Apocalipsa după Marta…

…şi nu după Marta Petreu, cunoscuta poetă, autoare a unui volum de versuri omonim, asta pentru a evita acuza de plagiat, ci după Andreea Marta, mai degrabă urmaşă a Mariei Magdalena, soţia şefului de cabinet a controversatului Blejnar. Dacă acest dosar explodează ne vom trezi cu o colecţie de specimene politice trecute prin aşternuturile curvelor de lux. Ar putea fi apocalipsa politică pentru mulţi.

În general, pentru noua generaţie de politicieni, politica a însemnat de la bun început, bani, băutură şi femei. Ca pentru ultimul manelar de bodegă. Amatori doar de concedii prin staţiuni exotice, învârteli şi cordeală de lux, aceşti noi politruci par a fi o combinaţie mortală de Don Corleone şi Caţavencu. Un fel de Don Caţavencu. Totuşi, să nu ni-i imaginăm pe aceşti politicieni ca pe nişte staruri frivole. Ei nu sunt din specia hedoniştilor boemi, Ilie Năstase, Mutu, despre care circulă vorba că s-ar fi dedulcit şi ei la nurii duduilor doamnei Marta. Sunt un fel de Budulea Taichii, cărători de taşcă, lachei transpiraţi, care în mod normal nu pot seduce nici femeia de serviciu de la Parlament. Aceştia sunt politicienii de şcoală nouă, pentru care Mazăre chiar e un sultan.

Ce nu înţeleg aceşti potlogari, e că a fi politician nu e echivalent cu a fi patron de bodegă, cu a fi un cârnăţar care-şi permite să-şi cheltuie banii cu orice. Politicianul ar trebui să fie ultimul dintre cetăţeni, preocupat de viaţă personală, indiferent ce-ar presupune aceasta, cu atât mai mult când e vorba de reţele de prostituţie.

În tot acest timp, Europa ne spune că suntem primii la deturnarea de fonduri, deci fraudă, iar nivelul democraţiei noastre nu-l întrece cu mult pe cel al Albaniei. Vrem să păpăm niscaiva bănuţi de la Europa, să ne plimbăm ţanţoşi prin oraşele Europei, ca să punem poze pe facebook, vrem să stăm la masă, dar nu vrem să respectăm nicio regulă. Nici în politică, nici în afaceri. Curvele la curve trag, însă temerea e că aceste curve se vor ascunde bine din nou, iar şansa unei regenerări se va amâna mereu, rămânând totul doar la nivel de simulacru.

Aşa că doar dacă s-ar crea cu adevărat Statele Unite ale Europei, am mai avea şi noi o şansă. Să fim cu adevărat conduşi, să cedăm suveranitatea. Nu avem ce face cu ea, această ţară fără o democraţie impusă din afară, cu măsuri coercitive, nu va face niciun progres în acest sens. Până atunci vom rămâne cu aceste curve care ne conduc şi pentru care poporul e mai ceva decât cadânele doamnei Marta. Mai ales că e uneori mai ieftin.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/apocalipsa-dupa-marta–126476.html

Scindaţi şi izolaţi

Agenda cetăţeanului şi a politicianului sunt mai despărţite ca oricând în aceste vremuri. Poporul e din când în când trezit din somnul cel de moarte să meargă să voteze, să suspende, să nu suspende. E nevoie de el în aceste momente, în rest să-şi vadă de problemele lui, cum ar fi scumpirea curentului, o posibilă scumpire a pâinii cu 10%, canicula care pe mulţi români îi face să-şi asigure cu greu necesarul de fructe şi lichide, în condiţiile în care se pare că frica nu păzeşte pepenii să nu crească în preţ. Deci probleme banale, nicidecum suspendări, crize instituţionale, cancelarii europene, Bruxelles, presă internaţională. Dar deşi agendele diferă, privirea publicului e hipnotizată de circ.

Nu e de mirare, dacă merge bine vreun tip de consum în ţara aceasta, atunci acesta e consumul tv. Românii stau înmărmuriţi în proporţie de peste 95%, timp de 21 de ore pe săptămână în faţa televizorului, mult peste media europeană. Asta spun datele statistice. În rest, atât radioul, ziarele şi revistele sunt frecventate mult sub media europeană. Radioul are o audienţă de doar 47% din populaţie, iar în Europa 65%. Ziarele sunt citite de doar 36% din români, spre deosebire de Europa, unde media e de 62%. Revistele sunt tot atât de puţin căutate în raport cu media europeană, 29%, faţă de 48%. Pe internet se stă mai mult, doar că el este accesat de doar 39% din români, mult sub media de 65% din Europa.

