Lepădarea fricii

Tragediile la noi joacă un rol major, pentru că doar ele pot duce la schimbări radicale. Din 89` încoace, la noi nu se mai concepe schimbarea  fără victime. Din păcate, orice schimbare a cerut peste timp o altă schimbare. Exact acest cerc vicios trebuie întrerupt  odată și odată. Dacă asta a fost toată misiunea străzii nu e puțin, dar nici nu e o operă terminată.

Plecarea celui mai obscen și abject politician din fruntea guvernului reprezintă într-adevăr o mare eliberare. Totul e ca aceasta să nu ne ducă spre o nouă captivitate. De aceea teza alegerilor anticipate este una șubredă – dincolo de impedimentele de natură tehnică, timpul prea scurt până la alegerile la termen – pentru că am fi puși în situația de a vota aceleași partide.  Aceasta e mare problemă și miezul întregii revolte anti-sistem. E vorba că dacă ne preocupă de acum doar aritmetica parlamentară cu ALDE, UNPR, UDMR, n-am rezolvat nimic.

E drept că timpul e prea scurt pentru a se face noi partide, doar că strada și manifestanții  ar trebui să înțeleagă că dacă nu se vor organiza politic, nu se va schimba nimic.  E a doua oară, la interval de un an, când avem proteste de amploare. Dar dacă anul trecut au fost în buza turului decisiv  la prezidențiale și astfel revolta s-a concretizat la urne, acum nu mai există  nicio scuză pentru întreruperea acestui demers.  Dacă nici acum nu se va  coagula ceva politic, atunci li se va da, pe bună dreptate, apă la moară conspiraționiștilor care arată cu degetul spre servicii și spre securiștii de bine din presă, care produc revoluții organizate la momentul oportun pentru ei.

Dar dincolo de viitor, care e tot timpul cel mai important, nu putem lăsa prezentul și trecutul recent să ne scape printre degete. Ponta și clica sa vor trebui să plătească drastic, la modul exemplar. Toate suspiciunile enorme legate de afacerile de corupție din timpul mandatului său, mai mult ca sigur că se vor  adeveri. Am scăpat de un personaj  sulfuros, anti democratic, un om care a cumpărat parte din presă, care a scos jurnaliști de pe post cu telefoane date patronilor, un dictator cu apucături de mafiot chinez sau rus. Tocmai de aceea, oricât ne-ar îngrijora perspectiva, pentru că nu avem nici un reper în clasa politică, trebuie să conștientizăm dimensiunea răului de care am scăpat.

Acest  rău politic s-a conjugat cu propaganda ticăloasă a Antenei 3, organ de presă bolșevic și anti-democratic, comparabil cu TVR-ul lui Răzvan Theodorescu din perioada Mineriadei. Reacția lor la aceste proteste arată că și presa de mare audiență se târăște prin aceleași noroaie ca și politicul. Slugile infractorului Voiculescu au văzut în demonstranți,  tot un fel de ”golani”, de data asta numiți,  ”rockeri băsiști”, iar restul aberațiilor anteniste nu mai merită citate.

Așadar, avem de scăpat de multe, nu doar de niște partide corupte, dar și de-o presă anti-democratică. Iar liberalii, dacă vor să arate că au înțeles ceva din revolta oamenilor, ar face bine să nu mai calce prin acele studiouri, nu de alta, dar strada nu e a lor, și îi va putea mătura și pe ei la momentul potrivit.

Se tot vorbește zilele acestea de generații mai mult sau mai puțin eșuate. Indiferent  că e vorba de generația 40 sau de generația facebook, dacă nu va fi învinsă frica  și îngrozitoarea lipsă de încredere inculcată de sistem în toți acești ani ticăloși, nu se va schimba nimic. Aceste momente de explozie socială sunt doar niște depășiri fulgerătoare ale fricii, nu o înfrângere a  ei pe termen lung, iar dacă nu se produc modificări de substanță, vor rămâne doar niște momente memorabile care întrerup temporar o captivitate socială.

Eternul şi fascinantul PSD

PSD-ul, mai mult neliniştit decât tânăr, revine după aceste alegeri la starea sa naturală şi anume lupta canibală din interior. În cazul în care Geoană ar fi câştigat, lupta pentru şefia partidului ar fi fost doar de faţadă, pentru că fidel principiului: „Câştigătorul ia totul”, acesta şi-ar fi impus pe linie dinastică un urmaş din clanul său. Aşa, serialul Dinastia continuă, doar că rolurile principale sunt ocupate acum de membrii altor clanuri dinastice din PSD, ce se pregătesc să-şi scoată blazonul prăfuit din cuier.

