Arhive categorie pentru VARIETĂȚI

Interviu cu Cioran – Fernando Savater (fragment)

”De fapt, am schimbat catastrofa”

Va implini peste putin timp optzeci de ani si continua sa fie la fel de ager si de vigilent ca intotdeauna. Nimic mai putin morbid ca el, nimic mai putin lugubru sau anost solemn. Cel mai mare elogiu al sau ce-mi vine in minte este ca nu pot sa mi-l imaginez “profesor”: s-a nascut fara catedra, asa cum altii o poarta pe frunte de mici copii sau lipita de spinare ca testoasa carapacea. “

Candid si diabolic”  l-a numit scriitorul italian Pietro Citati dupa ce i-a facut o vizita, amplificandu-i astfel portretul paradoxal: “Epicureu elegant, imita furiile biblice: hranit cu aspiratii mistice, este cel mai sceptic dintre indivizi. Mundan si schimnic, caustic si politicos, calm si coleric, profet si tolerant, sfasiat intre aviditatea vietii si simtul irealitatii lucrurilor.” Un perfect diletant transcendental, cum au fost Montaigne, Pascal sau Nietzche insusi.

cioran-savater

Ultimul dandy in sensul cel mai putin vulgar al termenului, cel ce li se potriveste unor boemi de neinlocuit ca Baudelaire sau Villiers, capabil sa-si ofere luxul de-a refuza invitatia lui Bernard Pivot la Apostrophes, argumentand: „Nu vreau ca lumea sa ma recunoasca si sa-mi strice cea mai mare placere a vietii mele, plimbarile prin gradina Luxembourg…”.

Traieste in inima Cartierului Latin din Paris, la cativa pasi de Teatrul Odeon. Apartamentul lui e minuscul, doar nitel mai mare decat o chambre de bonne, cu toaleta comuna pe palierul scarii. Spiritul sufla unde vrea, si acolo se afla unul din cele mai inalte locuri de peregrinare intelectuala din Europa.

Curand se vor implini douazeci de ani de cand il vizitez si la intrare am parte de prima surpriza: s-a pus ascensor. Prefer sa indeplinesc ritualul si urc pe jos cele cinci etaje abrupte cu iluzia gafaitoare dintotdeauna. O sa gasesc oare alte noutati? Cand i-am telefonat ca sa ne punem in acord in privinta interviului de fata m-am simtit obligat sa-l avertizez pe jumatate in gluma: “ Cioran, mi s-a cerut sa incerc sa scot in evidenta o latura noua si insolita a personalitatii dumneavoastra.” „ Pai spune-le ca acum cred in progres!”, mi-a raspuns el razand. „ Asta pentru ca in ziarul meu a aparut un articol al dumneavoastra – i-am amintit cu timiditate – in legatura cu caderea lui Ceausescu…un articol politic si chiar optimist.”  „Omul face de toate, stii bine, esti predispus la ridicol. De fapt, am schimbat catastrofa.” Si l-am auzit razand iarasi, de data asta aproape serios.

F.S: Cioran, inainte n-ati vorbit niciodata in mod public despre situatia din Romania. Dar acum ati facut mai multe declaratii despre ultimele evenimente din tara dumneavoastra natala. De ce?

E.C: Nu puteam s-o fac, intelege-ma. Am acolo familie, e chiar fratele meu. Eu in schimb stateam aici, la Paris, la adapost…Dar acum cateva luni eram invitat la o masa si se vorbea despre evenimentele din Ungaria, din Polonia, din Cehoslovacia, din toate tarile acelea. Un tip foarte obraznic m-a intrebat: „Si Romania, ce-i cu ea?” I-am raspuns: „Nu vreau sa spun nimic.” Tipul s-a infuriat si in fond l-am inteles, pentru ca si eu turbam. Atunci m-am hotarat sa scriu un articol contra romanilor. Aveam sa-l intitulez: „Neantul valah”. Cand sa ma apuc de el, au survenit toate intamplarile din Romania. Marturisesc ca am simtit un anumit entuziasm: era pentru prima oara ca romanii se trezeau in ultimii cinzeci de ani!

F.S.: Si ce parere aveti despre situatia actuala?

E.C.: Cum n-am fost acolo, n-am niciun contact direct cu realitatea prezenta. De curand au venit sa ma vada cativa tineri, in jur de douazeci de ani, si mi-au facut o foarte buna impresie prin nivelul lor intelectual. Dupa cate stiu, tinerii sunt unica realitate din Romania. Cat despre ceilalti, batranii, situatia politica… n-am o parere buna. Se pare ca n-a avut loc o veritabila schimbare dupa caderea lui Ceausescu. Lucrurile au ramas cam la fel, afara de un punct important: acum exista libertate de exprimare, poti sa critici guvernul etc. Este unica noutate realmente pozitiva. In rest, intelectualii sunt destul de deceptionati. Si vad ca toata lumea care vine de-acolo la Paris vrea sa ramana in Franta, ceea ce, dupa cum iti dai seama, este imposibil. Isi imagineaza ca in Occident s-au rezolvat toate problemele…

F.S.: Sa vorbim putin despre noua Europa care se pregateste. De pilda, unificarea Germaniei. E vorba de o speranta sau de o amenintare?

E.C.: Categoric, nu e o amenintare. Stiu ca multi privesc cu teama aceasta unificare, mai ales in Franta, dar parerea mea este ca se insala. Germania nu reprezinta un pericol pentru ca germanii, in sfarsit, au inteles. A fost nevoie de un monstru ca Hitler ca sa se invete minte, dar acum e o realitate si nu cred ca poate exista cale de intoarcere.

F.S.: Ingrijorare starneste astazi si ascensiunea rasismului si xenofobia.

E.C.: Vedeti, realitatea este ca Franta, de exemplu, se simte invadata. Cu ceva timp in urma am indraznit sa fac o profetie: am spus ca peste cinzeci de ani catedrala Notre Dame de Paris are sa fie moschee. De curand, un om politic important mi-a aratat ca sunt optimist, ca avea sa se transforme in moschee mult mai repede…Dupa cum stiti, eu sunt apatrid, conditie care se potriveste mult cu ideile mele. In fiecare an trebuie sa ma duc sa-mi innoiesc actele la un birou situat intr-un cartier periferic din Paris si e o formalitate rapida si simpla. Anul acesta am gasit cozi imense de arabi, negri si oameni de pretutindeni. Era multa politie, incaierari etc. Sunt lucruri care creeaza o indispozitie foarte clara. Natural, indispozitia asta e speculata numaidecat de extrema dreapta, dar dincolo de dreapta sau stanga, problema ramane. Se observa o senzatie de neputinta si nimeni nu-i capabil sa vada o iesire. Realitatea este ca-n Franta, ca si-n restul Europei Occidentale, nimeni nu mai vrea sa se consacre muncilor manuale si de aceea a fost nevoie sa se recurga la oameni din strainatate. Dar cand o civilizatie renunta la munca manuala, e pierduta. In tinerete l-am citit mult pe Spengler, pe care acum nu-l mai citeaza nimeni. Sigur, opiniile lui politice erau destul de suspecte, cred insa ca diagnosticul sau era fundamental corect, chiar daca a fost conditionat in mare masura de decadenta Germaniei din vremea sa. Civilizatia noastra e obosita…In ce ma priveste, urmaresc acest subiect cu o autentica fascinatie. La urma urmelor, nu le e dat tuturor sa asiste la o decadenta!