Scurta şi vesela viaţă a USL

Deşi mulţi bocesc şi acum ruperea USL, totuşi nu putea dura la nesfârşit această zburdălnicie pe imaşul politicii. La adăpostul a 70%, guvernul USL s-a simţit ca-n sânul lui Avram. Şi-n plus să-l mai ai la Cotroceni şi pe duşmanul de moarte spre care să poţi arăta tot timpul cu degetul ca să-ţi maschezi impotenţele.

A fost o conjuctură politică de vis cu care nu se vor ma întâlni partidele noastre în grabă. Scurta şi vesela viaţă a USL a arătat că în afară de imagine, n-a mai rămas nimic de politica noastră. Suntem o ţară săracă, dar bogată în strategi de comunicare şi imagine. Toată gogoaşa usl-istă s-a bazat pe o manipulare uriaşă, servită de minune de realităţile crunte ale crizei. Plecată de la nemulţumirea oamenilor şi de la derapajele preşedintelul jucător, deci de la nişte realităţi, construcţia usl-istă a deturnat tot discursul iniţial.

Nu se spunea la început că se vine la putere pentru a apăra penalii. Dar ce politician îşi dezvăluie scopurile ascunse? Electoratul s-a dovedit din nou slab şi naiv sau după caz, oportunist. Cei mai mulţi sunt cei naivi, care n-au câştigat nimic de pe urma USL. Dar odată treziţi din opiul dulce servit de propagandă, oamenii rămân cu-n gust amar. Pentru că nu poţi parazita anti-băsismul la nesfârşit. El şi-a avut apogeul ca discurs, azi singurii receptivi la acest mesaj sunt cei din electoratul de bază, pe cei neutri nu-i mai aduci la urne cu acest mesaj.

Şi va fi foarte greu, ca după această cacealma usl-istă, să mai reuşească cineva să ia procente din bazinul nehotărâţilor. Cel puţin în acest an electoral este exclus acest fapt. Crin Antonescu are potenţial pentru aşa ceva, a reuşit în 2009 să activeze o parte din electoratul latent, dar între timp s-a nămolit şi el bine, iar operaţiunea de spălare nu va fi atât de uşoară cum cred unii, chiar dacă pe români îi lasă uşor memoria.

Cât priveşte proiectele ratate ale USL, multe dintre ele e bine că s-au ratat. Revizuirea Constituţiei şi Descentralizarea n-au de ce să fie regretate, cel puţin în forma în care au fost prezentate. La fel de bine e şi faptul că deocamdată s-a ratat proiectul de salvare a penalilor, care era un proiect netrecut în protocolul alianţei şi în programul pentru electorat, dar care e prioritate zero pentru gaşca de corupţi.

Dar dincolo de rateuri fericite pentru unii şi nefericite pentru alţii, ajungem la economie, acolo unde s-a dat marele rateu a cărui victimă suntem cu toţii. Vorbim de un număr uriaş de firme intrate în insolvenţă anul trecut şi la începutul acestui an. Peste 2000 de firme în ianuarie, iar dacă ritmul se menţine acesta, s-ar putea ca la sfârşitul anului să rămânem tot la 24.000 pe an, cum s-a întâmplat din 2010 încoace. Excepţie făcând primul an de guvernare USL-istă, 2013, când peste 27.000 de firme au intrat în insolvență, asta s-ar traduce prin pierderea locului de muncă a 100.000 de angajați. De remarcat că judeţul nostru e imediat după Bucureşti, cu 195 de firme intrate în insolvenţă de la începutul acestui an.

Din acest bilanţ sumar ne putem da seama că e o pagubă-n ciuperci ruperea USL. Anul acesta în afară de mici plocoane pentru electorat, cetăţeanul nu va avea parte decât de tămbălău electoral. Mai ales că la sfârşitul primăverii va fi luptă grea şi în campania pentru europarlamentare, unde vor prevala discursurile cu conţinut intern. Ceea ce nu e ceva deosebit, oricum politicienii români sunt paraleli cu agenda europeană.

Urmează clasicele trădări, migrări şi reciclări fără de are nu se mai poate face politica la noi. Şi nu în ultimul rând, cazuri de genul Călin Popescu Tăriceanu, care arată încă o dată că te urci doar în partidul vehicul pentru funcţii şi te dai jos din cel care nu te duce spre şezutul moale.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/scurta-si-vesela-viata-a-usl-143051.html

Ucraina şi noi

Lecţia Ucrainei ar trebui să sune bine celor care de ani buni încoace iau peste picior UE şi valorile occidentale. Am fi ajuns foarte uşor într-o situaţie similară, dacă eram în afara mecanismelor europene.  Singurul lucru bun care i s-a întâmplat României în istoria ei este această apropiere de Europa, cea mai puternică apropiere din istoria noastră.

