Telecomanda bate ştampila de vot

Se tot proclamă sus şi tare moartea pasiunii politice în rândul cetăţenilor patriei. Argumentul invocat este absenteismul electoral. La prima vedere pare un argument imbatabil, dar lucrurile nu stau chiar aşa. Faptul că oamenii nu se mai duc la vot nu înseamnă că ei nu se mai înfierbântă politic. Există mulţi scârbiţi de politică care nu se vor duce la vot, dar care butonează pătimaş pe la talk show-urile politice sau urmăresc presa pe internet. Şi atunci de ce nu votează? Pentru că sunt conştienţi de inutilitatea votului lor. Au ajuns la un nihilism total şi din tot interesul pentru politică a rămas doar curiozitatea aproape erotică de a privi circul politic la televizor.

Conştiinţa de cetăţean responsabil care prin votului său poate să schimbe ceva a fost făcută praf de toţi cei votaţi după 1990, a rămas doar politica pe televizor, care datorită mahalalei tot mai evidente a devenit un fel de reality show aducător de rating. Show-ul politic naşte rating, dar nu şi votanţi. Dacă e să ne aducem aminte, până în 1996 aveam doar TVR-ul cu dezbateri plicticoase şi constipate şi, cu toate acestea, procentajul la vot era unul semnificativ. Acum oamenii au parte de supertalk show-uri stridente, dar se abţin de la vot. E un paradox la care a contribuit din plin eşecul clasei politice, iar din mizeria acestui eşec s-a putut naşte mizeria mahalalei tv. Pasiunea politică în România n-a murit, iar diminuarea numărului de votanţi nu exprimă acest fapt. Absenteismul ridicat nu înseamnă că excitaţia politică a cetăţeanului român a dispărut, doar că ea se manifestă acum cu mâna pe telecomandă.

Cei care fac istoricul votului de după 1990 spun că la început a fost votul în orb pentru Iliescu, după care votul politic anticomunist, ulterior votul negativ vizând răul cel mai mic, iar acum nu mai există decât votul cumpărat. E parţial adevărat, deoarece, chiar dacă se cumpără voturi, există mulţi votanţi vechi care vor vota şi de data asta politic sau negativ. Băsescu, care-l atacă de zor pe Ion Iliescu, va aduce voturi politice din categoria anticomunişti. În ceea ce priveşte votul negativ el va fi prezent şi de data aceasta, doar că-şi va schimba orientarea, unde în 2004 îl aducea pe Băsescu la putere, acum are şanse mari să-l dea jos. Vot politic, negativ sau cumpărat va exista la fiecare alegeri. Dacă Băsescu ar pierde acum, timp de patru ani s-ar putea purifica în calitate de lider al opoziţiei şi la următoarele alegeri va da lovitura din nou, atât prin vot negativ şi politic, cât şi prin vot cumpărat.

În definitiv nu ar fi o problemă tipul votului sau absenteismul, importantă e calitatea votului şi nu cantitatea. Oamenii pot vota şi prost, iar politicienii au nevoie de marea masă şi nu de nihilişti scârbiţi care stau în fotoliu şi fac paralele cu alte epoci istorice la fel de ticăloase, după care înjură cu dispreţ intelectual etnogeneza corcită şi păcătoasă. În 1990, când unii reprezentanţi ai dreptei propuneau votul cenzitar, erau scuipaţi cu ură de clasă. E drept că el nu poate fi introdus pentru că intră în contradicţie cu principiile democraţiei care pe lângă părţile pozitive asigură şi drepturi pentru toţi proşti. Însă pentru a vorbi de un sistem de vot inteligent şi eficient ai nevoie de oameni inteligenţi şi eficienţi în folosul cărora să vină acest tip de vot. Nu e cazul nostru.

