Găleata cu produse de rating

Faptul că românii s-au uitat la nunta lui Borcea e un lucru absolut firesc, la ora aceasta România e complet abulică în tot ceea ce priveşte competenţa şi munca, aşa că mai există o singură emulaţie, cea a învârtelilor, a loviturilor, prin urmare, aşii manevrelor dubioase sunt zeii zilei. De ce ar fi românii altfel decât cei care-i conduc? De ce doar politicienii şi-ar dori să pună mâna pe ce nu e al lor? La fel, şi românii, la nivelul lor, nu mai vor decât să înhaţe ceva. Asta este atmosfera generală în România şi de aici trebuie plecat. Restul sunt nobile indignări, perfect ipocrite.

La ce să se uite oamenii! Din vremea lui Marius Tucă Show, de 15 ani, în România sunt discuţii serioase, care chipurile, ne privesc pe toţi. Dar timpul a demonstrat că doar discuţiile ne privesc pe toţi, în fapt cei mai mulţi rămân mereu excluşi. Şi atunci de ce să-şi piardă oamenii timpul cu acel simulacru de dezbatere. Cu ce sunt ei mai câştigaţi dacă se uită la Bogdan Chirieac, şi nu la Borcea? Automat vine şi întrebarea, e chiar aşa o diferenţă de la cer la pământ între cei doi? Timpul a dovedit că pot avea şi afinităţi. Contracte cu statul, şantaj, şmecherii. Însă această confuzie e întreţinută de statutul intelectual precar al indivizilor de teapa lui Borcea, Becali. Cei şcoliţi riscă să pară fete mari pe lângă aceştia. Dar, dacă ne uităm bine la afaceristul de talk show, care ia bani de la Voiculescu, Vântu, Patriciu şi de la cine-o mai fi, n-ar trebui să ne mai mirăm că oamenii sunt sătui de aceste feţe şi interfeţe.

Asta este şi cauza pentru opţiunea absenteistă a oamenilor vizavi de interesul public. Mai departe, din acest sictir decurge şi absenteismul electoral, dar şi votul contracost. În momentul în care cetăţeanul se lasă cumpărat electoral, el ştie din start că-n acel politician nu poate investi nicio speranţă. Practic acceptarea găleţii în schimbul votului reprezintă renunţarea la încrederea în cel votat. Denotă şi asta indiferenţa oamenilor şi renunţarea la orice aşteptare. Cu alte cuvinte, dăm găleata aia cu produse, că oricum e singurul lucru cu care mă aleg din mandatul tău, şi du-te învârtindu-te cu vot cu tot.

Întorcându-ne la televiziune, ea a atins acum în România un maximum de nocivitate. Televiziunile ar trebui obligate să plătească o taxă de poluare a creierului. Dar nu au inventat românii genul acesta de televiziune. Americanii sunt pioneri şi aici. Doar că ei mai produc şi ceva serios, apele sunt separate acolo. Noi nu ştim decât la extreme. Ori am avut peisajul sec al anilor ’90, de televiziune comunistă, ori am trecut, după 2000, la chiloţăreală perpetuă. Însă, dacă oamenii schimbă talk show-ul politic cu ţaţele vorbăreţe din showbiz, asta e iarăşi grav. E o obsesie a românului spre tacla ieftină. Ce plăcere să ai să te uiţi la trăncăneala de divertisment a cuiva? Faţă de această încremenire hemoroidală în fotoliu, întru adormirea creierului cu vorbe de clacă, desenele animate ar fi un plus.

Televiziune serioasă de ştiri ca CNN, Euronews, BBC românii nu pot face, pentru că nu se pot abţine de la atitudinea de şezătoare pe banca din faţa blocului. Mai nou, discuţiile, tonul, miştocăreala, glumiţele, toate par de scara blocului. Nici aici, pretinşii deontologi, nu sunt diferiţi de Borcea, Becali. Tot aşa anecdotic, cum fac ei presă, trăieşte şi Gigi Becali sentimentul religios. Religia trăită la nivel anecdotic, de genul, diavolul a intrat în minutul 58 şi ne-a încurcat socotelile, dar Dumnezeu a revenit în prelungiri, restabilind situaţia pe tabelă, e în deplin acord cu tot ambalajul produsului de ştiri.

http://crisana.ro/stiri/controverse-23/galeata-cu-produse-de-rating-113817.html

Altoiul putreziciunii

Unul dintre cele mai sinistre personaje ale vieţii publice româneşti îşi continuă cariera de balerină a tuturor. Fişa postului: securist dovedit, beneficiar al vechii şi noii orânduiri şi deţinător al unui trust care a creat de fiecare dată, când interesele sale nu erau reprezentate la putere, cea mai ordinară opoziţie mediatică.

