Mumificaţi în funcţii

Spre orice domeniu te-ai uita, vezi nesfârşita lăcomie românească de-a sta cocoţat în funcţie o viaţă întreagă, dacă se poate şi-un pic după îmbălsămare. Aşa arătăm şi-n fotbal, unde eternul Piţurcă, negru şi introvertit ca „Satana”, a rămas singurul om care ne mai poate selecta fotbaliştii pentru naţională, de parcă ar fi şi mulţi de selectat. N-are obiectiv Mondialul din 2014, ci Campionatul European din 2016, unde se pare că trebuie să te prezinţi ca să te califici. Dar aşa cum stă Mircea Sandu şi Mitică Dragomir, de ce n-ar sta şi nea’ Piţi?

Pe de altă parte, această agăţare disperată de funcţii, care se vede şi-n politică, administraţie, vine şi din conştiinţa faptului că fără funcţie în ţara asta eşti un nimic. Românii nu se respectă între ei îndeajuns, iar singurul mod de-a te face respectat şi căutat de ceilalţi e ocupând o funcţie. De aici şi disperarea cu care se agaţă ai noştri de scaune. Vezi şi cazul lui Adrian Severin, care dă lecţii de anticorupţie, în timp ce colegul său austriac a înfundat deja puşcăria.

În orice caz, privind spre alte ţări, vedem că problema demisiei nu este atât de grea ca la noi. De la miniştri, prim-miniştri, şefi de servicii, toţi îşi dau demisia dacă sunt prinşi în ofsaid. Indiferent că e vorba de chestiuni de natură etică, gen plagiat, sau ilegalităţi. Dar ce să vorbim de politicieni şi de înalţi funcţionari, când până şi Papa Benedict a preferat să se retragă, făcând încă un gest de mare bun simţ creştinesc.

Noul Papă, Francisc I, nu va avea nicio problemă să repete gestul predecesorului, dacă va fi cazul, având în vedere calitatea umană de care dă dovadă. Cel pentru care modestia şi viaţa simplă nu sunt percepute ca nişte corvezi, ci dimpotrivă ca un amplasament existenţial favorabil unei curăţenii spirituale superioare, reprezintă un chip creştin de mare autenticitate.

Toate aceste exemple denotă faptul că oamenii nu simt că se deschide un hău în faţa lor, în momentul în care nu mai ocupă o funcţie. Taman invers ca la noi, unde miza e totală. Funcţia sau neantul, totul fiind în jurul acestor poli. Mai e aici şi multă lăcomie primitivă, dincolo de nevoia de recunoaştere socială. Acea lăcomie care ne face să fim departe de orice valori şi principii. Noi nu vrem să respectăm reguli, proceduri, noi vrem bunăstare cu orice preţ, iar dacă nu se poate obţine, atunci de vină sunt occidentalii, democraţia, MCV-ul. Canibali între noi, victime în faţa celorlalţi.

În acest sens, lucrurile nu se vor schimba în grabă, aşa că mergem mai departe cu aceeaşi oameni, iar cei care vin din urmă se pare că vin pentru acelaşi scop, acela de-a avea şi ei un parcurs faraonic. O mumie cu funcţie zace în fiecare.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/mumificati-in-functii-134643.html#rate_article

 

Românii, discriminaţi în ţara lor

Ne-am obişnuit ca în România să se întâmple de toate, situaţie care a dus cu timpul la o scădere a capacităţii de reacţie. Faptul că o elevă româncă de 15 ani, din Covasna, a ajuns să fie ameninţată atât de conducerea şcolii, cât şi de persoane private pentru că a purtat o bentiţă tricoloră în „sfânta” zi de 15 martie, ziua maghiarimii, arată terenul pierdut de români în propria lor ţară. Şi alţi colegi ai ei au purtat însemne tricolore de 15 martie, dar ea se pare că a „recidivat”, ceea ce a stârnit şi mai tare discriminarea la care sunt supuşi românii în Harghita şi Covasna. În aceste condiţii în care românii au ajuns să fie ai nimănui, în propia lor ţară, aproape că-i înţelegi pe cei care vorbesc de autonomie. Oamenii se simt puternici acolo, stat în stat, terorizează români, de ce n-ar pretinde tot mai multe?

De fiecare dată când s-a abordat delicata relaţie româno-maghiară, discursul a încremenit mereu într-un clişeu mincinos. Şi anume acela că politicienii bagă zâzanie pentru a-şi crea electorat, când de fapt oamenii simpli n-au nimic unii cu ceilalţi. Sigur că şi politicienii pun paie pe foc, dar asta înseamnă că focul există, că arde mai mocnit sau cu vâlvătaie, el tot există. Sunt nenumărate incidentele din zonele cu populaţie maghiară semnificativă, unde au avut şi continuă să aibă loc şicane care confirmă tensiunea latentă dintre cele două părţi.

