Sărbătoarea minciunii

În general,  oamenii  uită datele jubiliare, cu excepția zilelor de naștere, dar iată că Victor Ponta face excepție și de la asta. Ne-a adus aminte când s-a împerecheat PSD cu PNL, de-a ieșit avortonul USL, când s-au despărțit, când l-a înjurat el prima dată pe Băsescu după ce s-a gudurat pe lângă el și multe alte prilejuri jubiliare.

Acum s-a pus să sărbătorească trei ani de când a dat jos guvernul MRU,  probabil așteaptă cu încredere  și  momentul  aniversar de trei ani, de la investirea după alegerile parlamentare din 2012. Sigur,  partea bună e că aceste festivități nu au loc pe stadioane, pentru că acolo era locul lor, dacă la 16 noiembrie marele nord coreean era ales.

Dar n-a picat rău nici așa, nu are opoziție, poate arunca cu pomeni și cu măsuri fiscale nesustenabile, știe că vin alegerile la anul, așa că golește toate cartușele din bandulieră. Banii care ar fi putut merge în investiții și implicit în crearea unor locuri de muncă se duc în pomeni sociale.

Bilanțul adevărat al acestor trei ani de proastă guvernare developează un adevăr crunt, s-a ratat relansarea economică, cheltuindu-se banii aduși de măsurile de austeritate, pe clientelă politică și măsuri populiste. Românii s-au considerat furați atunci când li s-au impus acele măsuri de austeritate necesare. Aveau dreptate doar când criticau opulența pdl-iștilor, dar mult mai cumplit au fost furați de căte cei care și-au făcut mendrele în acești trei ani pe baza sacrificiului lor.

Din isprăvile recente ale primului mincinos al țării, ne atrage atenția furia   ANAF-ului care închide câte un magazin de legume-fructe, de la colț de stradă. Cum ANAF-ul  nu bate  la distanță,  banii de la Rompetrol  dosiți prin Dubai sunt în siguranță.

Probabil că ar trebui  niște volume în stil Iohannis, cu pașii dezastruoși  ai guvernării Ponta.  Mare lucru că încă n-a dat în  patima publicisticii, n-ar fi  greu să găsească niște scribi pe lângă el.  Nu de alta, dar ministrul Culturii care l-a făcut pe Hamlet scriitor, l-ar putea face și pe Ponta. Iar fostul director ICR, Lilian Zamfiroiu, care este și fost muncitor la Oltchim și fost turnător la Securitate, și-a dat demisia recent pe motiv de lucru bine făcut și dus la bun sfârșit. Adică a legat sârmele și a reparat prizele la sediul ICR, așa că se poate îmbarca pentru noua sinecură de partid și de stat. Se vorbește că ar putea fi noul ambasador la Vatican, norocul  lui va fi că Papa Francisc a zis că dă cu pumnul doar dacă e înjurat la origini, așa că slugarnicul ăsta are toate șansele să rămână cu măselele intacte.

Din păcate, cei care s-au lăudat  că vor fi polul de dreapta care se va opune PSD-ului, că  doar  tot asta trâmbițau înaintea fuziunii, par a fi dornici  de-o coabitare part-time. De altfel, la sărbătorirea celor trei ani de guvernare, Ponta a pus pe perete poza cu el și Iohannis întruchipând visul USL, de-a da președintele și premierul.

Doar că din punct de vedere politic, PNL ratează șansa conturării unui  profil de dreapta anti-PSD, dar asta nu îngroapă această șansă pentru alții, indiferent care ar fi ei. Atât timp cât PSD-ul stă la 34%  și în zilele lui proaste, oricând se poate crea o formațiune rivală care să se apropie de 30%. Cât privește PNL-ul, dacă va merge tot așa cu pupila Ghorghiu, care iese la luptă cu Ponta, cu pliciul, are toate șansele să se destrame și  să redevină  partidul de 15%, care se uită când spre stânga, când spre dreapta.

