Diavolul şi motanul său

Din alaiul diavolului face parte şi un motan vrăjitor în capodopera lui Bulgakov, „Maestrul şi Margareta”. Acest personaj se potriveşte mai bine cu cel poreclit varanul de către CTP, care la rândul lui l-a inspirat prin faciesul său pe Vadim Tudor, ce a simţit nevoia să-l introducă tot in zona reptiliană, botezându-l, crocodilul chelios. Avem un adevărat Reptilariu, pentru că pe lângă varan şi crocodil, mai sunt şi multe vipere şi mulţi şerpi.

Dar comparaţia lui CTP se potriveşte oarecum doar vizual, a avea o faţă care aduce a bot de varan nu înseamnă neapărat că omul respectiv e demn de comparaţia cu teribilul animal. Varanul e cea mai mare şopârlă din lume, are vreo trei metri şi 135 kg, poate lichida chiar un bivol. Prin urmare e genul de animal puternic, care nu are nevoie de tertipuri pentru a supravieţui sau vâna. De asta comparaţia cu Dan Voiculescu se opreşte la nivel de facies. Alte avataruri nu sunt sesizabile.

Felix e mai aproape de un motan parşiv decât de un varan. Are o dorinţă de-a pica mereu în picioare şi e permanent dispus sa facă piruete, să se metamorfozeze, mai ceva decât motanul lui Bulgakov din „Maestrul şi Margareta.” Motanul e acolo însoţitorul Diavolului, şi e în stare, de la tras cu pistolul sau la a cere picături de valeriană în momentele de mare tensiune, până la a se face invizibil. Acest personaj pare mai apropiat de Felix Motanul, iată dispus să sară la modul salvator în Parlament ca într-o piscină şi să iasă imediat dacă simte că fierbe apa.

E a doua demisie din Parlamentul României, probabil că la anul va intra şi-n Parlamentul European, acest motan hăituit, precum motanul diavolului Woland de poliţia moscovită, care sare de pe un acoperiş pe altul al politicii pentru a-şi scăpa blana. Se apropia pe 31 ianuarie sentinţa la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a mai apropiat ea şi anul trecut, motiv pentru care a demisionat şi atunci motanul năzdrăvan, iar acum repetă manevra.

Şi totuşi, chiar dacă Felix Motanul ar ajunge la un moment dat în goana sa de cotoi zbârlit să intre în cuşcă, asta n-ar aduce cu sine o pedeapsă apocaliptică cum am fi tentaţi să credem, supralicitând îndelunga sa urmărire care tot amână deznodământul. Chiar dacă va intra în cuşcă, motanul va sta şase sau opt luni, va pufăi pe sub mustăţi din trabucuri fine, după care va ieşi regăsindu-şi averea intact(ă). Orice motan cu pretenţii ştie că din când în când i se mai pot rupe din mustăţi sau chiar scurta coada, face parte din poveste.

Şi uite aşa putem observa cum reuşim noi românaşii să facem mecanismul justiţiei, astfel încât să împace cumva pe toată lumea. Întâi, Europa care se burzuluia spre noi când vedea că suntem în stare doar de arestări preventive. Pe când acum, chiar dacă rămâne nemulţumită, i se pot arăta, din când în când, nişte paşi făcuţi. În acelaşi timp, inculpatul, chiar dacă face totul ca să evite pedeapsa, e conştient că până la urmă va sta doar câteva luni, că va avea parte de un tratament regal, de sanatoriu pentru aristocraţi, iar sacii pe care i-a urcat o viaţă întreagă în pod, prin furt, rămân tot acolo. Şi mai rămâne şi publicul care e şi el cât de cât satisfăcut în pofta lui de dreptate, prin aceste pedepse soldate cu puşcăria la fără frecvenţă sau la cursul scurt. Şi uite aşa nimeni nu rămâne grav nemulţumit. Diavolul îşi face bine treaba.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/diavolul-si-motanul-sau-133022.html

Nu vrem justiţie vieneză, doar cafenea vieneză

Noi românii nu înţelegem cum vine treaba cu justiţia decât atunci când putem judeca prin comparaţie cu cazuri petrecute pe alte meleaguri. Până atunci trăim într-o ceaţă totală. Nu ştim care sunt puşcăriaşii şi care sunt martirii, dacă e presiune politică sau dacă procedurile nu sunt în regulă.

Pe scurt, la noi totul e foarte complicat. La alţii, nu. Spre exemplu, colegul de fapte oneroase al lui Adrian Severin, europarlamentarul austriac Strasser, nu numai că şi-a dat demisia din Parlamentul European, dar a şi ajuns să fie deferit justiţiei, pricopsindu-se cu o pedeapsă de patru ani de puşcărie pentru corupţie şi luare de mită. La noi, până şi cei mai mari devalizatori ai economiei naţionale iau mai puţin, atunci când se mai întâmplă să se mişte rotiţa justiţiei, dar de cele mai multe ori nu iau decât încă un contract cu statul, aşa ca să-şi aducă aminte de zăpada de altădată. În ce-l priveşte pe vajnicul Severin el va ţine în continuare conferinţe pe tema anticorupţiei.

