii vecini, cine ştie dacă nu cumva, în spatele luptei contra întunericului, stă de fapt nevoia bărbatului ungur de-a scăpa din braţele de cleşte fierbinte ale unguroaicelor iabraşe, ce înroşesc nopţile lungi ale pustei. Nu e uşor nici pentru bieţii maghiari cu consoarte nesătule, cu întuneric şi cu palinka, noroc că Ardealul e aproape şi le mai luminează din când în când speranţa unei vieţi fericite. Poate de aceea şi caută un fus orar similar cu cel românesc pentru a se adapta luminii româneşti. Tranziţia de la întuneric la lumină la care visează maghiarul de rând pare totuşi un deziderat mai uşor de atins decât autonomia Ţinutului Secuiesc. De fapt, după ce li se va lua vălul întunericului prematur lăsat, suntem convinşi că ungurii se vor trezi iluminaţi şi senini din coşmarul întunecos al autonomiei care le bântuie nopţile ca o stafie aurită de epoleţii uniformei horthyste. Cu toate acestea, nerecunoscătoare lui Edison şi cu viaţa la ciclul seral, preotesele lui Attila ar putea să ne stingă şi nouă lumina. Ar fi o problemă pentru ursul românesc care a ajuns să mănânce din conservă, pentru că nici româncele nu sunt mulţumite în ţara lor şi-şi caută de multe ori echilibrul „politic” între bazaruri şi moschei, aşa că un atac ovarian maghiar ar putea lăsa bietul urs românesc şi fără coadă şi fără bârlog. Vom putea spune atunci cu vocea ascuţită, alături de Emil Grădinescu, ne-au stins lumina!

http://crisana.ro/stiri/controverse-23/ne-au-stins-lumina–86412.html

Între miticizare şi kosovizare

Dacă-ţi clăteşti ochii în faţa televizorului, vezi pe mai toate posturile o grămadă de exhibaţi: de la vedete de modă, cântăreţe curve, ziarişti îngâmfaţi, până la politicieni mieroşi, albinoşi şi unsuroşi…          

Pe lângă statutul ontologic de cvasi-nulităţi, toţi cei pomeniţi mai sus mai au un numitor comun. În marea lor parte sunt mitici, chiar dacă unii au origini olteneşti, munteneşti sau moldoveneşti, ba unii pot fi chiar ardeleni… mitici, specie mai rară ce-i drept, datorită contrastului foarte mare de manifestare a fiinţei fiecăruia.

Ce este acela un mitic? survine logic întrebarea. Vom defini răspunzând şi cu exemple. Un tip uman incomplet de la natură, care se zbate întruna, prin răbufnirile sale marcate de complexe şi frustrări, să umple vidul interior ce-l face aproape imponderabil. Să zicem că aceasta e o definiţie de tip ontologic-metafizic, poate un pic cam preţioasă, dar cum şi miticul nostru este un tip preţios, o merită din plin. Ca manifestare uman concretă, răsare din orice şanţ al gândirii sale nevoia feroce de a călca pe capul celuilalt, de a desfide şi de a căuta oglinzi paralele, deoarece există şi oameni urâţi narcisişti. Miticul agresiv poate să ia forma unei ţoape ca Bahmuţeanca, a unui mârlan care mimează tâlcul, ca Andrei Gheorghe, a unui cioban cu vise biblice de David împărat, ca Becali, sau a unui şarpe hăhăitor şi degrabă de venin împroşcător, ca Băsescu.

În acest spectru uman, cu greu regăseşti printre puzderia de mitici, vreun ardelean serios, grupul pesedist de la Cluj nereprezentând altceva decât o gaşcă de mitici în variantă ardelenească. Lista e lungă, ca şi cărăruia spre Bucureşti, pe care, ca ardelean ce eşti, nu prea îţi vine să o apuci. În toată această faună, tu, ca ardelean fără deviaţii centrifugale de comportament şi fără voluptatea ţigănelii şi a chiloţilor plimbaţi prin public, nu poţi decât să te simţi străin şi singur faţă de o lume ce-ţi intră obraznic în casă şi care nu e lumea ta.

Faptul că, ani de zile, Ardealul a fost slab reprezentat la nivel oficial – situaţie explicabilă prin incompatibilitatea dată de diferenţa de mentalitate şi civilizaţie între aceste zone istorice – a dus, cu timpul, la o ruptură de comunicare şi de cunoaştere, totodată, a problemelor cu care se confruntă, azi, această zonă. Cu alte cuvinte, politicienii mitici şi formatorii de opinie sau alte personaje ale dezmăţului mediatic actual nu sunt conectaţi la starea de fapt şi de spirit a românilor din Ardeal. În contextul acesta, dacă izolarea se va adânci continuu – şi fără a fi neapărat apocaliptici, cu toate că stă în firea românului – este posibil orice. Ultimele semnale venite din planul extern sunt îngrijorătoare: liderii secuilor aşteaptă cu sufletul la gură deznodământul în problema Kosovo, iar noi, românii… aşteptăm nu ştim nici noi pe cine, poate pe americani să ne organizeze după modelul experimentat în fosta Iugoslavie. Dar acestea sunt griji străine firii uşuratice a miticului…

Aşa că nu-ţi vine decât să te revolţi de unul singur, pentru că solidaritatea şi unitatea de gândire şi simţire sunt cuvinte care se rostesc lăcrămos doar printre îmbucăturile de fasole cu cârnaţi şi ţuică patriotică, servită solidar la câte un 1 Decembrie.

În acest context, ori îţi iei tălpăşiţa spre alte zări, aşa cum fac o grămadă de tineri, cărora politicienii nu le-au oferit decât circ sau priveşti prosternat la această lume tembelă, de mitici zgomotoşi, care se ţigănesc de dimineaţa până seara pe bani mulţi şi care mai şi trag sforile unei ţări ce a fost mereu dependentă de stilul lăutăresc-oriental de a face politică.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/intre-miticizare-si-kosovizare–53680.html