Până atunci,  Victor Ponta va mai aniversa ce are de aniversat, pentru că are toate motivele să o facă.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/sarbatoarea-minciunii-153621.html#rate_article

ON AIR

Trăiască activul de presă!

Privind la halul în care se zbate agonic, ceea ce a mai rămas din presa adevărată, putem exclama fără reținere: presa liberă a murit, trăiască activul de presă! Fenomenul a început cu mulți ani în urmă, încă de la epoca de aur a mogulilor, iar finalul e aproape. Dincolo de amenințările externe care în final au cotropit presa, la această stare de fapt au mai contribuit și niște cauze intrinseci ce țin de slăbiciunile acestui domeniu.

Ce e groaznic la acest domeniu e faptul că poate fi lesne trucat. Poți scrie prost și despre nimicuri și totuși să publici, poți să apari la televizor și să nu spui nimic, cu toate acestea poți fi jurnalist, analist și chiar formator de opinie, vedetă. Ca și politica, și presa e un domeniu care se pretează la falsuri îngrozitoare, e foarte ușor să fii impostor în ambele ocupații. Nu e ca atunci când apari pe scenă și cânți fals, aici hârtia și sticla suportă orice, pentru că nu există o piață concurențială și pentru că dacă slujești o tabără ești automat util, chiar dacă unul idiot ca glagorie, dar isteț la buzunar.

Între timp, structurile mafioto-securistice și-au făcut televiziuni, trusturi, astfel că au pus cruce presei. Această vulnerabilitate majoră la adresa democrației nu produce nicio indignare. Avem doar o reacție stupidă din partea unui membru CNA, care propune finanțarea canalelor printr-un procent alocat de către furnizorii de cablu. Aceste televiziuni, care de mult nu mai trăiesc din piață, cu patroni în pușcărie și având la bază bani negri spălați, ar face bine să dispară pentru că au ucis orice urmă de deontologie. Nu moartea lor ar însemna moartea presei, ci ele sunt moartea presei. Dar asta a vrut sistemul, asta s-a întâmplat. Astăzi, dacă nu ai opinie jurnalistică contracost, pari un tip bizar, unul din afara presei, un exclus, un marginal.

În America, presa rămâne o prioritate pentru democrație, statul intervenind la momente de anaghie, prin reduceri fiscale, tva. Cu diferența că acolo nu vine un premier, de genul Mickey Mouse, care taie felii din tortul bugetar, de parcă e la ziua lui, și unora le dă peste nas, altora le bagă în gură. Nu se petrece nimic la nivelul arbitrariului, a interesului personal, ci e vorba de o intervenție instituțională, bine gândită, care rezolvă problema de sănătate a presei, un vaccin financiar care nu lasă această putere a democrației să se anemieze. Dar cum am putea să ne imaginăm așa ceva la noi, când cel care conduce această țară, și după 16 noiembrie, împarte vilele de portocol, cum se împărțeau grajdurile CAP-ului după revoluție.

Cu o presă liberă doar pe blog și facebook, cu puteri în stat folosite de niște bande politice pentru răfuială, și cu kalașnikovul rusesc reîncălzit, România arată rău, dar asta și pentru că fiecare a devenit dușmanul nevăzut al celuilalt.

Așa că să nu ne amăgim, nu a restartat nimeni România, nu și-a luat nimeni țara înapoi, mai degrabă își vor lua unii sloganurile înapoi, pregătind terenul pentru iluziile electorale viitoare.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/traiasca-activul-de-presa–153430.html#rate_article