Din păcate, nu ştim să ne deschidem suficient şi facem paşi lenţi în schimbarea mentalităţilor. Confundăm inerţia şi blocajul în proiect cu personalitatea şi demnitatea naţională. Orgoliul omului care nu vrea să se schimbe e orgoliul prostului. Această rezistenţă la modernitate şi europenizare nu reprezintă vreo formă de eroism dacic, cum vor unii să prezinte realitatea. E un conflict fals, dar care în timp poate fi nociv.

Tocmai de aceea evenimentele din Ucraina ar trebui să ne facă să apreciem şi mai mult ceea ce avem. Putem fi cârcotaşi cu toate, în buna tradiţie românească, dar nu putem uita unde eram în anii `90 şi paşii făcuţi prin aderarea la NATO şi UE. Sunt de fapt cele mai importante realizări istorice ale noastre. Din păcate, nu ştim nici acum să exploatăm poziţia noastră. De asta suntem vulnerabili încă în ceea ce priveşte standardele democraţiei.

Pentru că aşa cum a demonstrat până acum şi Ucraina, simpla prăbuşire a dictaturii şi a comunismului nu garantează democraţia. Dovada cea mai bună e că după revoluţia portocalie a putut veni la putere, cu mijloace democratice, cel care s-a dovedit a fi un tiran sângeros. În acest sens, prespectiva Ucrainei e una complicată, iar drumul spre Europa va fi lung şi anevoios. Riscul ca oligarhii să confişte acest moment e iminent.

De fapt, noi ştim din proprie experienţă ce a însemnat deturnarea momentului `89. Noua elită, cu prelungiri din cea veche, a confiscat şi economia, şi democraţia, din ultima rămânând doar originalitatea. Dar nu doar noi vedem un paralelism istoric între ceea ce trăieşte Ucraina acum şi istoria noastră recentă, ci şi Ion Iliescu, care are tupeul bolşevic intact, neatins de niciun ramolisment. Se auto-elogiază fostul tătuc cu faptul că el a lăsat piaţa Universităţii să-şi descarce energiile, nedând ordin să se tragă.

E adevărat, în ingeniozitatea sa, ţăranul român a inventat cosorul lui Moceanu, după cum predica torţionarul din „Cel mai iubit dintre pământeni”. Tot aşa, în ingeniozitatea sa, nea` Nelu s-a gândit la bâta de miner, mult mai educativă, când vine vorba de controlat energiile pieţei. Şarpele roşu, care ţine şi acum să-şi arate originalitatea sa într-ale democraţiei, uită să mai spună că Ianukovici e mai degrabă lângă Ceauşescu cu cei 100 de morţi până în 22 decembrie, şi că el cu trupa sa sunt într-o altă categorie, cu cei 1.000 de morţi, cărora justiţia din România nu le-a putut face dreptate nici până în ziua de azi.

Dar una peste alta, măcar să învăţăm din greşelile altora şi să pricepem o dată pentru totdeauna că drumul nostru este european şi că toată propaganda antioccidentală este nocivă. Nu emigrează nimeni în China sau Rusia şi nici marii noştri lideri nu-şi fac vacanţele de lux pe acolo. Şi ipocrizia are limitele ei, la fel cum şi folosirea mijloacelor de comunicare liberă, pentru propagandă împotriva democraţiei, cea fără de care aceste mijloace n-ar putea exista, e un demers ticălos care ne va putea costa.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/ucraina-si-noi-142929.html#rate_article

Realităţi paralele

În general, agenda publică din România e construită în aşa fel încât să se vorbească exclusiv despre jocurile politicianiste. Aste e pofta politicienilor şi implicit a televiziunilor de partid. Problemele cetăţenilor nu există decât dacă aceştia sunt membri de partid, restul să se descurce cum pot sau să o întindă în Vest.

Ceea ce se şi întâmplă spre jubilaţia secretă şi impotentă a politicianului român. Măcar a scăpat de cei care îl urau. E clar că cei care pleacă sunt mai degrabă absenteişti, oameni scârbiţi de societatea românească în ansamblul ei. Aceşti cetăţeni reprezintă o realitate paralelă cu propaganda electorală non-stop. Singura ocazie când e mediatizată migraţia românească pe piaţa muncii din Vest, e tot în avantajul politicienilor. Care, chipurile, mari patrioţi, se luptă cu xenofobia politicienilor occidentali. Trag totul pe spuza lor, neasumându-şi eşecul guvernării proaste care generează emigrarea în masă.