Eşecul celui care s-a bucurat ţopăind ca la şotron a reactivat energiile latente ale partidului. Până şi „grupul de la Cluuuj” a ieşit din tăcerea ardelenească proverbială prin Ioan Rus, care şi-a arătat deja colţul de argint. Deşi iniţial au fost susţinători ai proiectului reformist al cărui semnatar se mândrea la vremea aceea a fi Geoană, treptat, treptat bizantinismul dâmboviţean şi-a arătat superioritatea în materie de putere şi intrigă politică. Gaşca lui Hrebenciuc şi Vanghelie face parte din categoria de guerrillă urbană care nu moare niciodată. Se repliază imediat, iar de sunt tăiaţi regenerează ca râmele. Acest pericol e semnalat de mulţi, ca acest eşec să nu determine altceva decât reactivarea unor clanuri mai vechi sau cameleonizarea clanului perdant la aceste alegeri. Stare de fapt care a dat din nou apă la moară discursului reformist de promovare a tinerilor. În teorie sună bine, tinerii, prin natura lor, oferă expectanţe pozitive, dar asta nu e suficient. Dacă ar fi să facem un mic istoric al carierei unor tineri în politica noastră, nu ştiu dacă ar trebui să fim optimişti pentru ceea ce ar putea urma. La vremea lui, acum câţiva ani, Emil Boc era o tânără speranţă a politicii, care culegea complimente de presă pentru discursul reformist, dar continuarea am văzut-o toţi, episodul căderii în direct la o emisiune TV este sugestiv pentru ce a urmat din punct de vedere politic. Victor Ponta, Cristian Boureanu, Adrian Cioroianu şi, de ce nu, Crin Antonescu sunt bune exemple ale unor succese de lansetă. Bine împinşi de cine trebuie la înaintare, parazitând prin discursuri ideea de schimbare a expiraţilor, şi-au făcut loc, la rândul lor, lângă aceştia, unde vor expira mult şi bine, aşteptând următoarea tentativă mimată de deratizare politică.

Problema promovării tinerilor macină toate partidele, nu doar PSD. Peste tot predomină selecţia bazată pe relaţii, nepotisme şi mai nou… filiaţie. Sigur că şi cei care ar ajunge prin merite proprii, odată intraţi în labirintul bizantin al puterii, şi-ar putea pierde, vorba poetului, credinţa-n izbândă. Dar chiar şi aşa, de bine, de rău, oricât s-ar bălăci prin noroaiele politicii, tinerii cu-n nivel cât de cât ridicat de informaţie şi educaţie e greu de crezut că s-ar mai putea “vangheliza” intrând în politică, la fel cum e dificil de imaginat că întâlnirea dintre Vanghelie şi litera de Evanghelie ar mai fi, vreodată, posibilă.

Revenind la PSD se vehiculează, printre altele, numele lui Cristian Diaconescu ca posibil succesor al lui Geoană. Dacă va fi aşa sunt întrunite toate premisele pentru un nou Geoană ţopăind pentru puţin timp în 2013. Meteahna care reiese de aici e aceea a unui management politic slab venit dintr-o extrapolare a competenţelor. Un politician se poate recomanda ca un bun ministru, ca deputat sau senator, dar poate fi chiar o contrarecomandare pentru postul prezidenţial sau cel de primar, cele mai uninominale portofolii eligibile. Privind din această prismă a liderului slab şi mergând pe logica relativă a lui dacă, cu siguranţă cu un contracandidat ca Oprescu sau, de ce nu, chiar ca Mitrea altfel ar fi putut arăta scorul pe 6 decembrie. Pe lângă poza liderului slab, actualul eşec al PSD trasează şi limita clanurilor de partid, îmbătate de propria putere, care cred că e suficient să împingă în faţă un candidat de paie pentru a câştiga. Degeaba au făcut combinaţii mijlocaşii din PSD, dacă n-au avut un vârf de atac penetrant.

Prin urmare, tinerii sunt cum sunt sau nu sunt deloc, pe cei bătrâni hârşiţi în rele îi ştim, aşa că PSD-ul nu poate veni cu noutăţi pe moment. Din păcate, nu rămâne decât să vedem lupta casetelor şantajiste pe care o promite Vanghelie. Big Brother-ul politicii continuă, arătând că disputa din PSD n-are nimic democratic în ea, nefiind o luptă de viziuni şi idei, ci doar o luptă pe viaţă şi moarte ce are la capătul ei doar ciolanul cu fundiţă, iar alături o casetă. Făcătură de campanie, desigur…

 http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/eternul-si-fascinantul-psd-87855.html

Politica jocului secund

Sigla PNL ar trebui decriptată nu prin Partidul Naţional Liberal, ci mai degrabă prin Partidul Non Liberal. De fapt, legătura acestui partid cu liberalismul a fost mai tot timpul inexistentă. Guvernarea liberală a fost mai ceva decât una social democrată. Măsurile luate au sporit aparatul birocratic, sistemul bugetar, asistenţa socială, fiind una dintre cele mai antiliberale guvernări posibile. Practic, în România liberalismul economic este în mare suferinţă, o Românie centralistă, unde politicul domină administraţia şi economia sufocă din faşă orice iniţiativă liberală.