Ticăloșia, ura și prostia din spatele anti-băsismului

Dacă  prostia  te  face chior, ura te orbește total. Asta am vazut de zece ani împotriva lui T. Băsescu. Dar nu doar prostie, ci și multă ticăloșie. Toată viața am urât specia  jigodiei  fără scrupule, care e în stare să mintă, să-ți pună în cârcă ce n-ai făcut și ce nu ești, doar pentru a te înfunda ca imagine. Leprele de la Realitatea au practicat aseară același tertip ieftin pe care-l vedem de zece ani  încoace. Patru sau cinci nulitati agresive, deghizate in jurnalisti, s-au penibilizat in fata lui Traian Basescu, timp de doua ore. L-au jignit pe Basescu, asteptand sa-i  jigneasca  si el  ca dupa aceea  sa se dea loviti. Asta faceti  de zece ani, muscati ca niste catei, iar dupa  ce sunteti  loviti, scheunati.  Curve pe bani mulți care ati distrus presa romaneasca, la ordin, desigur. Am fost, sunt si voi ramane  impotriva sobolanilor rosii sau roz care i s-au opus in toti acesti ani si continua sa o faca.

Colecţia paşilor pierduţi

Lui  Napoleon  Bonaparte, revenit de pe insula Elba, i-au fost îndeajuns 100  de zile  ca  să pornească  un război împotriva întregii Europe, lui Klaus Iohannis i-au fost suficiente  cele o suta de zile pentru a mai publica o carte, “Primul pas”. Când a lansat sloganul, “punct și de la capăt”, unii credeau că se referă la altceva, aflăm acum că  e vorba de volumele la care lucrează  Regele  Klaus Taciturnul. Dacă a făcut primul pas ( deși nimeni nu știe, nu l-a văzut) oare cât va mai dura până va pune piciorul pentru al doilea pas?

Cu toate acestea, Klaus Iohannis  este încă  susținut  de spaima prin care a trecut o mare parte din societate la 16 noiembrie, o spaimă justificată având  în vedere  tăvălugul  roșu  de  tip  nord-coreean. Însă dacă rezultatul e doar acesta, vol I din colecția pașilor pierduți,  e totuși foarte puțin. Contraargumentul prin care se invocă paciența și nu sapiența e deja perimat. În secolul super vitezei, timpul nu mai are răbdare nici măcar cu Klaus Iohannis.

Deocamdată  am aflat chiar din gura sa, ce pași nu va face. Dar  să-i   luăm pe rând:  el nu face majorități,  nu este liderul opoziției, nu e treaba lui să comenteze ce face Parlamentul, ce spun ambasadorii, ce miniștri dubioși numește  premierul. Să fie lăsat în pace, el nu vrea să deranjeze pe nimeni, el tace, veghează și din când în când își pierde cumpătul din cauza paltonului, un fel de manta gogoliană care dacă îi va fi furată,  probabil  îl va transforma în viața de apoi într-un strigoi de mantale și paltoane, aidoma personajului gogolian.

Și totuși, nu putem vorbi de o insuficiență  volitivă  deplină, vrea  totuși ceva, vrea  instituția  Primei Doamne.  Încă nu merge treaba bine aici, dar s-a făcut  totuși  primul pas. E clar că la întâlnirile cu mărețul Principe Radu Duda, e nevoie  să  apari  alături de un fel de principesă prezidențială.  Nu că Radu Duda s-ar sinchisi prea mult de asta, el are alte ambiții regale, cum ar fi, ciocolata cu lapte „Alteța Sa Regală Principesa Margareta” și ciocolata amăruie „Alteța Sa Regală Principele Radu”, cu 55 % cacao. Unii mai amari decât cacaua ar zice că e vorba mai degrabă de 100%  cacao  în cazul lui  Radu Duda.

Revenind  la  pașii pierduți, nu putem omite faptul că toată această  lentoare la nivelul  motricităţii politice îi convine de minune lui Ponta, care nu mai are adversar politic la ora aceasta: Iohannis tace și nu face,  pupila Ghorghiu e prea plăpândă pentru leadership,  buldogul stă în cușcă, iar marinarul e tras pe uscat.

În rest, vedem cum societatea românească a trăit de 25 de ani doar în extazul aurului furat. Cu nimic deosebit  de  extazul aurului  din westernul lui Sergio Leone.  Așa cum căutau  eroii western-ului comoara prin cimitir, tot așa și “pistolarul” Vâlcov de Slatina primea în cimitir  pungile cu mulți dolari în plus.

