Frământările ante-congres ale taberelor din PDL developează multe dintre dilemele politicii româneşti. Chiar dacă acum tabăra reformiştilor s-a hotărât să intre în luptă, desemnând-o pe Monica Macovei, ca alternativă morală la partea mai dubioasă, întruchipată de ceilalţi doi candidaţi, modul de situare a intelectualului onest într-un partid cu ambiţii de mare putere rămâne unul dilematic.
Cu o anumită sinceritate, Adrian Papahagi mărturisea că, dacă vrei să faci politică cu cei cinstiţi, aşteptând solidaridatea unor oameni care împărtăşesc aceleaşi valori cu tine, rămâi de izbelişte. Singurul rezultat fiind nişte like-uri pe facebook, în rest universitarul clujean constatând lipsa de reacţie şi sprijin ale oamenilor de afaceri, ale celor care-şi manifestă entuziasmul, mai mult virtual, pentru valorile dreptei. Prin urmare, simţul realităţii ar dicta că trebuie să stai într-un partid cu Pinalti, cu Falcă şi alţi baroni, pentru că un partid se ţine cu bani. De aici mai departe rămâne fiecare să aleagă ce face, continuă sau se retrage. E greu de spus dacă aceşti intelectuali ar trebui să dea înapoi, dar dacă rămân ar face bine să nu promită marea cu sarea şi să arate exact care este locul şi forţa lor.
Dar nu toţi au sinceritatea candidă de începători, iar în acest sens, mult mai versata Monica Macovei se arată mereu înflăcărată, insistând uneori excesiv, până la ruperea corzilor vocale, pe ideea de justiţie. După criteriile invocate de amazoana justiţiară n-ar mai rămâne nicun baron, utopie de care e conştientă şi ea, dar politica se face pe roluri, iar ea şi-a găsit rolul potrivit. Acum e drept că există şi o obligaţie doctrinară, având în vedere că printre valorile dreptei sunt şi dreptatea, morala, însă nu poţi monopoliza tot discursul de dreapta, proptindu-l de această secvenţă moralisto- justiţiară. E prea puţin. E adevărat că în România acest discurs a adus voturi, acum nu mai aduce, oamenii şi-au dat seama că dacă nu li se întâmplă nimic mafioţilor care conduc, nici lor n-o să le crape măseaua dacă fac nişte matrapazlâcuri.
Sigur, ca imagine discursul nu este depăşit, în contextul în care există multă impunitate. Pe de altă parte, acest discurs nu este apanajul stângii, care prin definiţie este mai tolerantă cu slăbiciunile umane, vorbind mereu mai degrabă de drepturile oamenilor, de lipsurile lor, de condiţiile umane de detenţie, mai degrabă decât de asprimea pedepsei, cu alte cuvinte e mai umanistă, chiar dacă uneori nu în sensul cel mai bun. Dar oricum am lua-o, până la urmă e puţin să vrei să faci politică doar prin discursuri de integritate.
Interesant însă e faptul că şi aceşti reformişti, şi Elena Udrea, Falcă, Pinalti, Flutur sunt ieşiţi toţi din mantaua lui Băsescu. Ciorbă tipic românească, dar de fapt mai degrabă cât mai multe cârlige electorale. Succesul lui Băsescu s-a datorat şi faptului că a jucat şi pentru publicul urban, dar şi pentru cei din birtul satului. Acest tip de lider popular lipseşte acum PDL-ului, iar congresul ce va să vină nu va aduce nimic nou din acest punct de vedere. Moţiunea depusă de reformişti a fost făcută mai degrabă pentru orgoliul de a arăta că şi ei contează, există şi iată au curaj să intre în luptă. Gruparea Macovei e un pic mai mare ca număr decât grupusculul lui Tăriceanu şi astfel pot măcar să se prezinte la alegeri, pe când ceilalţi n-au putut decât să ridice mâna la votul împotrivă, mai degrabă în semn de predare.
Cât priveşte un posibil deznodământ, mai mult ca sigur se va consfinţi domnia lui Vasile Blaga, iar o ruptură este puţin probabilă. Eşecurile de tip Forţa Civică, Noua Republică au arătat că e greu s-o porneşti la drum, aşa că vom avea un congres la fel de previzibil ca şi ale celorlalţi, cu suplimentul că aici vor fi declaraţii colţoase de presă.
Ciprian Blidaru 