Arhive etichetă pentru Viktor Orban

Terorismul, tratat cu auto – culpabilizări mioritice

Felul în care este comentată  tentativa  de atentat de la Covasna, dejucată de servicii, dar și reacțiile străvezii ale decidenților politici, ne arată doar relativismul anecdotic și neputința decizională prelungită de 25 de ani.

Nici măcar solidarizarea  a  800 de maghiari cu teroristul secui  Beke nu li se pare revoltătoare împăciuitorilor de serviciu. E plin de formatori de serviciu care încearcă să pună batista pe țambal. Teama acestora pare a fi mai degrabă extremismul românesc (greu de identificat)  care ar putea fi activat de acest act terorist. Deci nu manifestările antiromânești, maghiarizarea zonei și sfidările anuale la adresa simbolurilor românești. Cu alte cuvinte, să ne fie frică de noi, nu de cei care ne pot ataca.

Un stat responsabil nu ar putea tolera la nesfârșit asemenea delicte. În primul rând se vorbește nepermis de mult  despre Ținutul Secuiesc. România nu e împărțită în ținuturi și comitate, există doar statul român indivizibil și unitar.

Dacă unii fac glumițe despre petarde sau atentate imaginare,  ar fi  bine de spus că ”Mişcarea celor 64 de Comitate” nu e o simplă  artificie,  e chiar o bombă. O organizație care contestă Trianonul aflată în cârdășie  cu partidul extremist Jobbik este deja un atentat la adresa statului român.

Acestea nu sunt fenomene marginale, așa cum cred manipulatorii de serviciu (sau servicii străine). Ungaria este condusă la ora aceasta de un lider extremist care duce politici anti europene de ani de zile. Pe lângă faptul că a devenit omul lui Putin în regiune, Viktor Orban e cel mai puțin în măsură să dea lecții  Europei.  Pe el nu-l deranjează multiculturalismul decât la el acasă, unde face garduri și ziduri, iar în rest se plânge de nerespectarea drepturilor minorităților din Transilvania  și de neretrocedarea proprietăților foștilor ocupanți abuzivi.

Cât privește politicienii  români care s-au făcut șogori cu cei maghiari întru violarea și jefuirea acestei țări, aceștia sunt principalii responsabili pentru toate cedările. Cum  au nevoie de UDMR la guvernare sau în Consiliile Locale, cum le pun pe masă darurile. Cât privește împărțirea între moderați și radicali, aceasta e o diversiune a anilor 90`, veche și fumată de mult. Un stat responsabil ar fi făcut deja expulzări, rețineri în masă, dizolvări ale organizațiilor terorist extremiste.

Din păcate, pe lângă neputința de la nivel oficial, avem parte și de istorici grafomani, ca Lucian Boia, care răstălmăcesc istoria. Idei de genul acelora, prin care acest Jules Verne al istoriografiei afirmă că Transilvania nu ne aparținuse  anterior  ca statalitate cu regim juridic, prim urmare  revendicarea ei de către români nu era întemeiată legal, ca și cum maghiarii care au cotropit-o avuseseră o întemeiere juridică, reprezintă  niște sofisme ordinare care amestecă epocile și care dezonorează  orice istoric. Același  autor  de eseuri istorico – speculative, un fel de istorie pentru siesta duminicală, susține că Imperiul Austro – Ungar n-a fost o închisoare a popoarelor, ci un fel de exponent al multiculturalismului, avant la lettre. Aici, marele autor de bestseller-uri, face o confuzie gravă între multiculturalism și conviețuirea multietnică. Multiculturalismul e un produs al teoriilor corectitudinii politice și merge pe discriminarea pozitivă a minorităților în raport cu majoritatea. Cu alte cuvinte, privilegiază minoritatea în dauna majorității. Acesta e un concept postmodern care nici măcar nu putea adia în vremurile acelea anchilozate.  Conviețuirea multietnică din vremurile imperiale exista, doar că e obligatorie precizarea că nu era vorba de o coabitare pașnică și armonioasă ca între egali, ci era vorba de conviețuirea dintre stăpâni și slugi, care pentru cei din urmă era o corvoadă inevitabilă.

Peste toate aceste trunchieri ale adevărului  istoric  se așază și puzderia de analiști  politically correct, care nu pot să critice extremismul maghiar, dacă nu  invocă  și  abuzuri  închipuite din partea statului român. Aceste două tendințe care s-au putut observa la nivel mediatic, ori suntem vinovați și unii, și alții, ori mai mult românii, arată de ce extremismul maghiar a putut și va putea în continuare să-și facă de cap.

Alegerile din Ungaria, sub semnul crizei

Începute în Duminica Paştelui pentru cetăţenii din străinătate, alegerile parlamentare din Ungaria vor continua duminica aceasta, când va fi rândul maghiarilor din ţara lor pentru a vota într-un prim tur de scrutin. Aşteptările nu sunt încărcate de suspans, configuraţia electorală indicată de sondaje dând ca favorit net Fidesz (opoziţia de centru-dreapta), care ar putea câştiga majoritatea absolută.