Există riscul să credem că aceste furturi, care vin din trecut, nu se mai produc în prezent și că s-a terminat cu hoția în România. Nici vorbă, se fură pe rupte și acum, iar din acest motiv, precum și din cele enumerate mai sus, nu ne mai permitem pași pierduți.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/colectia-pasilor-pierduti-153358.html

Partidele, principalii angajatori

Nu e o exagerare să spunem că partidele în România, atunci când sunt la putere, controlează aproape întreaga societate. De fapt, partidele rămân principalii angajatori și stăpâni în România, nu doar prin forța pe care o au de-a distribui joburi în administrație, deconcetrate, departamente și regii de stat, ci și prin tentaculele imense pe care le pot încolăci peste mediul privat.

Un exemplu sugestiv reiese din dosarul fostului secretar general adjunct al PDL, Marian Zlotea și fost președinte al Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Practica era una simplă, angajații instituției erau trimiși pe teren pentru a colecta șpagă de la supermarketuri, în schimbul unei protecții și a evitării amenzilor. Plata se făcea și prin bani, contracte fictive, dar și cu marfă, gen cârnați și mici, folosiți pentru pomenile electorale. În felul acesta chiar și cei din mediul privat devin dependenți de puterea politică, dacă vor să supraviețuiască. De fapt, aceasta era practica tuturor partidelor, PNL, PDL, PSD.

Prin urmare, avem dovada că tot ce mișcă în țara asta e sub radarul partidului aflat la putere. Dacă se întâmplă și față de mediul privat, e inutil să ne mai mirăm de zona bugetară. Să ne aducem aminte de cum tuna președintele PSD – Satu Mare, Mircea Govor, înainte de al doilea tur de scrutin prezidențial: „Şi-o spun foarte clar. Toţi directorii de deconcentrate care au fost numiţi politic, directorii de şcoli, toţi care au fost numiţi politic dacă nu participă efectiv la campanie, pleacă acasă”. După care vine partea cu partidul ca recrutor și angajator în zona preoțească. „Şi încă ceva, la toţi popii, dacă pierdem, toate preotesele le dau afară din tot, la revedere. Le-am şi spus. Toţi au venit la mine să le pun preoteasa”.

Asta cu nevestele puse prin instituții se practică din greu, fiind una din plățile pe care partidul le face pentru slujitorii săi, fie că sunt preoți, jurnaliști și alți mireni.

De fapt, nevasta rămâne o miză puternică a politicii și asta nu pentru că trebuia să avem parte de instituția „Primei Doamne” care s-a ratat, ci pentru că mai nou parlamentarii vor să-și poată angaja legal nevestele la cabinetul parlamentar. Nu știm dacă e lobby-ul nevestelor în spate, pentru a scăpa de asistentele amante, dar cert e că politicienii vor să angajeze direct în beneficiul familiei, fără ocolișuri.

Din păcate, această stare de fapt duce la o discriminare cruntă față de restul cetățenilor și chiar la abuzuri demne de o republică bananieră. Să ne amintim doar de cazul Duicu, baronul pesedist care dorea să achiziționeze niște echipamente medicale inutile și la prețuri exorbitante, matrapazlâcul clasic. Asistenta medicală, care a scris pe facebook despre mișmașurile acestuia, a avut parte de răzbunarea lui Duicu, care și-a trimis o slugă de la televiziunea locală să-i însceneze o luare de mită acesteia ca să o compromită. Asistenta a refuzat eroic și probabil că dacă baronul nu intra în cleștele DNA, tot era dată afară cumva.

Cât timp această stare de fapt va dăinui la nivel național, sloganurile de genul, punct și de la capăt, rămân doar găselnițe de marketing politic și nimic mai mult.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/partidele-principalii-angajatori-153019.html#rate_article