Realitatea dramatică începe însă dincolo de demagogia politică. Cei care ajung în Vest, în bună măsură ajung să lucreze subcalificare. E un fenomen care cuprinde şi alţi estici, nu doar pe noi românii. Potrivit studiului Institutului German pentru Studii Economice, o bună parte din românii şi bulgarii sosiţi în Germania începând cu anul 2007 prestează munci cu mult sub pregătirea lor. În funcţie de metoda de calcul, procentajul celor supracalificaţi este situat între 40 şi 58 la sută. În decembrie 2012, 53 la sută dintre est europeni câştigau mai puţin de două treimi dintr-un salariu mediu. Dintre germani, numai 20 la sută acceptă asemenea slujbe.

Nu ne încălzeşte cu nimic că şi alţii sunt în situaţia noastră, la fel cum faptul că Ucraina e în flăcări, nu înseamnă că România e o oază de stabilitate. Şi-n acest caz avem de-a face cu o realitate paralelă cu agenda românească. Ministerul nostru de Externe, care este cvasi-mort, nu s-a dovedit deloc activ în perioada aceasta, când la graniţa noastră e un război civil început.

În primul rând, că miniştri sunt şi proşti şi escroci, dovadă condamnările, dosarele penale şi paralizia ministerelor în situaţii de criză, vezi tragedia din Apuseni sau chestiuni de gestionare defectuoasă a aparatului adminstrativ – economic. Probabil că singurul criteriu după care sunt evaluaţi miniştri, la fel ca şi europarlamentarii români, nu este activitatea conformă cu fişa postului, ci doar politruceala şi propaganda. Atâta ştie să facă şeful lor, doar asta trebuie să facă şi ceilalţi.

Această realitate falsă a dramoletei politice dâmboviţene este complet paralelă cu debusolarea unei populaţii paupere, care e blocată între sărăcia din ţară şi perspectiva unor munci prost plătite şi subcalificare în Occident. Nemaivorbind că vecinii noştri în Ucraina luptă pentru libertate, iar nouă ne arde de scandal politic ieftin.

Aşa că rămânem în continuare condamnaţi de o clasă politică iresponsabilă la vârful ei, care creează realităţi artificiale, paralele cu adevărata realitate.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/realitati-paralele-142829.html

We are all Ukrainians

USL şi terapia despărţirii

Pentru ca electoratul USL să nu facă febră musculară în urma ruperii bruşte a alianţei e nevoie de exerciţii pregătitoare, astfel încât în momentul anunţului oficial al rupturii, reacţia electoratului USL să fie una previzibilă. În consecinţă, nici dezamăgirea nu va mai fi aşa de mare. Pentru că e clar pentru toată lumea, ruperea USL înseamnă un eşec politic răsunător.

Tot ce vor membrii coaliţiei e că ruptura să nu fie la fel de răsunătoare, precum a fost triumfalista simbioză plină de clorofilă politică. De asta sunt şanse mari ca să asistăm doar la încă un episod din terapia despărţirii aplicată electoratului. Şi-n politică despărţirile trebuie pregătite, nu doar în cuplu. Cu mici cedări, şchiopătând de-a binelea, alianţa tot trebuie să o mai ducă măcar până la europarlamentare. Ar fi lipsit de logică, ca după aproape jumătate de an de dat la gioale, finalitatea să nu fie ruptura.

Asta ar fi varianta firească, dar mai sunt şi scenarii mai absconse care nu dau posibilă această ruptură, ci o văd doar ca pe o diversiune. Din păcate, această alianţă s-a rupt de mult de cetăţeni, imediat după alegeri. De atunci nu s-a implementat nicio măsură economică importantă.

În afară de vânturarea unor bazaconii, gen electorata sau legea caloriferului, în planul guvernării nu s-a făcut nimic. Proiectul descentralizării s-a consfinţit ca eşec, iar revizuirea Constituţiei pare că va avea aceeaşi soartă. De asta scenariul ruperii USL a venit ca o mănuşă. Dacă tot nu fac nimic la guvernare, măcar să se încaiere. E şi asta o activitate.

Elementul inedit al acestor ultime tensiuni îl reprezintă revenirea în prim plan al lui Klaus Johannis. E posibil ca şi de data asta neamţul să-şi conserve mitul şi să n-apuce să se uzeze. El e pe post de sperietoare pentru politicenii de pe malul Dâmboviţei, care respingându-l de fiecare dată, nu fac altceva decât să întreţină mitul politic Johannis.