E falsă ideea cum că totul e la nivel de politicieni. Aceştia miros întotdeauna prada electorală şi se aruncă asupra ei, dar conflictul istoric există şi nu l-a inventat nimeni. Însă dacă de-o parte maghiarimea războinică vine cu insolenţa de-a sfida statul faţă de care are obligaţii, dar care îi şi oferă drepturi cu nemiluita, de cealaltă parte avem şi datul din umeri tipic românesc.

Ne tot spun paiaţele noastre politice că e bine să ne purtăm cu mănuşi şi să fim concesivi cu partea maghiară belicoasă ca să nu avem probleme cu Europa. O minciună ordinară. Nici măcar o singură dată Europa nu ne-a arătat degetul pe această temă. O dată, pentru că respectăm drepturile acestei minorităţi, iar în al doilea rând, la nivel european sunt probleme mai importante. Nu cu asta să ne facem noi griji faţă de Europa, ci cu banditismul politic care-i cuprinde fără discriminare atât pe politicienii noştri, cât şi pe cei maghiari.

Dar vinovăţia clasei politice româneşti vine şi din faptul că au suflat în fundul UDMR-ului, doar-doar va intra mereu în Parlament ca să poată fi înjghebată o majoritate. Sunt cei mai buni parteneri de guvernare, cu ei nu te cerţi, iar de rupt alianţe de guvernământ nici poveste. Anul trecut exista şansa ca această formaţiune artificială, care în mod normal n-ar trebui să existe, să nu intre în Parlament. Culmea, Traian Băsescu a trădat o panică şi o anxietate la fel de mare cu cea a udmr-iştilor, ieşind pe internet cu un filmuleţ în care îndemna cetăţenii din Harghita şi Covasna să iasă la vot.

Ăştia suntem noi, iar cu politicieni de această factură, rezultatele sunt pe măsură. Pe de-o parte, această realitate de la firul ierbii dintre români şi maghiari ar trebui pusă pe tapet şi de politicieni români din Ardeal, dar nu în stil de clovnerie gen Vadim-Funar. Din păcate, nu există o poziţie serioasă, responsabilă, cu argumente, pe acest subiect. Cât îi priveşte pe politicienii de dincolo de Carpaţi, ei nu înţeleg nimic din ce se întâmplă aici. Şi chiar dacă există reacţie, cu atitudinea tipică de maimuţoi sudişti care, în afară de ironii ieftine şi glumiţe, nu sunt buni de nimic, rezultatul e acelaşi.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/romanii-discriminati-in-tara-lor-134424.html

La alţii se poate!

Obişnuiţi să ne uităm doar în ograda noastră, nu mai vedem dincolo de zare şi aşa ajungem să-i înţelegem pe cei care vorbesc de „excepţionalismul” românesc. La asta contribuie şi cantitatea enormă de circ intern, în paralel cu decuplarea de la problemele Europei şi tot ce înseamnă tematică externă.

Singura şansă de-a vedea cine suntem, e de a privi şi la ce fac ceilalţi. Iar din păcate, asta ne arată dezbrăcaţi de orice închipuiri. Spre exemplu, nu mai departe în Cehia, un miliardar, un fel de mogul de-al lor, Karel Janecek, a iniţiat un demers de suspendare a preşedintelui Vaclav Klaus. A reuşit printr-o campanie publică în toată ţara şi convingând parlamentarii de a vota pentru suspendare. Motivul suspendării îl reprezintă ordinul de amnistie a preşedintelui în cazul mai multor corupţi. Faptul că ne-ar fi greu să vedem aşa ceva în România e dovedit de experienţa noastră a suspendării, care a pornit tocmai pentru că sistemul a primit o lovitură din partea justiţiei, iar penalii s-au unit în cuget şi simţiri. Şi la noi umblă unii parlamentari cu proiecte de lege vizând graţierea şi amnistierea condamnaţilor.

Cu diferenţa că în cazul lor mogulii sunt susţinători şi nu potrivnici. De ştiut că amnistia presupune curăţirea cazierului pentru foştii condamnaţi, adică revirginarea mafiotului în speţă. În tot acest timp, o altă ţară putred de coruptă, cea mai coruptă din Europa, Grecia, care a şi colapsat economic, s-a trezit din morţi şi a pornit o cruciadă împotriva corupţiei extrem de dură. A căzut, până acum, capul fostului primar al Salonicului, care pentru delapidare, a primit închisoare pe viaţă. Recent şi fostul ministru al Apărării din perioada 1996-2000, a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru declararea incorectă a veniturilor. Lista oficialilor condamnaţi sau anchetaţi e mai lungă.

