Fuga comunismului de Muzeu

Hoitul comunist e ţinut pe la morgă şi plimbat de colo-colo. Doar, doar se mai poate ascunde putregaiul de ochii lumii. Nimeni nu-l vrea dus la Antipa politicii pentru a-l vedea mort şi-n toată splendoarea urâţeniei sale.

Au respins cu votul lor, proiectul de lege prin care se înfiinţa un Muzeu al Comunismului, 236 dintre parlamentari. Acum, nu e o surpriză că s-a votat aşa. Votul nu reprezintă conştiinţa fiecăruia, pentru că partidele noastre sunt armate de lingăi executanţi a căror oportunism n-are limite. Direcţia e dată de dinozaurii comunişti care încă îşi impun punctul de vedere. Asta e de înţeles, oamenii îşi apără mizeria trecutului lor. Vor să ţină rahatul sub preş, măcar cât sunt în viaţă.

Îl ţin evident pentru marea masă. Pentru cei care pus mâna pe nişte cărţi produse de istoriografia occidentală, a noastră e încă parţial măsluită, comunismul nu mai are niciun secret. Cea mai mare escrocherie politică din istorie, cel mai banditesc şi mai criminal regim pe care l-a dat istoria.

Dacă până şi în Franţa, ţară cu manifestări de sovietofilie în perioada Războiului Rece, intelectuali de calibru precum, Stephane Courtois, Alain Besancon, Jean Francois-Revel s-au exprimat la înălţime ştiinţifică pe acest subiect, demascând ororile comunismului, înseamnă că lucrurile sunt aşezate deja în matca lor. La procesul istoriei nu scapă nimeni. Tendinţa unor istorici securişti şi a unor foşti actori ai comunismului de-a mai arunca perdele de fum prin justificări memorialistice e doar o încercare disperată de-a mai acoperi hoitul.

Grav e însă că există şi mulţi parlamentari tineri, care chiar dacă se supun ordinului de partid, lăsaţi să voteze liber nu ar produce mari surprize. Probabil majoritatea n-ar fi atât de covârşitoare. Totuşi, mulţi nu au conştiinţa a ceea ce s-a întâmplat. Nu sunt informaţi. În cazul lor e vorba de prostie pură, sindromul EBA a virusat clasa politică.

Dincolo de politicieni, mai există şi-o categorie de ong-işti cărora li se pare cool să fii comunist. E aici şi influenţa unor medii occidentale, unde comunismul nu e văzut, din motive de istorie proprie, ca fiind răul absolut. Există egoism şi-n suferinţă, nu putem pretinde empatie planetară. Până la urmă în Olanda sau Franţa, şi-n alte ţări care au cunoscut ocupaţia nazistă, e firesc să prevaleze memoria acelui rău.

Dar nu e cazul să dăm mereu vina pe Occident şi să aşteptăm totul de acolo. Pentru că-n cazul acesta înseamnă că suntem doar nişte vieţuitoare. Nişte netrebnici care în afară de-a se descurca nu ştiu nimic. Românul, dacă e comunism se descurcă, dacă e capitalism de stat, oligarhie, cum avem din 1990 încoace, tot se descurcă.

Dar la fel ca marea masă s-au raportat şi partidele politice la problema comunismului. Oricât s-ar acoperi de bunele intenţii, PDL-ul n-a reuşit să facă mai nimic în acest sens, şi timp a avut. Torţionarii comunişti, Pleşiţă şi Enoiu, au murit liniştiţi. N-a existat niciun proces în acest sens.

În Ungaria, Viktor Orban, cu toate derapajele lui, a avut şi iniţiative reparatorii. Astfel că Bela Biszku, fostul ministru de interne din 1956, a fost arestat la 91 de ani, pentru rolul său în represiunea care a urmat insurecţiei ungare împotriva Uniunii Sovietice în 1956.

La noi, nici comunismul nu poate fi supus justiţiei, nici borfaşii care au condus ţara şi care sunt plânşi pe la televizor. Simţul justiţiei lipseşte cu desăvârşire. Ori ţara asta este formată dintr-o majoritate de escroci care nu suportă dreptatea şi adevărul, ori e o turmă fricoasă şi îndobitocită. Un lucru e însă de-o certitudine absolută, dacă injustiţia lumii nu-ţi dă fiori, nu eşti om, eşti doar un stomac.

 http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/fuga-comunismului-de-muzeu-135363.html#rate_article

Politrucii verzi

Liderul verzilor, hirsut ca un arbore de Tuia, avea deja câteva ieşiri luxuriante la activ. A mai sărit cu una din baie. E firesc, tot ce face Remus Cernea are doar menirea de-a mai crea nişte unde de şoc. Demult nu se mai vorbise de homosexuali. Interesant cum sar surprinşi unii lideri USL, de parcă nu ştiau pe cine au adus în barcă. Ideile acestea, importate de afară, le-a mai tot aruncat în media liderul verzilor. Să apărăm mediul, pe homsexuali, lesbiene, romi, toate minorităţile posibile.

