Șovă(ire) în avantajul lui Ponta

În Parlament sunt bombe cu ceas, care din când în când sunt puse să explodeze în fața Justiției. Ne-am obișnuit ca aici să fie sediul borfașilor protejați de rigorile legii.

Acum s-a ajuns la faze, pe alocuri, de Caragiale, Tăriceanu, acest Trahanache erotoman, nu trimite foaia cu rezultatul spre Monitorul Oficial, pentru a nu putea fi contestată la CCR. Între timp, apar discuții avocățești, chițibușării procedurale, specialitatea casei. Rămân pe retină şi scenele şoc cu miruirea lui Şova de către jurista Jipa, căreia i se rupe de Constituţie.

Dar deşi PSD-ul e artizanul principal al blocării justiţiei, nu putem omite că mai sunt şi unii liberali care plâng după USL, iar acest fapt s-a văzut şi-n cazul votului pentru Şova. Unii au lipsit nemotivat de la vot, iar mult promisul vot filmat n-a mai avut loc. Dar mai mult decât toate, specialitatea casei la cei care încă ne conduc e ceea ce filozoful juridic german, Gustav Radbruch, numea „fărădelege legiferată”. Am putut avea parte de această practică încă de pe vremea suspendărilor neîntemeiate constituțional, continuând cu „marțea neagră” și cu nenumărate alte inițiative de a legifera fărădelegea.

Expertul numărul unu în așa ceva, cel care a dus la rang de artă acest procedeu, este Victor Ponta, acest coșmar politic interminabil. Să nu uităm că este în continuare cel mai puternic om din statul român. În România, premierul, dacă are o majoritate confortabilă, este omul numărul unu. Dar e grav că victoria de la 16 noiembrie, încă nu este fructificată pe hârtie. E ca și cu actul lui Tăriceanu care nu e oficializat. Românii l-au votat pe Klaus Iohannis la 16 noiembrie ca să scape de Ponta, iar nefinalizarea acestei dorințe produce o mare frustrare.

S-a vorbit de calcule politice, gen PNL-ul n-ar avea nevoie să intre acum la guvernare, ci să aștepte anul viitor data alegerilor. Chipurile, în felul acesta s-ar conserva și partidul, și Iohannis, iar Ponta ar aluneca și mai mult. E un calcul fals, în primul rând, un guvern nou, instalat acum, n-are cum să se deterioreze într-un an de zile, asta dacă nu se merge pe modelul cabinetului Ponta. Plus de asta, un Ponta lăsat la butoane încă un an de zile, reprezintă un pericol imens pentru democrație și economie. Va încerca să lovească în adversarii politici prin Parchetul General, va da ordonanțe după bunul plac, va arunca cu pomeni și va călări PSD-ul în continuare.

Orice tărăgănare de aici încolo privind îndepărtarea lui Ponta poate fi ca un bumerang, mai ales în perspectiva alegerilor de anul viitor.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/-ova-ire-in-avantajul-lui-ponta-152824.html

Justiția, între ”Republica procurorilor” și zeița mântuirii neamului

Asistăm de ceva timp la o încăierare teribilă între cei care vor să decredibilizeze justiția și cei care vor să o sanctifice. Ambele atitudini sunt exaltate și lipsite de simțul măsurii, având în spate interese precise. Prea puțini mai sunt dispuși să opereze cu nuanțe în fața acestui  tăvălug justițar.

Spre exemplu, faptul că unii șefi de instituții juridice au probleme, vezi Horia  Georgescu – ANI, nu compromite  activitatea  acelei  instituții așa cum și-ar  dori-o Antena 3 și toți cei care se luptă cu justiția pentru că le-a băgat sponsorii în pușcărie. Mai ales că în cazul șefului ANI e vorba de posibile fapte petrecute înainte de a conduce  instituția pentru integritate.

Pe de altă parte, vedem cum se toarnă statui pentru șefii acestor instituții, mergând până la  cultul  personalității  la procurori și judecători. Nici asta nu este normal, sunt  oameni plătiți să-și facă treaba, nu sunt eroi voluntari.  Rezultatul acestei  campanii de mitizare și eroizare a făcut-o pe Macovei  să se creadă  Nelson Mandela.  Să sperăm că nu urmează  Kovesi la rând cu o posibilă candidatură la prezidențiale în 2019.

De reținut totuși că sabia justiției taie mai mult capete plecate, neîndrăznind să ridice lama la gâtul sus-pușilor.  În acest sens, e inexplicabil cum  mărețul  DNA  îl evită parcă pe Ponta, vulnerabil în atâtea anchete penale. Să fie oare eterna  meteahnă  românească  de-a nu te lua de cei sus – puși, așteptându-i  să cadă de pe cal  ca să le poți da șuturi în burtă?

