Noua Constituţie şi vechea prostituţie electorală

Pentru că nu prea a mai rămas mare lucru de făcut în această ţară, politicienii îşi vor umple timpul de aici înainte cu cele două proiecte care sună nemaipomenit de bine, Regionalizarea şi revizuirea Constituţiei. Regionalizarea rămâne deocamdată în ceaţă, pentru că băieţii nu au încă viziunea noului sistem de furt din banii publici. E şi greu când te-ai obişnuit o viaţă cu sistemul de furt centralizat, nu e uşor să treci la un mecanism mai sofisticat.

Cel mai aproape de o anumită finalizare ar fi proiectul de revizuire a Constituţiei. De departe se remarcă, precum un Luceafăr, dorinţa acută de a tăia ghidonul preşedintelui şi de a da mai multă putere Parlamentului. Să ne înţelegem, în mod normal n-ar fi vorba de preşedintele actual şi, totuşi, despre el este vorba. Un paradox născut de minţile limitate ale politicienilor români.

Încă există nevoia de a-i da şuturi imaginare lui Băsescu. Asta e ca şi ăla care n-a dat când trebuia şi se mulţumeşte să dea pumni în faţa oglinzii. Ura profundă duce şi la o tulburare de personalitate. De la ura faţă de preşedinte unii au ajuns monarhişti. E plină ţara de monarhişti. Probabil după ce vor mai uita de preşedinte, se vor trezi din beţie şi se vor uita mahmuri în oglindă înjurând monarhia, aşa cum înjură beţivul băutura a doua zi.

Nu e exclus ca aceeaşi reacţie de trezire din ameţeală să fie dată şi de această Constituţie revizuită, care le-ar putea naşte, la un moment dat, politicienilor, o întrebare de-a dreptul existenţială: Pentru cine a fost făcută Constituţia asta? Nu vor mai aştepta răspunsul şi vor trece la o nouă revizuire. Probabil cu prag de 10%. Acum pragul s-a redus la 30%. Dar s-au încălcat Constituţii bazate pe legitimitate democratică, cum să nu încalci o Constituţie cu prag de 30%? Plus că pentru atingerea unui asemenea prag, efortul de fraudare ar fi minim. Merită o duminică mai liniştită şi maşinăriile de partid.

Revenind la proiectul de revizuire, este clar că aceia care vor da preşedintele nu vor obţine o mare victorie, în condiţiile în care vom avea un preşedinte la mâna Parlamentului. O altă aberaţie, având în vedere că preşedintele este votat de popor, fiind alesul cu cea mai mare legitimitate. Dar nu propune nimeni Republică Parlamentară pentru ca poporul să nu se simtă părăsit. Această târfă electorală rămâne mereu necesară.

Ştim că majorităţile sunt interşanjabile la noi şi oricând preşedintele viitor se va trezi şi că-i fuge majoritatea de sub picioare, şi că e fără puteri constituţionale. Teoretic toţi pot ajunge în situaţia asta. Dar prioritar e întotdeauna interesul pe termen scurt al politicienilor români care niciodată n-au avut viziune. Ei la ora asta văd doar tandemul Antonescu, preşedinte – Ponta, premier, iar pentru acest tandem se face revizuirea Constituţiei. Ei nu văd mai departe de 2016.

Mulţi spun că prin castrarea funcţiei prezidenţiale e contracarată apariţia unui nou preşedinte care să-i deranjeze pe penali. Da şi nu, pentru că, să nu uităm, România nu mai e de capul ei. Şefii noştri sunt la Bruxelles şi Washington. Tarlaua cu corupţi care zburdau liber pe imaş în anii `90 nu mai poate fi reînviată, decât cu consecinţe devastatoare pentru România.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/noua-constitutie-si-vechea-prostitutie-electorala–136155.html

Mare e turma lui Becali!