Dacă până nu demult se vorbea de faptul că oamenii nu mai citesc cărţi, acum nici măcar ziarele şi revistele nu mai prezintă interes. Dar tendinţa nu e europeană, tot timpul dăm vina că ne strică valul din exterior. Ideea e că se produce o îndobitocire prin consumul tv, nicidecum o informare. Televiziunile de ştiri şi-au depăşit de mult condiţia, devenind organe de propagandă.

În tot acest răstimp politicieni se întorc din când în când la popor pentru legitimare, după care se întorc în lumea lor. Sigur că delegitimarea prin absenteism nu e neapărat o soluţie constructivă. E tentantă la modul anarho – sfidător, dar nimic mai mult.

Un lucru însă e cert, mult timp legătura românilor cu Occidentul va rămâne în continuare doar la nivel de turism, consum şi forţă ieftină de muncă. În rest şansele să devenim altceva decât suntem, nu prea există. Regizorul Andrei Ujică scria că nu vom fi niciodată Danemarca, dar măcar să ajungem la nivelul de corupţie al Austriei. O utopie. Are şi Occidentul gradul său de corupţie, dar pentru noi ar fi prea puţin. Pentru noi regulile sunt o insultă la adresa inteligenţei. Când poţi inventa pe loc şi poţi fi creativ în aşa măsură încât să fentezi procedura, legea, sistemul, ar fi culmea să stai ca prostul sub regulă. Din acest punct de vedere suntem peste vestici, mai ales peste nemţi, care au o inerţie mare, sunt mai lenţi şi n-au rapiditatea noastră nativă de-a face conexiuni. Cu diferenţa că ei le fac în profunzime, că vor să construiască ceva durabil fără să se bazeze pe geniul improvizaţiei. Care oricum nu rezolvă pe termen lung pe nimeni.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/scindati-si-izolati-125873.html

Henry Miller, atunci când nu scria…

În afara Democraţiei

Că în ţara asta nu există siguranţa unei democraţii ne-o demonstrează vremurile în care trăim, culmea ca ţară membră UE. Dar asta nu ne stinghereşte cu nimic, altfel timizi din fire în plan internaţional, că doar n-avem cu ce ieşi în lume, silozul fiind gol. Dar pe cine mai interesează?

Un lucru e cert, pentru forţele dornice de putere din România jocul politic democratic e insuficient. Dintr-un motiv simplu, democraţia nu-ţi conferă putere totală, chiar dacă tu câştigi alegerile, nu devii tartor peste acea ţară. Aşa au inventat nişte amărâţi de englezi, acum câteva veacuri, chestia asta, care iată că intră în contradicţie cu voinţa de putere a politicianului român. Care nu e cea de aristocraţi ai spiritului, a la Nietzsche, ci e voinţa de putere a târfei ajunsă matroană. În mod normal nu e nicio dramă că unii pierd puterea. În cazul nostru era firesc ca după două cicluri să vină şi-o schimbare. Şi-n Occident, dreapta şi stânga se succed la putere, fără ca asta să ameninţe democraţia. Nu se sinucide nimeni, deşi la occidentali sinuciderea e o problemă filozofică serioasă, nu o şmecherie balcanică.

Însă atunci când unii vor mai mult decât le oferă jocul democratic, are loc dinamitarea statului de drept. De acest abuz Europa nu ne poate salva. În ultimă instanţă dacă vrem să ne întoarcem la simbolul bâtei aplicată în cap democraţiei vom putea găsi sprijin în Belarus, Rusia, Coreea de Nord. Nu rămânem singuri. Dar vin unii şi ne liniştesc, spunându-ne că nu se mai pot întoarce vremurile odioase. Evident că acum vorbim de nişte instincte totalitare adaptate la democraţia formală.

Şi cum în România democraţia e eminamente formală, e foarte uşor să manevrezi totul. Aşa apar semidictaturile, un fel de regimuri în care libertăţile sunt limitate. E vorba de timorarea presei, a justiţiei, totul pentru a putea gangsterismul de stat să-şi facă treaba în linişte. Dar, în rest, există economie de piaţă, e adevărat cu oligarhi de top 300, un fel de democraţie rusească de tartori dedulciţi la consumul capitalist.

Aşa ceva România a mai trăit nu demult, deci totul e foarte posibil în acest sens. Să nu uităm şi de penalii acestei ţări care sunt în stare de orice ca să-şi salveze pielea. Un celebru jurnalist invoca mafia italiană care a fost în stare să arunce în aer autostrada spre Palermo, pentru a-l asasina pe Giovanni Falcone, procurorul anti-mafia, un monument internaţional al justiţiei. Ca să facem şi haz de necaz, noi n-avem nici ce arunca în aer. Numai românii ar putea găsi şi beneficii la absenţa unei autostrăzii.