Partidul Naţional Liberal nu a făcut absolut nimic pentru a schimba această stare de fapt. S-a folosit mereu de demagogia liberală pentru a strânge voturi din partea electoratului anticomunist, iar în realitate a dat mâna cu PSD de fiecare dată când a fost nevoie. Ţinuţi în cârcă la guvernare de PSD, acum liberalii speră să ajungă, sub aripa protectoare a PSD, din nou în fruntea bucatelor ţării. Dacă se va întâmpla aşa, e clar pentru toată lumea că o vor face din postura de vioara a doua. Candidatul PNL are mici şanse să obţină mai multe voturi decât Mircea Geoană pentru a intra în turul doi. Crin Antonescu pare în acest context candidatul PSD pentru turul întâi. De fapt, aceasta este maşinaţiunea pesedistă care are nevoie de mai mulţi candidaţi anti-Băsescu în turul întâi pentru ca-n turul doi voturile acestora să treacă la Mircea Geoană. Atât Crin Antonescu, cât şi Sorin Oprescu sunt doi oameni pe voturile cărora PSD contează în turul doi. Crin Antonescu a fost de la început alintat de către PSD, inclusiv Ion Iliescu neezitând să-şi manifeste simpatia faţă de acesta. Toată această stare de fapt demonstrează lipsa de personalitate politică a grupării liberale care este incapabilă să producă lideri autentici şi o politică proprie de atac.

În ceea ce priveşte numirea recentă al lui Bogdan Olteanu în postul de viceguvernator BNR, venită tocmai după ce liberalii au clamat întruna varianta tehnocraţilor, ea este specifică duplicităţii politice caracteristice acestui partid. Cum mai poate vorbi PNL de tehnocraţi în fruntea ţării, când îl marginalizează pe Daniel Dăianu, un veritabil specialist, şi-l împinge în faţă pe Bogdan Olteanu, care poate reprezenta, alături de un Victor Ponta, simbolul parvenirii şi al imposturii produse de tânăra generaţie de politicieni?

Din păcate, lipsa unei forţe liberale reale pe scena noastră politică spune totul despre cât de avansată este economia de piaţă la noi. Sinonim cu libertatea economică, cu individualismul dat de iniţiativa privată, liberalismul este ideologia cea mai îndepărtată de realităţile româneşti şi, în consecinţă, şi cea mai greu de implementat. Este exact ce-i lipseşte României cel mai mult, fapt ce face cu atât mai mare dezamăgirea produsă de impostura şi neputinţa partidului liberal. Dar chiar dacă există impedimente majore din partea unui sistem de stat centralist corupt şi aservit clientelelor politice, cu atât mai mult ar trebui să existe o politică liberală de opoziţie înverşunată. Departe de ambiţiile PNL această atitudine. Au tăcut mâlc în perioada guvernării PDL-PSD, ba chiar mai mult, şi-au pregătit prin alianţa parlamentară cu PSD terenul electoral pentru o posibilă reintrare la guvernare.

În ceea ce-l priveşte pe Crin Antonescu, acesta este complet lipsit de croi politic. Modelul acesta de candidat, care în primă fază poate stârni aprecieri pentru decenţă, aer intelectual, este unul cât se poate de vulnerabil. Fără a avea capacitate proprie de absorbţie electorală este omul cel mai uşor de controlat de cei care-l pun în faţă. Călduţ, plăcut, dar în acelaşi timp năşit politic de cine trebuie, adică de Dinu Patriciu. Liderul politic nu poate să fie un om cumsecade şi de bun simţ, în politică nu eşti la catedră, ci eşti pe baricade tot timpul, iar pe deasupra, dacă nu eşti un lider popular care să magnetizeze masele, rămâi doar o unealtă politică în mâna marilor gangsteri economico-politici care-şi ating negreşit scopurile prin oameni de genul acesta.

Însă scopul liberalilor nu este nici să producă lideri de forţă şi nici să promoveze cu adevărat politicile liberale, ci doar să se aşeze cu fundul lor moale pe conjunctura trambulină spre o nouă participare la guvernare, indiferent dacă ea este făcută din postura umilă de secunzi. Nici nu ar putea fi altfel, pentru că destinul organismului politic liberal este marcat de politica jocului secund.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/politica-jocului-secund-85491.html