Ştiam cu toţii că e mare turma lui Becali, dar nu-i bănuiam nişte proporţii chiar pe măsura terenurilor sale. Într-adevăr, turma de jurnalişti, politicieni şi toată liota de papagali de televizor îşi plătesc acum datoria. Pe toţi i-a cumpărat, niciunul nu cârtea în faţa lui.

Ne aducem aminte doar de episodul când Miron Mitrea a încercat să-l înţepe, iar machedonul i-a adus aminte imediat de împrumutul nerestituit. Nimic din toată generozitatea sa n-a fost gratuită. Mână spartă cu bani furaţi de la stat e uşor să fii. Mai ales atunci când îţi cumperi liniştea. Au luat de la el politicieni, partide, care acum îl perie, darmite simpli atârnători de presă care şi pentru o ciorbă de burtă fără ardei iute şi smântână te gâdilă sub buric, iar dacă le mai dai şi nişte mici cu bicarbonat, se plimbă de trei ori în jurul mesei tale, ca popa.

Din păcate, presa a ajuns să se împartă tot mai mult între aceste lichele şi o altă specie care se ascunde după fustele mai lungi sau mai scurte ale deontologiei. Jurnalismul pasiv, idiot, care se rezumă să facă doar filmul evenimentelor. Maimuţici cochete care apar la televizor şi care îşi justifică lipsa de opinie şi de atitudine ascunzându-se în spatele aşa-zisei deontologii. Aşa de tare se ascund acolo, că nu mai rămâne nimic de văzut.

Totul sfârşeşte într-un neutralism călduţ, numai bine ca să nu-i deranjăm pe cei care fură şi suficient cât să părem persoane onorabile. În orice caz, mult mai onorabile decât barbarii care vin şi atacă fără a sta crăciţi între o mie de surse până la Sfântul Aşteaptă. Rimelul care se scurge şi vedetăraia plină de hormoni înseamnă azi jurnalism profesionist şi de ţinută. Probabil, ţinută de cap.

Mulţi se vor întreba ce legătură e între presă şi justiţie. Este, pentru că dacă presa nu are şi o dimensiune justiţiară, atunci nu e decât o meserie pentru fufe care vor să fie văzute de cunoscuţi la tv. Iar situaţii de genul acesta, cum e încarcerarea lui Becali, scot la iveală cel mai bine impostura şi ticăloşia spaţiului public.

În aceste condiţii, patriotul care a încercat să fugă din ţară ca să nu fie închis este numărul unu în România, nimic nu mai respiră lângă el. Istoricul Gheorghe Buzatu a avut ghinionul să moară în aceste zile, dar istoria zilei fiind mai puternică, decesul a trecut neobservat. Până şi ecourile vizitei la Cluj-Napoca a scriitorului Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel, au fost estompate de circul din jurul acestui hoţ cu lipici la prostime.

Dar povestea nu se termină aici, clanul Becali nu stă doar în Gigi, vărul Giovani ne ameninţă că va merge în Parlamentul European şi că va intra într-un partid mare. Acel partid poate de pe acum să ştie că-l va primi pe primul mafiot care se recomandă în public cu acest titlu. Asta a ajuns politica, refugiul borfaşilor. Noroc că vom avea mai puţin cu-n loc pentru Parlamentul European. Dar compensează în ţară cei 588.

Totuşi, bandiţii s-au prins că locul din Parlamentul naţional nu-ţi mai garantează liniştea. Iar cum justiţia e presată de la Bruxelles, se gândesc să meargă ei la munte, mizând abil, pe faptul că prioritari pentru justiţia românească nu vor fi cei de la Bruxelles, adică taman produsele de export în instituţiile europene.