Însă, dacă vom rămâne doar cu umorul, ca de fiecare dată în istorie, înseamnă că n-am învăţat nimic. Mai ales că tot în aceste zile se ocupă unii şi de răstălmăcirea istoriei şi sfidarea memoriei. Fostul premier, aflat în detenţie, este pus de unii jurnalişti alături de nume ca Iuliu Maniu, mort în puşcăriile comuniste, la categoria deţinuţi politic.

O doamnă, care a realizat fabulosul documentar „Memorialul Durerii”, se pregăteşte să-l includă pe fostul premier în serie cu suferinţa victimelor, dezgropată de acelaşi documentar. Aşadar, laolaltă cu lotul Noica, cu Ţuţea, Vulcănescu sau Coposu, Maniu. În afară de-a fi contrariat, nu mai poţi fi nimic. Faptul că vechiul sistem sulfuros degajă încă miasme, denotă că noi n-avem, deocamdată, nici social-democraţie, nici liberalism, nici creştin-democraţie şi, evident, nici Democraţie.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/in-afara-democratiei-125615.html

Demonii politici

În cea mai săracă ţară din Europa, după toate statisticile, nu se face nimic altceva decât să se dea o bătălie politică între găşti care se perindă etern la putere. Ideea că electoratul sancţionează la patru ani e deja o iluzie intrată în banalitate. Nu sancţionează nimeni pe nimeni, pentru că peste patru ani sau opt, atunci când revin forţele de opoziţie, se întorc cu aceeaşi oameni. Îşi imagina cineva că după opt ani îl vom revedea pe ministrul Aristotel în uniformă, confirmând din nou că Ardealul a produs în politică doar elefanţi fără fildeş?

Cadrele rămân pe baricade şi fac singurul lucru pe care-l ştiu, şi anume isterie naţională pentru a-şi legitima lupta cu duşmanii poporului. De fapt, aceşti oameni mai mult conturbă acest popor, care nici măcar nu-şi poate vedea de viaţa de zi cu zi, pentru că trebuie excitat permanent de trupele care au nevoie de fani pentru a-şi putea adjudeca legitim puterea. Dar în felul acesta nimeni nu mai face nimic în ţara asta. Economic, România nu există la ora actuală, totul e suspendat. Plus că dacă pentru noi toată problema economică se reduce la a tăia şi a lipi înapoi, atunci ne putem vedea în continuare de bâlciul nostru. Dar noi cum n-avem drumuri, infrastructură, oricum nu putem vorbi de economie de anvergură, doar aşa de subzistenţă. Dar nimeni nu e vinovat, fiecare îşi acuză duşmanul politic pentru nerealizările proprii. Totul e doar politică fără niciun beneficiu colectiv. În ultima perioadă s-a consumat enorm de mult fast food politic, de parcă noi am fi stâlpii Europei. În ziarele occidentale serioase puteai vedea în această perioadă, pe prima pagină, ştiri legate de meciurile de la Campionatul European, alături de cele privind reuniunile europene. La noi, nici măcar meciurile de fotbal n-au mai reprezentat o atracţie. Pentru că în ţara aceasta nimeni nu mai poate lua faţa acestor politicieni care au instaurat o dictatură mediatică. Dacă noi avem impresia că lumea civilizată cu asta se ocupă în primul rând, în spaţiul public, ne înşelăm amarnic. În plină criză, prin alte ţări, scriitori ca Umberto Ecco sau Vargas Llosa şi-au lansat în ultimii ani romane colosale. Există şi o viaţă culturală, dezbateri pe teme mari, marile cotidiane franceze, italiene, germane dedică spaţii serioase şi pentru aşa ceva. Pur şi simplu ritmul pulsează în toate organele vieţii sociale ale unui corp sănătos. La noi, nu. Aici, dacă vorbeşti de altceva decât despre politică ţi se retează imediat, da de astea avem noi timp? Aici nu e timp de chestii abisale, de parcă s-ar opri munca la o autostradă, dacă am face şi altceva decât gherilă politică. Nu, pur şi simplu nu se face nimic altceva, iar tot interesul acestor terorişti mediatici e să acapareze total atenţia. Să deţină şi monopolul mediatic pentru a bloca orice altă supapă. De fapt, dinadins în România libera iniţiativă e blocată, tot sistemul e conceput de aşa natură ca să fii un asistat care depinde de politicieni, de pile, totul ca să fii aservit social acestui conclav mafiot, pentru a nu putea exista oaze de normalitate, activităţi autonome de circul politic. Dependenţa de politic e una totală, până la urmă, ei sunt şi doctori, şi ofiţeri, sunt de toate peste o lume pe care o posedă şi care naşte sclavi din generaţie în generaţie.

http://www.crisana.ro/stiri/controverse-23/demonii-politici-125511.html