Arhive lunare pentru mai 2015

Manechinul penalilor

Berbecele penalilor, Tăriceanu, își continuă misiunea de asalt asupra justiției. De numele acestui individ se leagă multe dezastre din ultimii zece ani, inclusiv momentul de debut a crizei economice. Acest Tăriceanu, în fond un pesedist cu papion, crescând pensiile, salariile și umflând aparatul bugetar, a pregătit dezastrul crizei financiare. E posibil ca și tovarășul său de luptă, Ponta, să lase în urma lui aceeași situație, doar că până atunci și-ar dori să lase și o justiție pusă pe butuci.

Atacul pe care-l dă președintele Senatului la DNA și Înalta Curte nu vine decât să arate consecvența acestuia în lupta împotriva justiției și a statului de drept. Începutul a fost scandalul bilețelului roz, care n-a reușit să-i strice imaginea la acel moment, pentru că propaganda anti-băsistă era asurzitoare și atunci ca și acum. Iată că imaginea în care lumea a crezut, de om elegant, de european cu papion, în dauna scandalagiului balcanic Băsescu, a fost una cât se poate de falsă. Contrar propagandei sau cronicuței cârcotașe a unei slujnicuțe frustrate de pe la Cotroceni, timpul îi dă dreptate fostului șef de stat.

 Din păcate, la toate aceste faulturi instituționale, reacția opoziției este una limfatică, fără nerv, promițând de la începutul anului eterna moțiune de cenzură, care în curând va fi răscoaptă dacă mai dospește mult. Poziția președintelui Iohannis față de solicitarea aberantă a lui Tăriceanu este una principială și din punct de vedere formal instituțional este valabilă, doar că e lipsită, ca de obicei, de energie politică și suflu mobilizator. De acest vid de putere combativă profită Ponta şi Tăriceanu, dimpreună cu turma de penali care stă în spatele lor.

Deși mulți invocă protecția dată de partenerii externi, totuși nu putem sta proptiți doar în acest ajutor, fără ca o forță internă politică să își asume cu vehemență rolul de păzitor în lupta anti-corupție. De aceea nici n-ar fi indicat să rămânem pe cap cu două partide mari, mult prea mari și hârșite în rele pentru a fi scutite de tentația de-a face trocuri în culise. Acest risc al oligopolului politic a tot fost clamat, doar că ne îndreptăm implacabil spre asta, cu două partide care au demonstrat că pot fi și de stânga și de dreapta în același timp, mimând ideologia și democrația.

Revenind la manechinul Tăriceanu, lui i s-ar putea alătura alte două personaje deșucheate politic, psd-iste sub acoperire, Norica Nicolai și Renate Weber, care, în sfârșit, sunt la un pas de-a fi excluse din PNL. Dacă aveau demnitate plecau ele singure, tot așa de bine cum au hotărât să rămână în ALDE, sfidând un întreg partid. Atât plecarea lui Tăriceanu la vremea ei, cât și a celor două europarlamentare acum, reprezintă niște primi pași pentru curățarea elementelor psd-iste din PNL, care, din păcate, nu sunt puține.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/manechinul-penalilor-154356.html

Dependență totală

Decizia de a reconsidera activitățile independente în dependente reprezintă o gravă lovitură dată liberalismului economic. Măsura a vrut să o ia și guvernul Boc în 2011, invocând pretextul crizei, dar până la urmă a renunțat, la presiunea societății civile.

Azi toată lumea tace chitic și asistă neputincioasă la o tiranie a majorității politice. Și mai grav este faptul că patronatele nu au fost consultate în legătură cu clarificarea a ceea ce înseamnă activitate dependentă, respectiv independentă. La fel cum nu au fost întrebate nici în legătură cu controversatul articol 11 din proiectul Codului Fiscal care introduce liberul arbitru în controalele fiscale. O consecință directă a acestei măsuri prespune modificarea statutului unor categorii sociale precum: medici, actori, arhitecţi, artişti, jurnalişti, care din independenți vor trebui să devină salariați, trecând deci pe o impozitare mai mare.

Liberalii în loc să conteste această măsură profund anti-liberală au poftă de populisme, gen mărirea alocației pentru copii, chipurile să-l contracareze pe Ponta. Nu vor reuși, pentru că Ponta poate trage focul la oala lui asumându-și inițiativa din postura celui care guvernează, deci cel care va da acei bani, iar în cazul în care se va dovedi măsura proastă, și se va dovedi, va arunca blamul pe liberali.

Partidul corcit aniversează 140 de ani de liberalism, dar ei n-au nimic în comun cu partidul istoric, care la drept vorbind nu-și trăgea nici el seva din liberalismul genuin anglo-saxon, dar măcar vechii liberali au fost patrioți și au pus umărul la crearea României Mari. Cei de azi nu sunt nici patrioți, doar de chermeză eventual, nici liberali, ba chiar mai mult nu sunt nici măcar buni să facă opoziție adevărată.

În schimb sunt preferate înțelegerile și trocurile politice care anulează semnificația votului din 16 noiembrie. Numărul parlamentarilor rămâne spre 500, nu 300 cum au hotărât cetățenii, votul prin corespondență este dat uitării, diaspora rămâne subreprezentată electoral, președinții de Consilii Județene vor fi numiți prin vechile sforării, iar primarii vor putea fi aleși și cu 15 -20%.

