Ambiguităţi post-electorale

Nu de mult am aflat că s-au împlinit nu ştiu câţi ani de la naşterea USL, acum aflăm că a trecut doar un an de la decesul monstruoasei coaliţii. Cred că doar datele jubiliare ale poetului naţional să mai producă atâta emoţie.

Este întreţinută această emoţie şi de prelungirea guvernării Ponta, căruia i se tot cântă prohodul, dar iată că nu pare deloc uşor de dislocat, majoritatea parlamentară a PSD rămânând un atu pentru premier.

În tot acest timp, voci publice nu mai prididesc în a pomeni de blatul Ponta-Udrea, aceleaşi voci manifestând o blândeţe faţă de premier, inclusiv anul trecut în buza alegerilor, astfel că par a îndreptăţi şi ei ipoteza unui blat cu Ponta. Tot aceştia îl acuză de blat cu Ponta şi pe Băsescu, doar că logica le joacă feste. Dacă ar fi aşa, Traian Băsescu era în blat şi cu Antena3 şi RTV, care-l susţineau furibund pe Ponta şi-l desfiinţau pe Iohannis, nemaivorbind că-l linşau de ani de zile pe el. Dar aşa e cu noii lachei, ai noii stăpâniri, fac tot posibilul să ţină trena sau inconturnabilul palton.

Legat de anti-băsismul proferat în media el devoalează doar un atac de imagine, fără a exista o substanţă. Orice succesiune de regimuri politice aflate în antiteză a presupus întotdeauna o schimbare fundamentală a direcţiei de ţară. Un exemplu bun fiind chiar 2004, an de răscruce pentru perioada postdecembristă, când am asistat la o schimbare de paradigmă. La ce isterie post-electorală vedem acum, am spune că s-a schimbat până şi forma de guvernământ. Anti-băsismul tradus în faptă şi nu la nivel de gargară ar însemna sprijinirea penalilor şi schimbarea direcţiei de politică externă a României. Chestiuni cu care USL-ul a cochetat, doar că el e prilej de jubileuri lăcrămoase acum.

Aşa că în mare parte putem vorbi de o continuitate, nicidecum de un nou regim care sa-l demoleze pe cel vechi. Prin urmare, atâta timp cât rămâi fidel orientării externe a României şi susţii justiţia, nu poţi fi anti-băsist, decât dacă vrei să te contrazici. Introducerea în ecuaţia politicii externe a Germaniei e infimă, mai ales că militar nu ne prea putem baza pe teutoni, plus de asta nu vorbim de China lui Ponta, ci de pilonul de bază al UE, deci o continuitate şi-n acest caz.

Cât priveşte detaliile de genul că unul vorbea prea mult, altul prea puţin, acestea nu rămân la scara istoriei. Prin urmare, votul din 16 noiembrie a fost unul mai degrabă anti-PSD, la o adică chiar anti-USL. În condiţiile acestea, lui Victor Ponta îi convine că după 16 noiembrie s-a aprins mai mult anti-băsismul şi mai puţin anti-pontismul. Însă nu acelaşi lucru îl simte o parte importantă a electoratului care a pus ştampila pe Iohannis. Până la urm,ă ni s-a promis un pol mare de dreapta şi unul de stânga, o delimitare netă care astăzi nu există. Rămânem deocamdată într-o ambiguitate care întreţine suspiciuni legate de eterna combinageală transpartinică.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/ambiguitati-post-electorale–152149.html

Proştii lui Ponta

Dacă întreg anul trecut, premierul Ponta n-a mai prididit cu pomenile electorale pentru a ajunge preşedinte, acum, pentru a mai rămâne premier sau a salva cât de cât imaginea unui mandat catastrofal şi a ieşi astfel mai puţin şifonat pentru alegerile din 2016, anunţă măsuri liberale de relaxare fiscală.

