Care democraţie?

În general, adevărul e greu de suportat, iar noi, românii, nu-l iubim deloc. Preferăm să ne minţim. Reacţionăm mereu nervos, când vin alţii şi ne arată disfuncţiile nepermise pentru o societate de secol douăzeci şi unu. Atunci când un fost ministru de externe al Franţei, a vorbit în termeni brutali, dar sinceri, despre noi, ne-am supărat că statul nostru a ajuns să fie taxat drept derbedeu.

Dar dacă ne încălzeşte cu ceva, acelaşi lucru ni se spune, doar că în termeni mai eleganţi, şi în raportul „Naţiuni în tranziţie 2013” elaborat de organizaţia neguvernamentală americană Freedom House, unde suntem trecuţi în categoria democraţiilor semiconsolidate, alături de Bulgaria, Croaţia, Serbia, Muntenegru şi Macedonia. Din acest punct de vedere, cu greu vom progresa. Maximum ce se poate pare a fi acest joc dublu cu instituţiile europene, de-a arăta când o faţă senină europeană, când una strâmbată de conjuraţia penalilor.

Băieţii deştepţi au înţeles că anumite limite nu pot fi călcate în relaţia cu UE. Şi atunci se încearcă tertipuri constituţionale prin care politicienii penali să fie cât mai protejaţi. Ideea e de a rămâne în zona aceasta gri de democraţie semiconsolidată. E compromisul pe care-l face cu UE, clasa de bandiţi care stăpâneşte România. Nu pot arunca democraţia în aer, pentru că sare Europa şi pierd şi ei, dar nici să avem, vorba aia, „o ţară ca afară”, pentru că atunci nu se mai poate fura ca-n codru.

Diagnosticul acesta de democraţie semiconsolidată a fost pus prin evaluarea mai multor elemente: proces electoral, societate civilă, independenţa presei, guvernanţă democratică naţională, guvernanţă democratică locală, cadru legislativ/independenţa justiţiei şi corupţie. Stăm destul de prost la toate, şi e normal să fie aşa când mentalităţile celor care ajung să conducă instituţii şi partide sunt paralele cu democraţia.

Un exemplu de acest fel a fost şi Andrei Marga, e adevărat mătrăşit de nişte maimuţoi inculţi, care i-ar fi putut fi copii de mingi. Premierul, care n-are niciun cearcăn sau un rid, cauzate de vreo lectură insomniacă, nu poate mai mult. E un animal sănătos şi vesel, bun doar să ţopăie prin iarmarocul mediatic. Dar dacă el nu poate provoca dezamăgiri, în schimb intelectualul Marga a făcut-o. Cel care era marele european în anii 90, promotorul Facultăţii de Studii Europene, a ajuns să se lege de calorifer şi să-i cânte ode lui Putin.

Şi ca să înţelegem concret, de ce nu putem fi decât o democraţie semiconsolidată, trebuie să coborâm din sfera abstractă şi să revenim tot la oameni. Când preşedintele PDL, partid de opoziţie, vorba vine opoziţie, ei sunt demult la categoria boschetari politici, face complimente Partidului Comunist Chinez, trebuie să ne risipim orice iluzie. Nu mai ştim nici care e la dreapta, nici care e la stânga. De fapt, care democraţie?

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/care-democratie–136820.html#rate_article

Cine sunt cei bine pregătiţi?

Dacă nu ştiaţi, România are şi un ministru al Culturii. Erau şanse mari să nu aflăm în grabă acest lucru, dacă premierul Ponta nu se întâlnea cu cancelarul german. Singura ieşire notabilă a lui Daniel Barbu, de când este ministrul Culturii, a fost acum, când a luat-o la unşpe` metri pe Angela Merkel, spunând că nu a fost bine pregătită. Asta pentru că Merkel ne-a vorbit de lupta împotriva corupţiei şi de statul de drept, chestiuni pe care domnul Barbu le consideră de mult rezolvate în România.

E maniera tipic românească de răţoială de la distanţă. Dar acelaşi domn Barbu ne-a oferit o scenă, cu ocazia procedurii de investire a cabinetului Ponta, fără nicio legătură cu aerul acesta de teuton pe care şi-l permite ascuns după biroul de la minister. A fost singurul ministru care, atunci când a dat mâna cu Traian Băsescu, a făcut o plecăciune atât de umilă, că mai avea puţin şi mângâia cu capul buricul preşedintelui. Asta a simţit intelectualul nostru să facă. Nu e singurul, intelectuali mai timoraţi şi mai plecaţi ca ai noştri găseşti rar. Peste tot, începând cu Franţa, intelectualii sunt de-o agresivitate şi de-o mândrie sfidătoare. Dar asta n-o dovedesc de la distanţă şi ascunşi după anonimat.

Însă, înainte de a-i vedea noi prost pregătiţi pe germani, am face bine să vedem cam ce prestăm la noi acasă. E clar că tot anul acesta se va vorbi doar de regionalizare şi revizuirea Constituţiei. Acum va veni şi referendumul iniţiat de preşedinte, prilej din nou de scandal politic. Toate acestea într-un an neelectoral. Anul viitor, va fi un an dublu electoral. Şi uite aşa se poate gurverna o ţară, vreme de doi ani, fără să faci nimic. Doar de la televizor, doar prin contre politice şi prin sondaje. În afară de a plăti nişte amărâte de pensii şi salarii de nimic, aceşti politicieni, „bine pregătiţi” economic, nu fac nimic.