De fapt asistăm la un fenomen care cunoaște apogeul și anume democrația doar pentru bazinul electoral. Restul, ori să plece din țară, ori să-și înghită frustrările. Dacă se poate, toate activitățile să devină dependente de stat, de partid, pentru a fi ucisă astfel libertatea individuală, dușmanul de moarte a regimurilor oligarhice corupte care fac din exercițiul puterii un abuz continuu.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/dependen-a-totala-154191.html

Linxul pdl-ist a ajuns un șoricel anxios

Stenogramele discordiei,  din sânul noului PNL, vin să confirme sudura proastă dintre cele două partide, dar mai mult decât atât, prostia pdl-iștilor de-a accepta să dispară, chipurile în felul acesta salvându-și pielea politic și jinduind în continuare la bucatele puterii.  Pe termen scurt, căci așa se face politică la noi, a părut o soluție salvatoare, dar pe termen lung va fi un dezastru.

Totul a plecat  de  la fuga  pdl-iștilor de propriul nume, de propria ființă politică, pentru că aveau stigmatul pus și românii nu uitaseră tăierile de salarii. Aici ar merita să remarcăm și comportamentul jalnic al electoratului român,  care n-a știut altceva mai bun de făcut în fața măsurilor de austeritate, decât să se baricadeze în case și să se uite la Antena 3 și ulterior Ghiță tv, responsabilii cu spălarea creierelor, nu foarte mari, deci ușor de spălat. Nemulțumirea putea fi clamată în stradă prin proteste adevărate și era o reacție mai sănătoasă de eliberare a frustrării sociale, nu să acumulezi  resentiment și ranchiună, ca în final să dai votul unui monstru politic, USL, care era cât pe-aci să producă prin criza politică din 2012, un rău mai mare decât criza economică.  O lovitură dată statului de drept și democrației reprezintă un rău mai mare decât o criză economică. Economia are fluctuațiile ei, criza n-a ocolit nici marile puteri. Stabilitate economică permanentă nu există, dar fără  stabilitatea politică a democrației se deschide cu adevărat cutia Pandorei.

Dar dacă electoratul este așa cum este, politicienii ar trebui să aibă o viziune superioară, de perspectivă. Există partide în țările occidentale care au luat și ele măsuri de austeritate, dar n-au dispărut după aceea. Partidul Conservator condus de Margaret Thatcer, în anii 80 a închis mine și a privatizat  enorm stârnind pe moment furia populară. Cu toate aceastea  nu numai că nu s-a desființat, repurtând și  alte victorii  în timp,  culminate cu câștigarea la un scor nesperat de mare a  alegerilor recente din Anglia.

Însă  la noi politica e făcută de  șnapani care schimbă  sigle și culori politice după care rânjesc la șpriț, mulțumiți de deșteptăciunea lor politică. Dacă ești partid de dreapta îți asumi toată istoria ta, cu greșeli, cu suișuri și coborâșuri și mergi mai departe. Aici PSD-ul le-a dat mereu o lecție de consecvență, chiar dacă cu consecințe negative, ușor perisabililor de pe dreapta  eșichierului politic. Ei n-au pe conștiință mineriadele și atacurile la justiție, așa că merg mai departe.  Cu atât mai siguri pe ei, cu cât această fuziune neinspirată ratează exact ceea ce și-a propus, crearea unui pol mare de dreapta care să se opună PSD-ului. Era limpede de la început că nu se poate face asta cu două partide, care de mai bine de șapte ani se urăsc de moarte. La toată această stare de fapt, mai trebuie adăugat și faptul că dacă s-a creat acel stigmat asupra PDL, a fost și rodul unei propagande uriașe, dar întrebarea care se pune e, unde a fost propaganda de dreapta? Din nou pe dinafară.

Dacă PDL-ul a acceptat să devină din linx,  șoricel, doar pentru o bucată din cașcavul puterii, s-ar putea să primească în final o bucățică mult mai mică decât visase, de să-i stea în gât.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/linxul-pdl-ist-a-ajuns-un-oricel-anxios-154009.html#rate_article

Un Referendum necesar

Se apropie data referendumului pentru alipirea comunei Sânmartin la Oradea, 10 mai, și ar merita remarcat faptul că acest moment marchează o premieră la nivelul democrației participative pe meleaguri varadine.

Asta face ca această consultare populară să aibă temei chiar şi în sine, prin faptul că reprezintă un prim exercițiu democratic de acest gen, mai mult decât binevenit pentru un oraș care suferă acut la capitolul civism.

Pe lângă această premieră a refendumului cu benficiile sale intrinseci, miza acestei consultări populare este una majoră pentru tot ce-ar putea însemna pasul următor în dezvoltarea orașului. Chiar dacă există și o sumă de avantaje colaterale, merită privit spre ținta majoră a acestei alipiri, posibil și altele în viitor, și anume o atragere masivă de investiții. E momentul ca Oradea să-și depășească limitele și condiția și să fructifice poziția privilegiată de oraș de frontieră, apropiat de tranzitul cu Europa Occidentală. Va fi nevoie să se adauge la această extindere a orașului și mult așteptatul aeroport internațional, pentru a furniza condiții avantajoase complete.

Totuși, realist vorbind, acesta ar fi doar un prim pas. Venirea investitorilor nu este nici iminentă și nici garantată de aceste înglobări ale localităților din proximitatea orașului. Depinde foarte mult de cum vor fi gestionați pașii următori, pentru a nu rămâne totul la nivelul unei simple gestiuni administrative.

Dar dincolo de părerile pro sau contra, de politizarea inoportună a subiectului de către unii, merită învinsă apatia civică, cu atât mai mult cu cât cetăţenii au în sfârşit ocazia de a decide pentru ei şi de-a nu mai fi, cel puţin pentru moment, la cheremul eternului centralism.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/un-referendum-necesar-153779.html#rate_article060