Un lucru e cert privind la spectacolul public, dar el poate fi verificat și la nivelul omului de rând, românul nu dă bunăstarea pentru cinste, fură până în ulima clipă înainte de-a fi luat pe sus, ca și fumătorul care trage ultimul fum peste metastază. Toți se comportă de parcă nu li se poate întâmpla lor, de asta vedem acuze și  trimiteri  imaginare la pușcărie, aruncate către adversari.

Patronii tv pușcăriași își asmuță maidanezii isterici să amenințe cu pușcăria  adversarii politici. E foarte  probabil să-i vedem și pe unii dintre predicatorii serali care susțin monologuri delirante, înhățați probabil într-o pauză publicitară. Se vorbește deja de existența la DNA a dosarului „Presa”.  Va  fi  binevenită devoalarea  șmenarilor de presă, cei care una au vorbit, scris, și alta au fumat. Un bun exemplu de presă cumpărată  putem vedea  la  ziariști  sau  membri  din societatea civilă,  care-l  critică  pe Ponta cu jumătate de gură, pentru că au luat bani mizând pe victoria  sigură în alegeri. Acesta e unul dintre motivele pentru care nu-l vedem pe Ponta linșat mediatic.

Rămâne de văzut cum vor reuși instituțiile de forță să se protejeze de amestecul politicului și să nu se lase folosite în răfuieli mafiote. De asta depinde  trăinicia  pe  viitor a  acestor  instituții  și implicit a statului de drept.

Capul șarpelui roșu

Hotărârea Parchetului de a reîncepe ancheta în dosarul Mineriadei din 1990 ne-a făcut să asistăm la o rememorare anticipată al celebrului 13 iunie. Filme, mărturii, interviuri și nelipsitul Miron Cozma.

Deși unii au încercat să arunce anatema asupra lui Băsescu (vinovatul de serviciu) privind NUP-ul dat în 2007, ne-am lămurit în cele din urmă cum președintele de atunci făcea presiune publică în 2009 pe șefa Parchetului de la acel moment, Codruța Kovesi, să urgenteze ancheta. Dar acum nu mai contează, beneficiarul acestei întârzieri este longevivul Ion Iliescu, ceea ce ne face să fim și mai conștienți de faptul că acesta nu va fi o eternitate la dispoziția anchetatorilor, în cazul în care procesul se va urni lent. Nu poate fi condamnat torționarul Vișinescu, care parcă e așteptat să-și dea duhul ca să-i scutească pe judecători de o condamnare, darmite marele Ion Iliescu, încă bine ancorat în meandrele concretului.

Așa că, cunoscând slabul apetit pentru dreptate, când vine vorba de trecutul comunist și postcomunist, nu există nicio garanție că se vor despărți apele. Ce s-a întâmplat atunci, când manevra bolşevică ce a acţionat bâtele de mineri ne-a scos de pe harta lumii civilizate pentru mulți ani, a fost prima lovitură aplicată țării cu complicitatea majorității, care îl susținea pe Ion Iliescu. Au plecat atunci din țară, definitiv, aproape o sută de mii de români, crema intelectualității, de la specialiști în calculatoare, ingineri la artiști oripilați de hidosul chip al unei lumi care inițial crease iluzia unui nou început. Mai apoi, Ion Iliescu i-a pus cu burta pe furat pe acoliții săi care au prădat țara în lung și-n lat.

În 1991, șarpele roșu semna cu URSS un tratat care prevedea, printre altele, ca România să nu poată alege vreo alianță militară, economică fără acordul Uniunii Sovietice. Gorbaciov afirma că, după căderea Cortinei de Fier, România „a devenit prima ţară care s-a arătat pregătită” pentru un tratat cu URSS. În felul acesta, ne evidenția în raport cu celelalte țări din Est, care se arătau reticente față de un acord cu Moscova. Prăbușirea colosului sovietic a ruinat planul lui Ilici, iar tratatul n-a mai fost ratificat.

Anii 90 sunt pierduți în întregime din princina lipsei de viziune și a politicilor criminale duse de acest dinozaur comunist. România n-a intrat în NATO în 1997, alături de Ungaria, Polonia, Cehia din cauza mandatelor roșii ostile Occidentului. Totul s-a decalat și ne-a întârziat, în mod normal trebuia să intrăm cu celelalte țări din Est în NATO și-n UE.