Formaţiunea lui Viktor Orban s-ar încadra ca intenţie de vot în intervalul de 45%-55%. Pentru unii, surprinzător, dar pentru cunoscători, de aşteptat, partidul de extremă dreaptă Jobbik, care s-a copt în ani de zile în solul iredentismului maghiar tradiţional şi a cărui dimensiune e umflată acum şi de efectele crizei economice, e cotat undeva pe la 20%. Cea de-a treia forţă importantă sunt socialiştii (MZSP) aflaţi la guvernare, dar şi într-o cădere liberă fiind cotaţi procentual în jurul a 11%. Ascensiunea fulminantă a Fidesz nu poate fi explicată decât prin speranţa oamenilor de a ieşi din groapa crizei. Victoria categorică ce se profilează va propulsa Fidesz într-o ipostază politică în premieră pentru Ungaria postcomunistă, unde nimeni nu a mai atins o asemenea majoritate. Promisiunile populiste stau şi ele la baza scorului electoral. Cu toate acestea, măsurile propuse de Viktor Orban, micşorarea taxelor şi impozitelor şi mărirea deficitului bugetar, sunt contrazise de experţii economici ce nu le văd viabile decât ca promisiuni de campanie. Ele tind să stopeze şomajul dezlănţuit (11%), însă singurul efect pare a fi cel populist menit a strânge voturile. Sunt şanse mari ca, odată terminată campania şi aflându-se cu sacii în căruţă, Viktor Orban să treacă la un program de austeritate impus de criza economică. Viktor Orban mai vrea să renegocieze acordul cu FMI şi să interzică străinilor achiziţionarea de pământuri arabile în Ungaria, fiind cunoscut cazul austriecilor care au cumpărat ferme în vestul Ungariei.

Cât priveşte viitorul politic postelectoral declaraţiile lui Viktor Orban exclud alianţa cu un alt partid parlamentar. E şi greu de imaginat, dat fiind faptul că socialiştii sunt la polul opus, iar partidul Jobbik (Mişcarea pentru o Ungarie mai bună) reprezintă un partid de extremă dreapta care, ironia istoriei, vrea să orienteze Ungaria spre Rusia. Restul discursului politic al liderului Jobbick, Gabor Vona, e completat de atacuri la adresa, ţiganilor, evreilor, Statelor Unite, UE, el promiţând chiar electoratului renegocierea tratatului de aderare la UE al Ungariei. Cv-ul politic al celor de la Jobbik este completat şi de înfiinţarea, în 2007, a Gărzii Maghiare, formaţiune paramilitară. E adevărat că, în 2008, Curtea de Apel a Tribunalului din Budapesta a scos în afara legii organizaţia din cauza caracterului său paramilitar şi a manifestărilor xenofobe. Cu toate acestea Jobbik face un joc dublu, anul trecut obţinând la alegerile europarlamentare trei locuri, din partea sa candidând şi cunoscuta agitatoare feministă Krisztina Morvai, care, culmea, s-a ilustrat înainte prin campanii ultra democratice de apărare a drepturilor femeilor. Tot culmea este şi faptul că soţul politicianei, un ziarist reputat, este de origine evreiască.

Prin urmare, ghiveciul contradicţiilor dezvăluie impostura şi oportunismul liderilor extremişti care-i fac fraţi de cruce politică cu cei democraţi şi care ne arată că sub crusta credinţelor politice afişate fanatic şi intransigent stau doar interesele personale. Ascensiunea partidului Jobbik poate fi inclusă în fenomenul mai larg al formaţiunilor cu caracter naţionalist extremist care bântuie Europa din când în când, chiar prin ţări cu tradiţie democratică, precum Austria, Olanda, Franţa. Acest tip de partid extremist preia vechi impulsuri istorice exploatându-le electoral în context democratic. Unicul rezultat e cel cuantificabil politic în zestrea de funcţii, influenţă, bani pe care o dobândesc liderii acestor mişcări. Destinul lor este unul în oglindă cu cel al liderilor democratici care, prin demagogia libertăţilor şi a toleranţei, îşi captează susţinătorii. Acelaşi fenomen demagogic electoral, de esenţă pur democratică, cuprinde şi aceste partide extremiste. Paradoxal, absorbţia forţelor opuse în jocul democraţiei arată forţa democraţiei, şi nu slăbiciunea ei. Această absorbţie va duce mereu la ascensiuni de acest tip şi la lideri ce vor specula în folos propriu tendinţele extremiste, naturale oricărei societăţi.

Dincolo de jocul politic, proximele alegeri din Ungaria au un corolar general valabil, factura crizei se plăteşte politic. Probabil că şi România ar fi avut parte de acelaşi fenomen dacă alegerile prezidenţiale s-ar fi desfăşurat anul acesta. Alegerile din Ungaria sunt şi ele semnul că, în anul 2010, politicul este influenţat decisiv de tăişul crizei.

 http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/alegerile-din-ungaria-sub-semnul-crizei-92425.html