35

Invidia că nu-s ca noi

Pentru că au trecut câteva luni de la instalarea unui guvern, chipurile, tehnocrat, am putea pretinde să identificăm niște beneficii incipiente. Și când ne pregăteam să găsim o lupă mai mare, am fost scutiți de efortul de acuitate vizuală, de către ministrul tehnocrat al Finanțelor, Anca Paliu Dragu.

Dânsa ne spune așa: ”Cifrele macroeconomice ale României arată bine şi cred că mulţi miniştri de Finanţe din alte ţări ne invidiază pentru poziţia pe care o avem”. Am putea încerca să ne imaginăm un dialog plin de savoare, între distinsa tehnocrată și o colegă omolog dintr-o altă țară europeană: ”Vai tu dragă, Anca, nici nu știi cât de invidiez!; Oh, da, demult mi-am dorit poșeta asta; Și pentru poșetă, normal, dar mai mult pentru economie, dragă Anca; Mulțumesc, mulțumesc mult, așa este, avem o economie tare cochetă.” Probabil că mai apoi explică cum a ajuns economia noastră în formă, ce rețete nutriționiste s-au aplicat și de cât fitness a fost nevoie.

Însă ministrul Finanțelor e un tehnocrat serios, nu o coafeză bârfitoare, așa că a venit și cu explicații profesionale. Întâi ne spune că duduie macroeconomia, exact marota lui Victor Ponta, care stătea mereu cu calculatorul în buzunar să calculeze niște sutimi în plus la indicii macroeconomici. Mai apoi vine și enumeră cauzele acestei creșteri, indicând consumul, exporturile și cât de cât investițiile. Dar doamna ministru ne mai spune ceva, prin care se contrazice flagrant: „Dacă UE îşi încetineşte ritmul de creştere iar cererile de export ale României scad, e posibil să impacteze şi economia României.”

Adică dacă e să ni se tragă moartea acestui belșug și huzur național, tot din exterior ni se va trage. Și cum rămâne atunci cu colegele europene, invidioase pe poșeta noastră burdușită? Dacă bruma de creștere se datorează țărilor dezvoltate, de ce ne-ar mai invidia pe noi? Asta în cazul în care ilustra finanțistă, nu s-a întâlnit la Ruse sau la Vidin cu omologul bulgar. Altfel cine ne-ar putea invidia pe noi?

În orice caz, aceste discursuri triumfaliste sunt numai bune să acopere și să justifice privilegiile pe care și le-au dat cu ghiotura aleșii noștri. E drept că acum au avut ghinion aleșii locali, cum ar zice domn profesor, dar așa e în tenis. Mai pierzi și din primul tur ca Halep, chiar dacă unii se fac că vor două tururi. Așa că dacă pensiile aleșilor locali nu vor mai veni, măcar mandatul să-l câștige dintr-un singur tur.

Însă parlamentarii s-au ales cu pensiile speciale, domn profesor are bani și pentru vacanța mare, așa că toată lumea e mulțumită, mai puțin străinii care crapă de invidie. Și cum să nu-i roadă pizma când se uită la omologii lor miniștri, unii dintre ei căpătuiți, care și-au tras locuințe RAAPPS cu cheltuielile aferente decontate.

Și dacă tot sunt frații noștri de peste Prut la ananghie, am putea să-i dedicăm doamnei ministru, versurile celor de la Planeta Moldova, pe care le-ar putea parafraza dânsa, atunci când va mai simți unda de invidie a străinilor: ”Mă uit în ochi la americani, Mă uit în ochi la engleji, Mă uit în ochi la franțuzi și nemți, Mă uit și la japoneji, La toți în suflet numai una văd, La toți în suflet numai una simt, La toți în suflet numai una aud, Invidia că nu-s moldoveni.”

http://www.crisana.ro/stiri/comunitate-24/invidia-ca-nu-s-ca-noi-160080.html

Cum va trezi Sistemul interesul electoral?

Un nou an electoral înseamnă o nouă injecție în anchilozatele structuri de partid. Faptul că frecvența scrutinelor a crescut le convine de minune acestor hoituri politice. Lipsa de viață internă a partidelor e reanimată de aceste electroșocuri electorale. Doar că de data aceasta nu se întrevede o agitație prea mare.

Dacă lucrurile ar fi lăsate să meargă de la sine, am avea parte de cea mai apatică înfruntare electorală, aidoma unui blat prost făcut, pe care-l miros până și ”sămânțarii” de la peluză. Alegerile locale vor fi din primul tur, marile partide și-au asigurat deja potul cel mare, iar partidele mici care vântură ideea de schimbare și reformă, vor rămâne pe dinafară, dar asta vor regreta doar ei și cu familiile lor.