În cele din urmă, n-ar trebui uitaţi în acest caz al schimburilor de terenuri şi escrocii din armată care s-au îmbogăţit prin vânzarea de proprietăţi de stat. Asta este instituţia cu cea mai mare încredere în societate, o turmă de corupţi şi paraziţi. Oricum, până atunci, noi mâncăm Becali pe pâine, el mănâncă marmeladă şi se uită bucuros la turma lui, care e mult mai mare decât cea pe care i-a lăsat-o Tase Becali.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/mare-e-turma-lui-becali–136040.html

„Simpaticul” – încarcerat, samsarii – scăpaţi

Cele două verdicte de luni, privind Dosarul transferurilor şi cel cu terenurile MApN, s-au încheiat cu deznodăminte neaşteptate. Lumea se pregătea ca lotul de lotri din fotbal să fie condamnat, iar hoţul Gigi Becali achitat. Aşa că, până la urmă, a trebuit să auzim doar invocaţiile religioase şi din nou sfânta familie, acest etern paravan pentru toate ticăloşiile pământului. Toţi fură pentru familie.

Atârnătorii din presă, mâncători din palma lui Becali, au lucrat din nou la coarda sentimentală. Toţi se raportează creştineşte în asemenea momente. În România, creştinismul se activează doar când vine vorba de hoţi. Nimeni nu are dileme creştineşti înainte de-a fura. Asta atunci când presa nu ajunge chiar să se strâmbe în faţa justiţiei, pentru că mogulii sunt şi ei nişte mafioţi care fug de justiţie.

Dar dacă şi fostul procuror inutil, actualmente premier, îşi declară simpatia pentru o creatură de genul Becali, atunci nu trebuie să ne mai mire nimic. Istoricul relaţiilor amoroase al lui Becali cu liderii ţării este mai bogat de atât. Să ne aducem aminte cum a stat la şpriţ cu Traian Băsescu, cum a fost luat în braţe de tribunul salvator de neam prost şi paraşutat în Parlamentul European, de Crin Antonescu care l-a folosit pe post de tomahawk, numai bun de azvârlit în ţeasta adversarilor electorali. În concluzie, un palmares bogat pentru un păzitor de ţevi înainte de 89 şi-un vânzător de caş.

Dar această cârdăşie dintre gangsteri şi politicieni se petrece demult pe faţă. Din păcate, toate acestea n-au niciun efect în rândul poporului. Nicio indignare. Poporul ar trebui să dea cu pietre şi să se revolte văzând această ticăloşie. Nu se întâmplă lucrul acesta pentru că s-a încetăţenit ideea că dacă n-ai bani eşti un om slab. Eşti un om care nu-şi poate permite să spună ce gândeşte, un om care nu-şi poate îngădui să fie el însuşi. E multă laşitate adunată în oasele acestui popor.

Dar, revenind la actul justiţiei, rămân multe semne de întrebare în legătură cu celălalt verdict privind transferurile din fotbal. Cel care şi-a zis mafiotul, Giovanni Becali, dimpreună cu Copos, Borcea şi alţi peşti mari din fotbalul românesc au scăpat de sentinţa cu executare în procesul transferurilor. Cazul a fost trimis spre rejudecare. Totul va reîncepe la instanţa inferioară. Acest caz a durat cinci ani de zile. Acum e la zero din nou. Se pare că va dura încă vreo doi ani. Dar când se ia o asemenea decizie e clar că putem vorbi de un caz înmormântat.

Dincolo de şmecheriile procedurale cu care ni se închide gura, în aşa fel încât justiţia să fie mereu acoperită în deciziile ei, mai există şi latura de etică socială a acestui caz. Aceste făpturi au poluat spaţiul public în aceşti douăzeci de ani, au scuipat şi bătut jurnalişti sau pe cine au prins în cale. Faptul că lor nu li se întâmplă nimic e un semnal prost pentru societate. Majoritatea dintre ei sunt nişte semianalfabeţi, nişte parveniţi care au dovedit că au putut face bani fără să muncească o zi şi pe deasupra şi să scape de justiţie. Ce poate fi mai stimulativ pentru idioţii şi escrocii acestei ţări!