Până nu-l vom vedea într-o funcţie de prim rang, nu vom şti dacă sasul poate depăşi faza pe municipiu la olimpiada politicii. Acum e adevărat că între Dragnea şi Johannis e o mare distanţă, mai mare decât autostrada spre Alexandria pe care o viseaza ilustrul teleormănean. Şi pentru faptul că morţii sibieni n-au fost deranjaţi din somnul lor, de către silenţiosul şi laconicul Klaus, spre deosebire de zeul urnelor, Livius, care ar fi detronat pe oricine în ierarhia din Olimp.

Dar dincolo de detalii, dacă ne detaşăm puţin şi încercăm să privim tabloul general, ne dăm seama că până la urmă era şi greu pentru ei să se înţeleagă în această bulibăşeală generală, în care nimeni nu mai ştie când e vorba de rudenie politică sau de familie. Avem socri, veri, naşi, fini, coterii şi cârdăşii suprapopulate, un adevărat balamuc politico-erotic din care nesatisfăcut rămâne doar cetăţeanul veşnic turmentat.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/terapia-despartirii–142682.html#rate_article

Puşca şi cureaua lată… – 2008

 

Niciun început fără probleme pare a fi deviza în ţara aceasta. Începutul de an universitar aduce cu sine în prim planul atenţiei eterna problemă a locurilor lipsă din căminele studenţeşti. Conform datelor statistice, circa 50.000 de studenţi de la universităţile de stat, din totalul de 150.000 de boboci, nu au locuri în cămine. Bine că între timp vorbim de sistemul Bologna, de masterate de buzunar, ca să nu mai pomenim de psihoza doctoratelor. Cine ştie, poate că-n curând cine nu va fi doctor va fi privit ca şi cel fără gimnaziu. Forma fără fond funcţionează perfect. Suntem buni să adoptăm de afară tot felul de sisteme sofisticate de învăţământ, să ne dăm cu spoială intelectuală europeană, dar să construim cămine nu suntem în stare.

Totul se înscrie într-o logică a avalanşei la noi. Şi nu numai în învăţământ a plecat prea repede bolovanul la vale. De infrastructură inexistentă putem vorbi la toate nivelurile. Aşa se face că avem multe investiţii, circuit economic, dar n-avem nici şosele ca lumea, darmite autostrăzi. În sănătate este un dezastru complet. Din spitalele din România te poţi aştepta oricând să revină boli, care au făcut ravagii prin Evul Mediu, ciuma bubonică sau tifosul exantematic. Toate acestea nu par a fi probleme grave decât pentru cei mulţi, cei puţini se tratează în clinicile de afară, iar de şcolit, tot pe acolo o fac, atât ei, cât şi odraslele lor. În politică, venim cu reforme false, de genul celei a votului uninominal, când e clar ca lumina zilei că omul simplu, prins în menghina unor campanii agresive de partid, va vota în funcţie de formaţiunea politică şi nu de om. Acum, fie vorba între noi, la nivel naţional, cu excepţia unor vedete, care merg să candideze prin provincie, ce oameni ar putea fi atât de atractivi, încât alegătorul român să fie orbit? În mare, sunt cam tot aceia care ar fi mers şi la votul pe listă, dacă nu chiar mai slabi. Din nou forma fără fond ne ucide orice speranţă. Şi tot aşa prin analogie putem vorbi de acelaşi fenomen.

Peste toate, se apropie recesiunea economică şi de noi, care nu suntem pregătiţi nici pentru a asigura locuri în cămine studenţilor sau carosabil modern pentru traficul economic, darmite să facem faţă unei crize economice. Sigur că îndemnurile guvernanţilor sunt spre calm. De ce să intrăm în panică? Că doar vine ea campania electorală, mărim pensii, salarii la profesori, câştigăm alegerile şi după aia poate să vină orice criză, că de la putere altfel se trăiesc crizele.

Oricum, dacă tot ne paşte criza, măcar vom avea cu ce să ne înecăm amarul. Accizele pentru ţuică şi pălincă au fost scoase şi cum şi aşa România nu mai produce mare lucru ca ţară măcar să fiarbă cazanele cu ţuică, că aşa-i place românaşului. O să fiarbă şi cazanele cu ţuică, dar o să fierbem noi şi în suc propriu, pentru că totul ne copleşeşte. România nu face faţă nici instituţional, nici economic, acestei integrări europene. Iar dacă nu ne scoate Europa afară din Uniune, s-ar putea să ne scoată vremurile grele ce ne aşteaptă şi pentru care nu suntem pregătiţi, decât eventual cu-n pahar de pălincă. Pe ăla nu ni-l va lua nimeni niciodată din faţă. Fierbe ea criza, dar fierbe şi pălinca. Poate să se prăbuşească întreg sistemul bancar, acţiunile la bursă, că pruna tot va da pălinca noastră cea de toate zilele. Iar pentru toate astea, are românul nostru vorbe înţelepte cu care să-şi dreagă amarul zilelor negre, de genul: puşca şi cureaua lată, ce bărbat eram odată sau bogat îi greu, sărac îi rău.