De fapt, discursul reformist îl au și cei mari și cei mici, cu același rezultat. Partidele mici au un nucleu la fel de putred ca și cele mari, doar că sunt condamnate la subdezvoltare din motive financiare, altfel ar atinge repede obezitatea politică, necesară pentru a se așeza cu dosul peste țară. În rest, toți vântură aceleași clișee, cu promovarea juniorilor și a femeilor, nu știu de ce nu și bătrânii, ca să fie toți cei pe care războiul îi lasă la vatră, cu gândul de-a ataca zone imaculate ale societății, în raport cu politica. Femeile și tinerii au avut câțiva reprezentanți care au dat chix, dar nu sunt compromiși la nivel de categorie. Așa că merge să-i bagi în discurs la orice oră.

Și-atunci, dacă nu se vede foc de nicăieri, dacă partidele sunt lovite de artroză, cine va porni muzica? Probabil că tot Sistemul, cel responsabil cu tot ce se întâmplă în țara asta. Așa că ne putem întreba legitim, oare ce va mai inventa sistemul pentru a crea nevroza electorală tradițională? La prezidențiale e mult mai simplu, pentru că acolo tot timpul se merge pe rețeta, ”răul cel mare”, ”căpcăunul”, candidatul în negru împotriva căruia trebuie să se adune oștirea la vot.

Într-un anumit sens e mai greu de realizat anul acesta un asemenea scenariu, mai ales că partidele mari își mai dau mâna, doar că totuși contează când dai mâna cu celălalt de pe ce poziție o faci. Așa că nu poate fi ucisă orice fărâmă de competiție electorală, dar nici cu cuțitele pe masă nu vrea nimeni.

Cel care ar face un mare serviciu acestui an electoral, scoțându-l din mlaștina mediocrității, ar fi Traian Băsescu cu a sa candidatură la Primăria Capitalei. E posibil ca asta să provoace din nou o unire a USL-ului, în culise, odată cu reapariția dușmanului comun. Altfel nu se întrevede nicio dihonie, ci doar discursurile sforăitoare ale lui Vasile Dâncu, despre măreața vatră a Republicii.

Dar una peste alta, dacă libidoul politic va fi scăzut, vor avea grijă ”băieții” să intervină administrând societății, viagra necesară pentru apărarea ”democrației originale”, atât de dragă Sistemului.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/cum-va-trezi-sistemul-interesul-electoral–159936.html#rate_article

Șocuri culturale între Vest și Est

În ultima perioadă se adună tot mai multe discrepanțe cultural-politice între Vest și Est. De la poziția privind refugiații, mai corect spus migranții economici,  până la chestiuni de mentalități și educație. În același timp se poate observa dublul standard atunci când sunt evaluate libertățile și democrația.

Spre exemplu, presa germană a tăcut rușinos câteva zile, neavând curajul să vorbească despre agresiunile sexuale ale așa-zișilor refugiați. În același timp, este arătată Polonia cu degetul, pentru că printre altele, noua putere vrea să schimbe conducerea  radiodifuziunii publice. La noi acest procedeu a devenit o cutumă și nu se scandalizează nimeni. Cu alte cuvine, fiecare vede abuzul în ograda celuilalt.

Din păcate, mai grave sunt erorile marilor puteri europene,  cele care s-au postat dintotdeauna ca faruri ale democrației. Dincolo de anumite interese economice ale Germaniei – care-și dorește forță de muncă, care se leagă la conducta de gaze, North Stream 2, cu Rusia, țară care pare mai nou mai puțin periculoasă pentru democrație decât Polonia – rămân incoerențele discursului corect politic.

Pe de o parte sunt acuzate, sexismul, inegalitatea de gen și hărțuirea sexuală susceptibilă la nivel de ocheadă, iar când e vorba de bruscările sexuale din piețele germane se tace mâlc, pentru că nu e voie să fim rasiști și anti-islamiști. Se pare că idealul de egalitate a noii stângi occidentale rămâne o utopie. Vedem că nu toate categoriile pot fi considerate victime în același timp, ci atunci când le vine rândul sau mai pe șleau spus, atunci când o cere interesul de moment.

Noua stângă occidentală nu mai are de mult treabă cu sărăcimea sau cu proletarii, transformați de mult în lucrători comerciali, astfel că s-a orientat spre alți ”oropsiți ai vremii” și i-a identificat în negri, minorități religioase, homosexuali, lesbiene, femei discriminate. Și de aici iese un talmeș – balmeș al victimizării permanente, în care de cele mai multe ori, majoritarii trebuie să iasă prost.