Dar nici premisele pentru a scăpa de această situaţie blestemată nu se invesc, ba, dimpotrivă, se caută cu orice preţ de către politicienii noştri impunitatea. Simplul fapt că a fost fluturată ideea unei imunităţi parlamentare şi mai blindate, la care s-a renunţat ulterior, spune totul despre şansele justiţiei de la noi. Însă lucrurile nu se opresc aici, dacă tot nu prea avem ce bifa în materie de justiţie, în schimb, curg iniţiativele antijustiţie. Un fost ziarist, ajuns parlamentar, propune nici mai mult nici mai puţin: „Să scoatem oamenii din închisoare”. „România nu are infrastructura necesară de a asigura condiţii normale, în respect faţă de drepturile omului, de executare a pedepselor privative de libertate”. Acest Toqueviile de România pare preocupat de sistemul penitenciar, dar mai puţin de democraţia din România, care oricum doar se face că există. La fel de gravă e şi ideea de-a nu mai exista instituţii de control în spaţiul public sau de-a fi castrate.

Toate acestea se înscriu în aceeaşi nevoie de impunitate. Un exemplu de fentare a legii sunt şi politicienii, oamenii publici care se lăfăie în vile de protocol pe chirii la tarifuri studenţeşti. Ce e grav e că sunt arătaţi ani de zile în presă şi nu se întâmplă nimic. Într-o ţară normală, aceştia ar fi evacuaţi la termen, dar la noi se fac talk show-uri o săptămână, după care subiectul e aruncat de o parte. Interesantă şi reacţia poporului căruia îi place să înjure politicenii corupţi tăvăliţi în mass-media, dar când e să voteze, n-are greţuri nici la primari, nici la parlamentari penali.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/pacatoasa-nevoie-de-impunitate-132847.html

Obelix, Comisarul şi Varanul

Cum n-a mai apucat să înceapă sfârşitul lumii, s-a sfârşit anul şi au început alte sfârşituri, dar de data asta nu al lumii, ci al bunului simţ, al civilizaţiei şi al minimei responsabilităţi civice, care oricum nu se simţeau prea bine. De data asta, semnalul prost a venit şi din alte părţi, nu doar de la noi.

Scandalul iscat de Gerard Depardieu are în el multă ironie şi paradox, dar şi ceva trist. Marele actor francez este cunoscut pentru orientarea sa de stânga. Acum, Franţa este condusă de un preşedinte de stânga, Hollande, care vrea să-şi împlinească promisiunile de campanie, printre altele, impozitarea averilor cu 75%. Celebrul actor, care, ca şi mulţi alţi artişti, este de stânga doar pentru că asta îi face mai populari şi iubiţi de public, a luat-o la sănătoasa când a auzit. Că doar nu te costă mare lucru, când ai avere de milioane, să vii să mai faci nişte declaraţii de combatere a sărăciei, capitalismului, după care să te începi la caviar şi şampanie. Dar ironia nu se termină aici, stângistul, care fuge de măsurile de stânga, simte nevoia să tragă aer curat democratic, zice el, la Soci, alături de plutocratul autoritarist Putin. Dacă mai stau mult pe acolo, vine şi Brigitte Bardot cu elefanţii după ea. Dincolo de caraghioslâcul situaţiei, e trist că se vede din nou cum mari artişti, e valabil şi pentru intelectuali, n-au avut şi nu au responsabilitate civică, morală. Vin şi legitimează dictatori, oligarhi, după care plâng de mila planetei şi a elefanţilor. Dar dacă asta se întâmplă pe alte meleaguri, la noi anul nou n-a adus decât o continuare a vechilor mizerii.

Am putut vedea că moartea unui regizor celebru a scos din nou tot ce-i mai rău din noi, arătând câtă nevoie avem de circ şi ce plăcere animalică există de-a viola şi morţii, şi familiile lor, câtă indiscreţie şi lipsă de respect pentru opţiunea şi libertatea individuală. Ăştia suntem, avem voluptatea linşajului, plăcerea de-a călca morţii sau viii în picioare. Ne deranjează mereu libertatea celuilalt şi vrem să i-o frângem imediat. Rămânem o turmă de sclavi îndobitociţi şi înecaţi în propria ură. Cât despre Sergiu Nicolaescu, dincolo de falsurile istorice şi propaganda din anumite filme, rămâne totuşi un regizor al filmului de acţiune, aventură, care a dinamizat la vremea lui o cinematografie ce producea pe bandă filme cu ingineri agronomi.

Dacă acestea se întâmplă la orizontala societăţii, la verticala puterii apele par aşezate aşa cum le-a lăsat sfârşitul de an. Urmează totuşi proba de foc a cabinetului Ponta, care stă bine la capitolul comunicare, dar PR-ul e bun, când ai ce să vinzi, în momentul în care oamenii simt că vinzi pielea ursului din pădure, se întoarce împotriva ta toată comunicarea. Dincolo de aceste aşteptări, rămâne un colţ de varan înfipt în justiţie, otrăvind la greu tot ce înseamnă reguli, proceduri. Deşi a fost ales senator, Felix Voiculescu nu a depus jurământul, ceea ce-l face să rămână suspendat. Este exact ce-şi doreşte, pentru că, nefiind senator integral legitimat, procesul său nu poate merge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde se dau sentinţe definitive, ci rămâne atârnat la tribunal, unde îşi poate continua tărăgănarea.

Aşa că nu sunt şanse să scăpăm de varan, lui nu-i va impozita nimeni nici averea şi nici vreun Putin nu-l va oferta. Oricum, noi nu putem oferta pe nimeni să vină la noi, la ce reputaţie avem în Europa. Le luăm fildeşii la toţi, inclusiv elefanţilor lui Brigitte Bardot.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/obelix-comisarul-si-varanul-132404.html