Nicicum nu-i bine la noi, că e criză în lume, că nu e, la noi tot vor fi probleme. Şi până la urma urmei, cum să ne sperie pe noi o criză, când noi suntem de la daci încoace într-o criză continuă.

http://www.crisana.ro/stiri/politica-1/pusca-si-cureaua-lata–65354.html

Doi ani de vacanţă

Peste câteva luni se vor împlini doi ani de guvernare usl-istă. Sunt doi ani de vacanţă guvernamentală. Absenţa guvernării e motivată indirect de premier, prin lupta sa cu Traian Băsescu. Cam asta a fost activitatea supremă a acestor aproape doi ani. O luptă mediatică masivă, o obsesie pentru comunicare inutilă.

În acest sens, a existat mereu o tendinţă a politicienilor care îşi reproşau după ce pierdeau puterea că n-au ştiut să comunice suficient de bine. Emil Boc a abuzat din plin de această explicaţie. Acest regret tardiv exprimă o dată, că performanţa pentru politicienii români ţine doar de o bună propagandă, iar în al doilea rând, iluzia că dacă nu faci nimic la guvernare, dar comunici bine, te salvezi. Pe această iluzie se leagănă Victor Ponta, ca un elefant pe o pânză de păianjen.

Această marotă a comunicării a stat pe post de autoreproş şi în 2012, după lovitura anti-democratică dată de USL, în vara lui 2012.  Şi atunci, autorii loviturii nu-şi reproşau altceva decât că n-au ştiut să comunice mai bine Occidentului ce-au vrut ei să facă. Pe termen lung această strategie se dovedeşte o adevărată prostie. Până şi-n politică minciuna are picioare scurte. Mai devreme sau mai târziu, vine vremea scadenţei.

Lumea nu va reţine participările la talk show-uri şi interminabilele sarcasme şi glumiţe, viaţa nu e o nesfârşită campanie electorală, iată un lucru pe care premierul nu l-a înţeles încă, cu toate că a primit deja un semnal violent. Tragedia din Apuseni a arătat că viaţa înseamnă realitate nefardată, în care ambalajul de vorbe, marketingul politic nu există.

Remediile pentru acest sistem disfuncţional care este statul român nu rezidă nici într-o mai bună comunicare, dar nici doar în demisii cu puternic iz de revanşă politică. Demisiile la vârf nu rezolvă impotenţa instituţională a statului român. Alţi reprezentanţi ai clientelei vor veni să muşte vârtos din privilegii. Dar câinii latră, caravana electorală merge mai departe. Şi merge nu doar cu aceeaşi obosită flaşnetă, ci şi cu măsuri populiste şi antieconomice.

Povestea cu înjumătăţirea ratei pentru răi platnici e o gogoaşă după cum spun unii specialişti în economie. Având în vedere că plafonul minim la care va scădea rata e de 500 de lei, cel care are rată de 600 de lei pe lună beneficiază de o scădere de doar 100 de lei. Deci nici vorbă de înjumătăţire, nemaivorbind că această pomană electorală e făcută din banii altor contribuabili. Mulţi dintre cei buni platnici vor plăti pentru nesăbuinţa unora care s-au întins la plasme, maşini, fără să aibă nicio sustenabilitate.

Cu măsuri populiste şi comunicare obsesivă se vor marca în curând doi ani de guvernare inexistentă. Marele noroc pe care l-a avut Victor Ponta a fost că Traian Băsescu a rămas la Cotroceni pe post de sac de box. Greu va fi când va trebui inventat un alt duşman, ceea ce neîndoios se va întâmpla, dar e greu de crezut că se va mai găsi unul cu-n potenţial atât de mare de demonizare, numai bun să-ţi acopere insuficienţele tale.

Dacă va rămâne şeful guvernului şi din 2014 încolo, Victor Ponta se va uita cu nostalgie la aceşti doi ani de vacanţă, o dolce vita în comparaţie cu uzura şi dificultăţile care vor urma şi care vor măcina inevitabil imaginea sa politică.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/doi-ani-de-vacanta-142484.html