Va fi foarte greu pentru multe state est – europene să asimileze integral aceste neo stângisme, după ce au avut parte de stânga dură comunistă, ”stânga carnivoră”, cum o numea politologul Alvaro Vargas Llosa, fiul celebrului scriitor,  iar pe cea vestică, ”stânga vegetariană”.

La fel de greu sunt asimilate și viziunile asupra educației, vedem cazul din Norvegia, unde funcționează o cu totul altă lume. Dar riscul cel mai mare e ca atunci când corectezi un abuz să ajungi să creezi un nou abuz. E riscul care bântuie și justiția română,  prea dornică să colinde tot anul cu cătușele la televizor.

Revenind la disonanțele culturale dintre Vest și Est, putem spune că din acest punct de vedere al vieții personale, est – europeanul e mai liber decât occidentalul, poate face mult mai multe gesturi la limită care să nu fie amendate. Din păcate, doar la capitolul acesta le putem da lecții de libertate, pentru că pe de altă parte cetățeanul est european e călcat în picioare în orice moment de instituții sau angajatori, fiind lăsat în voia sorții. Deocamdată, se pare că cele două tipuri de libertate, personală și civică, nu merg mână în mână nicăieri, coexistența lor rămânând de resortul utopiilor.  

Toate aceste divergențe culturale rămân o problemă la fel de serioasă pentru ideea de integrare, precum trecerea la moneda euro. Tendința  de-a le subestima și de-a le considera secundare în raport cu chestiunile pragmatice își arată deja efectele.

Zece ani de vacanță

Dacă Jules Verne era mai zgârcit cu personajele sale, oferindu-le doar „doi ani de vacanță”, actualul președinte s-ar putea alege cu zece, dacă nimic din atmosferă nu-i va tulbura feng shui-ul prezidențial. Până una alta, este în vacanța oficială, mult mai importantă decât prezența la alegerile CSM. Fiecare om își face vacanța unde vrea, mai puțin președintele României, al cărui cel mai mărunt gest e interpretabil la nivel simbolic. La Florida de Crăciun ne duce cu gândul mai mult la nenumărabila familie Borcea, decât la un cuplu prezidențial.

Cu toate acestea, trebuie să fim cinstiți și să vedem binele din rău. Faptul că președintele e inactiv conține și o parte pozitivă, n-a făcut greșeli mari până acum, adică nu s-a atins de justiție, stat de drept și nici n-a deturnat orientarea proamericană, așa cum era de așteptat de la un germanofon. Nu i se pot imputa gafe majore.

Însă această prestație laconică, formală, discretă, indirect vulnerabilizează sistemul de forță din spatele său. Orice președinte se susține pe instituțiile de forță, dar toți antecesorii săi au acoperit schelăria puterii cu mantia unor proiecte și discursuri de anvergură națională. Cu alte cuvinte, președintele nu trebuie să fie ezoteric, ocult, ci dimpotrivă, popular, tocmai pentru a acoperi și mai bine zona ocultă. Iohannis nu face asta, iar rezultatul e că activitatea instituțiilor e mai expusă. Dacă e din voința acestora, atunci e o greșeală de imagine, iar dacă e din cauza penumbrei lui Iohannis, atunci nu e nimic de făcut.

Cât privește viitorul politic al președintelui, aici tendința e de-a miza pe monotonie. Un an de zile a trăit din faptul că era mai rău dacă ieșea Ponta, însă e cam mult să ungi aceeași pâine uscată și-n următorii patru ani. Dar dacă o faci, atunci și al doilea mandat nu-l vei putea obține decât în duel cu un nou contracandidat de tip sperietoare. Ponta e greu să mai vină încă o dată, Băsescu nu mai are voie, iar PSD-ul e in faza cuminte, deocamdată.

În acest sens, ideea des vehiculată, a unei alianțe PNL-PSD, pe care antenista Gorghiu o respinge de ochii electoratului, nu va funcționa până într-acolo încât să garanteze un nou mandat prezidențial. S-a rupt și frăția dintre Crin și Ponta, așa că e clar că PSD-ul va ataca din nou, la momentul oportun, prezidențialele. Însă aici mai este o necunoscută, va mai avea Klaus Iohannis, dacă o ține tot așa un întreg mandat, suficient capital cât să emită pretenții la o nouă învestitură?

Rămâne de văzut, până atunci ne așteaptă un an electoral pentru partide, fără nici cel mai mic suspans. Aproape că n-ar avea rost atâtea cheltuieli de campanie, care sunt tot din bani sifonați de la stat. Partidele să-și negocieze procentele, iar electoratul va fi oricum de acord, că de aia e electorat.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/zece-ani-de-vacan-a-159652.html