Şi aici, comparând cu situaţia de la noi, putem vedea o diferenţă importantă. Pedepsele pentru corupţie tind la noi spre limita lor inferioară. Nu prea vedem nici sentinţe de 8-10 ani, ca să nu mai vorbim de cum ar trebui să sune adevăratele pedepse pentru corupţie, 20-25 de ani, mergând până la închisoare pe viaţă. Dar toate acestea nu sunt doar sacrificii simbolice. Miza lor e economia, aşa cum o spune şi Costas Bakouris, directorul Transparency International – Grecia, care declară un adevăr valabil şi pentru alte state: „Într-o mare măsură, viitorul economic al Greciei depinde nu doar de planurile de salvare, ci şi pe cât de bine luptă împotriva corupţiei. Mita, evaziunea fiscală şi o serie de alte greşeli au contribuit la actuala criză cu care se confruntă Grecia şi ameninţă să blocheze orice drum economic pe care ţara îl va lua în viitor „.

Să ne aducem aminte ce proteste ample erau în Grecia, cu milioane de participanţi, şi multe aveau o tentă anti-europeană, iar acum s-au pus pe tăiat şi spânzurat corupţi, pricepând în al doisprezecelea ceas, că răul e în ograda lor. În bătălia pe justiţie stă tot motivul rupturii de valorile UE. Dacă n-ar fi deranjul la adresa penalilor, nimeni n-ar mai cârti la adresa Europei. Marii mafioţi au devenit şi marii naţionalişti, dar evident doar ca propagandă. Nici unii dintre aceştia nu sunt naţionalişti când ar trebui să fie. În faţa secuilor şi a extremismului maghiar riposta e palidă, iar politicienii noştri sunt concesivi şi capitularzi. Dar dincolo de toate, e bine de ştiut că atât puterea actuală, cât şi cele viitoare nu vor scăpa de monitorizarea europeană, iar altă direcţie decât cea europeană nu există.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/la-altii-se-poate–134211.html

Mitul gonflabil al dictatorului

Moartea dictatorului venezuelean Hugo Chavez creează, ca alte decese faraonice, nişte ochiuri de lumină în pânza neagră care acoperă edificiul totalitar. Toate morţile dictatorilor au adus cu sine măcar o parţială şubrezire a mitului. De la Stalin încoace, proaspăt comemorat, urmaşii, chiar dacă nu întodeauna au lovit în soclul statuii, au făcut subtil voit, gestul de-a trece măcar la o parţială decongelare a mitului. De asta, de fiecare dată când dispare dictatorul, mai dispar şi din străjerii mitului, care atât timp cât e el în viaţă e apărat cu străşnicie.

Până şi realitatea economică mult falsificată de propagandă îşi va arăta suferinţele. În pofida faptului că economia Venezuelei, care stă pe petrol, a putut permite nişte politici sociale, ca infrastuctură, producţie, sistem comercial, Venezuela e o ţară înapoiată, ca să nu mai vorbim de corupţie, drepturi civile, stat de drept. Dar la vârf se află doar propaganda războinică, iar după ce i-ai luat totul cetăţeanului, de la proprietate la libertate, nu mai rămâne decât să-i dai pe post de hrană a urii sale naţionalismul şi marele duşman imperialist.

Însă, ce uită mereu marea masă care idolatrizează dictatorii este că toţi aceştia, dimpreună cu nomenclatura lor, trăiesc pe picior occidental, în timp ce înjură de mama focului America şi democraţiile occidentale. La fel şi la noi înainte de 1990, nomenclatura avea şi Mercedes, şi Audi, haine scumpe de afară, călătorii oricând doreau în Vest. Trăiau într-o lume paralelă. Acum, de bine, de rău, nu mai există această prăpastie.

Cu toate acestea, realitatea respectivă, la nivel potenţial, se poate întoarce oricând. Cei care fac azi pe naţionaliştii şi pe anti-europenii n-au nicio greaţă, pentru că indiferent ce se va întâmpla în ţara aceasta, ei vor putea oricând ieşi în străinătate şi trăi la nivel occidental. Tot în sensul acesta, al revelării conservei naţionaliste expirate, e şi dezvăluirea din cartea fostului Primar al Capitalei şi Ministru al Apărării înainte de 1989, Constantin Olteanu, care lucrând la cărţile de istorie din acea vreme, alături de alţi istorici ceauşişti, doreau să minimalizeze rolul URSS în lupta comuniştilor de la noi.