Cei din justiţie folosesc în acest caz tertipuri tehnice, gen nu e dosarul bine închegat. Păi dacă nu era dosarul bine închegat, se putea sesiza asta după un an, nu după cinci. Dar sunt justificări şi pentru durata de cinci ani, se invocă proceduri ş.a.m.d, ce ştim noi! Rămâne de văzut cum va evolua justiţia, aceste procese sunt începute în urmă cu mulţi ani, de noi dosare nu se aude nimic deocamdată. Să sperăm că nu se va aştepta iarăşi un MCV negativ pentru a auzi cum urlă iar coioţii patrioţi către farul european.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/-simpaticul-incarcerat-samsarii-scapati-135953.html

 

Cu toţii victime

Ceea ce trăim de o bună bucată de vreme încoace în relaţia infractor – justiţie e o necontenită umanizare a penalului. Penalul e şi el om, ba e chiar om bun. Ştim şi noi din istorie că şi escrocii sunt oameni, şi criminalii sunt oameni. Toţi au momentele lor de sensibilitate. Şi Stalin şi Hitler au plâns, au iubit. Toţi aceşti monştri au lacrimi în ochi înainte de-a muri. La ora asta noi nemaiavând un tiran, am rămas pe cap cu o şleahtă de ticăloşi care trebuie victimizaţi, umanizaţi.

În cârdăşie cu televiziunile abjecte, adevărate organe de propagandă sau paravane pentru spălat bani şi servit interesele mafiei politice, aceste personaje devenite vedete, devin şi victime. Din lunga suită de operaţii estetice făcute penalului, face parte şi demersul celor de la TVR de a ni-l prezenta pe urmăritul penal Ioan Niculae, pe post de om darnic şi fiu iubitor. Înţelegem că firma sa sponsorizează emisiunea cu pricina, dar parcă mai ştiam că TVR e sponsorizat şi de poporul român. Iată că după celelalte vespasiene private şi cea publică le ţine isonul.

Nu ne mai miră că mai apoi toate deciziile justiţiei sunt aruncate în nămolul politicii, ia marii penali sunt proiectaţi ca nişte binefăcători, asta când nu sunt luptători împotriva sistemului. Toţi fac pe haiducii prigoniţi, după ce-au fost boieri lacomi. De la Becali încoace, dă bine să ai condamnări la activ. Eşti cetăţeanul erou. Între timp, poziţia de parlamentar rămâne, iar averea nu e niciodată ameninţată. Dar oamenii au demonstrat că sunt de partea acestor personaje.

Mulţi spun: Trăieşti tu mai bine, dacă fac ei părnaie? Nu, fireşte. Dimpotrivă, trăieşti mai bine dacă faci ceea ce fac şi ei, adică dacă furi şi tu. Aşa că puneţi-vă cu burta pe furat că aşa nu se mai poate. Dar nu doar ei sunt victime, politicienii sunt şi ei victime, însă nu în faţa poporului, ci a Europei. Şmecheria lor e aceea că ştiu prosti acest popor în aşa hal, încât să-l ia ca aliat împotriva a orice îi deranjează pe ei, de la Justiţie până la Uniunea Europeană.

E practica curentă pentru ţările din lumea a treia, în care ori conduce un lider maximo, ori e o plutocraţie, o mafie care păstrează nişte aparenţe democratice, cum e la noi. Spunând întruna că suntem colonie, iată suntem iarăşi victime cu toţii. Nimic nu ne mai desparte pe noi poporul de politicieni, suntem în sfârşit în aceeaşi barcă. De fapt, unii n-au mai rămas cu nimic, decât cu câte-o ţuică şi cu nişte erecţii naţionaliste tot mai blege, iar ceilalţi au şi ţuica, au şi mălaiul, nu le e frică nici de Ciomu, doar că din când în când se simt văzuţi de ochiul Ciclopului european.

Banii europeni nu pot fi furaţi, penalii nu pot zburda pe imaş, cum să nu te simţi o colonie? Dar nu se lasă ei ai noştri, poporul rupt în fund va ţine mereu cu călăii lui, iar duşmanii rămân colonialiştii europeni.

 http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/cu-totii-victime-135726.html