Desigur, pentru ei fac, partidele în România devenind adevărate armate, din rândul cărora dacă nu faci parte, nu exişti. Ba se şi creează o uluială dacă vine cineva din afară, dornic să-şi pună în valoare competenţele. Ce tupeu să pretinzi să vii doar pe bază de competenţă? Aproape că trebuie să te simţi prost că ai îndrăznit să te atingi de ceva ce nu ţi se cuvine. Ca şi cum n-ai trăi pe lumea asta, ca să ştii, că doar prostul pus de partid are întâietate.

Dar dincolo de aceste metehne generale, actuala putere suferă şi de infantilism politic. Cei care se dau bine pregătiţi de-au ajuns să dea lecţii Germaniei, comit de un an încoace, gafă după gafă. Nu poţi să lupţi cu Europa, SUA, statul de drept, doar pentru că Băsescu e de partea respectivă, nu poţi să te baţi cu justiţia, doar din cauza lui Băsescu, nu poţi fi monarhist, doar pentru că Băsescu s-a certat cu Casa Regală. Nu poţi fi pentru 588 de parlamentari, doar pentru că Băsescu vrea 300. Asta e ca şi cum ar trebui să-l hulim pe Hristos, pentru că e mereu pe buzele puşcăriaşului de Becali. Una e adversitatea politică şi altceva e orientarea de fond, o anumită direcţie în acord cu cerinţele europene.

E o inconştienţă fără margini să sacrifici totul, doar pentru că tu ai lupta ta. Iar dacă nu e doar asta, simpla manifestare de Gică – contra, şi vorbim de fapt de o viziune politică, atunci e foarte grav. Înseamnă că ne apropiem de Viktor Orban, Erdogan, Putin, Lukaşenko, pentru că deja unele revizuiri aduse Constituţiei calcă pe lângă democraţie.

Dar noi nu luăm lecţii de la nimeni, pentru că suntem bine pregătiţi. Dacă pe partea economică nu mai avem ce discuta, vom ajunge să dăm şi lecţii de constituţionalitate Germaniei. Aşa că, la următoarea întâlnire cu Angela Merkel, premierul îl va putea lua cu el şi pe ilustrul tovarăş Barbu, ca să-i dea în cap cu Constituţia cancelarului german.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/cine-sunt-cei-bine-pregatiti–136552.html#rate_article

Absenţii

Privind  de jur împrejur nu vezi decât  lanuri culcate.  O generaţie a dezinteresului general,  preluând mimetic doar mode culturale şi civice în totală inadecvare cu realităţile româneşti. Democraţia pentru căţei şi pomişori verzi e foarte bună, doar că e apanajul societăţilor superdezvoltate.  La noi nu sunt spitale de secolul douăzeci şi unu, căi ferate, şosele, instituţii de stat.  Cetăţenul trăieşte o umilinţă perpetuă în faţa statului.

Dar toate acestea n-au nicio consecinţă. Tinerii nu votează, nu protestează, ultima grevă studenţească  adevărată  a fost acum vreo  treisprezece  ani. Iar cei care intră în politică devin doar nişte eunuci pe lângă politicienii veterani, în buna tradiţie bizantină, acolo unde împăraţii erau înconjuraţi de eunuci linguşitori şi intriganţi. Simple brelocuri atârnate de mâna stăpânului.

Protestele de anul trecut au fost şi ele create artificial, aşa cum a recunoscut şi revoluționarul Teodor Drăghici, unul dintre cei mai activi participanți la protestele din Piața Universității.  Conform spuselor sale, „jumătate din cei care veneau în Piața Universității erau plătiți”. Nu ne miră,  că doar şi  tatăl blaturilor politice, Viorel Hrebenciuc, ne vorbea de lucrătura securistică din spatele protestelor.

Din păcate, nici cei care ar trebui să fie un model civic prin profesia lor nu o fac. Există meserii unde dimensiunea morală este despărţită de exerciţiul profesional.  Poţi fi un bun pantofar şi totodată un indolent civic care mai fentează legea. Cu toate astea, pantofii tot bine vor ieşi din mâna ta. Rămâi un bun meseriaş.

Dar dacă eşti un magistrat, funcţionar public, politician, jurnalist, meserii care sunt puse în slujba interesului public, nu mai e suficient să fii şef de promoţie. Sunt atâţia magistraţi care au bine asimilată materia dreptului,  dar cu toate acestea  dau sentinţe nedrepte, fie din frică, fie din necinste.  În momentul acela ei se descalifică profesional. Degeaba vii tu să spui că reciţi codurile pe de rost, dacă sentinţele tale sunt greşite nu eşti decât o nulitate profesională.

La fel şi cu politicienii, unii ne spun că ei sunt intelectuali şi că se pot ilustra prin diverse competenţe. Nu contează, aici eşti judecat doar după ce ai lăsat în mandatul tău de ministru, prim-ministru sau preşedinte. E valabil şi pentru unii jurnalişti, care cred că e suficient să-ţi faci bine treaba din punct de vedere tehnic, ca să poţi fi numit competent.  Atât  timp cât nu ai o angajare civică şi nu deranjezi pe nimeni, ci eşti doar un atârnător sau vânător de subiecte moi, nu eşti un bun jurnalist.

Toate aceste meserii diferite ca obiect de activitate – mai sunt şi altele – au un  numitor comun. Şi anume, interesul public, serviciul public. Nu lucrezi în folosul serviciul comunitar, înseamnă că nu-ţi faci bine treaba.

 Dar dacă nici aceste profesii cu încărcătură civică nu atrag oameni pe măsură, cum să avem pretenţii de la cetăţenii obişnuiţi?  Acest vid civic  este fatal pentru societate şi nu sunt semne că se va schimba ceva.