Dar Ion Iliescu nu ne-a lovit doar direct, a avut grijă ca în bună tradiție dinastico-comunistă să ne aranjeze și prin urmașii săi politici. L-a promovat pe Năstase, care a făcut trecerea de la jaful primitiv al anilor 90 la cel sofisticat, cu rețele mafiote, evaziune, contracte și subcontracte înmănuncheate, de nu mai rămânea niciun ochi de lumină.

A urmat Victor Ponta, livrat direct de Năstase, dar și cu girul tătucului. Prin urmare, cei care îl plasează pe Ion Iliescu doar în anii 90, vorbind ca de o relicvă, se înșeală amarnic. Iliescu ne-a condus până în 2004, iar după Năstase, care a făcut un rău imens României, încă îl avem pe Victor Ponta la putere, după trei ani de dezastru guvernamental. Iată-l, aşadar, pe matusalemicul aparatcik insinuat până în zilele de azi.

Mulți se întreabă ce rost mai are acum, după 25 de ani, o condamnare? Are, chiar dacă ea va avea mai mult efecte morale. A cădea capul șarpelui roșu, chiar și-n amurg, ar însemna condamnarea definitivă a orizonturilor roșii, și la propriu, și la figurat, sub care a început democrația noastră originală.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/capul-arpelui-ro-u-152452.html#rate_article

8 martie

Spargerea oligopolului politic

Pe mulţi îi sperie noua prevedere ce dă dreptul înfiinţării unui partid politic plecând de la trei membri.Teama de o ciupercărie politică aidoma celei de după 1990 e până la un punct justificată. Dar atunci eram mult mai departe de zorii democraţiei decât credeam, multe din încercările acelor ani plasându-se în zona divertismentului politic.

Nu e exclus ca şi acum să apară genul acesta de proiecte excentrice, pitoreşti, menite mai degrabă a aduce imagine unora.   Că pot să apară şi ciuperci otrăvitoare din zona extremismului politic, e posibil, cu amendamentul că la noi, faţă de restul Europei, faptul că marile partide nu excelează la capitolul democraţie, fiind capabile chiar ele de lovituri la adresa democraţiei şi a statului de drept, a făcut să nu existe un culoar favorabil extremiştilor. În politică e important să nu împarţi banda pe care circuli cu nimeni.

Dar chiar şi aşa, de data aceasta România e mult mai bine pregătită pentru acest exerciţiu democratic al pluripartitismului decât în 1990. Marele câştig ar fi spargerea acestui oligopol al marilor partide. Teoria care spune că având două partide mari ne aliniem şi noi la marile civilizaţii democratice e una falsă. Marile noastre partide au ele nevoie de reformă, momentan fiind ca nişte firme cu câţiva acţionari care controlează totul.

A aştepta până se reformează, de exemplu, PSD, e poate mai dezesperant decât aşteptarea unui nou boom economic. De aceea este bună această lege care nu mai condamnă eşichierul politic la mâna marilor carteluri. Lentoarea reformistă, oboseala politică, scleroza unor structuri putrezite, pot fi astfel combătute.

E adevărat că nu trebuie să ne facem iluzii, mai ales de la cei care vor să se recicleze sub sigle noi. În sensul acesta, rămâne de văzut ce aplomb există în rândul tinerilor sau a celor care nu au mai făcut politică, de-a se coagula în vederea unui proiect nou. Tocmai de aceea, dacă vor să aibă o şansă, chiar şi entităţile desprinse din blocurile mari politice se pot metamorfoza dacă vor lăsa uşa larg deschisă către cei noi. Restul rămâne să dovedească liderii şi iniţiatorii acestor proiecte.

Ideal ar fi să primeze charisma, abilităţile de comunicare, cu atât mai mult cu cât vorbim de entităţi mici care au nevoie să crească. De aceea, o încercare de genul Monica Macovei e lipsită de entuziasm, atât timp cât însuşi liderul nu generează aşa ceva. Plus de asta, ori eşti lider politic, ori eşti funcţionar într-o sinecură de lux la Parlamentul European.

Ca să nu mai vorbim că nu acesta este modul ideal de selecţie, cu oameni care au avut realizări în domeniile lor, care apoi intră în politică doar pentru a da în cap celorlalţi cu meritele lor şi având pretenţii de la sine înţelese în virtutea statului lor profesional. Nu intri în politică pentru a spune cât de bun erai tu în domeniul tău. Politica presupune talent, vocaţie, competenţe specifice, aici trebuie să dovedeşti din nou, nu e suficient să fluturi cv-ul de până la momentul intrării în politică.

Rămâne de văzut ce se va naşte de aici, poate dor noi iluzii, dar decât mortificarea politică cu cele două mari blocuri nereformate, tot mai bună e diversitatea pentru democraţie.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/spargerea-oligopolului-politic-152232.html