În concluzie, în România, că sunt mulţi votanţi, că sunt puţini se votează la fel de douăzeci de ani şi se votează aceeaşi oameni. Cercul vicios se învârte ca un carusel beat. Sătui de manipulare unii au spus pas mersului la vot, dar au devenit captivi show-ului politic tv, iar în loc de apăsat ştampila de vot acum apasă tasta numerică a telecomandei. Fericiţi cei puţini, care se pot sustrage total manipulării, nemergând la vot şi neprivind circul tv…

http://crisana.ro/stiri/controverse-23/telecomanda-bate-stampila-de-vot-86529.html

Criza economică şi miza electorală

Bâlciul de toamnă al vieţii noastre are de toate în el. Campanie electorală prin trâmbiţarea diversiunii uninominalului, sub a cărui siglă se lansează tot felul de vedete de iarmaroc, demagogie focusată spre diaspora românească, şi nu în ultimul rând fundalul unei crize economice mondiale, ce stă să ne ajungă şi pe noi din urmă.

Începând cu legea neghioabă a uninominalului, Parlamentul României începe să fie confundat cu un studio de televiziune. Încrederea pe care o au în ele însele, toate vedetuţele, de aici pleacă. Obişnuiţi fiind cu luminile rampei, unii buni de gură, alţii cu tupeu, toţi au senzaţia că acestea-s calităţile care te pot recomanda pentru postul de parlamentar. Cu siguranţă că-n afară de-un discurs spectaculos la microfonul parlamentului, nimic nu va mai fi pitoresc în activitatea ce-i aşteaptă. Munca efectivă, aceea privind legile, comisiile, reprezintă o chestiune prea serioasă, iar la noi prin lucruri serioase e cam greu să te afirmi. Majoritatea dintre ei vor fi decorativi, iar cei mai tari în clanţă vor prefera în continuare exhibiţiile TV, care i-au consacrat, decât munca propriu-zisă. Momentan ei sunt buni să aducă partidului nişte voturi în plus. Toată această şmecherie a uninominalului, care vrea să arate la prima vedere că omul e pus înaintea partidului, nu reprezintă altceva, decât încă una din multele diversiuni ale politicului de la noi. Faptul că lucrurile stau taman invers, şi anume că se vrea o şi mai mare consolidare a forţei partidului, prin aceşti uninominali de partid, care vor fi scoşi în luptă, o dovedeşte consecinţa acestui tip de vot, accentuarea puterii partidelor mari. În rest, multă gargară pe toate canalele de manipulare mediatică, când este foarte clar că după douăzeci de ani de minciună şi corupţie a clasei politice, care a dus cu timpul la un absenteism din ce în ce mai mare, electoratul trebuia resuscitat cumva, printr-o nouă momeală, care să-l aducă din nou la vot. Nu putem şti încă dacă trucul va funcţiona, dar de-un lucru putem fi siguri, şi anume că acest joc politic poate fi asemănat cu jocul de casino. Casino-ul nu s-a inventat cu scopul îmbogăţirii jucătorilor, ci dimpotrivă, pentru a se pricopsi patronii jocului. La fel fac şi patronii jocului politic. Ruleta uninominalului, cum i s-a mai zis, nu se va opri nici de data aceasta, în dreptul electoratului.

Până să vedem însă finalul acestui joc, putem contempla priveliştea jocului de seducţie electorală. Mai mult ca oricând, românii din străinătate, ajunşi la un număr din ce în ce mai mare, reprezintă o pâine bună de mâncat pentru demagogia electorală. Începutul l-a dat Mircea Geoană, care nu demult promitea prime de 20.000 de euro pentru repatriere, iar acum vajnicul marinar i-a asigurat pe ai noştri spanioli că, în trei ani, va fi mai rentabil să se întoarcă în ţară. Cred că suntem singura ţară din lume, care în plină criză economică globală îşi permite să vorbească de rentabilitate şi de ascensiune economică. Toate acestea se întâmplă probabil pentru faptul, că o campanie electorală nu ţine cont de nici o criză economică. Cea mai bună dovadă în acest sens, fiind votul din Parlament pentru majorarea cu 50%, a salariilor profesorilor, pe care guvernul încearcă acum să o anuleze.

Oricât ar suna de cinic, această criză economică nu face decât să sufle în pânzele corăbiilor politice, pentru că în momente de acest gen, populaţia panicată devine vulnerabilă, iar atitudinea protectoare pe care o vor aborda politicienii va însemna un atu psihologic în plus, în faţa unui electorat debusolat şi angoasat.

http://www.crisana.ro/stiri/politica-1/criza-economica-si-miza-electorala-65667.html