Prin trustul său s-a făcut mereu un zgomot pretins revoluţionar, toată revoluţia sfârşindu-se după ce haita de lupi urlători s-a trezit cu ciozvârta în dinţi, amuţind întru ghiftuială şi digestie pentru următorii patru ani. Imaginea sa de acum câţiva ani când a impus-o spontan şi la faţa locului pe fosta preşedinte a PC, Daniela Popa, era venită parcă de la alegerile comunale ale Partidului Muncitoresc Român, din anii 50. Altfel, un bun aparţinător al reţetei secrete româneşti de capitalism, deci pe toate planurile numai de bine despre acest personaj toxic precum animalul al cărui nume i-a devenit poreclă, varanul. Partidul său, iniţial umanist, acum conservator, s-a dus mereu în toate direcţiile, practic antena sa a avut semnal peste tot. Întâi cu PSD, apoi soluţie imorală cu alianţa D.A., revenire la matcă, iar acum PNL. Cei din UDMR se simt puţin concuraţi la acest capitol şi s-ar putea să fie surclasaţi la palmaresul cu parteneri de dans politic din buric.

Ultima descălecare în curtea PNL a produs o oripilare generală. Adică partidul istoric, anticomunist şi antisecurist, se înhăitează acum cu una dintre piesele de rezistenţă? Da. În primul rând, care partid istoric şi care anticomunism? Vorbim cumva de anticomunismul lui Tăriceanu şi Patriciu ieşiţi din mantaua FSN? E interesant cum unii care au ieşit din mantaua FSN şi-au croit apoi haine noi, au luat nişte seniori, i-au linguşit şi i-au pus pe post de emblemă istorică, după care au trecut la treabă, de cele mai multe ori făcând treabă bună cu FSN-ul aflat la putere în vremea aceea. Aşa că această indignare e complet hazardată. Nu e nimic nefiresc în această asociere, cum nici o altă asociere de pe scena politică românească n-ar fi nefirească.

Cât despre partea cealaltă, Crin Antonescu are şansa de-a fi iubit de toţi mogulii, motiv pentru care caută a fi în pole position pentru cursa prezidenţială. Pragmatic politic, lucrurile sunt simplu de înţeles, în rest să ai pretenţii principiale în numele cărora să afectezi o figură dezamăgită atunci când priveşti spre liderul liberal e peste doza de naivitate permisă în politică. Faptul că preşedintele liberal vorbeşte atunci când are nevoie de acest discurs despre Piaţa Universităţii, despre idealurile tinerilor nouăzecişti, după care face ce trebuie să facă pentru a-i fi lui bine, nu mai e demult ceva nou pentru el şi nici pentru oricare alt lider politic de la noi.

În ce-l priveşte pe varanul umanist, conservator şi liberal, el îşi va înfige până la moarte limba toxică, necrozând şi paralizând tot ce-i iese în cale, atât politic, jurnalistic, cât şi economic. Dacă economia de piaţă nu prea există în România e şi datorită acestor oligarhi, care au ras totul în calea lor.

Totuşi, cei doi ar putea fi mândri, căci, iată, peste secole au împăcat două mari doctrine rivale ale secolului XIX, conservatorii şi liberalii. Iată cine e azi fruntaşul celor pe care Mihai Eminescu îi sprijinea. Ne dăm seama mult mai bine ce vremuri caricaturale trăim, atunci când ne uităm în spate. O, tempora!

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/altoiul-putreziciunii-104327.html#rate_article

Telecomanda ventuză şi peştele alegător

Campania electorală pentru prezidenţiale, începută cu mult înainte de termenul ei legal, pare a fi o campanie desfăşurată sub semnul revanşei. Nu mai e loc de promisiuni, coaliţia anti-Băsescu nu mai promite nimic, doar că-l vor da jos pe „marele căpcăun”. Traian Băsescu este caracterizat de către adversarii săi ca fiind un element turbulent, de aceea înlăturarea sa va aduce liniştea peste ţară.