Sună bine aceste măsuri – reducerea TVA la 20%, cota unică la 14% – ele sunt de dorit şi rămâne de văzut dacă vor fi sustenabile. Ca şi în cazul reducerii cu 5% a CAS-ului la angajator, ele trebuie acoperite din altă parte. Este excesivă şi măsura supraimpozitării de către primării a clădirilor degradate, ştiut fiind faptul că multe dintre acestea sunt populate cu locatari vârstnici, care abia supravieţuiesc din pensii. Aici ne lovim mai degrabă de o limitare fiscală a dreptului de proprietate.

Dar, disperat să supravieţuiască politic, cel care trăia pentru a fi sărbătorit pe stadioane e capabil, doar pentru a-şi salva imaginea, atâta câtă i-a mai rămas, să arunce acest cartof fierbinte al noului cod fiscal în mâinile viitorilor guvernanţi. Şi pentru a demonstra că nu i-a pierit tupeul uriaş continuă răfuiala cu toţi cei care îl contestă. Ponta îi consideră proşti pe toţi cei care au îndrăznit să califice măsurile sociale de anul trecut, drept pomeni electorale: „2014 a fost anul în care am luat multe măsuri de dreptate socială, că le-au spus alţii «pomeni electorale», sunt proşti că le-au spus aşa!”.

Într-un fel ar putea să-i considere proşti şi pe cei care au crezut în el şi pe care i-a prostit în spatele dinozaurului politic USL, astăzi ajuns fosilă. De altfel, data aniversară a naşterii alianţei i-a pricinuit, recent, melancolii şi regrete faţă de destrămarea fostului grup infracţional organizat, cum îl denumea Ioan Rus. Şi la noi, ca şi-n Grecia, austeritatea a fost solul fertil pentru buruiana populistă crescută de Ponta şi ai săi.

Dar prostirea şi prostia nu şi-au dat mâna doar aici, ci, în primul rând, la ceea ce ne arată DNA-ul acum. „Familia” călărea pe cai mari, înşfăcând fonduri europene şi contracte pe bani publici, în timp ce îi infiera pe cei care tăiaseră salariile. Cu unii dintre aceştia făcuse şi afaceri, vestitul grup Golden Blitz, partener de afaceri cu Dorin Cocoş.

În ciuda acestor devoalări, Ponta se ţine băţos nevrând să audă de demisie şi contracarează prin tot felul de măsuri de imagine. Din păcate, opoziţia a picat la testul majorităţii din Senat, iar actualul preşedinte nu pune umărul la îndepărtarea acestui pericol politic. În cazul acesta nu ne rămâne decât să aşteptăm de la justiţie, dreptate până la capăt.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/dreptate-pana-la-capat-151968.html#rate_article

Fuga bizară în America

Premierul Victor Ponta se află săptămâna aceasta în America, într-o vizită mult prea discretă, în care îşi propune, chipurile, să ridice nivelul relaţiilor economice româno-americane. Cunoaştem deja reflexul fugii în momente delicate, pe care l-a dovedit premierul de atâtea ori, vezi şi cazul Nuland.

Legat de vizită, logic ar fi fost ca în discuţiile cu mediul de afaceri american să fie prezentă şi o parte a mediului de afaceri autohton, nu de alta, dar ca discuţiile să depăşească nivelul MTO-ului şi a ochilor în tavan. Dar Victor Ponta a dovedit în aceşti trei ani că îi este complet străin mediul de afaceri românesc. Era greu să fie alături de oamenii de afaceri români în America, când nu ştim să fi avut loc aceste întâlniri în ţară, în toţi aceşti trei ani de guvernare.

Nemaivorbind de faptul că măsurile guvernamentale au lovit mereu în oamenii de afaceri, cei prin care se putea relansa economia. Rămâne insignifiantă reducerea de 5% a CAS-ului la angajator, cu atât mai mult cu cât este copleşită, pe de altă parte, de multitudinea de taxe şi accize, iar colac peste pupăză a mai venit şi creşterea salariului minim pe economie, care se ştie că este spaima antreprenorilor.

Măsuri care se bat cap în cap, ştiut fiind faptul că 79% dintre economişti sunt de părere că o creştere a salariului minim duce, la rândul ei, la creşterea şomajului în rândul tinerilor fără experienţă şi a persoanelor slab calificate. Aceştia riscă să-şi piardă locurile de muncă prin faptul că angajatorul e obligat să crească cheltuielile.

