“Viaţa întru imediat şi pentru securitate” spunea Lucian Blaga, definind omul animal, opus celui spiritual care-şi trăieşte existenţa, întru mister şi revelare. Acest om animal de care vorbea Blaga, şi mulţi alţii, poate fi descoperit azi sub o altă formă, aceea a remediilor, terapiilor şi a senzorilor de securitate. E plină mass media de reţete de viaţă. La tot pasul citeşti nişte leacuri sau ultime descoperiri legate de nu ştiu ce cauză pentru nu ştiu ce efect maladiv. După ce se trece de zona medicală dătătoare de ipohondrii, găseşti sfaturi pentru făcut şi desfăcut cupluri, terapii de tot felul, că sexul e sănătos, dar nu tot timpul, şi în general ţi se spune mereu cam cum ar fi bine să-ţi trăieşti viaţa până la cel mai mic detaliu al ei, începând cu hrănirea, somnul, continuând cu reproducerea şi bineînţeles nu în ultimul rând, cariera, cum ar spune o vizionară feministă, cariera e pe primul loc, nu-i aşa, fetelor?
Tot acest curent psihologist nu face altceva decât să creeze nevoi ale consumului. Trebuiesc create probleme, ba psihice, ba fizice, tot felul de suferinţe închipuite prezentate cu o morgă ştiinţifică de tot felul de vraci şi aurolaci, mari doctori în psihologie, aceşti escroci intelectuali ai secolului XXI, pentru ca nu cumva să devii un om liber, iar dacă refuzi consumul, au ei grijă să te diagnosticheze cu tot felul de hibe, că nu te poţi adapta, că ai probleme, că trebuie să discutăm. Şi uite aşa, ca să nu se simtă marginalizat, omul intră-n rând ca oaia la valăul cu nutreţ. Omul modern a cărui existenţă se limitează la o vieţuire superficială întru psihologie şi biologie, lipsindu-i a treia dimensiune, profundă, metafizică, ajunge să-şi dea o importanţă stupidă, lui şi fleacurilor din viaţa sa. Şi când te gândeşti că dacii râdeau când cineva murea. Tot aşa, creştinii, mai apoi, priveau cu detaşare zbaterile convulsive şi inutile ale vieţii imediate. Steindhart a scris Jurnalul Fericirii în puşcărie, neurmând zece sfaturi pentru a fi fericit publicate de revista Felicia.
O altă obsesie a lumii de azi e dată de securitate. Peste tot interceptări, senzori de protecţie, paşapoarte biometrice şi alte dispozitive. Totul spre binele tău de cetăţean. Se putea altfel? Se face ceva împotriva fericirii noastre? Totul e făcut ca să fim apăraţi şi protejaţi. Ni se spune mereu că sunt atentate. Nu înţeleg, dacă America are o problemă cu Bin Laden, de ce trebuie eu să suport consecinţele? Deja aud reproşul comunitarist care mă înfierează ca fiind egoist. Acest fals comunitarism, care ne adună pe toţi ca pe nişte oi şi ne îmbracă în uniforme de lână e o bună modalitate de-a manipula slabii de îngeri care caută protecţia senzorului. America l-a creat pe Ben Laden, a creat teroriştii când avea nevoie de ei, acum se luptă cu ei, e problema ei. Această manie a securităţii indusă de cei ce duc războaie pentru interesul lor şi nu al omenirii ajunge să fie justificarea însăşi a războaielor. Pe de-altă parte e incredibilă această nevoie disperată a omului zilei de azi după securitate şi protecţie. Când de fapt trăim cele mai liniştite şi mai călduţe epoci din istoria omenirii. Nu mai există “Siberia”, nu mai există lagăre, ghilotină, arsul pe rug, răstigniri, totul e comod şi sigur în jur.
În fine, ca întreaga manipulare şi intoxicare să fie deplină s-a dezvoltat şi obsesia specializării, prin tot felul de masterate şi doctorate în bătut apa-n piuă. Din orice se face ştiinţă şi din orice se face cultură. Toate fleacurile şi reziduurile vieţii cotidiene sunt adunate, cercetate şi studiate cu o savanterie demnă de-o cauză mai nobilă. La toate acestea nu există decât un singur antidot, recursul la adevărata cultură şi la vulturii spiritului, care, parafrazându-l pe Ţuţea, s-au înălţat deasupra secolului şi-au urinat cu un dispreţ creştin.
Ciprian BLIDARU, cotidianul Crișana, Flacăra lui Adrian Păunescu, 2009
Ciprian Blidaru 