Dar despre ce linişte tulburată vorbim? A fost linişte şi ordine după 1990 în România? Poate linişte mediatică da, în sensul că niciodată ca până acum, după 1990, televiziunile n-au fost un instrument de propagandă atât de feroce. În rest, nu ţinem minte să fi fost linişte, doar că sub regimurile fsn-isto-psd-iste s-a acoperit rahatul sub preş mai bine, iar marii gangsteri economico-politici au putut prădui ţara în deplină linişte. Într-adevăr, nimeni nu i-a tulburat. Tot atât de adevărat este că nici alianţa PDL-PNL n-a reuşit, ea sucombând cu largul concurs al duplicităţii cabinetului Tăriceanu II care a permis clientelei psd-iste să intre în jocul puterii. Pactul făcut atunci e continuat şi azi prin discursul anti Băsescu al celor doi candidaţi, Geoană şi Antonescu.

În ceea ce-l priveşte pe Crin Antonescu, acesta şi-a început seria electorală de gâgă declarând: „…văzându-l pe Traian Băsescu, încep să apreciez că în 1990 Ion Iliescu nu a pus armata să ne împuşte în Piaţa Universităţii….”. Păi musiu Crin de ce nu mergi dumneata dimpreună cu proaspăta aleasă a inimii tale, cât şi a Parlamentului European, în vizită la tanti Nina şi nenea Nelu să-i mulţumeşti tătucului că nu ţi-a tras nişte plumbi în freza de Mireille Mathieu pe care o aveai atunci? Însă nu e nevoie de scene patetice pentru a mulţumi din inimă partidului, Crin se execută perfect în această campanie electorală sub aripa protectoare a condorului PSD-ist. Încrengătura dintre Patriciu, Antonescu şi PSD este limpede pentru toată lumea. Mogulul petrolului nu uită că a mirosit aerul jilav al „Bastiliei” şi vrea revanşa. Dar nu uită nici ceilalţi moguli ai televiziunilor care au produs de un an încoace cea mai abjectă manipulare de după 1990 devenind practic agenţi electorali media. Un fost turnător securist îmbogăţit printre meandrele tranziţiei şi un păgubitor al statului român s-au pus să dea lecţii de respect şi democraţie românilor prin intermediul unor papagali de televizor. Aşa arată scena de campanie, sub semnul vendetei politice, doar că asasinatul este unul mediatic de data asta.

Privind retrospectiv configuraţia jocului de putere de după 1990 vedem o simetrie care pare să continue şi la aceste alegeri. De fiecare dată când aşa zisele forţe de dreapta au ajuns la putere ele au sfârşit în dezbinare şi scandal politic. Aşa a păţit CDR în 1996-2000, la fel s-a întâmplat şi cu revoluţionara alianţă D.A. Ba interesele de grup au prevalat, ba nu s-a putut prelua total controlul puterii, pentru că se ştie că PSD-ul când pleacă în opoziţie părăseşte doar pe jumătate puterea. Şi de data asta sunt întrunite toate datele pentru o revenire la „liniştea” psd-istă. Asta se poate întâmpla pentru că în România nu există pluripartidism la modul real. Există un singur partid aşa cum scrie la carte, PSD, care are o structură de fier beton pe dedesubt, restul sunt ba partide creaţia unor lideri, precum PDL sau PRM care sunt tributare măririi sau decăderii conducătorului sau PNL care nu e nici una, nici alta şi care trăieşte exclusiv de pe urma conjuncturilor politice.

Cât priveşte cetăţeanul, el este mereu suspendat în aceste bătălii politice. Va fi nevoit să aleagă între un preşedinte care este departe de a fi un model politic şi care în bună măsură şi-a pierdut din aroganţa puterii doar pentru faptul că s-a născut această caracatiţă împotriva sa şi acest octopus vulgaris, specia marină cu mai multe braţe mediatice care este în stare să agaţe alegătorii ca pe nişte peşti prinşi cu telecomanda ventuză.

Ca de fiecare dată după 1990 apare falsa logica a răului mai mic de care oamenii au început să se prindă. La noi, răul, de douăzeci de ani, nu are grade de comparaţie, pentru românul de rând nu există rău mai mic sau mai mare, ci o constanţă a aceluiaşi rău de zi cu zi care probabil îl va face mai mult ca niciodată să stea acasă pe 22 noiembrie…

http://crisana.ro/stiri/controverse-23/telecomanda-ventuza-si-pestele-alegator-86103.html