Mai rămâne să completăm acest tablou dezastruos al guvernării Ponta cu ultimele rateuri, o rată de absorbţie de 0,06% a fondurilor europene pe ianuarie şi aruncarea în aer a Acordului cu FMI-ul. În cazul acesta, pare bizară şi chiar dubioasă subita apetenţă pentru investiţii şi afaceri, având în vedere indolenţa guvernamentală din aceşti trei ani, faţă de mediul de afaceri autohton.

Care să fie explicaţia? Să fie ultimele cusături de imagine a unei măşti tot mai zdrenţuite? Sau e mai bine să te strecori, când auzi de afacerea Megapower, unde eşti implicat, şi când prietenul de afaceri Şova dă cu subsemnatul la DNA?

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/fuga-bizara-in-america-151718.html#rate_article

Emo – justiţia

Zornăitul  de cătuşe  devine  asurzitor pentru unii şi încă departe pentru alţii. În funcţie de asta avem şi raportarea la justiţie. Culmea, cei care ani de zile au contestat independenţa justiţiiei, au încercat să oprească arestările  şi  să dărâme ordinea de drept,  acum salivează dacă văd câte-un adversar politic pe la DNA. Tipic românesc să nu susţii un principiu, ci doar interesul tău.

Dar nu doar adversarii  îşi pândesc transfiguraţi căderea, până şi deontologii sunt emo justiţiari, uneori se bucură de priveliştea nichelată a brăţărilor, iar alteori, când patronul Sârbu ridică mâinile sus, ca într-o secvenţă  la Buftea cu Sergiu Nicolaescu, îi încearcă regrete sau suspine, în funcţie de naturel.

Din păcate şi televiziunile au comenzile lor, fapt de înţeles, pentru că dacă ar trăi doar din audienţă  ar  falimenta.   Aproape toţi patronii mass – media sunt  puşcăriaşi sau puşcăriabili, ceea ce arată că românii au fost îndobitociţi pe banii lor. Întâi au fost furaţi din buget,  iar apoi  banii lor au fost băgaţi  în  circ tv, războaie politice, manipulare şi spălare pe creier.  Culmea, au şi crescut audienţa celor care îi furaseră şi îi fură în continuare. Dar  banii  furaţi de la buget  rămân principala explicaţie pentru care criza n-a falimentat  niciuna  dintre televiziuni, cum era inevitabil  să se întâmple şi cum a păţit-o presa scrisă. Ba chiar mai mult au apărut unele televiziuni de ştiri  noi.

De aici ajungem la tele justiţie care  duce şi  la o emo justiţie, aşa că nu mai ştii dacă unii sau unele o vor pe “Blondă” după gratii pentru felul în care arată sau pentru fapte penale.  A nu se înţelege că nu e bine că furnalul justiţiei topeşte fierul ruginit  al clasei politice, mai ales că în curând vom încerca să facem cu greu liste,  cu politicieni  care n-au intrat la DNA. Problema e că dacă se rămâne doar la stadiul unor detenţii  care ulterior se tot reduc –  aici merită observat  cât  de dur  sună  sentinţele când se anunţă anii de puşcărie şi cum  se scurtează în final perioada – nu ne vom putea lăuda cu un lucru bine făcut.

Mai ales că politicienii odată pătaţi, cu toţii se vor simţi eliberaţi de apăsarea  stigmatului infracţional, pentru că nu vor mai vedea în jurul  lor decât oi negre şi niciuna albă care să îi arate cu degetul. Se vor avea ca fraţii, dacă în răstimpul acesta nu vor apărea figuri cu adevărat noi.

Un lucru e clar, nu vom putea trăi doar din asta, oricâtă satisfacţie justiţiară ar avea  poporul  privitor la eşafod. Banii furaţi se întorc prea puţin înapoi, iar între timp economia albă rămâne la fel de pipernicită.  Doar cu  tele şi emo justiţia,  românul va  rămâne în braţe  tot cu berea la pet, drogat ca o muscă beţivă din toate părţile.