Propaganda oficială trebuia să cultive imaginea marelui urs sovietic înfruntat de Ceauşescu. Generalul Olteanu rememorează reacţia sinceră şi surprinzătoare a Elenei Ceauşescu în faţa acestui demers istoriografic falsificator. Ea replică la iniţiativa istoricilor: „Dacă nu veneau sovieticii nu puteam noi să luăm puterea!”.

Dictatorii ţărilor subdezvoltate joacă mereu farsa eroismului. Însă genul acesta de devoalări ar fi de o maximă utlitate dacă şi masa ar putea să le capteze. De asta doar un popor cu conştiinţă civică proprie se poate proteja de această manipulare emoţională care-l întărâtă de fapt împotriva lui, împotriva viitorului său. Aceşti dictatori ajung la acest nivel nelimitat de putere uniţi de psihoza revoluţiei etern neterminată, de comunism amestecat cu naţionalism, pentru că au sub ei popoare de tip turmă, în sânul cărora criteriul libertăţii individuale nu există, şi care pot fi călărite sub spectrul arbitrariului şi a minciunii.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/mitul-gonflabil-al-dictatorului-134024.html

Politicieni falimentari cu excedent de rating

Europa reprezintă de mult timp încoace un pretext pentru lupta internă politică. De fapt, e singurul mod de raportare a politicului nostru la Europa. Chiar şi cei care se dau mari pro occidentali şi pro europeni o fac interesat politic. Sigur, până la urmă, chiar şi aşa e poziţia corectă. Însă asta se întâmplă doar la nivel declarativ.

La nivel de fapte, ambele tabere politice s-au dovedit falimentare. Guvernul Boc şi Traian Băsescu au clacat şi ei lamentabil vizavi de Schengen, iar ceea ce reproşează ei acum puterii că ignoră, MCV-ul, corupţia, îi deranjau pe ei atunci când Olanda ne-a făcut zile fripte. Traian Băsescu face acum pe vizionarul european, dar atunci avea replici de Becali la adresa Olandei. Aşa cum Becali replica la refuzul oficialilor de la Ajax Amsterdam de a sta alături de el la dineu, arătând spre pantofii de două sute de euro ai olandezilor şi ridicând pantalonul pentru a-şi arăta pantofii săi de patru mii de euro, tot aşa Traian Băsescu le vorbea atunci olandezilor, arătându-le obrazul, de legalizarea prostituţiei şi a drogurilor din ţara lor. Ceva apropiat de Becali, care a spus că va merge să dea cu tămâie pe străzile din Amsterdam, unde-şi face veacul necuratul. Discursuri asemănătoare, neaoşe, mai puţin componenta religioasă în cazul preşedintelui.

Acum, cei de la putere o fac pe naţionaliştii, atunci când nu le convine ceva. Altădată se raliază şi ei social democraţilor europeni, vorbesc despre dispariţia statului-naţiune, după care cad în naţionalism de extremă dreapta. Această duplicitate permanentă sesizată de către cancelariile europene, e mai dăunătoare decât o atitudine controversată, dar consecventă. Măcar Ungaria lui Orban ştie una şi bună, noi, de fapt nu vrem să fim într-un fel anume, ci doar oportunişti.

Acest oportunism dă roade la nivel electoral, pentru că românul e uşor de făcut din vorbe. Vorbele vor avea tot timpul un impact mai mare decât faptele, iar nevoia de excitaţie isterică a românului va fi mereu satisfăcută de către politicianul vedetă. Una peste alta, e important să intrăm în Schengen, cum a fost crucială şi aderarea la UE, însă atât timp cât nu vom demonstra noi Europei, că vrem să facem justiţie, stat de drept, nu putem cârti decât printr-o insolenţă fudulă la nivel de comunicate de presă. Poţi să te mai şi îmbăţoşezi la Bruxellles, Polonia o demonstrează, dar nu din ipostază de Albanie mafiotă.

Însă dincolo de politica la nivel înalt, noi la firul ierbii dovedim tuturor că nu prea avem nicio treabă cu mentalităţile europene. Până şi statisticile spun asta, doar 51% dintre români se simt europeni. Ca să nu mai vorbim de faptul că am mers şi la furat în Europa, nu doar la muncit. Iar faptul că demonstrăm şi la nivelul superior că suntem băieţi şmecheri, că una vorbim şi alta fumăm, ne compromite şi mai mult. Dar e mai uşor să faci politică prin comunicate de presă şi prin apariţii tv, decât să întreprinzi ceva. Aşa că deocamdată politicul performează doar la nivel de rating.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/politicieni-falimentari-cu-excedent-de-rating-133940.html