Acum omul verde vrea parteneriat civil între homosexuali, că aşa a văzut el că e la modă. Deşi nu prinde genul acesta de discurs la noi, politruci ca Remus Cernea au confortul că ideile lor vin dintr-o anumită parte a politicii occidentale, prin urmare, au autoritate. De fapt sunt idei ale stângii vegetariene, după cum o denumeşte politologul Alvaro Vargas Llosa, fiul celebrului scriitor peruan Mario Vargas Llosa. Pentru el există stânga vegetariană şi stânga carnirovă. Cea carnivoră e de căutat prin Venezuela, Cuba, Coreea de Nord.

Dar Remus Cernea e departe de toate acestea, el e un oportunist ca mulţi alţii care au intrat în Parlament, care, din când în când, mai aruncă cu câte-o frunză spre noi. Ce este complet lipsit de simţul realităţii în promovarea acestor politici este exact situarea lor într-o ţară în care nici măcar drepturile civile, libertăţile individuale ale cetăţeanului nu sunt suficient de respectate. Există abuzuri ale instituţiilor, statul de drept e de carton, omul de rând e umilit de stat. Ei bine, în contextul acesta în care România are mult de avansat, tu vii cu problemele altora, doar pentru că e la modă şi pentru că se pot finanţa ONG-uri care să se ocupe cu aşa ceva.

Mai e şi nevoia de publicitate, găsirea unui loc de muncă, cum e cel de parlamentar, şi cam la asta se reduce marea odisee al lui Remus Cernea. Dar el ar putea să-şi cânte trilul lui ca ong-ist, însă a fost nevoie mare ca USL să strângă toţi oamenii de pe stradă care erau dispuşi să se ralieze lor. Ideea asta cantitativistă, să intre toţi claie peste grămadă, ca să fie majoritate dodoloaţă, că după aia nu mai mişcă nici musca, s-ar putea să fie una păguboasă. A fi la putere nu înseamnă să stai baricadat după majorităţi, cu gândul că-n felul acesta nu te mai atacă nimeni. Fără măsuri eficiente se dezumflă balonul puterii.

Prea mulţi politruci, prea mulţi papagali de televizor au profitat fără niciun merit de valul schimbării. Până la urmă nemulţumirea a fost a oamenilor de rând, afectaţi de măsurile gurvernului Boc. Nemulţumirea n-a fost a lui Cernea, a lătrăilor pe mii de euro şi a falşilor protestatari de studio. Toţi au făcut-o pe bani. Grav este că s-au deschis ochiurile plasei şi-au intrat toţi incompetenţii şi fripturiştii. Problema este că nici nu stau în banca lor să-şi roadă osul, ci mai şi ies să spună lucruri trăznite. Toate aceste personaje stângace sunt rodul lipsei de selecţie. Aşa e când faci politică cu toate ciurucurile.

Cernea a mai atacat şi Biserica, el fiind un ateist militant. Una este să ai şi unele reproşuri de făcut, vizavi de anumite atitudini ale Bisericii sau de lipsa lor şi altceva este să vii să predici ateismul în pustie. Din nou inaderenţă totală. Pentru toate aceste gogonele pe care le produce verzişorul de Cernea, oamenii şi-au dat votul. Parcă meritau ceva mai mult.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/politrucii-verzi-135122.html#rate_article

Margaret Thatcher

A relansat economic Anglia,  a înfruntat  dictatura militară din Argentina, care atacase insulele Falkland, a luat măsuri liberaliste  şi a avut un  rol puternic  anti-comunist în Războiul Rece.  Margaret Thatcher,  un personaj politic bine surprins şi în filmul, „The Iron Lady” cu Meryl Streep.  De reţinut ca replici din film, îndemnul tatălui ei:  “Nu urma turma, niciodată!”.

Margaret Thatcher:  “Toată lumea te întreabă  ce simţi, nimeni  nu te întreabă  ce gânduri, ce idei ai. Mai importante sunt gândurile, ideile, decât sentimentele.” O replică extraordinară dată agitaţiei superficiale, plină de simţire, care străbate postmodernitatea.

A avut o relaţie proastă cu mişcarea feministă.  Era şi normal, promovând ideea de merit propriu, de responsabilitate individuală şi nu de promovare prin sex, prin politici de prezenţă sau victimizări în numele unui egalitarism care camuflează dorinţa de-a obţine privilegii.

Interesant cum  cele mai importante personalităţi politice feminine n-au de-a face cu feminismul, Margaret Thatcher şi Angela Merkel.   O lecţie bună dată feminismului,  care  nu e decât o cale de parvenire şi de escamotare a concurenţei.

Margaret Thatcher rămâne un model de intransigenţă şi de intoleranţă la compromis.  Nu e cazul şi Angelei Merkel, care oricât ar fi supranumită cancelarul de fier,  a mai fost nevoită să recurgă la compromisuri.

A fost contestată, dar a rămas pe poziţii. Genul de politician care se pune singur împotriva tuturor, nu liderul de sistem care face orice compromis  ca să-şi prezerve puterea.  Dar ca să apară o Margaret Thatcher, care să mai  reziste şi  unsprezece ani  la putere,  e nevoie şi de un popor pe măsură. Motiv de defetism, dacă ne gândim la România. Nu vom avea niciodată lideri de factura aceasta, nici feminini, nici masculini.